Pedeapsa
Stau în vârf de munte de mai bine de 10 ani. La început eram singur, apoi m-a văzut un turist și de atunci liniștea a pierit.
Nopțile reci nu mai sunt la fel, nici zilele arzătoare. Uff… trei ani am fost singur și încă trei mi-au trebuit să mă obișnuiesc din nou cu oamenii.
Da, singurătatea mea a dispărut odată cu primul sfat pe care l-am dat.
Turistul s-a dus în vale și a povestit la toată lumea de înțeleptul din vârful muntelui.
La început au venit câțiva curioși, acum sunt în două rânduri groase de peste 100 de metri, zi de zi. Doar iarna, când e viscol afară, nu mai zărești pe nimeni. Atunci rămân doar cu cei 7 discipoli ai mei. Ei mă ajută în toate. La început i-am alungat, dar reveneau precum cățeii la stăpân. I-am lăsat. Eu le dau sfaturi, ei meditează și mă întreabă, eu le explic și îi învăț, sunt pași pe care i-am făcut și eu.
Doar cel mai tânăr, e cam năzdrăvan și râde toată ziua, uneori mai face șotii, îi deranjează mereu pe ceilalți. Așa e firea lui.
– Învățătorule…
Mă întorc și-l văd pe Antim, cel mai bătrân dintre discipoli cum mă privește stăruitor.
– Ce s-a întâmplat?
– Gelu! iar…
– Ce-a mai făcut?
– L-am prins când lua bani de la călători, spune Antim cu voce gravă.
Îi văd privirea furioasă. Are și de ce să fie, de data asta, se pare că mezinul a făcut-o lată.
– De ce lua bani?
– Ca să-i bage primii pe cei din spate, să nu mai stea la coadă.
– I-ai zis ceva?
– Da, l-am certat și i-am spus că îți voi spune ție.
– Foarte bine. Mulțumesc!
După un timp, a venit ora mesei. Toți discipolii s-au adunat în jurul bucatelor proaspăt primite în dar de la oamenii miloși din vale.
Mă uit la ei și le văd privirile acuzatoare ce se îndreaptă asupra mezinului. Acesta rușinat se ută la mine, apoi își bagă capul în farfurie și mănâncă cu noduri.
Eu nu zâmbesc și nici nu mă încrunt, am aceeași față liniștită cu care îi privesc mereu, dar în sinea mea hohotele de râs curg năvalnic. Ce drăgălaș este mezinul. E favoritul meu. Dar, nu-i voi spune niciodată. Poate când o să mor, dar mai e până atunci.
Și ora mesei se scurge implacabil… apoi vine și cina… istoria se repetă, dar simt nervozitatea tuturor mai ascuțită ca oricând. Aștept să izbucnească… curând.
Așa au trecut două zile încheiate până când Antim și-a luat inima în dinți și mi-a vorbit în fața celorlalți.
– Învățătorule, noi nu înțelegem…
– Ce nu înțelegeți?
– Ți-am spus de două zile ce a făcut mezinul…
– Așa este!
– Și nu l-ai pedepsit.
– Corect!
– Ce a făcut el a fost bine?
– Nu, sub nicio formă!
– Și? Ai de gând să-l pedepsești?
– Nu!
– Dumnezeu ne-a dat ochi ca să vedem păcatul, să-l putem zări și stârpi! spune Antim plin de năduf.
– Da… dar ne-a dat și pleoape, îi răspund eu zâmbind.
Autor text: Răzvan
Comentarii (12)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Cel mai greu mi-a fost sa iert.
Apoi, cand am inceput sa invat asta, a devenit greu sa ii fac sa inteleaga pe cei ce mi-s aproape mai mereu de ce iert.
Iertarea simpla, fara urme, fara zgura, fara reziduuri.
Am spus cuiva, odata, si de-atunci nu prea ma pot opri sa o mai spun, ca, daca El/Ea ar voi, la tine ar fi soare si la mine intunerec, aci, la doi pasi. Cata vreme nu e asa, inseamna ca suntem amandoi iertati si acceptati asemenea. Si-atunci, ce drept am eu sa judec si in orice fel sa condamn ceeace El/Ea a considerat a fi drept?
