skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Rugăciune

 

Pentru astăzi am ales o rugăciune scrisă de Mihai Eminescu.
Geniul poetului își pune amprenta asupra acestei minunate poezii și reușește să ne înalțe sufletele.

Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumina dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

de Mihai Eminescu

Comentarii (18)
  1. Ce poti sa mai zici ? Eventual sa se usuce gura si pana celor care il scot din Literatura deoarece nu mai e, cica, in tendinte. Lumea de azi vrea, cu totul altceva. Lumea de azi vrea ceea ce mi-e si jena sa spun si oricum stim cu totii ce vrea asa ca va scutesc de amanunte. Va reamintesc ca ceea ce se considera a fi azi poezie acceptata, ceruta, apreciata, mi-a fost explicat de un poet in voga si care mi-a luminat mintea in ceea ce priveste motivele pentru care un Eminescu, Blaga, Goga, Alecsandri, Cosbuc, etc nu mai sunt de actualitate ci dimpotriva sunt trasi pe drepta…literaturii.

     
  2. Un popor ce-si reneaga cultura – e menit disparitiei – prin alterarea valorilor si principiilor umane.
    Prin urmare, neavand vrerea sa ne trezim, menirea noastra deja e de „turma” de ” slugi” ale altora.
    Asa zisele valori actuale ale noastre – mucezesc- in mizeria lor morala.
    Datoria omului de cultura e sa se bata, sa faca sa supravietuiasca istoria natiei sale, dar ai nostri
    prefera sa tina de scaun si sa stea la caldurica . Acestia sunt adevaratii tradatori ai neamului.
    Rusine sa le fie !

     
  3. cE NEVOIE DE CULTURA AVEM NOI,DOMNILOR? Traim timpurile in care idolii se fac si apar la comanda.Urmasii comunistilor de ieri i-au tras una peste bot prietenului meu TV CULTURAL de nu s-a vazut ! Si asa a ramas. Ca nu-l mai vedem deloc. In compensatie,valorile perene ca Mantea,Crudu,Varciu,Pistol…..si multi altii,ne umplu sufletul de speranta ca ” viitor de aur tara noastra are”.

     
    1. Curaj, Poppeye! nonvalorile au fost dintotdeauna maturate de valurile istoriei, nu ne facem noi griji Si indiferent de restrictii gen desfiintare de posturi tv de cultura, ne raman bibliotecile, librariile, intalnirile cu oameni de cultura, mai avem sperante!.

       
  4. Hei, nu mai ftit asa de pesimisti ! Am trait noi si vremuri mult mai grele, si totusi noi aici suntem si aici vom fi in urmatorii 10.000 de ani ! Aveti multa incredere in romani, sunt de neinvins chiar daca dusmanii se cred puternici, S-au crezut si altii, si unde sunt ei acum ? Pentru ca noi aici suntem.
    Ce se poate ataca este doar la suprafata, radacinile sunt adanc infipte in pamantul nostru si de acolo ies mladite noi, curate, puternice, care se inalta deasupra balariilor.
    Mai bine decat sa ne plangem de mila, sa ne intrebam fiecare ce putem face ca sa fie mai bine. Orice mica contributie conteaza, nu e vorba de bani sau donatii – dar amintiti-va, cuvintele lui Cosbuc :
    – ” Picurii cu strop de strop,
    fac al marilor potop ”

    Pune si tu un strop, si altul alt strop, si asa mai departe.
    Hai sa nu devenim un cor de vaicareli, sus fruntea, un popor ca al nostru darz si viteaz mai greu de gasit !

    Va amintiti cine erau Dacii ? Erau ” Cei mai drepti si mai viteji dintre Traci ! Si asa au ramas, Trezeste-te Romane ! Frunte sus si mergi mai departe !
    Nu spun vorbe goale, deja in tara noastra au aparut tineri exceptionali care pun bazele unui viitor puternic si curat, nu am auzit din partea lor vaicareli ci numai munca si munca si straduinta !
    Ce poate fiecare dintre noi sa faca, De ex. sa popularizeze si sa scoata in fata valorile noastre nationale ca avem destule, prin orice mijloace !

