Povestea balenei
Aer, o gură de aer! Am nevoie de aer! Nu acum, nu chiar acum, dar în curând. Apa și aerul sunt bucuria vieţii.
Am rămas singură, nimeni nu mă poate ajuta. Sunt mare, prea mare ca să mă pot strecura precum peștii ce micuţi printre ierburile lor ţesute.
Am învăţat de mic copil să mă feresc de monștri și de ierburile lor împletite. Știu până și locurile în care ei atacă des. Sunt o balenă cu cocoașă.
I-am evitat cât am putut, dar astăzi am greșit. M-am bucurat prea mult de-al meu tovarăș. I-am oferit inima mea și el mi-a dăruit un vis in care amândoi trăiam alături, fericiţi.
Atunci când înotam spre nord, pe ruta cunoscută, n-am fost atenţi nici unul dintre noi și ne-am trezit în ţesătura lor. El era grav, eu aveam coada liberă și împingeam cu forţă. Am rupt aproape toate ierburile împletite, ca să-i ajung alături. Mi-au mai rămas doar două ierburi lungi legate, dar n-a contat, le-am târât cu mine. Și am ajuns lângă el. Nu mai putea mișca. Un mănunchi de ierburi groase, nemiloase, o plasă, îl prindea amarnic în chingile ei.
Nu am mâini și nu puteam să o desfac, s-o tai sau să o mut, ca să-l scot de acolo. M-am învârtit în jurul lui și mă uitam în ochii ce mi-s dragi – dar ce puteam face?
O rază de speranţă a apărut, când a început refluxul. Un colţ al plasei nemiloase s-a desprins și flutura în apă. M-am gândit să o împing, ca să-l ajut să scape. Dar cum?
Atunci am realizat că dacă o apuc cu dinţii și împing cu toată forţa, aveam o șansă amândoi. El nu voia. Îmi spunea să plec, să fug. Îmi zicea că simte monștrii cum sosesc. Îmi spunea că nu-s departe.
Nu l-am crezut, nu l-am ascultat. Nu-mi păsa de mine, doream să-l văd pe el scăpat din plasa criminală. Am agăţat cu dinţii ierburile împletite, mi-am pus întreaga forţă în coadă și am împins cât am putut. Rând pe rând, ierburile cedau, dar nu chiar toate. Și am trecut pe sub el ca să-i eliberez și coada. Atunci el a scăpat din centurile de foc și a ţâșnit voios în sus cu-n strigăt de bucurie. Dar, vai, întreaga plasă și ale ei împletituri, nemaiavând pe ce să stea m-au încojurat pe mine.
El s-a întors mirat că nu-i sunt iar alături și atunci i-am zărit disperarea în priviri. Acum era clar pentru oricine ca nu aveam scăpare. Dacă la el s-a putut, la mine nu. Ierburile lungi și împletite, pe care le adusesem cu mine s-au încurcat cu plasa atât de strâns, că n-aveam nicio șansă. El s-a învârtit în jurul meu o vreme, dar a trebuit să plece când au sosit monștrii. Eu l-am gonit. I-am spus că mor inutil, dacă moare el lângă mine. Că eu am făcut totul sa-l salvez și, dacă nu fuge, atunci chinul meu a fost degeaba. A plecat.
Aud deasupra mea monștrii cum sar în apă. Părinţii m-au învăţat să fug, de fiecare dată când îi aud. Și doar povești de groază sunt despre cruzimea lor. Nu i-am văzut niciodată. M-am împăcat și îmi aștept sfârșitul.
Simt ceva mic cum mă atinge pe coadă și apoi cum vine tot mai aproape. E unul dintre ei. Nu pot să mă întorc, să-l văd. Aștept să ajungă în faţa mea.
Mă pufnește râsul. E atât de mic și de neajutorat, cum dă el din lăbuţe. Și tot aruncă bule în sus, ca într-o zbatere de spumă. Așa arată monștrii? De asta ne e frică?
Dar veselia se topește. Îmi dau seama că sunt prinsă și toate ierburile sunt de ei ţesute. Aud când le numesc plase, năvoade și frânghii. Noi le spunem monștri, ei își spun oameni.
Cu forţa mea, pot doborâ oricând un monstru sau mai mulţi. Dar ei nu luptă așa. Ne prind cu ale lor arme diabolice, ne urmăresc, ne obosesc și apoi ne omoară.
