skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Basmul din Carpați

 

(…)Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.
“Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi..
“Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.
Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”
Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui, satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo, de mulţi ani.
“Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător.
“Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse:
“Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua.
Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul.
„Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca spre Rai.”
Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo..
„Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul.
“Deocamdată, o să faci curat, o să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, iar copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.
Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă, pe neaşteptate:
„Cum merge, cum îţi e?”
“Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare.
“Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce şi nu poate să se mişte şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată, pătrunzător, pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească.
“Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru.
“Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului. Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce.
“Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!”
Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că
biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de
fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.
Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.
“Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui.
“N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi.
“Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat.
“Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii.
“Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul.
“Şi ce a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării.
“A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare, puştiul. Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului:
“Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…”
“Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?”
“Da, poţi să iei câtă vrei”, răspunse tremurând, egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu
mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică.
“Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel
Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
“Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.
Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos.
“Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. „Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”.
“Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul.
“Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.
Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.
“Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul.
“De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul.
“Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.
“Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu, să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse:
“Bine, am să-l rog din nou şi mâine!” Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul
însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea.
“Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie.
“Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă, vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică.
“Hai să mâncăm!”, ii spuse el, Fratelui cel Mare.
“Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul
îşi aduse brusc aminte:
“Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…” Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe..
“Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…”
“Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta
>îndrăzni..
“Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună.
“Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul i-a dat vestea! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau.
“De ce?”, întrebă nedumerit copilul.
“Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul a văzut! Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.
“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte.
“Nu se poate! strigau aceştia.
„Cum arată?”
“E plin de iertare”, murmura copilul. (…)

 

Fragment din textul “Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea lui Dan Puric, “despre Omul Frumos”

Comentarii (33)
  1. Va rog sa va faceti cont pe facebook, tare as vrea sa pot impartasi si prietenilor mei de acolo textele voastre. Si cel de astazi m-a impresionat pana la lacrimi. Va multumesc pentru tot.

     
    1. DRAGA ZSUZSANA ,NU TREBUIE SA FACA CONT PE FACEBOOK ,SE POATE POSTA PENTRU PRIETENII TAI SI CU ,,,,COPY – PASTE ;EU MEREU POSTEZ PENTRU PRIETENII MEI DIN FACEBOOK , CELE MAI FRUMOASE (de fapt sa ma ierte redactia si Razvan ,toate sunt frumoase si pline de intelepciune )
      ITI DORESC NUMAI BUCURII SUFLETESTI .’
      CU DRAGOSTE MARIA PARVU =BRASOV

       
    2. Puteti trimite link-ul sau o mica bucatica de text, cu trimitere la site-ul nostru.
      In curand, vom face si un cont pe Facebook.
      Sa aveti o seara minunata!

       
  2. Mi-ati dat balsam pt. suflet,lacrimi sa-mi spele fata , lumina mintii si un inceput de zi minunat.Va multumesc!

     
  3. Superba lectie ,valabila pentru toti. Avem cu totii destule firmituri.DOAMNE IARTANE PE TOTI. SOARE SI LUMINA IN SUFLET.MULTUMESC

     
    1. Draga Mariana,iertarea se da personal,nu in colectiv.Pacatele s-au facut de fiecare,si de aceea si mantuirea este personala.

       
        1. Sunt bucuros ca,cineva a simtit lipsa mea de la -masa rotunda-,si de data asta,RHODA.Eu nu am uitat pe nici unul din prietenii Filelor,pentru ca voi sunteti mici luminita care palpaie pentru ceilalti,ca sa-i incurajeze,sa le marturiseasca evenimente prin care au trecut cu bine cu ajutorul lui D-zeu,sa-i inflacareze pe drumul vietii.Sa dea Domnul,ca aceste mici luminite sa se uneasca cu acea LUMINA sublima,care va lumina si in vesnicie.
          Dupa cum am mai spus,noi suntem plecati din Buc.de aproape sase ani,in loc.Covasna.Aici avem o casuta cu o gradina modesta,unde eu ma ocup cu plantarea,intretinerea si..la recoltare mai ma ajuta si jumatatea mea.Este o fericire mare ca sunt liber in curtea noastra,in casa noastra,in linistea si aerul superb de aici.Daca mai stateam in Buc.,cred ca ma mutam la Balaceanca(vorba vine).
          De aceea,timpul meu este mai ocupat acum decat asta iarna,si partasia cu voi este mai sporadica.Tot ce trebuie stiut,este,ca tot dragi mi-ati ramas,si va iubesc.