     
    1. Aveti dreptate, important este de care parte a problemei te situezi: esti in afara si o critici si te plangi de ea, sau inauntru, si atunci trebuie sa actionezi. Schimbarea cea mai grea a fiecaruia dintre noi este cu el insusi: haideti sa intram intr-o energie a schimbarii si picatura cu picatura vom reusi sa schimbam fata lumii. Parasind critica si autocompatimirea le luam acestora puterea. Haideti sa luminam in jurul nostru, sa radiem caldura si cunoastere, sa schimbam constiinte. Suntem sfere de lumina care aprind sferele de langa noi si in final vom lumina minunat ca un pom de Craciun. Si asa cum spuneati este imbucurator faptul ca se nasc copii exceptionali care trebuie sprijiniti de maturi constienti de raspunderea pe care o au fata de acestia.In fapt puterea unui popor sta in puterea de regenerare si de generare de valori. Numai bine!

       
  5. Multumesc, a fost un imbold de a lua volumele Eminescu „POEZII”. Vom gasi mereu noutate in ele, nu s-au scris numai pentru acele vremuri, ci ca si Biblia ,sunt poezii mereu actuale.

     
  6. De mai multa vreme , ma intrebam de ce se considera ca tara in care m -am nascut , este ocrotita de MARIA , MAMA LUI IISUS. Zilele trecute intamplator (eu consider intamplarea ca este o SINCRONICITATE ) am gasit pe un blog „ceva ” ce m-a emotionat profund. „Amestecand ” literele de la ROMANIA obtinem : ROMANIA = ARMONIA = OM AN RAI . Sa fie ceva intamplator …..sa fie O SINCRONICITATE …….Inca o data UN PIOS OMAGIU acestui OM FRUMOS -Eminescu. NAMASTE TUTUROR ! Pace armonie si bucurie

     
    1. Uau! Aceasta chiar ca este un lucru extraordinar…si pana la urma sa cunostem cu adevarat ceea ce SUNTEM (dintre cele mai vechi populatii – subiect inca ocolit si controversat dar deja pe tapet de multa vreme in medii stiintifice serioase si impartiale), pe langa ceea ce AM FACUT(fapte de vitejie de-a lungul istoriei) sau AVEM (natura extraordinara, portaluri importante ale planetei, etc). Si da, suntem ocrotiti. Dar acest „ÖM AN RAI” este chiar EXTRAORDINAR!!!
      Numai bine!

       
  7. Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fercioara, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai Nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim,
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii.
    Marire Tie Dumnezeul nostru, Marire Tie.

     
  8. Eminescu este nemuritor prin darurile sale, harul cu care a fost zamislit este dovada ca ceea ce a simtzit era spre a revarsa in sufletele noastre sensibilitate si dragoste de credintza, dragoste de frumos, dragoste de tara, dragoste de uniune, dragoste de respect, mandrie ca nu ne-a parasit niciodata, ci din toate puterile, desi multe cai
    i-au fost inchise si compromise de catre cei rauvoitori, el, totusi prin dragostea pe care o purta natiunii noastre a facut tot ce i-a stat in putintza sa ne putem mandri ca santem romani.

     
  9. da, multumim ,Razvan ,pentru aceasta poezie a lui EMINESCU . Am avut ,avem , si vom avea , chit ca suntem un popor mic si o tara mica . Vom dainui peste timpuri . Important este sa nu ne pierdem niciodata speranta , chiar daca acum avem de alde : „goagal ” , ” succesuri ” etc. Dar au fost din acestia in toate timpurile, si vor fi mereu .In America la o universitate renumita este o catedra ” Eminescu ” , Poetul nostru este universal si ne mandrim cu toate poeziile sale . Avem in Romania destule capete luminate , care au trait si s-au afirmat in lume ; avem si acum multi oameni de renume mondial . Inca o data multumesc Razvan , pentru aceasta poezie , care ne demonstreaza , inca o data ,daca mai era nevoie de legatura fiecarui om cu Divinitatea .Maicuta , te rugam sa ne mantuiesti pe noi, pacatosii !

