skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Copacul – o poveste despre iubire si ego – Osho

 

A fost odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.

Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele.. Ramurile lui aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat!

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce e mare si batran se poate indragosti de ceea ce e mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.

Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat.

Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce e mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile lui erau foarte inalte, dar el se apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge, pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.

Iubirea este intotdeauna gata sa se incline, egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat nu il poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii este considerat a fi mare.

Asadar, ori ce cate ori venea baiatul, arborele isi apleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.

Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu poate fi fericit, decat atunci cand ia ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea la poalele copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale.

Se simtea atunci de parca ar fi fost regele p[durii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul purta o cununa din florile lui si dansa cu ea, copacul se simtea fericit. Il incuraja cu ramurile; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mare. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita, atunci cand altcineva se sprijina de ea; egoul nu este fericit, atunci cand altcineva il reconforteaza…

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa treaca niste examene, sa-si faca prieteni… De aceea a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului lui: ”vino, vino…te astept!”

Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul s-a facut mare, iar zilele in care vizita copacul erau tot mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile lui lumesti. ”Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?” Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul l-a strigat: ”Hei! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” . Baiatul i-a raspuns: ”Ce poti tu sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad?” Eu imi doresc bani. As putea veni dar, numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul este intotdeauna motivat. Egoul are intotdeauna un scop.

Iubirea nu are nici un scop, ea reprezinta propria-i rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: ”N-o sa mai vii decat daca iti dau ceva? Iti dau tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

Multumim cititoarei Lumi care ne-a trimis aceasta minunata poveste

Comentarii (34)
  1. nu stiu de ce, dar mi-a venit in minte eminescu. geniile sunt ale tuturor. trebuie sa cautam mereu copilul din noi.

     
  2. In aceste vremuri” ciudate” intalnim ego la tot pasul ,singurul lucru bun pe care putem sa-l facem pt. ei este sa-i iubim asa cum sunt ,sa ne rugam noi pt. ei si poate ca intr-o zi se va produce acel declic in inima lor impietrita si daca nu e prea tarziu vor mai putea recupera ceva din tot ce au pierdut. O poveste trista dar minunat prezentata.O zi buna tuturor.

     
    1. Fiecare om are un ego. Problema este daca si-l intretine si il face sa creasca sau il alunga si ramane cu iubirea.
      Multumesc, sa aveti o seara minunata!

       
    1. Copacul e statornic, e iubire pura. Aveti dreptate, trebuie sa-l cautam in noi.
      Va multumesc pentru gandurile dvs. impartasite cu noi!

       
  3. Ego-ul nu ne lasa sa facem multe,simti ca trebuie sa faci mai bine dar sfarsesti prin a face rau.Iubirea adevarata este tot ce conteaza!

     
    1. Ego-ul face parte din noi. De noi depinde daca ii dam drumul sa zburde liber sau ii punem haturi si-l legam, lasand iubirea sa ne umple inima si sufletul.
      Va multumesc!

       
  4. Santem mari maestri in teorii-partea practica ne omoara,nu mai gasim iubire neconditionata in stare PURA …..daca intrebi ce inseamna IUBIREA pentru cineva primesti raspuns…

     
    1. Iubire nu poate fi decat pura si neconditionata. Indiferent de teorii si de practica, daca cineva se gandeste la altceva decat iubire neconditionata, atunci nu se refera la iubire. Va multumesc si va doresc sa fiti mai optimista. Iubirea este pretutindeni, priviti si-o veti zari.

       
  5. Aici exista unele diferente :

    Copacul a ramas sa raiasca in lumea lui, liber si fericit in mijlocul naturii, asa cum era de ani multi …

    Baiatul a depasit stadiul copilariei, fericita si fara de griji, si a ajuns adult ; atunci a fost silit sa faca fata tuturor problemelor inevitabile pe care orice adult le are, si care ne ingroapa in necesitatea de a le rezolva …banii nu sunt un scop. sunt un mijloc de rezolvare a problemelor Din pacate aeste probleme ne inaspresc, ne tocesc sensibilitatea pe nesimtite…. Atunci cand ai copii sau parinti cu probleme de sanatate sau altele, si esti nevoit sa le rezolvi, mai ai timp si dispozitie pentru …copac ?
    Ar trebui sa ne facem timp, stiu, e minunat sa iesim din hatisul grijilor si sa pasim inapoi in viata fericita a copilariei, dar…

     
    1. Copacul il asteapta. El este o borna a iubirii. Copilul este schimbator si se raporteaza la iubirea copacului.
      Va multumesc pentru comentariu si va doresc o sera minunata!

