Fața de masă
E frig și umezeală. Pomii au ruginit de mult, iar frunzele zboară haotice, purtate de vântul de la răsărit. Cerul e trist și nu se luminează. Așa a fost întreaga săptămână. Un octombrie ca oricare altul, ar spune țăranii, uitându-se la cer. Pentru mine este cel mai minunat octombrie din viața mea. Este mai luminos, mai plin de speranţă și de culoare, decât oricare dintre lunile de vară.
Mă simt precum puiul de pasăre care este pentru prima dată aruncat din cuib, de mama sa. Învăț să zbor, e minunat. Am primit prima mea parohie, sufletul îmi zboară departe în înalturi şi gândurile mi se adună ghem. Mii de planuri, mii de idei, mii de soluții se amestecă în mine, dar cel mai mult, emoțiile și nerăbdarea de a mă lua la trântă cu necunoscutul mă fac să fiu extrem de agitat.
Teama de necunoscut îmi strânge stomacul în pumnu-i de oțel şi doar gândul la Cel de Sus mă liniștește. Cum voi fi primit de săteni, cum arată biserica, ce probleme voi întâmpina, deja nu are importanță. Știu că Dumnezeu este de partea mea și mă va ajuta, mă va lumina și va deschide în faţa mea, puterea dragostei Sale.
Mai am un kilometru până în sat, deja se vede biserica. Pe măsură ce mă apropii, observ starea jalnică în care este acoperișul, văd cum unul dintre pereți s-a înclinat cam tare, iar toată partea din față lipsește.
Va fi mult de muncă, dar vreau și sper că sătenii mă vor ajuta să o refacem până în Ajunul Crăciunului. Atunci voi ține prima slujbă din biserică, așa să mă ajute Dumnezeu!
Au trecut zilele. Sătenii sunt inimoși și săritori. Lupta mea, cruciada mea pentru refacerea bisericii, de fapt nu a prea fost o luptă. Totul a mers ușor. În sat erau câțiva gospodari care dețineau împreună o firmă de construcții. Mi-au spus doar că zidul ce era strâmb, ar trebui demolat și făcut din nou din temelie. I-am întrebat dacă dărâmăm zidul, biserica e gata până la Ajun. Mi-au zis că nu e posibil, oricât s-ar strădui. Atunci l-au îndreptat cum au putut. Sper să ţină, să nu avem un accident tocmai de Crăciun. Am decis să-l facem mai solid, în primăvară. Până atunci, suntem la mila Lui.
Cu multă muncă, cu zâmbete şi bună dispoziţie, au trecut zilele. Treaba e terminată și toată lumea a plecat pe la casele lor. Ultimii constructori își strâng sculele și toate echipamentele. Pe umerii mei rămâne ingrijorarea cu peretele îndreptat. Întreb a mia oară dacă e vreun pericol pentru cine intră în biserică. Mi se spune să nu-mi fac griji. Dacă se întamplă ceva doar o mică bucată de acoperiș va aluneca, dar au făcut ei în așa fel încât să nu cadă nimic.
Sunt mulțumit. Acum pot pleca. În seara asta mă voi ruga ca Domnul să-și arate mila.
E târziu, vântul bate tare. Sunt în genunchi, mă rog cu voce tare.
Ploaia îmi bate în geam, cu putere. Este din ce în ce mai greu să mă concentrez la cuvintele pe care le spun. În doar câteva minute, nici glasul nu mi-l mai aud. Pe măsură ce mă rog, minut cu minut ,urgia de afară crește, crește, luptă cu pomii, cu acoperișul și toată casa vibrează.
Brusc îmi vine în minte zidul de la biserică. Îmi iau repede o haină pe mine și ies în ploaie. Fug, fug cu respirația tăiată, până la biserică. Când intru, mă prăbușesc de disperare. Exact acolo unde zidul avea probleme, acum intră ploaia. Zidul e ud iar zugrăveala, sub puterea apei, cedează pretutindeni.
– De ce, Doamne? Atâta muncă întru slava ta s-a dus de râpă. Nu am apucat nici măcar o slujbă să țin în acest loc sfânt.
Stau pe jos și emoția pune stăpânire pe mine. Plâng. Nu mă pot abține. Simt cum vântul se domolește și ploaia încetează. A fost ca o furtună de vară, acum în plină iarnă. Imi este clar că L-am nemulțumit cu ceva pe El. Semnele sunt clare, nu vrea să reușesc. Am greșit eu undeva. Este ceva ce n-am făcut bine, dar nu știu ce.