Asta se numeste acceptare. Iertare nu exista, e doar un cuvant ce ne face sa ne simtim mai bine. Atunci cand accepti cu inima deschisa toate necazurile si supararile, aatunci nici nu mai este nevoie de iertare si nici nu-l vei mai judeca pe altul. Toata viata o vei lua asa cum vine, cu multa bucurie.
Am citit …am recitit …am incercat sa ..inteleg morala povestirii…si in cele din urma ,am cerut ,,ajutorul ,, marelui maestru ,OSHO…..Sper ca am inteles ceva …din ceea ce mi-a explicat …Daca nu … ,data viitoare …sper sa-mi reuseasca ..
1-,, A fi tu însuţi îţi oferă toate elementele pentru a te simţi împlinit, pentru ca viaţa să aibă sens, semnificaţie. Simplul fapt de a fi tu însuţi şi de a creşte conform firii tale va duce la împlinirea destinului tău.2–,, Fiecare greşeală este o ocazie de a învăţa. Totul este să nu comiţi aceeaşi greşeală în mod repetat – ar fi o prostie. Însă comite cât mai multe greşeli noi de care eşti în stare; nu trebuie să-ti fie teamă, căci acesta este singurul mod în care natura îţi permite să înveţi. ,,….3-.,,Faptul că-i judeci pe alţii face ca egoul tău să crească. De aceea oamenilor le place să vorbească despre greşelile altora – le dă sentimentul că ei sunt corecţi. ,,….4-.Fii plin de compasiune, fii inteligent, fii iubitor. Nu îi judeca pe alţii. Şi nu începe să te crezi corect, nu te considera niciodată sfânt. Să nu devii vreodată „Sfinţia Sa”. Niciodată.,,…5–.. ,,.Maestrul spiritual nu trebuie să aibă atitudini autoritare. Un maestru vine doar ca să ajute. El este prezent doar pentru a arăta calea. Azi, această cale nu trebuie indicată în funcţie de un sistem rigid. Calea trebuie indicată în funcţie de fiecare individ în parte. Un maestru te ascultă, te observă, te învăluie cu dragostea sa şi te ajută să devii tu însuţi.,,…. MULTUMESC ! pentru aceasta povestioara …Va doresc o zi minunata !
Right,…
Fiecare individ in parte, are calea lui,…
A trecut demult, vremea turmei, daca o fi fost vreodata,…
De aceea, este atat de delicat sa-ti dai cu presupusul, in legatura cu felul in care gandeste altul,…pentru ca fiecare, avand calea lui, are nivelul lui, de dreptate,…
Acceptarea si iubirea ,…sunt energiile in care crestem cu totii,…ca unul,…
Toate cele bune, tuturor,…
Am fost mirata cand am citit ca Dumnezeu nu iarta, nu iarta pentru ca pentru El nu este nimic bun sau rau, doar exista. Deci daca nu-i rau ce sa ierte? Doar oamenii trebuie sa se ierte pt.ca ei au judecat ce e bine si ce e gresit. Am inteles asta printr-un exemplu simplu: pe strada vad un hot cum loveste o femeie, ii fura geanta si fuge. Eu judec, omul asta e rau. Altul il admira ca a putut sa fure in plina zi, pe cand el nici noaptea nu reuseste. Dar Dumnezeu ne iubeste pe toti: chiar si pe hot, si femeia si pe cel care admira si pe mine care-l judec. Eu ce sa iert? In orice caz nu hotul, el nu are nevoie de iertarea mea. Iert acel gand care a plecat de la mine ca un fel de ura. Primesc iubire si trimit ura. Asta sa iert. Am fost la un simpozion de Ho’oponopono tinut in Alba Iulia . Multumesc si pe aceasta cale pt. tot ce am putut intelege in legatura cu iertarea.