           
          1. Sincer , am o nedumerire Domnule Burciu . Spuneti ca aveti o „Fericire Mare ” pentru niste lucruri lumesti …..efemere , alaturi de Trairi personale..Oare nu cumva e vorba de Altceva …..si nicidecum de Fericire , mai ales in cazul Dumneavoastra , un Om cu o legatura atat de Puternica , cu Invataturile Bibliei ?.Fericirea poate fi cantarita , masurata sau comparata ? Oare in Bucuresti ….nu poti fi Fericit ?Ce recomanda Biblia in acest caz ?. Dar Dumbeavoastra ce recomandati ?Va imbratisez

             
  4. Dumnezeu este Lumina, Adevarul si Iubirea – eu spun ca si Intelepciunea, Armonia si CREATIA. Pilda este foarte puternica pentru cei ce inteleg mesajul. Dumnezeu este in realitatea cotidiana – nu in locasuri nici in vesminte. ESTE in tot ce inseamna viata si miscare. ……..am scris o povestioara si in Miroase a Dumnezeu. Cu drag tuturor prietenilor File de Lumina

     
  5. Aceasta poveste am citito in colectia Biblioteca pentru toti tiparita inainte de razboi. si am gasito intro colectie particulara.Dan puric de acolo a luato si cred ca a scris provenienta ei.Se chema Colectia cu basmele romanilor..Eu am spre 70 de ani

     
  6. Bunul Dumnezeu ne primeste pe toti si pe toate in imparatia Raiului numai daca si noi ne straduim sa implinim dorintele Lui.Multumesc pt tot ce se trimite prin File de lumina.Astept cu nerabdare fiecare zi pt a citi ceva minunat din care incerc sa aplic si eu ceea ce pot.

     
  7. Minunat ,minunat,
    Dumnezeu este in fiecare din noi si de aceea suntem singurele fiinte de pe Pamant care au LIBERUL ARBITRU.
    De aceea suntem aici unii cu ceilalti fara sa stim ce virste avem ce preocupari si de ce religie suntem.
    Simplu vibram si iubim neconditioanat Creataia lui Dumezeu ;Omul;
    O singura firimitura paote hranii intreaga Planeta doar informatia si hrana sufletului este asigurata.