Acum m-au înconjurat pe mine și simt metalul rece cum mi se apropie de inimă. Dar… nu mă simt rănită. Parcă sunt mai ușoară sau visez? Rând pe rând, ierburile la care ei le spun frânghii încep să se desfacă, să cadă. Îl văd pe cel din faţa mea, are în mână ceva lucios mi se apropie de gură. Apucă frânghia cu putere și, dintr-o mișcare scurtă, o taie.
Încet, cu grijă mă rotesc, nimic nu mă mai ţine. Monștrii m-au eliberat din a lor plasă ucigașă.
Am înotat în cercuri largi în jurul lor, cu bucurie. De acum n-o să le mai spun monștri. O să-i numesc oameni.
I-am împins ușurel pe fiecare și le-am mulţumit, așa cum am putut. Pe cel care m-a scăpat de frânghia din gură l-am urmărit cu drag și l-am inghiontit de câteva ori.
Apoi am plecat în depărtări, urmându-mi glasul inimii.
Fie ca şi tu și toţi cei dragi ţie să fiţi atât de binecuvântaţi și norocoși, încât să fiţi înconjuraţi de oameni care vă vor ajuta să vă eliberaţi de lucrurile care vă leagă.
Și fie să cunoașteţi mereu bucuria de a dărui și de a primi recunoștinţă!
Poveste scrisă după o întâmplare adevărată petrecută pe data de 11 decembrie 2005 în nordul coastelor Californiei. Un pescar a zărit o balenă prinsă în plasele pescarilor și a cerut ajutor la Marin Marine Mammal Center ce a trimis la fața locului Paza de Coastă și un grup de experți de lângă Farallon Islands pentru a elibera balena. Operațiunea a durat o oră și a fost extrem de dificilă și periculoasă. Nimeni nu a fost rănit. Scafandrii au fost impresionați de afecțiunea cu care i-a tratat balena, iar cel care i-a tăiat frânghia din gură a spus „Nu știu sigur la ce se gândea atunci balena, dar mă privea într-un mod pe care n-o să-l uit toată viața mea.” Întâmplarea a fost popularizată în ziarul San Francisco Chronicle și a ajuns la noi mulțumită cititoarei Liuba Nicipuruc.
Autor text: Răzvan
Comentarii (34)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Minunat! Impresionant! Multumesc!
Va multumesc!
Sa aveti o zi minunata!
Avem multe de invatat de la fiintele pe care le consideram inferioare noua,oamenilor.
Trebuie sa invatam de la oricine, si de la orice, chiar si de la o piatra.
Va multumesc!
Multumesc din suflet, povestirea aceasta, cu adevarat mi-a atins inima……..
Ma bucur, inseamna ca am reusit sa transmit emotia unui animal in dificultate.
Va multumesc!
Ai reusit sa transmiti emotie. Meriti felicitari !
Doar credinta in IUBIRE si ADEVAR ne mai poate salva !
Credinta ca nivel absolut nu ajuta pe nimeni. Faptele generate de Bunatate si Iubire pot influenta destine.
Sa aveti o zi minunata!
Citisem despre patania balenie si dorinta oamenilor de a o scapa din ochiurile plasei , dar modul in care a fost povestita m-a incantat si m-a impresionat .
Felicitari pentru imaginatie si creatie !!!
Va multumesc pentru aprecieri, inseamna ca nu m-am straduit degeaba.
Sa aveti o zi minunata!
In lumea necuvantatoarelor recunstinta nu are limite,ele nu uita niciodata un „bine ” facut de cineva ,pe cand oamenii……….
Se spune ca unele animale au o memorie lunga, altele nu prea. Eu nu sunt un expert, dar am auzit despre „memoria de elefant” sunt chiar povesti ce o ilustraza. Recunostinta oamenilor este problema noastra, nu a celorlalti. Cand facem un bine niciodata nu ar trebui sa ne gandim ca meritam ceva in schimb, nici macar recunostinta. Atunci cand ajutam, atunci cand daruim o facem pentru noi, pentru bucuria noastra, pentru multumirea si satisfactia noastra, pentru placerea de a vedea bucuria in ochii celuilalt, nu o facem pentru ei.
Deci, nu putem fi raniti decat daca asteptam ceva in schimb.
