DACII. Dezvăluiri: cine erau legionarii romani?
Teoria romanizării Daciei după anul 106 conţine multe elemente care nu pot fi susţinute de istoria noastră oficială, iar logica elementară ne obligă să punem semnul întrebării atunci când disecăm fiecare explicaţie adusă de aceasta.
Vom încerca, în rândurile de mai jos, să întelegem ce structură etnică aveau trupele folosite de Traian în războaiele cu dacii şi cât de “romani” erau, genetic, soldaţii care le formau.
Legiunea XIII Gemina, focar de “romanitate” cu ajutor…sirian şi sarmat
Legiunii XIII Gemina îi revenea, în mod special, paza ţinutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureşului era păzit de detaşamente ale legiunii de la Apulum, instalate în staţiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ştampile descoperite în aceste localităţi, potrivit lui Adrian Bejan, în lucrarea “Istoria Daciei romane”. Atunci când vorbim despre această unitate, trebuie precizat că membrii cohortelor sale auxiliare erau recrutaţi din afara Italiei. Asfel, arcaşii erau sirieni, iar cavaleria era alcatuită din sarmaţi.
Între 106-268 d.C. este staţionată la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Soldații lăsaţi la vatră primesc terenuri agricole în Dacia. Însă, un element extrem de important, membrii trupelor auxiliare primeau cetăţenie romană abia după finalizarea stagiului militar, ceea ce înseamnă că mare parte dintre ostaşii romani care au participat la războaiele dacice nu doar că nu aveau sânge roman, dar nici măcar juridic nu aveau statut de cetăţeni ai imperiului.
Ofiţeri romani, soldaţi de peste tot
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului Roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim britani din Anglia de azi, asturi şi lusitanieni din peninsula Iberică, bosporeni din nordul Mării Negre, antiocheni din regiunile Antiochiei, ubi de la Rin, din părţile Coloniei, batavi de la gurile acestui fluviu, gali din Galia, reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, comageni din Siria, până şi numizi şi mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Românilor, I, 1942,p.130).
În secolul al II-lea, comandanţii armatei romane erau recrutaţi, ca şi până atunci, din rândul clasei avute. Cei mai de seamă comandanţi pe vremea lui Traian făceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei proveneau din cel al cavalerilor.
Garda pretoriană era alcatuită din cetăţeni născuţi în Italia, şi, parţial, din cetăţeni romani din Spania, Noricum şi Macedonia. Vespasian a dus o politică de urbanizare, mai ales a părţii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetăţenia romană la cât mai mulţi locuitori, ceea ce îngăduia recrutarea în legiuni a unor soldaţi din oraşele provinciilor occidentale. Această politică a dus la restrângerea influenţei Romei şi a Peninsulei Italice în cadrul imperiului.
Pretorienii: elita armatei romane formată din gali, africani şi celţi
Dio Cassius menţionează faptul că, sub Septimus Severus, garda pretoriană, care trebuia să fie formată în majoritate din cetăţeni romani din Peninsula Italică, este alcatuită din soldaţi veniţi din toate provinciile. Informaţiile privind “latinitatea” pretorienilor sunt extrem de relevante, izvorând din însăşi ariile de recrutare: cohorta I Antiochesium: recrutată din Antiochia-Siria; cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria: recrutată în Britania, cohorta I-Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana: recrutată în Britania; cohorta IX Batavorum miliaria equitata: recrutată din batavi (trib germanic), cohorta I Bracaraugustarorum: recrutată din tribul hispanic al bracarilor, cohorta III Brittonum: recrutată din britani, cohorta I Cretum: arcaşi din Creta; cohorta II Flavia Bessorum: recrutată din tribul trac al bessilor, cohorta I Flavia Commagenorum: recrutată din commageni (Asia Mica), cohorta IV Cypria civium Romanorum: recrutată din Cipru,; cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata: recrutată din africani numizi; cohorta III Gallorum: recrutată din celţi (gali); cohorta V Gallorum equitata: recrutată din celţi (gali); cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata: recrutată din hispanici; cohorta I Lingonum: recrutată din Britania sau cohorta I Tyriorum sagittariorium: arcaşi fenicieni.
Armata, ca factor al aşa-zisei romanizări
Ţinând cont de componenţa pestriţă a trupelor romane ce au participat la războaiele cu dacii şi, ulterior, la componenţa unităţilor cantonate pe teritoriul regatului lui Decebal, putem afirma, fără ezitare, că armata romană nu poate fi considerată un element aducător de romanitate. Motivaţia este simplă şi logică şi este reprezentată de faptul că, în mai toate teritoriile ce foloseau drept arii de recrutare, din Britania până în Siria, astăzi nu se vorbesc limbi de origine latină. Şi dacă tocmai la ei acasă aceşti soldaţi foloseau alte limbi, cum ar fi putut ei contribui eficient la impunerea latinei în Dacia?
