Cum să-ți ții respirația 17 minute

Magicianul David Blaine ne povestește secretul unei realizări uimitoare. În direct, la televiziune și-a ținut respirația timp de 17 minute.
Dacă doriți să vedeți cum se poate face așa ceva urmăriâi clipul de mai jos.
În mod normal, orice doctor vă va spune că așa ceva este imposibil, iar după ce tot oxigenul este consumat vor apare afecțiuni permanente ale creierului.
Oare doctorii cunosc totul despre corpul uman? Oare ei pun la socoteală și energiile uriașe pe care le deținem și care de cele mai multe ori ne fac capabili de lucruri de neimaginat?
Priviți și decideți chiar dumneavoastră.

Ca si magician, incerc sa creez imagini care sa puna oamenii pe ganduri. Totodata, incerc sa ma motivez sa fac lucruri care doctorii spun ca sunt imposibile. Am fost ingropat de viu in New York intr-un sicriu, ingropat de viu intr-un sicriu in aprilie 1999, timp de o saptamana. Am supravietuit acolo doar cu apa. La sfarsit, s-a dovedit a fi atat de distractiv totul, incat am decis sa continui sa fac si mai multe lucruri de genul acesta. Urmarea a fost ca m-am lasat inghetat intr-un bloc de gheata timp de 3 zile si 3 nopti in New York. Sarcina aceasta a fost mult mai dificila decat m-am asteptat. Dupa aceea, am stat in picioare in varful unui stalp de 33 metri timp de 36 de ore. Incepusem sa halucinez atat de tare incat cladirile din spatele meu pareau la un moment dat ca niste capete mari de animale.
Apoi am mers la Londra. In Londra am trait intr-o cutie de sticla timp de 44 de zile cu nimic altceva decat apa. A fost pentru mine unul din cele mai dificile lucruri pe care le-am facut, dar a fost si unul dintre cele mai frumoase. Au existat atatia sceptici, in special presa din Londra, incat au inceput sa aduca cheesburgeri cu elicopterele in jurul cutiei mele ca sa ma tenteze. M-am simtit extrem de apreciat cand Jurnalul de Medicina din New England s-a folosit de rezultatele acestui experiment pentru stiinta.
Urmatoarea mea incercare a fost sa vad cat de mult pot sa rezist fara sa respir, mai exact, cat de mult as putea supravietui fara nimic, nici macar cu aer. La inceput nu mi-am dat seama ca totul va deveni cea mai minunata calatorie a vietii mele.
Tanar magician fiind, eram obsedat cu Houdini si incercarile sale subacvatice. Asa ca am incercat de mic copil sa concurez cu altii de varsta mea, sa vedem cat de mult pot sta sub apa si in timp ce ei scoteau si bagau capul in apa ca sa respire chiar si de 5 ori, eu stateam sub apa cu o singura gura de aer. Cand am ajuns un adolescent puteam sa imi tin respiratia timp de 3 minute si 30 secunde. Mai tarziu am aflat ca acesta era recordul personal al lui Houdini.
In 1987 am auzit despre o intamplare cu un baiat care a cazut in apa si a ramas sub gheata. A fost in apa fara sa respire timp de 45 de minute. Cand echipele de salvare au sosit l-au readus la viata si nu a avut nici un fel de afectiuni ale creierului. Temperatura corpului ii scazuse la 25 de grade Celsius. Ca si magician, cred ca totul este posibil. Si mai cred ca daca un lucru anume poate fi facut de o persoana atunci poate fi facut si de altii. Am inceput sa ma gandesc ca daca baiatul a putut supravietui fara sa respire pentru atata timp, trebuie sa existe o cale si pentru mine sa fac acelasi lucru.
Asa ca m-am intalnit cu un neurochirurg renumit. Si l-am intrebat cat de mult este posibil sa rezist fara sa respir, cat de mult pot supravietui fara aer? Si mi-a zis ca orice peste 6 minute presupune un risc serios de afectiuni hipoxice ale creierului. Asa ca am luat raspunsul lui ca pe o provocare. La prima mea incercare m-am gandit ca ar trebui sa fac ceva asemanator, si am creat un vas mare pe care l-am umplut cu gheata si apa foarte rece. Am stat in acel vas cu apa sperand ca temperatura corpului meu va incepe sa scada. Si tremuram. Iar la prima mea incercare sa imi tin respiratia nu am rezistat nici macar un minut. Asa ca mi-am dat seama ca lucrurile nu vor functiona in felul acesta.