Dimineața mă prinde în biserică, rugându-mă la Domnul să mă lumineze, să mă lase să-i înțeleg voința. Niciun sunet nu se aude. E o liniște de piatră. Simt că mă rog în van. Oboseala mă cuprinde și mă ridic cu greu. Trebuie să merg să mă odihnesc, nu mai am putere, nu mai am voință, nu mai am direcție. Nu înțeleg nimic. Pașii mă duc, mecanic, către piață. Nu e în drumul meu. Nu știu de ce sau cum am ajuns aici. Ridic privirea, ca să le dau binețe sătenilor care mă salută.
Pierdut, privesc în jur. Zăresc o față de masă imensă, cu o cruce mare în mijloc, brodată în mai multe culori. Mă uit la ea și mă gânesc cât de mare era masa pentru care a fost făcută. În plus, crucea trebuie să fie un semn. Realizez cu uimire că fața de masă poate fi pusă pe zidul cu probleme. Va masca dezastrul zugrăvelii căzute. Inima începe să-mi bată cu putere. Voi putea ține slujba în Ajunul Crăciunului. Acum sunt fericit. O cumpăr și fug înapoi la biserică. Nu mai simt durere, nu mai simt oboseala, totul a trecut ca un fum. Dar ploaia începe iar.
Văd o bătrână în stația de autobuz, care stă și tremură de frig. Mă opresc și încep să-i vorbesc. O rog să mă însoțească, să se adăpostească în biserică. E mai cald, iar următorul autobuz trece abia peste câteva ore. E sfioasă, nu vrea să deranjeze, dar până la urmă se lasă convinsă.
Ajungem la biserică și văd că nu mai intră apa. În mod miraculos, peretele a alunecat din nou la locul său și gaura s-a astupat. Mă apuc să prind fața de masă în cuie, să astup zugrăveala căzută. Femeia mă privește lung. După o vreme începe să plângă.
Sunt nedumerit și vreau s-o liniștesc.
– De ce plângeți? Ați pierdut ceva? Vă supără ceva?
– Am pierdut multe, dar cel mai greu îmi este că mi-am pierdut soțul în război. Fața asta de masă îmi aduce aminte de el.
– A murit pe front? Ce s-a întâmplat?
– Nu știu, l-au luat în lagăr. Eu tocmai terminam broderia la această față de masă. Mai aveam trei rânduri, în colțul de jos. Poți să vezi că nu e terminată.
– Ați făcut-o dumneavoastră?
– Da.
– V-o dau înapoi.
– Nu, e mai bine să stea aici. Când o brodam, au venit naziștii. Eu am fugit și m-am ascuns. Soțul meu nu era acasă, pe el l-au luat de pe stradă, l-au dus la muncă în lagăr. De atunci nu l-am mai văzut. E mult prea dureros să o am în fața ochilor. Fața de masă trebuie să rămână aici, în biserică.
N-am știut ce să-i mai spun. I-am luat mâinile și i le-am sărutat. Ploaia se oprise. Am așteptat să se liniștească vântul și, în final, am plecat împreună. Am condus-o până acasă.
A venit și ziua cea mai importantă pentru mine, ziua când am ținut prima slujbă în fața credincioșilor.
Totul a fost perfect și toată lumea e fericită. Încet, încet îi conduc către ieșire, le vorbesc, le arăt cât sunt de recunoscător pentru că El m-a ajutat să renovez biserica. Le spun că sătenii au fost mâinile și unelte Lui. Pe măsură ce biserica se golește, văd un bătrânel ce privește lung zidul buclucaș.
– Buna ziua, am avut o mică problemă cu ploaia. Nu ne mai deranjează acum, dar zidul trebuie întărit la primăvară, îi spun eu zâmbitor.
– Nu la zid mă uitam… spune el, făcând o pauză lungă. Mă uitam la această față de masă. A fost brodată de draga mea soție. Am pierdut-o în război. Eu am fost arestat, iar ea a murit.
Sunt șocat de ceea ce aud, mă gândesc la căile Domnului. Îmi vine o idee.
– Am o mare rugăminte la dumneavoastră, îi spun pe un ton ce nu poate fi refuzat. Vă rog să mă ajutați.
– Bineînțeles.
