skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Tatăl tău

 

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata.
Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.
Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu…
Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci, prezenta Mea.
Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca, fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta, care sa te relaxeze. Am crezut ca, facandu-ti aceasta placere, iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.
Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.
Oricum ziua era, inca, lunga!
Ai pornit televizorul si, in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat.
Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine..
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine, o multime de stele. Era asa de frumos! Pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza!
Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata.
Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult, incat voi astepta.
Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin timp, din timpul daruit tie.
Iti urez o zi buna!
Al tau Tata, Dumnezeu.

Autor text: necunoscut

Multumim cititoarei care ni l-a trimis la redactie

Comentarii (21)
  1. Si cand te gandesti ce putin asteapta de la noi in comparatie cu cat de mult ne daruieste , inclusiv frumoasa zi de astazi ! Slava LUI si multumiri voua !

     
  2. In aceasta dimineata am citit cu voce tare acest mesaj. Partenerul meu, auzindu-ma mi-a spus. – Stiu, stiu, stiu ca ma iubesti. Stiu ca nu iti acord atentia si caldura pe care o meriti. Stiu ca in fiecare zi ma binecuvantezi cand ma trezesc si cand ma culc. M-am obisnuit asa. Ai dreptate ca de obicei si cand vorbesti si cand taci dar asa m-am obisnuit. I-am raspuns: – Dragul meu de data asta ti-am citit un mail – si se refera la Dumnezeu. – Aha, tu si cu El sunteti una ? – Daca simti aceeasi iubire si mai ales fiind toti copii lui-ei, cred ca este firesc sa avem acelasi comportament. Educatia pe care o primesti,aceea o daruiesti. Nota : Eu cred asa cum m-a invatat bunica ca suntem rodul iubirii intre Cer si Pamant – Dumnezeu este in egala masura si el si ea de aceea ne intelege pe toti.

     
    1. Draga Liuza , Nu esti departe de adevar. Domnul nostru Iisus este : Calea, ADEVARUL si Viata ! Citind despre DUMNEZEU, vorbind despre EL, il constientizam mai mult sau mai putin langa noi, dar EL este. AICI este. Langa noi este EL ! Avand sentimente pozitive si ganduri pozitive si facand fapte pozitive, ESTE in NOI !!! DECI !!

       
  3. Indienii Sioux au o vorba : ” Religia este pentru oamenii care se tem sa mearga in iad. Spiritualitatea este pentru cei ce au fost deja acolo. ” Fiecare dintre noi am avut o serie de experiente , de evenimente mai mult sau mai putin placute .. lectii de viata. Probabil ca sufletul nostru a acceptat inainte de intrupare anumiti parametri si stie foarte bine ce sa aleaga pentru evolutia noastra in trup, chiar daca noua , uneori, nu ni se par alegerile bune. Nu sunt sigura de asta, dar mi se pare logic. Dumnezeu este cu noi, ne iubeste si ne ingrijeste, ne oblojeste ranile si ne tine in brate, chiar daca noi uitam de El cateodata, chiar daca amanam zambetul de multumire catre El, chiar daca ne suparam uneori. EL vede tabloul intreg, perspectiva si nevoile noastre majore, chiar daca avem impresia, de multe ori, ca a uitat de noi… EL nu uita si are timp pentru toate….. !!! Multumesc, Doamne, pentru tot ajutorul TAU !!!

     
  4. @Liviana
    In Cartea Spiritelor, scrisa de Allan Kardec, o carte deosebita, Spiritele sunt intrebate:
    Unde ajunge cel care nu multumeste lui D-zeu?
    Unde ajung ignorantii, a fost raspunsul.

     
    1. TEDDY ,te rog spune mi unde ajung ignorantii?
      nu glumesc ,chiar nu stiu.
      multumesc
      cu stima iulia

       
      1. Daca intr-adevar vrei, IULIA, iti raspund eu. In jurul nostru, ca spatiu, se gasesc nenumarate universuri, nu neaparat paralele. NOI insine venim aici, in acest univers, pentru lectiile de tot felul, simturi, morala, educatie aplicata etc pe care nu le putem invata decat in ACEST univers ; iar la sfarsitul unui ciclu de invatamant, dam examen, unul complex, iar in functie de rezultat, ramanem(cum ar veni repetenti) in acest univers , ori plecam pentru alte si alte lectii, in alte locuri in acest univers sau in alt univers in functie de ce lectii urmeaza sa mai invatam. Pretutindeni, in toate universurile, tot timpul, DUMNEZEU direct sau indirect, permanent are grija de noi, ca un tata bun, intervenind cand se impune cazul ( cand datorita noua iesim din programare_daca ma vei intreba iti voi spune pe larg) sau lasandu-ne sa invatam din propriile experiente. Cei care se prefac a fi ignoranti, nemultumindu-I, probabil au parte de o urmatoare viata de calugar.