M-am dus sa vorbesc cu un prieten care este doctor, si l-am intrebat cum as putea reusi. Doresc sa imi tin respiratia pentru un timp foarte lung. Cum se poate face asa ceva? Si mi-a raspuns: „David, tu esti magician, creeaza iluzia ca nu ai respira, va fi mult mai usor” Asa ca a venit cu ideea sa folosesc un respirator cu un filtru de CO2, care era de fapt un tub cumparat de la Home Depot, de care am atasat un balon lipit cu banda adeziva, si pe care el s-a gandit ca l-am putea pune in interiorul meu, si astfel sa recirculam aerul din plamani si sa il pot respira din nou cu acest dispozitiv in mine. Secventa aceasta este cam greu de privit. Dar aceasta a fost incercarea respectiva. Si este evident ca nu avea cum sa functioneze.
Apoi am inceput sa ma gandesc tot mai mult la respiratie cu fluide. Exista o substanta numita perflubron. care are o concentratie de oxigen atat de mare incat, in teorie, ai putea sa o respiri. Asa ca am facut rost de acea substanta, am umplut chiuveta cu ea, mi-am bagat capul in chiuveta si am incercat sa inspir, lucru care s-a dovedit imposibil. Un doctor a descris senzatia ca si cum ai incerca sa respiri cu un elefant stand pe pieptul tau. Asa ca si aceasta ideee a disparut.
Apoi am inceput sa ma gandesc ca ar fi posibil sa ma conectez la o masina de bypass pentry inima si plamani si sa mi se implanteze un tub in artera care sa ma faca sa apar ca si cum nu as respira, in timp ce sangele mi-ar fi oxigenat. Idee care este, evident, nebunie curata.
Apoi mi-a venit cea mai nebuna idee dintre toate ideile posibile: adica sa fac totul pe bune. Sa incerc sa imi tin respiratia dincolo de limita la care doctorii ar considera ca esti in moarte cerebrala. Asa ca am inceput sa studiez pescuitorii de perle. Deoarece ei pot sta sub apa timp de 4 minute Si in timp ce studiam pescuitorii de perle am descoperit lumea scufundarilor libere. A fost cel mai uimitor lucru pe care l-am descoperit vreodata. Sunt multe aspecte legate de scufundarile libere. Sunt recorduri de adancime, in care oamenii se duc cat mai mult in adancime posibil. Si mai este apneea statica. Asta inseamna sa iti tii respiratia cat de mult timp poti intr-un singur loc, fara sa te misti. Si aceasta a fost cea pe care am studiat-o eu.
Primul lucru pe care l-am invatat a fost ca atunci cand iti tii respiratia nu trebuie sa te misti deloc; miscarea iti consuma energia. Lucru care consuma oxigen, si acumuleaza CO₂ in sange. Asa ca am invatat sa nu ma misc deloc. Am mai invatat si cum sa imi reduc ritmul cardiac. Trebuia sa stau perfect nemiscat, sa ma relaxez si sa imi inchipui ca nu eram in corpul meu, si sa controlez toate astea. Iar apoi am invatat cum sa ma epurez. Epurarea presupune hiperventilare. Inspiri si expiri… Faci lucrul asta, ametesti, incepi sa simti furnicaturi. Si iti elimini dioxidul de carbon din corp. Asa ca apoi, cand iti tii respiratia, iti este cu mult mai usor. Apoi am invatat ca trebuie sa iei o gura mare de aer, si sa o tii in tine, sa te relaxezi si sa nu lasi nici un pic de aer sa scape, si sa rezisti si sa te relaxezi in ciuda tuturor durerilor.