     
  8. Servus Batrane Dan(salutul este dela Covasna)!.Am sa caut sa-ti risipesc -nedumerirea-,daca desigur,nu vei avea pretentii prea mari,pe care eu nu sunt in stare sa le fac fata.Nu prea am inteles expresia;””Oare nu cumva este vorba de altceva””?Trebuie sa spun,ca fericirea de care spuneam,este sinonima cu bucuria(in cazul acesta).Pentru a te face sa intelegi la ce am spus,trebuie sa fac putina exegeza biblica.Omul este alcatuit de D-zeu,din trei componente :Trup,Suflet si Duh.Despre trup,se cunosc caracteristicile,cu simturile si lucrarile lui.Sufletul,este acea componenta foarte diversificata,si se deosebeste de la individ la individ.De ce?pentru ca sufletul are trei componente:ratiune,sentimente si vointa,care cum am spus sunt foarte diferite,fiindca fiecare avem modul nostru de a ne manifesta.Fericirea de care am vorbit eu,se incadreaza in acea componenta,a sentimentelor,care si aceasta este foarte diferita de la om la om.Unul poate sa fie fericit ca a inselat pe celalalt,altul ca inselat nevasta altuia,altul este fericit la discoteca,etc.Fericirea(bucuria)mea,fata de viata pe care o aveam la Buc.este ce am scris in comentariul meu.Ramanand in context,trebuie sa fiu inteles,ca,facand comparatia de care ma-i intrebat,nu pot spune ca acolo aveam acea multumire sufleteasca pe care o am aici,pentru ca ar fi un neadevar,fiindca acolo duceam o viata ca sa traiesc,dar in nici un caz nu eram asa de fascinat sufleteste ca aici cand privesc acest peisaj superb,cand deschid fereastra si vad veveritele cum se zbenguie,sa ascult cucul sau mierla,sa ascult susurul apei(fiindca in spatele gradinii trece paraul Covasna,etc.Sunt si oameni,care pentru ei,zgomotul discotecii sau al manelelor ii face fericiti.Eu discut aici despre starea normala a oamenilor la modul general,fiindca atunci nimeni nu s-ar mai bucura de linistea binefacatoare a muntelui,a padurii.Atunci,sufletul omului se uneste cu creatia lui D-zeu,si capata acea pace,pe care numai D-zeu o da.
    A treia componenta a naturii umane,este Duhul.In Duh,se intalnesc trei componente;cugetul(constiinta),puterea de a avea partasie cu D-zeu(de a comunica cu El prin meditatie),si intuitia.Fericirea,in aceata a treia dimensiune umana,nu se poate realiza,daca ,CONSTIINTA(cugetul ),nu este curata,si deci nici comuniunea cu D-zeu este intrerupta.EU,AM ACEASTA FERICIRE,DE CAND L-AM PRIMIT IN INIMA MEA PE DL.ISUS,CA DOMN SI MANTUITOR(deci,o alta fericire,fata de acea sentimentala,a sufletului).Cred ca sigur ma vei intreba;”-oare,am cugetul curat”? Nu il am permanent,fiindca trupul meu,firea mea din nastere,este supusa pacatului,de la parintii nostrii,Adam si Eva.Dar,fiindca eu am Duhul lui D-zeu,care ma avertizeaza imediat cum gresesc,sau numai ca am tentatitiva de a gresi,am o rezolvare rapida si sigura,pentru a fi curatit de pacat in constiinta mea,prin cererea iertarii,atat de la persoana(daca a fost vorba de o persoana),cat si de la Dl. Isus Cristos,care are puterea(singurul)de a ma ierta,si astfel pot sa comunic iaras cu Tatal,si cu Fiul,prin Duhul Sfant.In psalmul 73,vers.28,se spune:”Cat pentru mine,fericirea mea este sa ma apropii de D-zeu..””Cele trei componente al omului,nu sunt strict delimitate,ci in multe cazuri,se influienteaza reciproc,fiindca daca sunt fericit ca am pe D-zeu in sufletul meu,desigur ca si imprejurarile grele ale vietii vor fi mai usor de biruit.Ps.32,spune un verset,””Chiar daca voi trece prin valea umbrei mortii,nu ma tem de nici un rau,ca TU,esti cu mine”.
    Dragul meu,cam atat.Daca mai ai ceve neclar,te rog sa ma intrebi.Daca nu esti de acord cu ceva,asta este treaba ta,nu am cer sa-ti fac.
    Cu stima si respect, I.Burciu,-Covasna

     
    1. Buna ziua.Sunt in totalitate de acord cu dumneavoastra,domnule Burciu.
      Va doresc sa aveti parte de o seara binecuvantata alaturi de cei dragi ! :-)

