skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Mamă specială

 

Multe femei devin mame din întâmplare, unele la alegerea lor, altele din cauza presiunilor sociale și poate cateva din obișnuință. În acest an, aproape 100.000 de femei vor deveni mame ale unor copii cu handicap.

V-ați întrebat vreodată cum sunt alese mamele copiilor cu handicap?

Eu îmi imaginez cum Dumnezeu se află deasupra Pământului și își alege cu multă grijă și după multă chibzuință darurile sale… Pe masură ce observă, le dă ordine îngerilor săi, să ia notițe în Cartea Destinului: Amstrong Beth, băiat. Sfântul protector: Matteo; Forest Marjorie, fată. Sfanta protectoar: Cecilia. Și tot așa… La sfârșit, îi spune un nume, îngerului și surâde:

– Dă-i un fiu handicapat. Îngerul e curios.

– Pentru ce, Doamne? E atât de fericită!

– Exact, surâde Dumnezeu. Aș putea să dau un fiu handicapat, unei mame care nu știe să surâdă? Aș fi foarte crud.

– Dar va avea răbdare?, întreabă îngerul.

– Nu vreau ca ea să aibă prea multă răbdare, caci se va îneca într-o mare de regrete și autocompătimire. Odată cu trecerea stării de șoc și a resentimentelor, ea va fi în stare să facă față situației. Astăzi am privit-o cu atenție. Este așa de sigură de ea însăși și independentă, calități atât de rare, dar atât de necesare pentru o mamă. Vezi, copilul pe care i-l voi da va avea o lume proprie lui. Mama va trebui să-l facă să traiasca în lumea ei și acest lucru nu va fi ușor.

– Dar, Doamne, cred ca nu are nici credință. Dumnezeu surâde.

– N-are importanță. Eu pot să repar lucrul ăsta. Ea este perfecta. Da, ea este o femeie pe care o voi binecuvanta cu un copil mai puțin perfect. Încă nu-și dă seama, dar e de invidiat.

– Nu va considera definitive, nici măcar un singur cuvânt. Nu va considera niciodată un pas, ca ceva obișnuit. Când copilul ei va spune „mama” pentru prima oară, va fi martora unei minuni și va știi lucrul acesta. Cand va descrie un copac sau un apus de soare, pentru copilul ei orb, ea însăși le va vedea așa cum puțini oameni văd creațiile mele.

Îi voi permite să vada clar, lucrurile pe care doar EU le văd: indiferența, cruzimea, prejudecata – și să se înalțe deasupra lor. Nu va fi niciodată singură. Voi fi alături de ea, în fiecare minut al fiecărei zile din viața ei, deoarece ea va face munca MEA, ca și cum ar fi aici lângă MINE.

– Și cine va fi Sfântul Protector al copilului său?, întrebă îngerul, cu pana suspendata în aer.

….Dumnezeu surâse…

– O oglindă va fi suficientă.

Autor text: Erma Bombeck

Comentarii (18)
  1. Acum niste anisori am aflat, surprinzator de tarziu in fluviul de informatie modern, ce este Sindromul Down.
    Si am aflat asta prin exeprienta directa, nu citind pe net ori in slove pe hartie.
    Am crezut, pana in acel moment al vietii mele ca nu e mai mare blestem si sentinta mai grea decat sa ai un copil special. Sau, cu un pic de complicatie, sa fii o mama singura a unui copil special. Am crezut si nimic nu m-ar fi clintit de-acolo.
    Nu sunt cuvinte multe sa descrie felia mea de viata in care condiment au fost Briana si mama sa. Daca nu ti-a transmis niciodata iubire in stare pura un asemenea copil (indiferent de ce varsta ar fi el/ea) nu poti intelege. Fiindca nu sunt cuvinte sa spuna asta, trebuie sa fi trait si-atunci, iar, nu mai e nevoie de cuvinte.
    Necontenit ma surprinde si ma bucura sa descopar cat de minunat-simple sunt caile Sale!