– Există o persoană specială, care n-a putut veni azi la slujbă, vreau să-i trimit un cozonac, dar nu vreau să știe că este de la preotul din sat. Nu-mi doresc să o fac să se simtă obligată.
– Este perfect, vă înțeleg și vă ajut cu dragă inimă. Eu oricum stau departe și eram doar în trecere pe aici. Nimeni nu mă cunoaște în acest sat.
– Vă însoțesc, să vă arăt casa, îi spun eu repede.
Iau un cozonac, îl bag într-o pungă și plecăm la drum. Îl las să-și depene amintirile din război. Mereu aduce vorba despre draga lui soție. Poți citi în sufletul lui dragostea care picură cu fiecare frază, cu fiecare cuvânt. Iar suferința îi este prietenă dragă, îl însoțește de mult.
După un timp ajungem la poarta casei. Îi spun să bată cu putere, iar eu mă îndepărtez și privesc scena de la distanță.
El bate… poarta se deschide… iar cozonacul cade. Soarele iese dintre nori și luminează doi îndrăgostiți ce se țin în brațe. Ei plâng de fericirea regăsirii, eu plâng pentru bucuria lor. Emoția mea e mare. Acum mă gândesc la minunile din fiecare zi, mă gândesc la bunătatea Domnului. Lacrimile îmi inundă fața.
Mai pot doar să spun:
– Mulțumesc, Doamne!
Autor text: Răzvan
După o întâmplare adevărată trimisă la redacție de Dan Ovidiu Poenaru
Comentarii (40)
Dă-i un răspuns lui Batranul Dan Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Intortocheate sunt caile DOMNULUI!! Asa se intampla cand ai incredere in EL si lasi toate problemele dificile in mainile LUI ,pt. ca el stie sigur ce este bine pt. tine.Tu trebuie doar sa ai incredere si indiferent de rezolvare sa-I multumesti LUI.O simla parere,draga Razvan,cand vei avea timp si pt.tine aduna toate aceste „texte”intr-o carte,va fi minunat.Succes in continuare!
Va multumesc pentru incredere. Chiar am de gand sa le pun intr-o carte.
Vor fi povestiri publicate si vor mai fi si altele noi.
Sa aveti o zi minunata!
Da, buna idea cu cartea, Razvan scrie tare frumos, iar povestile astea ar face oamenii, care le citesc, mai buni, mai intelepti, mai iubitori.
Mai pot spune doar atât „Mulţumesc Răzvan”.
Eu multumesc pentru ca ne sunteti aproape.
O saptamana plina de iubire va doresc.
MULTUMESC DOAMNE PENTRU FRUMOASA POVESTE SI DA SANATATE CELOR CARE AU TRIMIS-O SI CELOR CARE IUBESC NECONDITIONAT,
Va multumesc pentru gandurile frumoase.
Ne dorim sa va trimitem mereu articole care sa fie pe masura sufletului dumneavoastra.
MULTUMESC PTR ACESTE POVESTI MINUNATE, CU SMETENIE MA PLEC.
Noi ne plecam in fata cititorului cu adanc respect.
O saptamana plina de Lumina si bucurie sa aveti!
multumesc mult
Noi va suntem recunoscatori ca ne cititi.
O saptamana plina de impliniri sa aveti.
Pe parcursul vietii , fiecare dintre noi primeste deseori MANGAIEREA GRATIEI DIVINE. De multe ori perceptia ACESTEIA , o consideram o intamplare sau o coincidenta . De multe ori nu ne convine aceasta ATINGERE , cum de exempu intalnim in aceasta POVESTIRE CU TALC : deoarece a plouat foarte tare , „zidul e ud,iar zugraveala sub puterea apei,cedeaza pretutindeni”. Consider ca ploaia a fost „MANA ” GRATIEI DIVINE CE A ARANJAT INTALNIREA DUPA MULTI ANI A DOI OAMENI CE S-AU IUBIT MULT , si care …poate IN COLTUL INIMII NU SI-AU PIERDUT SPERANTA REANTALNIRII. Multumesc Razvan. Multumesc file de LUMINA.Pace si bucurie
Intr-adevar, caile Domnului sunt misterioase. Nu ni se dezvaluie aproape niciodata. Le remarcam doar atunci cand devin evidente pentru oricine.
Sa aveti o saptamana minunata!
Mai pot doar sa spun: Multumesc File de lumina!Multumesc Razvan!