E o vorba…Pot ierta , dar nu pot uita !!!!! De multe ori tacerea, sau privirea fara nicio sclipire ( de ura, iertare, iubire…) este o pedeapsa mult mai mare si mai greu de suportat ! Pedeapsa nu trebuie sa fie neaparat verbal sau fizica….Prin izolarea verbal sau fizica a ta fata de el ( cel ce a gresit) nereactionare intr-un fel sau altul, e mai greu de suportat. Eu, copil fiind, am suportat mult mai greu astfel de pedepse, decat una fizica. Preferam o palma , o ocara decat sa fiu tratat cu raceala si izolare…. Am incercat si eu la randul meu sa fac astfel cu cei ce greseau din familie sau dintre subordonatii mei si trebuie sa va spun ca da rezultate mult mai bune. Evident ca sunt si exceptii, cand dai peste pacarosi care doar o masura coergitiva , poate fi simtita. Dar nu sunt sigur ca si il indreapta pe drumul cel bun. De aici apar recidivistii….
Apoi eu nu prea sunt convins ca puscaria de exemplu, este o scoala spre bine, ba din contra…Dar pana cand omenirea va gasi metode de indreptare morala evident a celor care gresesc sub o forma sau alta…mai e mult. Nu sunt de accord nici cu vehiculatele metode de a se intervenii genetic asupra unor astfel de indivizi. Dar despre asta e o alta discutie…Pana atunci sa incercam sa iertam cu metodele care credem ca sunt mai bune si aplicabile fiecarui individ in parte…
?… sa inteleg ca e bine sa inchizi ochii la ceva in neregula…? e „de bine” adica, povata ? sau depinde de bucatica de neregula: forma, dimensiune, impact etc. Cu drag. salutari
Tare mult am indragit „descifrarea ” talcurilor povestilor tale ,draga Razvan . Consider ca reusesti sa ne „intorci fata” spre Copilul din noi (celor ce doresc sa faca asta) . Deci care sunt „datele ” faptei :
– tanarul a „comis-o ” luind „spaga” pentru a favoriza unele persoane
-tanarul se astepta sa fie „mustruluit ” de „Al Batran ” deoarece i se comunicase de catre ” colegi ” ca va fi parat (ca la gradinita : Doamna educatoare siti ca Gigel a facut si a dres ….
-Al Batran Simtea , ca tinerelul in asteptarea „mustruluielii ” se framanta pentru ce a facut si nu avea de gand sa „recidiveze” vreodata
-Al Batran „a inchis ploapapele ” si nu i-a spus nimic .
De ce nu a luat atitudine ? Consider ca Al Batran a aplicat „vorba ” lui Abraham H.Maslow ,ca „zice asa :
„Lucrul de care este nevoie pentru a schimba o persoana ,este ca acesta sa schimbe Modul in care este Constient de Sine ” . Oare „vorba ” asta o fi valabila doar in cazul tinerelului …….? Va imbratisez cu speranta ca macar v-am facut sa zambiti si …poate nu doar atat.
Cand pedepsesti predai atacul. Mi se iarta cu aceeasi masura cu care iert eu. Iertarea este indispensabila ,,zborului”, altfel imi agat pietre de aripi. Este foarte posibil sa uiti… si ce e de iertat ? de fapt asta e cheia… putem invata de la copii… isi dau mana imediat si joaca continua… nu dau libertatea pe nimic si pe nimeni, e destul spatiu pentru tot
Cine vrea sa zboare cu mine e invitat, cine nu … se poate uita de acolo de unde e, in sus 
‘:Approve:’
Asa este, Daniela. In copilarie, cand ne suparam, strangeam mana dreapta unul altuia si, impreuna cu ceilalti ,,martori” din jur, rosteam cu totii in cor: IMPACARE-IMPACARE, NICIODATA SUPARARE, DACA NE MAI SUPARAM, INC-O DATA NE-MPACAM ! si venea un voluntar care ,,legifera” cu palma acea impacare. http://www.youtube.com/watch?v=n-Onwg9WCdI – Un ,,zbor” spre armonia ce era reala candva
Ce bine ar fi daca in sufletul nostru si-ar face locas doar ganduri bune in urma carora sa rezulte fapte bune sa putem ierta din suflet de copil curat astfel incat nu vom mai pacatui in fapta si in cuget.