     
    1. Aveti dreptate. Cuvintele sunt prea sarace ca sa exprime bogatia de sentimente ce te cuprind in fata unui asemenea copil.
      O zi minunata!

       
    2. Draga Razvane, as dori sa utilizez articolul de aici pe blogul meu. Acesta si „Carcotasul”, care mi se par legate laolalta.
      Astept permisiunea, in ciuda celor pe care le spuneam mai demult, ca „e mai usor sa iti ceri scuze decat sa iti ceri voie” :))

       
      1. Dupa cum vezi la semnatura, articolele nu-mi apartin. Prin urmare, le poti folosi cum doresti. Daca pui link catre File de Lumina sau nu este la alegerea ta. Singurele articole la care este obligatoriu sa pui link catre noi sunt cele semnate de mine cum ar fi „La poarta” „Viata mea asa cum a fost„Zidurile Inimii” sau cele care contin clipuri cu insemnul File de Lumina.
        In principiu, poti prelua orice doresti.

         
  2. Fiica mea a avut o clasa cu copii cu probleme : autisti si cu Sindrom Down, Zicea Mariana ca nu te poti apropia, nu poti comunica cu ei decat prin iubire. Mi-a spus „mamica, am invatat mai mult eu de la ei”. I-a dat Dumnezeu un copil prin care a inteles multe lucruri. Dar intai a lucrat cu copii din aceasta clasa ca sa stie cum sa-l inteleaga pe propiul fiu. E doar foarte neastamparat si nu reactioneaza la cearta.De exmplu : lua mereu telefonul mobil de la sora lui si arunca la WC.Tatal sau il certa, dar Mariana stia ca el, de undeva, din interiorul lui stie ca nu e bine sa aiba telefon mobil prea des tinut langa ureche si o iubeste f. mult pe sora -sa , cu alte telefoane nu avea treaba. E doar un exemplu, dar ne miram in fiecare zi de ceva.

     
  3. foarte adevarat
    atunci cand cineva este fericit si ii merge foarte bine, Dumnezeu ii da ceva sa i-l sature de viata.