         
        1. Multumesc ptr timpul si bunele tale intentii.
          Cred ca am sa devin si mai ignoranta decat sunt daca e adevarat ca ignorantii
          devin calugari intr o alta viata.
          Calugarii pe care i cunosc sunt niste oameni inger.
          Dar…esti sigur de ceea ce afirmi ?
          Oricum iti multumesc ,pe mine ma interesa ce scrie despre asta in Cartea spiritelor pe care Teddy a citato .
          Cu simpatie Iulia

           
  5. E adevarat ca uitam mai tot timpul sa multumim pentru tot ce primim-in primul rand viata si apoi tot ce ne inconjoara,uitam sa multumim si cand ne rugam sa ne ajute (si ne ajuta)dar Dumnezeu nu se supara.E atat de rabdator cu noi cat nici nu gandim.Cateodata ne intrebam de ce ne pedepseste dar intotdeauna Dumnezeu ne inchide o usa si ne deschide alta.E bine macar ca din cand in cand sa ne aducem aminte de el.Ne rugam la el sa ne ajute doar atunci cand ne este greu,cand avem de realizat un lucru foarte important,atunci ne aducem aminte de el.Niciodata sa nu il uitam si in adancul sufletului sa il pastram pe cel caruia ii spunem TATAL NOSTRU.

     
  6. Cu ceva vreme in urma am inceput sa spun si sa repet zilnic , aceasta rugaciune : DOAMNE ITI MULTUMESC PENTRU TOT CE MI-AI DAT , ITI MULTUMESC PENTRU TOT CE MI-AI LUAT , DOAMNE TE ROG INDRUMA-MA SI OCROTESTE-MA , DOAMNE AJUTA-MA SA MA DESPATIMESC. Continui si acum.Prelegerile Arhimandritului TEOFIL PARAIAN (UN INGER CU CHIP DE OM) despre PATIMI si DESPATIMIRE (si nu numai acestea) le recomand tuturor ce incearca sa paseasca pe potecile ce duc spre CALEA LUMINII . Consider ca , FILE DE LUMINA este ” UN FAR” ce ne LUMINEAZA aceste „poteci” . Va multumesc. Pace si bucurie

     
  7. Multumesc Tatal meu bun si iubitor si chiar daca azi am fost cu capul la problemele zilei nu te-am uitat, fiindca atunci cand am iesit din casa mi-am facut cruce si te-am rugat sa ajuti ziua de astazi sa fie ingaduitoare cu mine .Si a fost ,asa cum tu sti cel mai bine sa le potrivesti ,.TE IUBESC MULT SI ITI MULTUMESC PENTRU TOT ,………MAMA MEA DRAGA SI TATAL MEU DRAG .

     
  8. TATA CERESC iti aduc recunostinta, multumire si iubire pentru (sanatate, prosperitate, pt locul de munca….etc)MULTUMESC. MULTUMESC. MULTUMESC.

     
  9. Cred ferm ca Bunul Dumnezeu nu are nevoie nici sa i multumim ….nici nu ne pedepseste …N I C I O D A T A.
    E pre multa iubire si lumina EL.
    Noi oamenii avem nevoia imperioasa sa i multumim.
    Ne face bine ,noua.
    Razvan si toti cei care comentati articolul sunteti minunati.Chiar DA.
    P.S ptr Batranul Dan : in octombrie la manastirea Sambata se face si anul acesta parastasul parintelui Paraian.

     
    1. Desi nu a venit inca octombrie, am fost la Sambata. Parintele Paraianu, dar si parintele Arsenie BOCA (care i scurta lui viata pamanteasca a fost si la manastirea Sambata), ar trebui cinstiti si urmati catre DUMNEZEU prin domnul nostru Iisus Hristos. Cu ajutorul lor, al rugaciunilor lor, al sfaturilor lor putem ! DA si ei si muuulti alti romani pustnici care nestiuti de nimeni stau pe cine stie unde si se roaga la bunul DUMNEZEU, pentru NOI toti romanii de pretutindeni si pentru toti crestinii si toate fapturile placute lui DUMNEZEU.

       
    2. MULTUMESC ! N-am sa pot uita vreodata tonalitatea plina de bucurie, si fizionomia de MOS CRACIUN pe care intotdeauna si copii si cei ce nu mai sunt copii il asteapta si se bucura de venirea LUI . Un gand pios pentru UN INGER CU CHIP DE OM ce acum este UN INGER CU CHIP DE INGER. Pace si bucurie

       
    3. Din pacate observ din ce in ce mai des, copii de 4-5-6 ani, care nu au in vocabularul lor cuvantul „multumesc”, ei spun doar superficialul „mersi” . Iar cuvintele ” iarta-ma” si „te rog” se aud din ce in ce mai rar din guritele lor inocente. Si eu cred ca Dumnezeu nu ne pedepseste, nu ne vrea raul (pentru ca ne iubeste asa de mult cum noi nu o sa putem iubi prea curand), cred si ca Dumnezeu nu are nevoie sa-i multumim, dar cred ca e fericit cand ne vede zambetul si sclipirea luminoasa din ochi atunci cand o facem.

       
  10. Povestea de la Lourdes, înainte de a intra in baie. Frumoasă, emoționantă. Alte cuvinte sunt de prisos… El așteaptă…

     

Dă-i un răspuns lui Victoria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
https://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top