In fiecare dimineata, timp de cateva luni, ma trezeam si acesta era primul lucru pe care il faceam: imi tineam respiratia pe o durata de 52 de minute imi tineam respiratia timp de 44 de minute. Mai exact incepeam cu o epurare, respiram foarte puternic timp de un minut. Iar apoi, imediat, imi tineam respiratia pentru cinci minute si jumatate. Apoi respiram din nou timp de un minut, epurand cat de mult puteam, pentru ca imediat dupa aceea sa imi tin din nou respiratia timp de cinci minute si jumatate. Repetam acest proces de opt ori la rand. Pe o perioada de 52 de minute, respiram doar timp de 8 minute. Iar la sfarsit simti cum creierul iti este complet prajit. Simti cum toata ziua mergi ca un zapacit. Si ai dureri groaznice de cap. Pe scurt, nu sunt cea mai potrivita persoana cu care se poate discuta atunci cand fac lucrurile respective.
Am inceput sa ma informez despre detinatorul recordului mondial. Se numeste Tom Sietas. Iar tipul asta este perfect construit pentru a-si tine respiratia. E inalt de 1.93m. Cantareste 72kg. Iar capacitatea sa pulmonara este de doua ori mai mare decat a unei persoane medii. Eu am 1.85m, si sunt gras. Sa zicem ca sunt masiv. A trebuit sa scad cu 22kg in 3 luni. Asa ca tot ce puneam in corpul meu am considerat ca ar fi un fel de medicament. Fiecare bucatica de mancare era ingurgitata doar pentru valoarea sa nutritionala. Mancam portii foarte mici si controlate de-a lungul unei zile. Si am inceput sa imi adaptez corpul. .
Cu cat slabeam mai mult, cu atat mai mult puteam sa imi tin respiratia. Iar prin aceasta dieta si prin antrenamente am reusit sa imi scad pulsul in stare de repaos la 38 de batai pe minut. Performanta mai buna decat majoritatea atletilor olimpici. Dupa patru luni de antrenamente am ajuns sa fiu capabil sa imi tin respiratia timp de mai mult de sapte minute. Doream sa imi tin respiratia peste tot. Voiam sa incerc sa o fac in cele mai extreme situatii ca sa vad daca pot sa imi incetinesc ritmul cardiac in mod fortat.
Am hotarat ca voi dobori recordul mondial live, la televizor, la ora de maxima audienta. Recordul mondial era de 8 minute si 58 secunde, detinut de Tom Sietas, tipul cu plamani de balena de care am vorbit anterior. Am presupus ca daca as pune un bazin cu apa la Lincoln Center si as sta acolo timp de o saptamana fara sa mananc, m-as adapta confortabil la acea situatie si mi-as incetini metabolismul, lucru ce eram sigur ca m-ar ajuta sa imi tin respiratia pentru un timp mai indelungat decat eram deja in stare. A fost o decizie complet gresita.
Am intrat in sfera cu o saptamana inainte de data transmisiei televizate. Si am crezut ca totul decurge conform asteptarilor. Cu doua zile inainte de marea mea incercare pentru doborarea recordului, producatorii emisiunii TV s-au gandit ca un subiect in care cineva incearca sa isi tina respiratia si e pe punctul sa se inece e prea plictisitor pentru televiziune. Asa ca am fost nevoit sa adaug catuse, din care sa ma eliberez in timp ce imi tin respiratia. Aceasta a fost o greseala critica. Din cauza miscarii consumam mai mult oxigen. Asa ca dupa 7 minute ma apucasera niste convulsii groaznice. La 7 minute si 8 secunde am inceput sa imi pierd constienta. Iar la 7 minute si 30 de secunde au fost nevoiti sa imi scoata corpul din apa si sa ma resusciteze. Am esuat pe toate nivelele.
In mod natural, singura mea cale de iesire dintr-un asemenea dezastru singura cale la care m-am putut gandi a fost sa o contactez pe Oprah. I-am spus ca vreau sa maresc miza si ca vreau sa imi tin respiratia pentru mai mult timp decat orice alta fiinta umana a reusit vreodata. Acesta era insa o alta categorie de recorduri. Era vorba de apnee statica cu oxigen pur, pe care Guiness il inregistrase la 13 minute. Ideea era ca respiri mai intai oxigen pur, iti oxigenezi corpul si elimini cat mai mult dioxid de carbon, si astfel este capabil sa rezisti mult mai mult fara sa respiri. Am ajuns la concluzia ca principalul meu competitor era castorul.