       
  6. Cu ceva vreme in urma , in timp ce citeam si invatam aceasta LECTIE DE VIATA mi-au dat lacrimile ( „si baietii plang ,cateodata” asa cum ne canta si incanta HOLOGRAF) . De altfel „povetele ” lui OSHO m-au ajutat si ma ajuta ,tare mult sa gasesc raspunsuri la multe din intrebarile pe care mi le puneam sau mi le pun . Pe parcursul vietii ,consider ca fiecare din noi poate avea SIMTIRILE Copacului sau ale tanarului. Cineva spunea : „Mai putin EGO si ORGOLIU ,te vor ajuta sa te apropii de ADEVARATUL TAU EU si SPIRIT si asta in primul rand datorita faptului ca nu ai mai pierde atat de mult timp sa te compari cu ceilalti si sa incerci sa fii placut (a), acceptat (a) si apreciat (a). INVATA SA FII TU INSATI (INSUTI) pentru TINE si asta nu pentru a iesi in evidenta si a capta atentia celorlalti ” Pace si bucurie

     
  7. Sensibilitatea este un lucru mare. Intr-adevar si baietii plang!
    Foarte frumos spunea acel cineva.
    Multumesc mult, o sera minunata!

     
  8. spune-ne Razvane spune-ne povesti frumoase la vreme de seara si fiecare sa inteleaga ce vrea.cind eram mai tinara spuneam ca totul in viata tine in fuctie de bafta.acum merg mai incet si am timp sa observ si sa contat ca totul depinde de ATITUDINE.!? daca copacul era inca acolo si-l astepta si-l mai si chema poate l-ar fi facut sa se simpt ca in copilarie…ce ziceti?

     
  9. spune-ne Razvane spune-ne povesti frumoase la vreme de seara. cind eram mai tinara spuneam ca totul tine de bafta.acum merg mai incet si am timp sa observ si am inteles ca totul tine de ATITUDINE!? daca copacul era inca acolo si-l astepta si-l mai si chema daruindu-i tot poate l-ar fi facut sa se simta iar copil….

     
    1. Copacul e iubire, copacul este dragostea eterna, copacul daruieste tot si inima si fructe si ramuri si frunze. Ca orice iubire nu poate fi decat totala, statornica si fericita.
      Copilul a gusta iubirea, copilul a intrat in lume, copilul a uitat iubirea, copilul s-a ratacit. Dar can va gasi din nou iubirea, cand inima il va duce langa o preafrumoasa fata, cand sufletul ii va fi din nou curat si plin de dragoste… atunci se va intoarce si impreuna cu iubita lui vor sta la umbra sub copac si se vor bucura razand… de iubire!
      E buna continuarea?

       
  10. Doar cei ce iubesc cu adevarat pot intelege acesasta poveste.Am avut o floare care canta in momentul cand ii puneam apa,cu care comunicam telepatic,imi spunea cand ii este sete,sau prea cald.O aveam la servicu pe birou,era cat o tufa,violeta de Parma.In primavara lui 90 am plecat in Ungaria la munca si mi-am lasat frumoasa si iubita mea floare in grija unei colege de birou.La intoarcerea mea dupa cateva luni am trecut pe la fostul loc de mnca sa o vad,dar murise.Colega mi-a spus ca dupa 2 saptamani de la plecarea mea a inceput sa se ofileasca si oricate eforturi a facut,schimbat pamantul,vorbit cu ea,asa cum si eu ades faceam,a murit.Iubirea este cel mai frumos lucru de pe pamant,totusi…

     
    1. Foarte frumoasa povestea dumneavoastra. E plina de Iubire.
      Va multumesc pentru ca ne-ati impartasit-o.

       
  11. Eu sunt copacul, nu pot sa plec, am radacini, iubesc imens copilul,e nepoata mea, alearga, acum vine la mine, ma iubeste, intr-o zi nu va mai veni pentru ca nu ii voi mai putea oferi nimic nou, ma va uita iar eu ma voi usca de tristete: Poate asta e viata dar acum sunt fericita in toate crengile mele iar bucuria de a trai aceasta imensa iubire inegalabila imi ajunge pentru totdeauna. Multumesc pentru aceasta minunata poveste si, in acelasi timp, lectie de iubire!

     
  12. Pacat ca acest Osho are Rolls-Royce-uri, multi bani si vinde mantre. Ce fel de maestru mai e si asta? Degeaba spune povesti frumoase despre iubire cand el nu practica ceea ce predica. :-|

     
    1. De ce pacat? De ce ar trebui sa fie sarac? Au banii vreo legatura cu iubirea?
      Bogat ori sarac nu iubesti la fel?