Noi va multumim si speram sa ne cititi in continuare.
Zile imbelsugate si pline de Lumina sa aveti!
Povestile trimise de Razvan sunt minunate, ma opresc din avantul si valtoarea zilei si ma centreaza , ma reaseaza in relatia cu Divinatatea. Multumesc Razvan, si sa ai o saptamana plina de bucurii si satisfactii.
Va multumesc mult. Sper ca si urmatoarele sa va incante la fel de mult.
Va asteptam cu drag si maine.
Misterioase sunt caile Domnului! Fii binecuvantat Razvan,sa ai parte numai de bucurii in viata,asa cum tu le imparti tuturor!
Aveti dreptate, caile Domnului sunt misterioase si minunate deopotriva. Va multumesc pentru urari. Intr-adevar, am parte de multe bucurii si inima mea e plina. Va doresc sa aveti numai zile pline de fericire.
Ma gandesc la sotul meu…plecat de acasa si mort in tara lui fara sa il mai revad niciodata….. a fost inmormantat in aceeasi zi dupa datina lor…chipul lui este pemanent in fata ochilor mei si fiecare gand la el imi spala ochii cu lacrimi….!
Povestea dumneavoastra este extrem de trista.
Cuvintele si sfaturile sunt inutile.
Va doresc sa aveti taria sa vedeti in continuare magia si miracolul vietii.
Iti multumesc,Razvan,copil cu suflet,ingeresc,multumesc File de lumina…pentru tot ce scrieti…astfel de povesti,ne alina,si sunt balsamul,sufletelor noastre.Si eu ma numar,din nefericire,printre cei ce sufera cumplit.Am avut TOT,si am pierdut TOT……Va trimit toata dragostea sufletului meu,impreuna cu urari de Sanatate ,la minte,trup si suflet,..TUTUROR…
Aceste cuvinte, EXPRIMA O FOARTE MARE SUFERINTA si UN STRIGAT DE DURERE ce m-au impresionat tare mult. Consider ca atunci cand ne nastem avem DOAR SUFLET (INIMA ) si TIMP PENTRU A NE CREA VIATA SUB INDRUMAREA DIVINITATII DIN NOI („ASCUNSA IN INIMA”). Consider ca doar ACESTEA SUNT CU ADEVARAT ALE NOASTRE. Expresia „Am avut TOT,si am pierdut TOT” consider ca este creata de minte si poate realiza mult rau SUFLETULUI si TRUPULUI TAU. ATAT TIMP CAT NE ASCULTAM INIMA ….. AVEM TOT. Asta am simtit acum , si asta am dorit sa-ti transmit. MULTUMESC. Pace si bucurie
Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Nu stiu ce intelegeti prin am pierdut TOT.
Atata vreme cat sufletul vibreaza atunci cand frunza cade, atata vreme cat ochii mai au lacrimi, atata vreme cat inima bate mai repede cand gandul lumineaza, atata vreme cat soarele rasare, doar ACCEPTAREA mai trebuie sa vina. Odata cu Acceptarea vine si Linistea.
Poate nici speranta nu mai este, dar odata cu Linistea vine si Iubirea ce se poate transforma in lucruri minunate, in momente unice care merita traite. Momente care aduc altora speranta si bucuria. Abia atunci veti constata ca n-ati pierdut TOT. Dar, chiar daca va veni si bucuria pe acest traseu, sa stiti ca durerea nu va disparea, doar ca va fi mai rara, mai usor de trait cu ea si, poate, va capata un sens in ochii dumneavoastra.
Ma plec, si va MULTUMESC,pentru cuvintele calde,de speranta si incurajare,care-mi dau putere sa merg inainte,sa Accept ,sa Iubesc,sa Iert,pe mine insa-mi si pe cei din jur.Incerc sa-mi exprim ,povestea,ff.scurt:in 26 ianuarie,mi-a murit,intr-un accident stupid de masina,copilul meu,Florin,in varsta de 33 de ani,si ingropat in nisip,la capatul pamantului…de sotie…N-a avut copii…Nu l-am adus in tara ,din motive financiare.Adevarul accident. nu-l stiu. Totul a fost in 26 ian.2009.Imediat,sotul,a facut comotie cerebrala,..si a ramas cu ff grave sechele…n-am putut sa ma descurc singura,si l-am dus la un camin privat,unde platesc ff mult, dar stiu ca este ff bine,ingrijit.mai am un baiat de 40 ani,ff departe cu famile..am si 2 nepotei…dar ,distanta,serviciul,copii,problemele de tot felul,l-au facut mai rece,nu comunica,desi avem internet…Acum, la 61 de ani, simt ca nu-i mai sunt de folos, NIMANUI….insa mi-au ramas cartile,filme,documentare,scrierile,..toate de suflet…unde exista tot ce inseamna Frumos,Adevar,Iubire,Lumina,Armonie,Pace…….Sanatate,la minte,trup si suflet, TUTUROR…
Olga draga,
Iti pot spune asa pentru ca sunt mai in varsta decat tine !