In luna ianuarie 2008 Oprah mi-a dat patru luni sa ma pregatesc si antrenez. Asa ca am inceput sa dorm intr-un cort hipoxic in fiecare noapte. Un cort hipoxic este un cort care simuleaza altitudini de peste 4500 m. Este practic asemanator taberei de la baza Everestului. Drept urmare, corpul incepe sa produca mai multe celule rosii, ceea ce te ajuta sa transporti mai mult oxigen. In fiecare dimineata, dupa ce ieseam din cort, din nou creierul meu era complet prajit. La prima mea incercare cu oxigen pur, am reusit sa rezist timp de 15 minute. Asa ca a fost un succes destul de maricel.
Neurochirurgul m-a scos din apa deoarece in mintea lui, la 15 minute creierul ti s-a dus, esti in moarte cerebrala. Asa ca m-a scos afara din apa, iar eu eram bine mersi. A existat o persoana acolo insa care nu a fost deloc impresionata. Era fosta mea prietena. In timp ce eu doboram recordul sub apa pentru prma data, ea se uita in Blackberry-ul meu, si imi verifica toate mesajele. Fratele meu avea o poza a situatiei. E cu adevarat…
Apoi am anuntat in mod public ca voi incerca sa dobor recordul lui Sietas. Drept raspuns, acesta s-a dus la emisiunea Regis si Kelly, si si-a doborat vechiul sau record. Apoi principalul sau competitor a incercat si a reusit sa ii doboare noul record. Asa ca dintr-o data recordul a fost ridicat la 16 minute si 32 de secunde. Care era cu 3 minute mai mult decat pentru ce ma pregatisem eu. Adica era mai mult decat recodul initial.
Pe de alta parte, eu doream ca Science Times sa documenteze intregul experiment. Voiam sa fie si ei implicati. Asa ca am facut ceea ce orice persoana ar face atunci cand doreste sa ajute serios la promovarea stiintei. M-am dus in birourile de la New York Times si am aratat tuturor trucuri de magie cu carti de joc. Si nu stiu daca a fost magia sau atractia insulelor Cayman, insa John Tierney a zburat acolo si a facut un reportaj despre cat de serios e totul acolo legat de apnee.
In timp ce el era acolo, am incercat bineinteles sa il impresionez. Si m-am scufundat pana la 50 de metri care este echivalentul unei cladiri inalte de 16 etaje, si in timp ce reveneam la suprafata, mi-am pierdut cunostinta, ceea ce este foarte periculos; in felul asta te poti ineca. Din fericire, Kirk m-a vazut si a inotat si m-a scos la suprafata. Asa ca am inceput totul extrem de concentrat. M-am antrenat total ca sa imi pot tine respiratia atata timp cat era nevoie. Dar nu a fost posibil sa ma pregatesc si pentru aspectul legat de transmisia TV, pentru emisiunea lui Oprah.
In mod normal, as face totul plutind cu fata in jos in piscina. Dar la TV au dorit sa ma vada in picioare ca sa imi poata vedea fata. Cealalta problema a fost costumul, care plutea atat de tare ca au fost nevoiti sa imi prinda picioarele ca sa ma impiedice sa ma ridic la suprafata. Asa ca am fost nevoit sa imi folosesc picioarele ca sa stau in acele chingi, care erau destul de largi ceea ce a fost o adevarata problema pentru mine. M-a facut sa fiu extrem de stresat, si mi-a crescut pulsul.
In plus, ce au mai facut, lucru pe care nu il mai facusera inainte, au adus un monitor pentru bataile inimii. Si l-au plasat chiar langa sfera. Asa ca de fiecare data imi batea inima, auzeam bip-bip-bip-bip, stiti, bataile, foarte tare. Ceea ce ma facea si mai stresat. Si nu aveam nici o posibilitate sa imi incetinesc bataile inimii. In mod normal, porneam la 38 batai pe minut, iar in timp ce imi tineam respiratia, pulsul imi scadea la 12 batai pe minut. ceea ce e destul de iesit din comun. De data aceasta a pornit de la 120 batai, si nu s-a dus deloc in jos.