Va multumesc, sa aveti o zi minunata!
Pur si simplu, mi-au dat lacrimile. Sunt o mare iubitoare de animale, si din infima mea observatie asupra lor mereu am spus celor ce nu inteleg limbajul lor ca noi oameni avem de invatat de la animale. Eu am devenit prea sensibila la ele, incat imi face rau orice manifestare a lor din care reiese suferinta. pentru mine animalele sunt ca si oamenii cu sentimente, trairi si trebuie respectate. Numai pentru ca noi suntem pe doua piciore si cu gandire , nu inseamna ca trebuie sa facem ce vrem cu ele pentru ca noi suntem „Stapinii”
Aveti dreptate, orice fiinta este divina. Noi oamenii, avem gandirea cu ajutorul careia ar trebui sa intelegem aceste lucruri.
Noi nu am fost si nu vom fi niciodata stapanii.
Namaste!
Noi oamenii suntem miscati atunci cind citim lecturi adevarate , povestiri , cind ascultam patanii care au suferinta animalelor in esentele lor . Din pacate , in urmatoarele secunde uitam lectiile care se desprind din ele . Citi dintre noi se gindesc ca bucata de carne din farfurie ,inainte de a deveni delicioasa friptura , a fost ….o balena prinsa in plasa , un peste prins in undinta , un porc injunghiat , un pui strins de git ? Omul si porcul , creaturi care maninca orice ….In rest sa auzim de bine …Cu drag ,
Stimata doamna, eu incerc sa evit generalizarile. Acest lucru nu ne face decat rau. Sa incercam fiecare dintre noi sa fim buni si sa acceptam tot ce afecteaza, dar sa raspundem cu iubire.
O „Povestire cu talc” ce emana :IUBIRE,PRIETENIE,ALTRUISM,BUNATATE,EMPATIE,SPIRIT DE SACRIFICIU,RECUNOSTINTA,SPERANTA, BUCURIE ,IERTARE precum si alte sentimente OMENESTI . Si inca ceva ,ne este prezentata INTILNIREA CU UN INGER CU CHIP DE OM (pescarul salvator). De fiecare data ,cand pasesc” in aceasta OAZA DE SPIRITUALITATE -FILE DE LUMINA ,percep o STARE DE BINE creata de REALIZATORI , de RAZVAN si de CITITORI.VA MULTUMESC DIN SUFLET . Si inca ceva , SA NE BUCURAM CA SUNTEM IMPREUNA ,SA NE BUCURAM CA MAI EXISTA SI OAMENI SI FIINTE NECUVANTATOARE DE LA CARE AVEM CE INVATAT(si eu invat de la cei doi caini ai mei- un Beagle si un Maidanez-lupisor) .Pace si bucurie
Ma bucur ca va place. Am pus o picatura de suflet, o picatura de viata si o cana de iubire in aceasta poveste. Sunt fericit cad lumea simte ingredientele.
Va multumesc!
Superba povestea, mai ales ca este si adevarata! Multumesc! Namaste!
Namaste!
Frumos, foarte frumos. Am citit undeva că balenele şi delfinii (spre deosebire de celelalte animale) sunt suflete de oameni, încarnaţi astfel pentru a ne fi alături , pentru a ne dărui toată iubirea lor, fără să fie influenţaţi de ispitele oamenilor. Namaste
Delfinii si balenele sunt intr-adevar creaturi deosebite si inteligente. S-ar putea sa fie adevarat. Namaste!
extraordinara povestirea, ma bucur nespus ca deznodamantul a fost
altul decat cel la care ma asteptam, in sfarsit mai sunt si oameni !
Exista multi oameni minunati pe lume. Acest lucru trebuie sa ne bucure.
Namaste!
Draga, draga Razvan, iti multumesc pt toate „povestile” de suflet.
Ma simt in fiecare zi tot mai bogata cu tot ceea ce daruiesti din surplusul inimii tale.
ITI MULTUMESC. Sa fii binecuvantat !
Va ofer aceste povestiri cu speranta ca va plac. Daca dumneavoastra masurati bogatia in ceea ce conteaza atunci sunteti cea mai castigata.
Va multumesc!
Numai noi oamenii in multa noastra suficienta si nesfarsitul nostru egoism ne imaginam ca doar limbajul nostru reprezinta un semn de inteligenta, de asta poate ne mira reactiile celorlalte vietuitoare. Sa ne dea Domnul intelepciune sa le putem iubi pe toate ca pe aproapele nostru.