E intr-adevar groaznic ce ti s-a intamplat ! Dar sa stii, Dumnezeu nu face nici o data nimic fara un scop, care poate ne scapa noua…Ai ramas cu tine, ceea ce este important, ai ramas cu capacitatea de a simti, vedea, auzi, etc, deci intreaga si sanatoasa… Acum poti descoperi ca NU esti singura si depinde doar de tine sa ai parte de inca multi ani impliniti.
Fiul tau s-a departat de tine ? Scuza-ma dar e normal si ni se intampla si noua . Dar te rog priveste imprejur cu atentie si vei vedea NENUMARATE alte persoane care au o nevoie DISPERATA de ajutor, de ingrijire, poate doar de dragoste, de in pic de afectiune , de un cuvant bun si de o inima deschisa de care sa se apropie ! Poate te poti apropia de asemenea persoane, te asigur ca daruindu-le putina caldura vei primi inzecit si vei vedea ca doar cine nu vrea sa inteleaga ca suntem multi, cu multe probleme si ca e necesar sa daruim, doar acela va ramane singur si singuratatea e o mare suferinta !
Pentru inceput primeste te rog toata dragostea mea,
Dorina
p.s Mi-as dori ff mult, sa socializez cu mame, cu parinti, care,au trecut prin momente asemanatoare….chiar daca ma voi stabili probabil,intr-o manastire,in viitorul apropiat.
Ca si aseara am simtit o VIBRATIE DEOSEBITA , in timpul citirii si simtirii mesajelor Dumneavoastra. Eu nu dau sfaturi. Spun doar ce simt. Incercati sa ACCEPTATI. ACCEPTATI-VA PE DUMNEAVOASTRA.ACCEPTATI INTAMPLARILE. ACCEPTATI ” PLECAREA” FIULUI . ACCEPTATI COMPORTAMENTUL NOREI. ACCEPTATI COMPORTAMENTUL CELUILALT FIU. ACCEPTATI-VA VARSTA DIN CARTEA DE IDENTITATE. FACETI EFORTUL SA TRAITI IN PREZENT si nu in trecut sau in viitor.INCERCATI SA VA DETASATI (asta se realizeaza numai dupa ce intelegeti FOARTE BINE ce inseamna ATASAMENTUL si consecintele lui DISTRUCTIVE). INCERCATI SA SIMTITI CU INIMA. INCERCATI SA VA IUBITI SI PE DUMNEAVOASTRA (asta nu inseamna egoism).INCERCATI SA SIMTITI DIVINITATEA DIN DUMNEAVOASTA si nu-i mai inchideti caile de manifestare datorita tumultului de ganduri ale mintii. INCERCATI SA SIMTITI SI SA VA BUCURATI DE FIECARE CLIPA. Va recomanda o fiinta ce „A PLECAT UN PIC ” din aceasta LUME, in urma unui infarct, cu vreo 16 ani in urma , si care in acele momente ,in afara „IESIRII DIN CORP” si INTALNIREA CU O FIINTA DE LUMINA , a simtit o STARE DE BEATITUDINE ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Pace si bucurie
….Si inca ceva. Consider ca RETRAGEREA la o Manastire , fara a reusi ca inainte de aceasta SA TE REGASESTI si SA FII IN STARE SA OPRESTI TUMULTUL GANDURILOR CE TE FRAMANTA , s-ar putea sa nu aduca LINISTEA SUFLETULUI TAU. Recomandare : cartea „CALEA PERFECTA ” a lui OSHO . Printre altele, acolo se gaseste o metoda de a OPRI „FABRICAREA GANDURILOR” .De asemenea sunt aratate CONSERCINTELE MINUNATE CE DECURG din ACEASTA ATITUDINE. Pace si bucurie
Multumesc,din adancul sufletului meu,d-nului Dan,pentru sinceritatea si afectiunea,randurilor de mai sus si indeosebi,pt.recomandarea de a citi, cartea”CALEA PERFECTA”….am citit multe carti despre Sinele Divin,Scanteie Divina…..si acum am de citit trei volume,de,AURORA SITARUS…sunt exceptionale….insa este un pic mai greu,sa trec de la sfaturi,desi extrem de reale,la fapte…inca-mi este greu…inca-mi spun,de ce eu,Doamne…?….inchei si n-am sa mai revin deloc,la ..povestea vietii mele..nu inainte ,de a-i multumi si d-nului Razvan-copil cu sufletul de aur-pt cuvintele de incurajare,de a merge mai departe,de ama bucura de soare,flori..de tot ce inseamna frumos,iubire,adevar,credinta-lumina si pace sufleteasca…..Sanatate la minte,trup si suflet TUTUROR.