    foarte buna morala acestei povestioare

     
  4. Foarte interesant este ca medicina a evoluat si oamenii au involuat fizic. Este adevarat foarte multi au evoluat spiritual si acceptam fara sa ne intrebam de unde aceste consecinte si aparitia atator handicapuri fizice si mentale la nou nascuti. Sunt oameni ce vor fi dependenti de o anumita intelegere si spijin din partea societatii. Paradoxal copii sanatosi si geniali nu beneficiaza de aceasi sustinere internationala. Nimeni nu se intreaba de ce nasc fetite de la varsta de 12 ani. Nimeni nu spune nimic despre lipsa educatiei in familie si in societate. Nimeni nu discuta despre lipsa igienei corporale, comportamentale si sociale ale caror consecinte sunt nasterea prematura a unor copii handicapati, parinti iresponsabili atat material cat si ca nivel economic pentru a putea ingriji si educa un copil. Ne manifestam maxim egoismul, egocentrismul, revolta impotriva bunului simt si al decentei, a eticii comportamentale, a raspunderii fata de propriile fapte in relatia cu societatea si cu mediul. Este democratie in care totul se consuma, se distruge. Ne este indus de la nastere faptul ca suntem o societate bolnava si copii care se nasc sanatosi sunt vaccinati cu fel de fel de vaccinuri care nu se stie ce contin si ce consecinte au de multe ori pentru afectiuni pe care un om nu le va intalni niciodata. Dar de fraged este imbolnavit. Orice fiinta vie care se naste si nu sunt probleme genetice cu parintii, este deplin sanatos. Vaccinurile nu maresc si nu dezvolta imunitate, dar pot distruge sistemul imunitar sau diferiti centrii nervosi ireversibil. Internetul este plin despre astfel de exemple. Copii cu handicap de la nastere sau dobandit vin ca urmare a unei lipse de cunostinte, igina, ingrijire fizica si mentala a parintilor care l-au creat. Conteaza din ce motive a fost dorit si creat, conteaza atmosfera din familie, situatia materiala, ce mananca si ce gandeste mama in timpul sarcinii, socurile emotionale, asistenta medicala, eventualele medicamente pe care mama le ia in timpul sarcinii, nasterea in sine, asistenta medicala imediata post natala atat pentru copilul nou nascut cat si pentru mama, situatia familiala cand incepe integrarea micutului in familie sau lipsa acesteia. Copii reactioneaza la absolut orice si sunt influentati direct si consecintele sunt definitive in starea de sanatate fizica si mentala. Atat fatul cat si nou nascutul este complet dependent de mama si de starea ei emotionala. Legatura este telepatica, instantaneu, asemenea si consecintele. Copilul reactioneaza in primul rand prin simturi – este foarte adaptabil si impresionabil. De asemenea are o dorinta de a trai si a se impune ca prezenta instinctiv – ca orice fiinta vie de pe planeta. Orice soc fizic, verbal, emotional il va afecta definitiv. Ex: puneti o vaza cu flori langa o boxa si dati drumul maxim la volum – se va sparge instantaneu. Copii reactioneaza asemenea. Copii reactioneaza si la starile emotionale ale celor ce ii inconjoara. Cu cat sunt mai contracdictorii sau mai agresive cu atat copilul va fi mai derutat si va avea comportamente aberante – de fapt el reflecta atmosfera din casa. Sindromul Down apare uneori datorita stresului mamei in timpul sarcinii, a varstei avansate a mamei, a unor boli psihice ale mamei sau a unor traume in timpul sarcinii. Fiinta umana este o fiinta biologica 100% si poate fi influentata direct de o multime de factori. Necunoasterea sau ignorarea acestora nu poate duce decat la o denaturare a speciei. Cu riscul ca ma repet – CONTEAZA CEI 7 ANI