Frumoasa poveste, cu un final surprinzator. Iata o urma de vibratie din lumea balenelor: http://youtu.be/s_AKPSmX2Z0
Meditatie placuta!
MULTUMESC ! MI-A MERS LA SUFLET . Pace si bucurie
Omul prin esenta sa este un vanator, ca si multe alte animale. Ca sa se hraneasca trebuie sa sacrifice ( prin vanatoare sau prin cresterea lor in gospodarie0) animale . Asta e o justificare. Si animalele carnivore vaneaza si omoara pentru a se hrani, pentru a trai. Urmarim filmulete cum este vanata o caprioara, un iepuras, etc. si ni se frange inima, dar n-avem ce face asta e lupta pentru supravietuire in natura. Insa !!! Pentru ca este un mare INSA, sunt oameni care vaneaza nu numai pentru hranalor zilnica ( sau pescuiesc) ci o fac pentru a practica un sport sangeros, pentru a se mandri cu trofele de vanatoare, impaiate sau atarnate pe pereti sau arucate pe podele,
sau ….si aici e cel mai grav…o fac pentru a se imbogatii, vanand pentru piei, blanuri, fildese etc. Ori asta a dus inevitabil la disparitia unor speci, la imputinarea unora, la maceluri nejustificate. Aici trebuie facut ceva,. Sunt organisme , legi international si nationale, dar din pacate inca nu reusesc sa stopeze aceste distrugeri. La fel se intampla si prin poluarea apelor si padurilor Pamantului !In privinta memoriei si recunostintei animalelor….trebuie sa recunosc ca este mult mai profunda si mai indelungata decat la oameni. Aflam zilnic de exemple de daruire de dragoste , de multumiri ale diferitelor animale fata de cei care le-au salvat odata , sau care au avut grija de ele. Avem exemple inca din antichitate, cand fiare salbatice arucate in arenele romane nu au sfasiat sclavi dati spre spectacolul dat placerii tot a oamenilor. Recent am vazut un filmulet pe internet cu o femeie care a crescut un leu orfan cand era mititel, care a crescut , din ce in ce mai mare si a fost nevoita sa-l dea la o gradina zoo, nefiind in stare sa se readapteze la viata din salbaticie, iar el a recunoscuta pe binefacatoarea lui, dupa multi ani, cand aceasta a venit sa-l viziteze la acea gradina zoo. Despre caini nici nu mai trbuie sa spun ceva! Ai sa-mi dati astfel de exemple din randul oamenilor…. Ori fi cateva , dar nu ies in evidenta! Poate gresesc , dar sper intr-adevar sa nu fie cum as putea crede eu! Si asa cum spune mai sus ANA: Sa ne dea Domnul intelepciune si respect pentru tot ce e viu in jurul nostru !!
In primele experiente avute in materie, sufletele omenesti au imprumutat corpurile de balene si delfini (si pentru usuratatea de a se misca in apa,similara cu cea a deplasarii energetice si mult diferita de cea in atmosfera pamanteasca,prea greoaie ).Cand s-a petrecut trecerea la deplasarea pe uscat,unele suflete nu au facut-o ,ramanan in continuare in apa,in corpuri de balena si delfini.Altfel spus,si acum,in aceste corpuri salasluiesc suflete…omenesti.Compoetamentul lor fata de oameni este chiar fratesc si ceea ce spune participantul la experienta ca nu va uita niciodata este recunostinta si chiar bucuria de a-l reaintalni,vrand ca si el sa-si reaminteasca faptul ca…se cunosc de muuuult.
Dragii mei prieteni cu acesta ocazie mi-ati amintit de Legenda Marii Preotese a Daciei care se spune ca se putea transforma in orice. O voi scrie mai tarziu cand pot sa va ofer timpul meu integral.
Frumoasa poveste. Ingredientele pe care le- ai picurat sunt minunate.
Ar trebui sa vedeți la o CRESA DE FOCI din Olanda, cum oameni de bine ( voluntari) , ingrijesc puiuti de foca recuperati de pe nisip , sau din mare.
In timp ce unii ” oameni ” sperie focile mame, si le despart de puiuti, alți oameni adevarati le salvează.
Multumesc Răzvan !