       
    2. Draga Serpico . La unul din Editorialele Doamnei Maria Timuc (pe care eu le consider PASTILE DE INTELEPCIUNE) ce se referea la OSHO, un cititor a facut un comentariu asemanator cu al tau . Iti recomand sa citesti pe Blog-ul – „PASI CATRE TINE INSUTI ” raspunsul Doamnei Maria Timuc. Interesant este ca la o discutie despre PILDELE lui OSHO , cineva mi-a spus o parere asemanatoare cu a ta.Si lui i-am facut aceeasi recomandare. Nu este obligatoriu sa avem pareri identice.Fiecare poate percepe o situatie in felul lui. Eu personal ii multumesc lui OSHO si ii impartasesc opinia lui Razvan. Pace si bucurie.

       
  13. CONTINUAREA POVESTII:

    „Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

    Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

    Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el.. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

    Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

    Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”. Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

     
    1. Continuare , sau varianta :

      Din copac a ramas doar un ciot…deasupra solului, dar radacinile sale sunt adanc infipte in pamant, si din aceste radacini au aparut noi crengi, si acestea au crescut si astfel copacul s-a reinnoit ; copilul de odinioara, ajuns batran nu a mai aparut nici o data, dar au aparut alti copii, care cu drag au stat sub noul copac,si acesta le-aoferit lor flori si fructe si umbra racoroasa si cantecul pasarilor ; lumea nu se margineste la un copil, hai sa fim realisti si optimisti, cine are iubire de oferit va gasi multi copii ( si nu numai copii, dar si oameni maturi sau in varsta, si nu numai oameni dar si animale, pasari, plante, nevoia de iubire este infinita ) care au nevoie de ea !

       
  14. Adevarata lectie pt. toata omenire !!! Daaa, iubirea adevarata este totdeauna neconditionata !!!

     
  15. Multumesc pentru poveste, recitesc mereu cu acelasi interes si bucurie. Noi, citind toata povestea stim sa apreciem iubirea copacului si intelegem si pe copil, apoi ne cam supara egoismul lui. Ei, nici macar aceasta mica suparare sa nu fie in noi. Asta se vrea acuma, sa ne apropiem de nucleul acela de iubire pura. Sa incercam sa nu avem repros pt. nimic. Inca nu stiu sa fiu asa in orice situatie, dar am inteles ca iertarea trebuie sa fie pt. aceasta mica suparare, nu pt. copil care a devenit egoist. DUMNEZEU ne iubeste asa cum suntem.Sa ne apropiem de aceasta atitudine. Si aceasta intelegere mi-a venit de la OSHO .

     
  16. Multumesc pentru postare! M-am bucurat sa recitesc aceasta superba poveste si parabola! Ma emotioneaza pana la lacrimi de fiecare data….dar din pacate nu este toata….Aici este continuarea, pentru cine doreste sa o citeasca.

    „Din pacate, eu nu am bani. Banii sunt o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani, dar in schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incinsi, cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de egoisti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari, ele fac parte din fiinta noastra. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
    Baiatul i-a raspuns: „Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de avere”. Egoul cere intotdeauna bani si avere, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
    Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, te rog prietene, culege-mi fructele si vinde-le, si in felul acesta, vei obtine bani”.
    Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit, era fericit ca putea darui. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.
    Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui pentru dar, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor. Baiatul apoi nu s-a mai intors multa vreme la copac. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
    Copacul era foarte trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru, intreaga sa fiinta era in agonie.
    Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza- ma”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile astea. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”. Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.
    Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”. Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”
    Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc faorte bine, fara sa stau intr-o casa”. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.
    „Noi nu traim in case, dar uite ce vreau sa iti daouiesc, imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
    Fara sa stea pe ganduri si sa piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.
    Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
    Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, dragul meu prieten”.
    Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit in sfarsit, dupa foarte, foarte mult timp”.
    Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.
    Fericit, dupa ce sa gandit doar o clipa, copacul i-a raspus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.
    Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea prietenului iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.
    Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
    Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

     
  17. Dupa cum am spus cu ceva vreme in urma ,este o povestire ce mi-a dat tare mult de gandit . In contextul din ultima propozitie , ” limbajul acceptarii ” l-as inlocui cu ” limbajul primirii ” pentru a exprima mai clar „Atitudinea Ego-ului” ., adica :” Ego-ul nu intelege decat limbajul Primirii (de a lua ceva de la cineva ) .Iubirea vorbeste limbajul Daruirii „,Exista varianta ca Osho , a carui scrieri , m-au ajutat tare mut sa gasesc Raspunsuri la intrebari , sa se fi gandit la Ceva ce prin traducere s-a transformat in acceptare. Namaste

     
  18. Doamneee,cm a venit acest mesaj pentru a-mi clarifica niste lucruri,perspective,e minunat ce spune aceasta povestioara,total de acord!!!Voilà,acesta e cuvantul…

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top