DE ACASA, in care este obligatia mamei si a familiei sa isi educe copii in simtul valorilor universale, igienei personale, dezvoltarii creativitatii, raspunderii pentru faptele si toate activitatile personale indiferent de modul de manifestare. Intr-o societate in care exista educatie, oamenii sunt sanatosi din toate punctele de vedere. Educatia incepe si se traieste in primul rand in familie si fiecare membru conteaza si este respectat conform faptelor si contributiei sale in toate planurile. Societatea este o consecinta a educatiei sau a lipsei acesteia si societatea nu poate inlocui si nu poate fi responsabila pentru ceea ce nu face familia. Asa cum se manifesta societatea in ultimi ani s-au luat numai decizii aberante legate de viata. S-a distrus economia, locurile de munca, sentimentul apartenentei la un neam, sentimentul apartenentei la propria familie, sentimentul respectului sub toate formele – fata de sine, familie, societate, tara. La aceasta ora legile sunt aberante , multe si nefunctionale. Diferentele nu sunt pe sistem de valori umane si profesionale cu beneficii pentru om si societatea pe care o deserveste, ci pe bani, coruptie, prostitutie, ploconeala, parsivenie, ecsrocherie, minciuna, fals, manipulare „spirituala” (a se citi imbecilizare). Poporul roman a imbratisat cu mare drag obiceiuri tribale tiganesti si acestea se manifesta in toata societatea romaneasca. Obiceiuri pe care le-am si exportat si mediatizat cu mare viteza si exces de zel. Culegem acum consecintele imbecilizarii traditilor si obiceiurilor tiganesti care ne-au invadat toate spatiile – deci din pacate si acesti copii care se nasc handicapati specifici etniei tiganesti. Suntem ceea ce facem – din pacate copii nostrii suporta consecintele iar noi ca neam si tara daca nu ne trezim, nu vom mai fi.Pentru cei foarte spirituali si aplecati catre rugaciune si meditatie, catre ezoterism va fi foarte bine – vom trai ca in India. Ei sunt cu o mie de ani in urma si acolo doresc sa ramana.Intre timp cei ce considera ca au ceva minte distrug ce mai pot din economie facand pe plac Uniunii Europene care ne distruge cu drag din interior cu proprii oameni si decizii. Suntem tara cea mai slugarnica si cea mai dispusa a experimenta toate aberatiile de gandire ale „binevoitorilor” politicieni europeni prin minunatii si incompetentii, imoralii, imbecilii, impostorii politicieni romani. Din toate masurile propuse de ei si aplicate de noi a rezultat clar „bunele” intentii – ei au nevoie de teritoriul nostru dar nu au nevoie si de noi populatia. Cand intr-o tara se dezvolta si se sustine mult religia, istoria a dovedit ca de fapt altele sunt interesele de care beneficiaza un grup foarte mic de oameni, de cele mai multe ori din alta tara. Prosteste un neam si dezvolta-i egou-l oferindu-i paine si circ – metoda este verificata. Pentru o Coca-cola si o pereche de blugi se vand terenuri pentru ca daca s-ar munci ar avea, dar asa mai bine asteapta ajutor social. Are timp deci sex si alcool, rezulta ………copii pentru care se cere ajutor social si alocatie….ce fel de copii…ce vor invata…… ce vor devenii…. ce vor face……… Sper ca nu v-am obosit si nu v-am inoportunat cu realitati intr-un site de spiritualitate. Din punctul meu de vedere spiritual este un om care traieste in realitate si isi aduce contributia pentru o lume mai sanatoasa din toate punctele de vedere, care traieste in armonie cu sine, societatea,natura si toate manifestarile vietii aducandu-si aportul de cultura, cunoastere, implicare, experienta pentru binele prezent si viitor.Cu respect