       
    2. Va sunt recunoscator pentru Timpul , Explicatiile si Citatele din comentariu ….desi nu prea au fost raspunsuri la „obiectul intrebarilor”. Asta e din punctul meu de vedere , care bineinteles ca nu e obligatoriu sa fie cu al Dumneavoastra sau a S.M . Tocmai aici este Farmecul Vietii

       
      1. Imi pare rau ca nu am fost asa de intelept ca sa pot sesiza mai clar „obiectul intrebarilor”.Asta am si spus,ca suntem tare diferiti unii fata de altii,in felul cum intelegem lucrurile si evenimentele.Totusi,trebuie sa fim atenti,ca nu cumva,noi totdeauna sa fim in discordanta cu felul de gandire al altora,ci,
        Ha sa cautam ca sa cercetam sincer,corect si fara prejudecati felul de gandire al altora.Sa avem taria necesara sa ne corectam,sa acceptam altfel de interpretari pe care noi nu le-am luat in seama.Asta inseamna sa ne smerim,sa ne bucuram ca am mai putut sa invatam si de la altii,fiindca altfel devenim infatuati,ceace desigur,nu este cazul la tine.Am spus ca aspect general.Poate vei veni pe la Covasna,sa te convingi de farmecul acestei localitati.Sa-ti spun ceva:este singura localitate din Europa care are cel mai mare numar de ioni negativ pe cm.cub-10.000,fata de Bucuresti care are 400.
        Hai,sa spun si eu ca tine,NAMASTE!,si mai pe romaneste,cu dragoste si respect,din Covasna,I.B.

         
        1. Consider ca nu aveti vreun motiv sa va para rau. Si nu e vorba in vreun caz de a fi mai intelept sau mai putin intelept pentru a intelege intrebarile .Cineva a spus o data intr-un comentariu : Accept opinia , desi nu sunt de acord cu ea . Oare nu e mai normal asa decat sa „stam cu frica ” de a nu fi in discordanta cu felul de gandire a altora . Oare Impunerea a ceea ce trebuie sa gandesti….de unde vine ? Nu astept raspunsuri.
          Va multumesc pentru invitatie . Poate …intr-o zi . Si inca ceva . Un om tare drag , mi-a spus la telefon o Rugaciune tare draga lui si acum si mie :
          ” Doamne Te rog Adu-Ti Aminte de ….ultimul Nimeni „.

           
          1. Recunosc,ca nu am fost poate asa de inspirat cand am folosit expresia”înțelept”,pentru ca tu poate ai luat-o în sensul peiorativ.Mai bine spuneam”isteț”.Oricum,bine ca am ramas tot prieteni,și cu timpul,ne vom înțelege și mai bine,fiindca dragostea este cea care ne unește.
            În limbajul pocăiților(pe care tu nu îl cunoști),la despărțire,este folosit și salutul,”MARANATHA”! Să văd dacă știi cum se traduce.

             
          2. Intrebandu-l pe prietenul Google ,am aflat ca sunt mai multe variante ale acestei expresii Maranatha :Domnul nostru vine sau Domnul nostru a venit sau Vino Doamne sau Domnul vine sau Domnul va veni sau Vin Doamne sa.
            In limbajul meu am sa va spun o mica povestioara din cartea Terapia destinului a lui Vasile Andru : Un ucenic il intreaba pe duhovnic : Unde sa-l intalnesc pe El ?
            Uite-L !!! spune duhovnicul ,aratand spre un trecator pe strada .
            Dar acolo este doar un om ! zice ucenicul.
            Pai unde vrei sa-L intalnesti pe Dumnezeu daca nici macar intr-un om nu-L gasesti ? i-a raspuns duhovnicul .

            Consider ca fiecare dintre noi Este O Minunata Fiinta care isi alege Calea in aceasta Viata Terestra . Consider ca , Doua Fiinte Minunate nu au motive de disputa. Doar Ego-urilor lor atunci cand li se da „frau liber” , le place disputa si comparatia . Pace , acceptare si bucurie

             

Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top