De asemenea, din punct de vedere religios, armata romană era la fel de pestriţă pe cât era etnic, în sensul că fiecare grup etnic îşi “purta” după el propriul panteon de zei naţionali.
Mai mult, cum ar fi posibil ca aceşti legionari să fi adus limba latină în Dacia, în timp ce, în cele mai multe teritorii unde au desfăşurat misiuni, nu au reuşit?
Aceeaşi logică se poate aplica şi în cazul coloniştilor aduşi de romani în Dacia, care, evident, proveneau din zone la fel de diverse precum legionarii. Şi, dacă avem în vedere că Dacia reprezenta o zonă nu foarte liniştită, fiind la graniţa imperiului şi fiind supusă intens atacurilor dacilor liberi, ne-am putea gândi că numărul acestor colonişti a fost destul de mic în comparaţie cu numărul dacilor şi că au fost absorbiţi de aceştia destul de uşor şi rapid.
Un semn în acest sens este reperzentat de lipsa aproape totală a coloniilor romane în Dacia, a construcţiilor cu caracter cultural şi religios, precum templele si bibliotecile, instituţii ce ar fi reprezentat focare de cultură romană.
Autorul articolului Valentin Roman
preluat integral din adevaruldespredaci.ro
Comentarii (7)
Dă-i un răspuns lui maria cotiuga Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Toate aceste informatii si pilde din povestioare sunt cu adevarat ,”File de lumina”.Eu iti multumesc pentru ca trezesti in noi dorinta de a sti si de a fiinta ca ROMAN.
E clar si evident ca nu suntem DOAR urmasii Romei cum la fel de clar este ca nu suntem DOAR urmasii Dacilor. La fel ca in Dacia s-a intamplat in toate provinciile devenite ale Imperiului, nu s-a luptat exclusiv cu temutele legiuni. Fiecare legiune(si legiunea avea in componenta cetateni romani dar de la un monent dat nu exclusiv din peninsula Italica) avea anexate trupe auxiliare care aveau dreptul sa isi pastreze tactica, organizarea si armele traditionale, avand doar ofiterii cetateni romani. La 212 Constitutio Antoniniana „declara că toți oamenii născuți liberi în Imperiul Roman primeau cetățenie romană deplină și toate femeile născute libere ale Imperiului primeau de asemenea cetățenie romană ca bărbații.” Apoi, se stie, ca in afara factorului militar, Roma utiliza frecvent relocarea fortata de grupuri etnice masive.
Dar asta a trecut si se uita apoi ca peste noi(cum peste tot fostul Imperiu a trecut tavalugul „barbar”) au trecut si au ramas urme pregnante(inclusiv genetice) ale gotilor,pecenegilor, cumanilor, vandalilor, slavilor, bulgarilor-care erau un trib scitic la origine, hunilor, mongolilor, turcilor otomani etc.
E, din nou, clar ca „globalizarea” are istorie veche. Da, trebuie sa fim mandrii de originile noastre traco-dace si romane dar sa nu inlocuim un adevar fabricat(cel al sorgintei noastre preponderent latine) cu un altul la fel de neadevarat(cel al originii noastre aproape exclusiv dacice). Sa nu uitam ca nici romanii nu erau doar Romani latini ci au inclus cu timpul, in urma victoriilor armate si politice, intreaga populatie nelatina a Peninsulei Italice.(samniti, gali din nord, sabini, greci, etrusci etc.). Adevarul e ca ADEVARUL e mult mai complex si e nevoie de obiectivitate si o anume lipsa de patima nesanatoasa….
Chiar dacă în comentariul precedent se spune că nu suntem doar urmaşii romanilor sau doar urmaşii dacilor, din multele articole ce dezbat acest subiect, se desprinde o concluzie, logică (cred eu). Nu am asimilat limba latină dintr-un motiv simplu. Exista de fapt limba getică, cu dialecte vorbite în Dacia şi imperiul roman, foarte asemănătoare. O dominaţie parţială (mai puţin de un sfert din teritoriu) de vreo 150 de ani, nu avea cum să impună schimbarea unei limbi naţionale, lucru dovedit din plin cu ocuparea Transilvaniei pentru câteva sute de ani de către imperiul austro-ungar, unde se vorbeşte tot româneşte, nu maghiară sau germană, cu excepţia entnicilor ce au ales să rămână aici după realipirea Transilvaniei la ţara mamă. De altfel, sorgintea comună a latinilor cu dacii este dovedită şi de afirmaţia lui Traian, care a spus „Mă întorc în patria străbunilor mei…”. Deci, alegerea numelui de România, a fost în contextul, şi datorită intereselor politice ale vremii. Numele real ar fi trebuit să rămână DACIA. Nu sunt un naţionalist cu mintea îngustă. Ca şi romanii, au mai fost şi alte naţionalităţi care au interferat cu dezvoltarea genetică şi lingvistică a poporului nostru până la realitatea actuală. De fapt, toată Europa este un amalgam de naţionalităţi ce s-au întrepătruns. Şi nu numai Europa, cred eu, pentru că oamenii migrează continuu acolo unde găsesc un loc ce le poate oferii o viaţă mai bună, şi aduc cu ei bagajul lor de cultură şi credinţe, influenţând în final grupul ce-i acceptă şi adoptă.