     
  5. … eu nu sunt chiar de acord cu tine. Ai expus doar aspectul urat al situatiei si pe deasupra si cu multa emotie implicata ceea ce amplifica efectul. De asemenea ai mai si generalizat de parca toti romanii ar fi asa, ceea nu-i chiar asa, nici in trecut nici in prezent. Spiritual inseamna sa constientizezi toate aspectele cunoscute ale unei probleme, nu numai cele care ne convin noua din cauza tiparelor de gandire pe care le avem. A privi cu dragoste la cineva sau ceva mai inseamna sa accepti si ca oamenii sunt de toate tipurile, conform experientelor/lectiilor pe care si le-au ales in aceasta viata.
    Unii ne plac mai mult iar altii mai putin, dar nu cred ca ne foloseste sa investim atat emotie negativa intr-o asemenea opinie, caci lor le dauneaza foarte putin iar noua foarte mult.

     
  6. Ca si in „povestioara cu talc ” , consider ca Motivul Adevarat care face sa se nasca Aceste Fiinte Minunate , intr-un Trup si cu o Minte „putin Altfel ” decat Trupul si Mintea majoritatii, celorlalte Fiinte Minunate intrupate in oameni , poate fi exprimat in cuvintele : „Totul este intre Divinitate si Mama copilului , Intre Divinitate si Tatal copilului si intre Divinitate si Copil sau , mai altfel ….intre Toti Trei si Divinitate.Poate ca fiecare dintre cei Trei , trebuie sa invete unul de la celalalt Ceva, in aceasta Viata Terestra.Daca invata sau nu……. In Medicina Holistica se gasesc cateva explicatii foarte interesante , ce consider ca merita citite. Pace ,acceptare si echilibru.