Am petrecut primele 5 minute sub apa incercand cu disperare sa imi incetinesc ritmul cardiac. Stateam acolo si ma gandeam: „Trebuie sa le incetinesc. Voi esua, voi esua”. Si devedeam din ce in ce mai stresat. Iar pulsul mi se ducea constant in sus, pana la 150 de batai pe minut. Practic, acelasi lucru m-a facut sa esuez la Lincoln Center. Era risipa de oxigen. Cand am ajuns la jumatatea probei, la 8 minute, eram 100% sigur ca nu voi reusi. Nu vedeam cum as putea sa termin totul cu succes.
Asa ca m-am gandit: Oprah a alocat o ora intregii emisiuni cu mine, asa ca daca as fi terminat prea repede restul emisiunii ar fi fost discutii despre cat de deprimat sunt. Asa ca m-am gandit ca ar fi mai bine sa continui sa lupt si sa stau acolo pana imi pierd cunostinta, macar atunci m-ar scoate ei afara si ar avea grija de mine.
Am rezistat pana la 10 minute. Dupa 10 minute incepi sa simti foarte puternic intepaturi in degetele de la maini si de la picioare. Si stiam ca sangele incepe sa fie redirectionat, sa nu mai mearga la extremitati ci sa duca oxigen doar la organele vitale. La 11 minute am inceput sa simt impunsaturi in picioare, iar buzele incepusera sa imi dea o senzatie ciudata.
Dupa 12 minute am inceput sa am tiuituri in urechi, si am inceput sa simt cum bratul imi amorteste. Iar eu sunt ipohondru, si mi-am amintit ca brat amortit inseamna atac de cord. Asa ca am am devenit paranoic de-a binelea. Dupa 13 minute, probabil din cauza ipohondriei, am inceput sa am dureri in piept. Era groaznic. Dupa 14 minute, am inceput sa am convulsii, un fel de pornire sa incep sa respir.
Dupa 15 minute deja sufeream de lipsa majora de oxigen la inima. Asa ca am inceput sa am ischemie cardiaca. Pulsul imi varia de la 120 la 50, la 150, la 40, la 20, si din nou la 150. Cateodata sarea cate o bataie. Pornea. Se oprea. Iar eu simteam toate astea. Si eram sigur ca voi suferi un infarct. Asa ca dupa 16 minute mi-am eliberat picioarele pentru ca stiam ca daca lesinam, daca as fi avut un atac de cord, atunci ar fi trebuit sa sara dupa mine si sa imi elibereze picioarele inainte sa ma scoata afara. Asa ca eram extrem de nervos.
Asa ca mi-am eliberat picioarele si am inceput sa plutesc spre suprafata. Dar nu mi-am scos capul din apa. Pluteam acolo asteptand sa mi se opreasca inima, pur si simplu asteptam. Aveau doctori acolo, stiti, care stateau si asteptau. Si apoi dintr-o data am auzit strigate. Si am crezut ca s-a intamplat ceva ciudat — ca am murit sau altceva s-a intamplat. Dar mi-am dat seama ca am depasit 16 minute si 32 secunde. Asa ca m-am folosit de energia celor din jur si am decis sa imping limita. Si am ajuns la 17 minute si 4 secunde.
Ca si cum asta nu ar fi fost destul, imediat dupa m-am dus la laboratoarele Quest si i-am pus sa imi faca toate analizele posibile sa ma testeze si sa vada ce concentratii am, pentru ca doctorii sa poata folosi rezultatele. Totodata, am dorit ca nimeni sa nu ma puna la indoiala. Detineam recordul mondial si doream sa ma asigur ca este validat.
Iar ziua urmatoare, am ajuns la New York, si un pusti s-a apropiat de mine — tocmai ieseam din magazinul Apple — iar pustiul se apropie de mine si imi zice: „Hei, D!” Iar eu ii zic: „Da?” Imi zice: „Daca tu chiar ti-ai tinut respiratia atata timp, cum se face ca ai iesit uscat din apa?” Iar eu am ramas: „Poftim?” Asta e viata mea. Asa…
Ca si magician, incerc sa arat oamenilor lucruri care par imposibile. Parerea mea este ca magia, fie ca imi tin respiratia sau amestec un set de carti de joc, este destul de simpla. Secretul consta in exercitiu, antrenament, si – exercitiu, antrenament si experimentare, in timp ce impingi limitele la maxim. Si aceasta inseamna magia pentru mine, asa ca va multumesc.