Încetul cu încetul, adevărata istorie va ieşi la iveală, şi vom descoperii într-un final că suntem atât de amestecaţi pe tot pământul, întrucât am ajuns să formăm un singur popor. Când lumea se va trezi la realitate, jocurile de interese vor cădea, şi vom putea, în sfârşit, să trăim ca fraţii, aşa cum este realitatea. Namaste.
„Nu am asimilat limba latină dintr-un motiv simplu. Exista de fapt limba getică, cu dialecte vorbite în Dacia şi imperiul roman, foarte asemănătoare. O dominaţie parţială (mai puţin de un sfert din teritoriu) de vreo 150 de ani, nu avea cum să impună schimbarea unei limbi naţionale, lucru dovedit din plin cu ocuparea Transilvaniei pentru câteva sute de ani de către imperiul austro-ungar…”
Complet de acord cu ce s-a spus mai sus. In sensul acesta e de citit si luat aminte la numeroasele si relevantele lucrusi scrise si justificate(facand apel la logica simpla, la bunul simt si la izvoare istorice scrise mai putin cunoscute) in cartea Doamnei Diana Bugajewski, numita „Sub semnul lui Zamolxe”.
Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/06/06/dacii-dezvaluiri-cine-erau-legionarii-romani/#ixzz1xTGR96X2
Am prins într-o zi un fragment dintr-un reportaj la tv. Era vorba despre un sat izolat din Ucraina ai cărui locuitori vorbeau o românească arhaică, contaminată de cuvinte ruseşti şi care nu auziseră de România. Satul avea şi el o denumire care ar trebui să ne pună pe gânduri, Voloh (am redat cu aproximaţie). Luaţi la întrebări unii dintre specialiştii noştri, printre care şi răzvan Teodorescu, mărturiseau că au auzit, dar nu păreau interesaţi de tezaurul lingvistic pe l-ar putea furniza această comunitate. Mă gândesc, şi gândul a devenit aproape obsesiv, că dacă acei oameni simpli nu şi-au uitat limba în două mii de ani, cum au uitat dacii limba lor în 171 de ani? Oare nu deranjează pe nimeni inadvertenţele, contradicţiile, falsurile, minciunile ştiinţifice? Îmi vine din nou în minte invocaţia lui Eminescu: „Cum nu vii tu, Ţepeş-Doamne….” Dar se va zice că suferim de romantism….
Istoria dacilor e frumoasa.Sa cititi cat mai mult despre daci.
Constat ca incep sa apara din ce in ce mai multe intrebari in legatura cu originile si evolutia poporului roman. Acest lucru nu poate decat sa ne bucure, deoarece aflarea adevarului istoric trebuie sa fie o obligatie a tuturor popoarelor. Cu siguranta ca sunt foarte multe lucruri pe care le vom afla in viitorul apropiat. Explorarea arheologica in Romania este cel mult deficitara. Am impresia cateodata ca se incearca „ascunderea” vestigiilor istorice. Este pacat sa lasam neexplorate atat de multe zone cu un evident potential arheologic. Teama de a nu descoperi ceva important nu trebuie sa ne faca sa ramanem doar la capitolul „speculatii”. Ce se va intampla daca vom descoperi ca nu suntem pe picior de egalitate cu alte popoare din punct de vedere al istoriei, vestigiilor, al eroilor? Nimic. Vom aduce adevarul la suprafata si ne vom omagia aceasta istorie, mai „mica”, acei eroi, mai „mici”. Nu cred in origini miraculoase, dar cu siguranta ca exista unele neconcordante in evolutia poporului nostru. Exact ca in articolul de mai sus, poate ca nu am fost „romanizati” de romani-latini. Poate nu stiau toti latina, dar cu siguranta ca era o limba intens folosita. Aproape doua sute de ani de „convietuire” nu pot fi ignorati sau contestati, deoarece sursele istorice sunt ne-romanesti. Sunt fascinat de emotia unor popoare din vecinatate, emotie creata de raspandirea vestilor in care se anunta descoperiri arheologice majore pe teritoriul lor. Imi doresc sa „traim” si noi acest gen de emotii, imi doresc ca aceste vesti sa fie anuntate in toate publicatiile, la toate stirile, nu doar in surse informationale „de nisa”, ascunse publicului larg. Haideti sa nu mai facem descoperiri importante doar cand construim autostrazi!