     
  7. Bine te-am regasit Batrane Dan si buna si tie Claudiu. Comentariile mele, ca de obicei le scriu in viteza, asa cum imi vin. Cu siguranta am adunat greseli de ortografie.Un timp nu am mai participat la conversatii deoarece mi s-au parut mult prea siropoase. Asa cum v-am mai scris pot sta pe o balega moale si sa imi imaginez ca plutesc pe Amazon in parfumul desavarst al padurilor tropicale, imaginandu-mi cu cat ma scufund in cacat ca am o experienta trancedentala cu abisul absolut al cunoasterii universului toltec si inteligenta creatiei stramosilor.Viziunea este absolut divina, totala, fiebinte si parfumata, ecologica si maxim de spirituala prin contopire. Eu, balega si universul traind cosmic vibratia plina de viata a inceputurilor. Nu ma pot incadra in tipare filozofice si psihanaliza pentru ca vibratia mea pozitiva stand in cur nu imi permite decat o viziune pozitiva de ansamblu. Ochii mei nu pot vedea decat cerul senin pe care plutesc norisori pufosi roz convinsa ca ma aflu pe calea devenirii mele in mareata stare de 10D. Spiritul nu imi da pace pentru a fi pe plac spiritualilor evoluati indubitabil in absolut. Recunosc in nimicnicia mea ca nu apreciez suficient experienta. .. Acest comentariu a fost o gluma pe care sper ca ati luat-o ca atare si nu un atac la persoana. Dragi prieteni eu va apreciez asa cum sunteti, cum ganditi si cu parerile si experientele voastre directe sau imprumutate. In privinta copiilor… am crescut doua ale mele si o multime de colegi de clasa de-a lungul anilor de scoala ai fetelor mele. Stiu ce inseamna sa cresti copii cu handicap fizic,neuro-motor. Este adevarat ca doar in vizite de prietenie la cativa amici. Am cunoscut si adulti cu handicap carora le-au decedat sustinatorii – drama totala. Nu cunosc al doilea Nick Vujic sau cel putin nu am cunoscut nici unul in Romania. Pentru un parinte adevarat si o zgarietura la copilul lui il afecteaza, dar un diagnostic dur pe viata. Daca vreti sa punem floricel,e putem pune si dialoga foarte roz. Va doresc sa deveniti parinti si sa traiti din plin bucuria paternitatii langa copii sanatosi fizic si mental. Bunica mea spunea ca orice fiinta care se naste pe acest pamant este un DAR al universului venit pentru a ne invata Dumnezeirea – creatia cu toate bucurile, durerile, emotiile ei. Pentru parinti este rodul iubirii lor si modul cum il cresc si il educa reflecta adevarata relatie intre cei doi – copilul este oglinda parintelui. Cand se naste un copil cu handicap arareori parintii mai raman impreuna. De obicei mama va avea de tras toata viata sau sunt pur si simplu copilul va fi abandonat, parintii neputand suporta responsabilitatea de al creste. Si in ziua de azi ……. Cei mai adaptati pe aceste cazuri sunt tiganii care ii folosesc la cersit, uneori isi mutileaza singuri copii pentru a atrage foloase. Stiati ca pana de curand cine avea un copil handicapat primea de la stat 2000 lei lunar plus 400 lei indemnizatie de insotitor ?Stiati ca intr-o familie daca erau mai multi handicapati fiecare primea aceeasi suma. Sunt familii intregi de tigani care primeau pentru patru , cinci copii acesta alocatie si continuau sa faca in continuare copii handicapati ?Stiati ca Romania a atras fonduri pentru handicapati cat 10 tari europene dar nu fonduri pentru investitii si dezvoltare. Din punct de vedere european suntem considerati ca tara cu cei mai multi handicapati ? Stiati ca la inundatii si dupa, romanii s-au inghesuit la ajutoare si la carciuma dar nu la reconstructia propriilor gospodarii, ca si-au abandonat copiii la stat si au facut altii ? Stiati ca acum familiile se reunesc doar la decese pentru ca se face pomana si se mananca si se ia si acasa ce se apuca de pe masa ? Un om educat are alt comportament si respect fata de sine, un sarman este sarman in tot ce face chiar daca are un lant de aur de doua kg la gat si danseaza manele aruncand cu euro furati din occident. Va doresc sa iesiti din Romania fie catre sarbi, fie catre unguri ( in curand si bulgarii ne vor depasi la civilizatie) si sa ajungeti sa vizitati cateva orasele de provincie spre vest. Sunt contemporani cu noi, si ei au tigani dar acestia au alt comportament incat nici ai crede ca sunt tigani. Pare incredibil cum romanii care pleaca din Romania se civilizeaza (unii). Acolo majoritatea impune conditiile de existenta si de respect – la noi minoritatea. Legile sunt clare, dure si executabile. Vedeti curatenia oraselor, serviciile, calitatea produselor, comportamenul social al oamenilor obisnuiti, eficienta serviciilor publice, eficienta functionarilor publici, amabiliatea si rapiditatea rezolvarii intrebarilor sau actelor, calitatea si diversitatea arterelor si posibilitatilor de circulatie
    .Educatia si spiritualitatea se dezvolta si se sustin reciproc. Un om care se instruieste este mai bun pentru sine si societate – spiritualitatea este un factor de motivare si dezvoltare personala cu multiple beneficii. Bunica spunea ca un om nu este intelept daca citeste mult si are 100 de diplome, ci daca stie sa aplice in viata de fiecare zi tot ceea ce invata spre folosul oamenilor si al sau. „Lasa faptele tale sa vorbesca pentru tine” si „Fericiti facatorii de pace si armonie,fericiti cei ce au rabdare, fericiti cei ce daruiesc darurile lor fara sa astepte plata in momente grele, fericiti cei ce pot ierta, fericiti cei ce multumesc, fericiti cei ce salveaza o viata, fericiti cei care ajuta la nevoie depasindu-si cunostintele si limitele si fericiti cei ce pot darui cunostintele lor pentru a ramane mai departe – acestia se pot numi intelepti sau spirituali”.Va doresc multe bucurii si realizari in fiecare zi.