     
  10. Mihai Eminescu astăzi

    Dacă mă aplec special asupra scrisului acum, în preajma zilei aniversare a Poetului, e fiindcă nimic nu mă poate convinge mai mult de vrednicia intelectual-patriotică a acestui neam românesc decît opera lui Mihai Eminescu. Vorbele inspirate ale lui Grigore Vieru merită amintite în această ordine de idei:
    Dacă a existat cîndva România
    ca Imperiu, acest Imperiu se numește
    Eminescu.
    Este cel mai drept, cel mai frumos
    și cel mai al nostru Imperiu
    în care mă simt atît de bine,
    în care mă simt și eu poet.
    Veșnic trăi-va Neamul
    care l-a născut. (Cf. vol. Eminescu doinește…, îngrijitor ediție Ioan Drăgușin, București, Editura Speteanu, 2012, coperta 2).
    De aceea, niciun decret amăgitor de transformare în altceva a tradiționalei date calendaristice din fiecare miez de ianuarie nu mă poate opri de a aduce un omagiu, iarăși și iarăși, așa cum am făcut-o de un sfert de veac de cînd sînt la catedră, aceluia identificat subconștient, cum gîndea Lucian Blaga, unui veșnic tînăr Voievod. Statura aceasta voievodală în cultura română a lui Mihai Eminescu poate fi socotită un alter ego mai profund – potrivit aceluiași filosof-poet izvorît din Lancrăm – și oarecum subiectul liric subînțeles, implicat al poeziilor despre codru, mare, lume, lac, deal, vale, lună și luceferi. Mihai Eminescu reprezintă, cred, prin creația sa literară și politică deplinătatea culturii române.
    Cum să renunțe, prin urmare, un dascăl român la celebrarea, pe 15 ianuarie, a celui care a scris pe conștiințele vii și pe inimile treze:
    Răsai asupra mea, lumină lină,
    Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
    O, maică sfîntă, pururea fecioară,
    În noaptea gîndurilor mele vină…
    Cum să uite un intelectual onest din țara aceasta, adeseori prădată și umilită, să recitească, simțind cum îi renaște demnitatea, versuri precum:
    Ștefane Măria Ta
    Tu la Putna nu mai sta
    Las’Archimandritului
    Toată grija schitului
    Lasă grija sfinților
    În seama părinților
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă
    Doar S-a-ndura Dumnezeu
    Ca să-ți mîntui neamul tău…
    Răsfoind cărțile cu și despre operele lui Mihai Eminescu din biblioteca mea, mă întîlnesc, peste decenii, cu opinia răspicat exprimată de către Edgar Papu:
    Actualitatea aproape incredibilă a lui Eminescu în cultura română – actualitate și mai elocventă în împrejurări aniversare – reprezintă o problemă delicată, în ciuda simplității ei aparente. Dacă o scoatem din unghiul vizual comun pentru a o încadra psihologiei profunzimii, atunci ea devine o problemă tulburătoare, ridicînd mai multe semne de întrebare decît răspunsuri. Și aceasta dintr-un motiv foarte simplu: nicio altă cultură europeană nu se identifică în asemenea măsură cu un singur reprezentant al ei, așa cum o face (…) cultura română. E de ajuns să privim marile literaturi occidentale europene, ca și pe cele sud-est europene, pentru a nota, fără nicio prejudecată, că situația lui Eminescu este fără egal. (Cf. vol. citat, p. 253).
    Într-adevăr mirabilă, actualitatea unor analize îndrăznețe ale gazetarului cu har de la „Timpul“ nu poate scăpa nimănui, mai ales după un an electoral-caragialesc precum 2012:
    Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăcește și se stinge din zi în zi de mulțimea greutăților ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat representativ și administrativ, care nu se potrivește de loc cu trebuințele lui simple, și care formează numai mii de pretexte pentru înființare de posturi și paraposturi, de primari, notari și paranotari, toți aceștia plătiți cu bani peșin din munca lui, pe care trebuie să și-o vînză pe zeci de ani înainte, pentru a susținea netrebnicia Statului român. (…)
    Ce sînt aceste păpuși, care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulînd cîte trei, patru însărcinări publice, dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conștiiță? (…) („Timpul“ din 11 decembrie 1877; cf. nota următoare).
    Doar nuanțînd cromatic, pe ici, pe colo, epitetele și ținînd cont de cumplitul meșteșug actual de manipulare media și psiho-tehnologic pentru inducerea falsului ideal de viață hedonist-consumist servit pe tavă populației de către purtătorii de cuvînt ai mai marilor diriguitori ai globalismului contemporan, rîndurile următoare iradiază adevăruri usturătoare:
    Din punct de vedere istoric, oricine se asociază cu roșii, dacă nu trădează pămîntul țării, trădează însă poporul țării. Mulți, nu contestăm, cei mai mulți poate o fac fără să știe; vai de aceia însă cari, avînd putință de a vedea clar, o fac cu bună știință!
    Înaintea negrei străinătăți, care împînzește țara, cad codrii noștri seculari și, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, descreșterea populației îndeplinește apoi restul: stîrpirea fizică a neamului românesc. (…)
    (…) Isvorul întăritor al istoriei naționale, iubirea de limbă, de datini și de popor sînt înlocuite la tinerime și ceilalți prin romane franțuzești și cîntărețe pribege ale cafenelelor străinătății. Un aer bolnăvicios de corupție, de frivolitate, de cîștig fără muncă a coprins plebea noastră roșie și infectează chiar sfera ce rămăsese neatinsă de acest spirit. A crede că o reacție puternică, în sensul național și istoric al cuvîntului, ar mai fi cu putință la noi în țară, ar însemna a se face jertfa unei deșerte iluzii.
    Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea țărînei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu esistă iubire de țară (…) (cf. Mihai Eminescu, Articole politice, apărute la București în anul 1910 la Editura Minerva; Ediția a II-a anastatică, Bacău, Editura Vicovia și Editura Babel, 2012, pp. 114-115).
    La îndemnul Poetului-om politic autentic a vibrat și vibrează încă – recunosc, vai, cu întîrziere! – conștiința didactică a restituirii adevărului istoriei recente. Ignorată cu bună știință de cei ce descind astăzi din noii „roșii“ pripășiți mai spornic la noi în a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai exact după ocuparea țării de reprezentanții ideologiei bolșevice, această istorie e scrisă cu sîngele martirilor și mărturisitorilor din temnițe. Ascunse în grabă, precum odinioară trupul lui Abel, crimele acestea cer dacă nu răzbunare, măcar recunoaștere și apoi iertare. De aceea, oare ce scris mai curat, mai talentat ca acela al lui Radu Gyr ar putea fi adus ca argument final îndreptățirii omagiului de față? Îl redau cu venerație, nemaicuvenindu-se vreun adaos:

    Baladă pentru Eminescu

    Te-au slăvit în cărți și în poeme
    Și te-au înălțat iconostas,
    Ca să fulgeri tînăr peste vreme,
    Cu vecii de cremene sub pas.
    Te-au văzut voevodînd voroave,
    Ciobănind genune și zăpezi,
    Potcovar de fum bătînd potcoave
    Negurilor strînse în cirezi.

    Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
    Care sparge piscul viforos,
    Și fierar înfierbîntînd pe vatră,
    Mările călite sub baros.

    Împărat, ți-au scris pe tîmple steme.
    Făt-Frumos, ți-au pus în mîini hanger.
    Și-au cules, din pana ta, blesteme,
    Viscole și răzvrătiri în cer.

    Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
    Pașii tăi pe unde te-au fost dus,
    Și-nsetat pe drumurile Țării
    Dibui urma ta de blînd Iisus.

    Caut picurii de sînge, neșterși încă,
    Ai crucificării pe furtuni
    Și sărut lumina lor adîncă
    Și-i ating cu mîini de rugăciuni.

    Trist Iisus cu umbra de tămîie
    Dăruind azur din mîini subțiri,
    Sfînt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
    Scînteind, înalt, din răstigniri.

    Frînt de-o stea și-ngenuncheat de-o floare,
    Biruit de ramuri de arin,
    Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
    Ars ca Nesus în cămașă de venin…

    Nu, tu nu ești meșterul, ci cneazul,
    Nu ești înstelatul împărat.
    Sfîșiat ți-e pieptul și obrazul.
    Tu ești marele însîngerat.

    Te-ncrustăm, zadarnic, în agată,
    Și-n icoane noi pe flori de crin.
    Crinii nu vor stinge, niciodată,
    Umbrele cununilor de spini.

    Eu nu-ți pipăi steme și nici lauri…
    Numai rănile mă plec și ți le strîng
    Și le fac medalii mari de aur, –
    În genunchi, le-nchid în inimă și plîng.

    București,
    11 ianuarie 2013
    Mihai Floarea

     
  11. Am trecut printr-un accident de circulatie de curand ,nu eu l-am provocat,am fost pe locul victimei,dar am avut cred ca si eu partea mea de vina,cred ca accidentul a fost si pentru mine si pentru sofer si pentru colegii de la munca si pentru tot cei apropiati si pentru ceilalti,fiecare poate invata ceva din tot ceeace ni se intampla sau li se intampla altora,dar cea mai mare invatatura este cand IL descoperi pe DUMNEZEU in tot si in toate,credeti-ma am fost la portile Purgatoriului,viata traita fara macar sa multumim LUI DUMNEZEU nu are nici o valoare,DUMNEZEU ne iubeste si tot ceeace ni se intampla este ca noi sa crestem mari si sa ne bucuram de VIATA,NIMIC FARA DUMNEZEU,sa fie repus pe stema ROMANIEI.

     

Dă-i un răspuns lui POPPEYE Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top