Multumesc,d-le Dan,pentru sinceritatea,frumusetea si caldura,gandurilor,scrise mai sus.Daca toti oamenii de pe acest pamant,am trai si gandi,numai POZITIV si ne-am uni sentimentele deIUBIRE,ACCEPTARE,IERTARE,LUMINA SI PACE in suflet….(asa cum o faceti dvs si pt mine si pt cei dragi)…,n-ar mai exista atata,suferinta si durere,din toate punctele de vedere……am sa citesc si cartea -Calea perfecta-(sper s-o gasesc in librarii)….am citit multe altele…acum am vol.3 ,de d-na Aurora Sitarus….stiu si despre Sinele divin,scanteie divina….dar de la citit, la fapte…mai am un pic de lucru,….Nu am vrut sa ma victimizez,prin ceea ce am scris…de aceea imi cer iertare,poate am gresit….Multumesc Razvan,copil cu sufletul de aur,pt tot ce scrii,Multumesc,File de lumina…Sanatate,la minte,trup si suflet..TUTUROR..
Si eu VA MULTUMESC ! Si nu uitati : „NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR „. Important este sa NE INVATAM LECTIILE DE VIATA ,…….chiar daca uneori ,am fi dorit „sa absentam de la ele . Faceti intotdeauna ce SIMTITI si INCEPETI SA VA IUBITI (sa va stimati si sa va respectati) PE DUMNEVOASTRA INSIVA .Pace si bucurie
Ma regasesc deseori in ipostaza de a-mi plange tacut, pe dinauntru nedreptatile si suferintele. In comparatie cu ce exista cu adevarat suferinta in lume, la mine e doar psihologica. Lucrez cu mine si eliberez mereu scenariile umbrei. Cum spunea cineva: cand suferinta e mica apare dorinta de a face dreptate, sau cea de razbunare, cand suferinta e mare, fara limite apare renuntarea si iertarea si transcenderea si Iubirea. Pesemne ca aceasta cale a crucii o ai de strabatut pana decizi ca ajunge atata suferinta, te ierti, ierti, accepti si te abandonezi dimensiunii aceleia numita Sine/Dumnezeu. Mereu aceste povesti imi reamintesc cat de multa iubire purtam in noi.
Multumesc. Un gand bun tuturor.
Este minunat tot ce ne transmiti prin povestile tale de suflet si prin credinta ta.
Un mesaj din inima ptr. d-na Olga Papp. Si eu ca si multi altii am suferit … dar la 56 de ani ( acum am 59) mi-am luat viata in mainile mele, fara sa stiu de spiritualitate , de Sine, de Trairea launtrica etc. Am participat la fel si fel de cursuri, seminarii, webinarii, etc, si incet incet am inceput sa MA inteleg si sa inteleg tot ceea ce ma inconjoara si tot ceea ce vine in contact cu mine. Am facut totul acompaniat de citit – doar asa poti intelege propria ta persoana, gandurile si actiunile, punand in practica doar si ptr cateva minute o parte din sfaturile citite – te simti altfel, esti mai increzatoare, mai curajoasa ,mai intelegatoare cu tine insati.
Sunt singura – doar ca forma de exprimare – de fapt sunt insotita de FERICIRE, LINISTE, INTELEGERE, COMPASIUNE, IUBIRE, ADMIRATIE, CURAJ, FRUMUSETE, DRAGOSTE, ARMONIE si nu in ultimul rand de PACE. Vedeti … nu sunt singura… si pe mine m-a batut gandul cu manastirea… dar dupa cateva discutii si vizite ….am inteles ca refugiul cu manastire e mai mult un mit decat o realitate.