     
    1. In viata ta creste si se amplifica energia asupra careia iti indrepti atentia.Indiferent daca atentia are conotatii negative,sau pozitive,tot ATENTIE se numeste,iar sentimentul trait in analiza situatiilor respinse de constiinta ta,devine farul catre care se indreapta energiile asemanatoare nemultumirii traite,facand ca acestea sa cuprinda mare parte din campul tau.Nemultumirea macina si are abilitatea ascunsa de a judeca,critica,blama pentru a-si fortifica existenta pe care si-o pune in slujba mentinerii separarii.

       
  8. Oare ce ar Spune Bunica Ta despre comentariile tale facute „mai in gluma ” ….”mai in serios’. Nu vom sti vreodata . Te imbratisez cu Drag , ca pe orice Fiinta Minunata , asa cum Suntem noi oamenii .

     
  9. Bunica mea ar spune ca simtul umorului, autoironia, fac parte din bagajul oricarui om sanatos la cap. Daca toate le iei foarte in serios s-ar putea sa te blochezi in inutilitate. Bunica ar spune ca am ajuns sa gandesc „in colturi”, daca nu ma pot amuza de propria persoana. Cand ai doar o idee si fixa sau o singura solutie la o provocare inseamna de nu traiesti plenar viata. Simtul umorului ne insenineaza, ne ridiculizeaza pentru a ne vedea mai bine anumite trasaturi. Despre orice poti vorbi si argumenta in mii de moduri raportat la starea pe care o ai atunci – toate sunt adevarate. Si exagerarile si tusele grosiere fac parte din bagajul de cunostinte si moduri de a sublinia o idee. Asa cum ai remarcat, eu am fost personajul principal, nu a fost atac la vre-o persoana. De fapt a fost un fel de „bate seaua sa priceapa iapa”, sau spune o poveste pentru a transmite o idee, o parere, un adevar si lasa pe fiecare sa descopere sensul dintre cuvinte cum il duce mintea sau starea. Batrane Dan te invit la o joaca de pareri si idei unele foarte in serios iar unele pur sagalnice. Bunica mea a fost o femeie care a trecut prin multe greutati si pierderi dar niciodata nu s-a pierdut pe sine, simtul umorului, simtul dreptatii, echilibrul mental si sufletesc. A stiut sa separe in viata ei diversele motivatii si activitati umane chiar si minciuni, barfe, speculatii, mizerii. A stiut ce vrea si a vazut dincolo de ele. A ascultat sau nu pareri , a fost considerata inteleapta si pentru ca uneori cand i se cerea un raspuns povestea o pilda pe care o inventa pe loc cautand sa povestesca ceva care ar fi cunoscut si inteles doar de catre cel caruia se adesa. Pentru ceilalti prezenti era doar o poveste. Intotdeuna incheia pe un ton optimist sau spunand un banc ca omul sa rada. Asa intelegea mai bine sau nu. Decizia ii apartinea iar bunica se simtea bine cu ea si nu i se putea reprosa ca ar fi impus o parere. Bunica spunea ca este dreptul fiecaruia de asi asuma deciziile in viata, iar un sfat inseamna sa il trezesti pe om la marea realitate nu la propria realitate. Bunica nu i-a spus nimanui in fata ca este prost, timpit, inutil, aberant. L-a facut sa simta asta de obicei cu cuvintele si modul de exprimare al interlocuitorului. Pus fata in fata cu sine prin propriile cuvinte si decizii multi au inteles, unii niciodata dar nu era problema bunicii. A fost si iubita si respectata si apreciata dar si urata, mintita, barfita dupa cum l-a dus mintea si interesele pe fiecare. A vindecat in timpul razboiului rani ale militarilor rusi, nemti, romani, tigani cu aceesi raspundere, devotament si cunostinte. Pentru ca a salvat vietii, membre, oameni, a fost batuta, calcata in picioare, devastata casa si i-a murit singura fata. A indurat multa prostie omeneasca, dusmanii nejustificate, comportamente imbecile si inumane sub convingerea ca sunt religioase, nationale, justificate. Bunica mea a invat ceva si mi-a transmis mai departe. In viata si binele este aspru pedepsit pentru ca prostii sunt mai multi. Sa distrugi este usor, sa creezi dureaza poate o viata. Daca hranesti un caine acesta iti va fi recunoscator o viata, un om s-ar putea sa iti dea in cap sa iti ia viata. Recunostinta la oameni este la fel de rara ca intelepciunea. Un animal invata in cateva luni si va stii o viata , un om invata o viata dar nu te astepta ca stie ce si la ce ii foloseste. Viata este o continua miscare si transformare adaptata la conditiile reale de mediu. Oamenii se aduna dupa interese si uita in secunda doi. Cea mai buna cale de a strica o prietenie este de ati tine prietenul/a aproape. Cu cat e mai rarut cu atat e mai bine. Cei mai apropiati oameni sunt cei mai buni dusmani si oricum stiu totul despre tine si unde sa te loveasca. Cand ai o durere comunic-o unui copac, va fi sincer cu tine, te va asculta, te va intelege, si sigur n-o va comunica mai departe, te vei simti mai usurat si mai respectat. Lumea se aduna greu la o nunta dar vine buluc la pomana. Daca faci o fapta buna vei stii doar tu. Daca ai gresit cand esti considerat un om bun, toata lumea va afla. Faptele rele se fac de minti diabolice si se acopera cu floricele. Cianura are gust placut de migdala si se serveste cu zambetul pe buze, de obicei de cineva in care ai incredere. Autoironia si umorul ajuta la destinderea unei atmosfere incarcate sau prea tensionate in care nici un cuvant nu mai incape si toti gresesc, este o pauza de destindere si de a o lua de la capat altfel. Tot ce aduni real in viata este experienta restul il poate lua oricine oricand, ce aduni sa aduni in minte , oriunde viei ajunge te va ajuta. Daca tu nu stii ce stii , cine esti si ce vrei nu te astepta ca altcineva sa stie. Singura avere pe care o ai este tot ce ai pe tine si jumatate de metru in jurul tau, restul apatine lumii. Bunica mea spunea ca la toate curtile regale se invata foarte mult tocmai pentru a intelege ca nu poti conduce o natiune daca nu ii cunosti cetatenii si prioritatile, daca nu iti cunosti teritoriul, bogatiile naturale, traditiile si nevoile de existenta si prosperitate ale oamenilor, in socialism s-au daramat valori si s-au construit altele dar poporului i-a fost mai bine plecand si de la educatie si obligativitatea alfabetizarii cheia spre informatie, creativiate, dezvoltare personala, ordine si noi valori sociale fundamentate.Dupa revolutie bunica a zis – tiganiada si asa a fost. Inainte de a pleca mi-a spus ca orice ar fi sa nu uit niciodata sa fiu eu insumi si sa imi asum. Valorile se formeaza in timp si rezista cat sunt valabile si utile. Suntem o specie care a uitat si uita sa respecte pamantul – ne putem astepta la orice – traieste – este tot ceea ce ai si transmite mai departe ce ai invatat. Oamenii nu mor, decat fizic, sufletul este mereu aproape de cei dragi, asa ca nu ne vom mai vedea dar voi fi uneori langa tine atunci cand ma vei chema – iubirea nu moare niciodata. Aceasta a fost o scurta prezentare a bunicii mele asa cum a fost. Cu drag si cu respect