Il rog pe Razvan, daca vreti -sa va dea mailul meu, si sunt chiar dispusa sa va primesc la mine ptr. a vedea si partea practica a lucrurilor.
Un gand de FRUMUSETE si Batranului Dan ptr. toate comentariile sale.
INTELEGERE, COMPASIUNE si IUBIRE
Cum spune Lilica : „intortocheate sunt caile Domnului „. Stiu o poveste f. frumoasa care ne invata ca Domnul stie intotdeauna ce este bine pt noi ,chiar daca noi nu intelegem la momentul respectiv . In timp vom afla ca uneori printr-o hotarare care noua ni se pare nedreapta Domnul ne-a salvat .
O Poveste foarte Emotionanta, Razvan ! Si totodata foarte frumoasa, cu un final fericit pana la urma, putem spune. Citindu-l, mi s-a pus un nod in gat, o emotie puternica m-a cuprins. Inca odata ne-ai amintit si ar fi foarte bine sa nu uitam niciodata, ca Dumnezeul pe toate le potriveste exact asa cum trebuie sa fie ! Mai mult sau mai putin pe placul nostru, dar intodeauna Spre Binele Nostru ! Iubire si Acceptare a Tot si Toate !
Multumesc, Razvan pentru Poveste !
Ma inclin si Multumesc doamnelor Dorina si Andra,si tuturor celor ce mi-au trimis ,cuvinte calde,de Speranta , de Incurajare,Credinta si Iubire.Domnul Razvan ,va poate da ,adresa mea de emai,ptr,a coresponda, Imi doresc sa ajung la VALEA PLOPULUI…VALEA SCREZII…(manastire cu peste 400 de copii si mame,de toate varstele)……Valenii de Munte……acolo Parintele Nicolae Tanase…ii are in grija si are nevoie de ajutor material dar si de persoane..care sa ajute copii la..crestere ,educatie..la bucatarie….si -mi doresc mai mult ca orice pe lume,sa fiu un pic de ..BUNICUTA….oooh,ce frumos suna,.si ce superb ar fi..ca visul sa devina si realitate…!!!!…as mai trai o viata…sa-mi strang in brate un puiut de om…sa-l spal ,sa-l imbrac frumos,sa-i pun o fundita mare alba in crestet ,pe parul proaspat aranjat,s-apoi…povesti,poezii,sa-i pun mana pe manuta-i mica,sa scriem…sa incepem cu bastonase…ooo!…ce ferice-o fi de mine…!,….deocamdata sunt doar vise,dorinte excelente…dar nustiu,daca ma vor primi..sa ma simt utila,sa fac ceva ptr. copii..sa le vad zambetul larg din priviri..sa le dau TOT ce am mai bun si mai FRUMOS,..din sufletul meu…DRAGOSTE-AFECTIUNE…..Si sa ma rasplateasca..alergand spre mine,cu bratele deschise,cu zambetul pan’la urechi…strigand…buuuniii…te iubesc…!….deocamdata,sunt vise…Frumoase,prea frumoase…….Sanatate la minte,trup si suflet..tuturor..! p.s.daca citeste cineva,aceste randuri-din Manastirea Valea Plopului-Valea screzii….ii rog din suflet sa-mi dea un semn,sa-mi scrie,daca ma primeste,macar ptr.2…3…zile,luni…ca VOLUNTARA…fac si o donatie ,daca trebuie,dar nu pot mai mult, de 100(un milion vechi) lei..deoarece am ..obligatii-taxe camin,ptr. sotul bolnav.Multumesc anticipat.
Draga si iubita Redactie,File de Lumina..D-le Razvan,va rog sa-mi iertati indrazneala,dar am sters din greseala,abonamentul ptr.File de .Lumina si nu mai primesc,nimic ,nici un articol,care inseamna..hrana si mangaierea sufletului meu….imi lipsesc enorm..si comentariile cititorilor…Va rog sa mi le trimiteti in continuare.Ma plec si va multumesc anticipat…va respect,va iubesc si va trimit…Sanatate la minte,trup si suflet TUTUROR..!!!…p.s. Eu sunt bobocel intr-ale internetului…si mai gresesc…..