     
  10. Raspunsuri „ingineresti ” la comentariile Tale :
    1. Presupuneri , presupuneri ,presupuneri …..ca asa ar fi zis Bunica
    2 . Mi-ai adus aminte de povestea adevarata cu ” O intoarce ca la Ploiesti ”
    3. Despre ce inseamna A Dispretui Ceva sau pe Cineva nu ti-a vorbit vreodata Bunica ?
    4. Daca mi-ai „savurat ” in ultima vreme „siropurile ” ai constatat ca sunt la „doze mici ” incercand sa fie cat mai concentrate si asa vor ramane .Asa ca voi refuza ,invitatia la „joaca ” cu Tine deoarece , am alte prioritati in care sa-mi investesc, singura avere cu adevarat a mea -Timpul.
    5.Iti urez Drum Bun pe Calea Ta ( fiecare om avand Calea pe care si-o alege singur )

     
  11. Batrane Dan eu nu imi impun parerile si nu oblig pe nimeni sa le citeasca. Razvan scrie o tema si fiecare comenteaza cum considera, cum il duce mintea, asta pentru cei care comenteaza si isi asuma aceasta scriind. Sunt o multime de vizitatori care au pareri manifestate prin like/not like fiecare cu parerea lui. La fel fiecare decide daca apreciaza sau nu tema. Este un site liber si fiecare vizitator decide ce face cu timpul lui. Referitor la bunica mea scriu o carte despre ea si modul ei de a gandi, si cat m-a ajutat acesta de-a lungul vietii. Felul ei de a fi este atempora si in fiecare zi valabil desi ea a plecat de cativa ani. Este o forma de respect din partea mea de ai cinsti memoria. Referitor la a dispretui ceva sau pe cineva nu am de ce si faptul ca am scris despre comentarii ca sunt siropoase, am argumentat de ce. Am spus de nenumarate ori ca nu atac pe nimeni, imi exprim parerea asa cum consider in forma si continut si mi-o asum. De asemenea raspund la comentarii daca imi sunt adresate direct din respect, indiferent daca interlocutorul sau subiectul imi convine sau nu. Consider ca este o replica la ceea ce am scris si nu ca este atac la persoana. Drum in viata plin de sanatate, bucurii si realizari iti doresc si tie impreuna cu cei dragi.

     
  12. Asiaticul: „Cel care nu stie, vorbeste, cel ce stie, tace”… sau, in forma maxim eficientizata europeana a lui Jean-Paul Sartre: „Tace doar cel ce poate vorbi”

     
  13. Dar noi, mamele care ne mor copii in accidente(in cazul meu la un metru de linia care marcheaza drumul spre poarta) ce fel de mame suntem, cum ne mai numim?Durerea noastra provocata de niste nenorociti cum se mai numeste?

     

Dă-i un răspuns lui lucica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top