O zi de vară
Copiii se jucau la marginea orașului, acolo unde se construise un loc de scăldat pentru tot norodul. Să fi trecut vreo 20 de ani de când mai marele urbei hotărâse că cel mai bine este ca oamenii să aibă un loc în care să se răcorească vara.
Putea veni oricine, așa era legea, nu conta că ești bogat sau sărac, pentru toți curgea același râu. Dacă la început băncuțele verzi, puse în rânduri drepte de-a lungul malului erau ocupate doar de câteva haimanale, încet, lumea bună a acceptat provocarea și au apărut și ei în peisaj.
În majoritatea timpului, grupurile se țineau la distanță unele de altele, făcându-se o delimitare destul de clară între cei cu dare de mână și ceilalți. Astfel, în partea stângă se strângeau doamnele cu umbreluțe care rareori își arătau pielea soarelui orbitor, apoi pe rând erau grupurile de domni și tineretul zvăpăiat în costume de baie care mai de care mai fistichii. În felul acesta era reprezentată societatea celor care nu erau nevoiți să trăiască din sudoarea frunții. Apoi erau muncitorii, micii meșteșugari, și cei mai sărmani dintre sărmani așezați ca într-o oglindă cu cei bogați – copii, domnii și cel mai în dreapta soțiile acestora.
Inevitabil, copiii bogaților se amestecau cu cei ai plebei și jucau jocuri împreună fără a ține cont de părinți. Uneori, tații își mustrau odraslele pentru boacănele tinereții și intrau în vorbă unii cu alții legând prietenii ocazionale care de regulă țineau doar o singură zi.
Așa s-a întâmplat și în acea duminică de august în care un năzdrăvan, copilul unuia dintre cei mai mari nobili stropea cu apă pe toată lumea și crease o mică busculadă la malul apei împingând alți tineri în apa rece a dimineții.
Pe parcursul zilei, oamenii s-au apropiat și nobilul s-a trezit prins într-un grup pestriț: un brutar, un zilier, un bijutier și chiar un preot care venise cu nepotul lui.
Dintr-una în alta, limbile s-au dezlegat și brutarul privind spre tineretul plin de voie bună spuse:
– Oare ce ne dorim noi pentru copiii noștri? Eu știu că aș vrea ca băiatul meu să mă depășească și să ajungă cel mai mare brutar. Ba nu, cel mai mare bucătar din lume și să fie chiar bucătarul regelui.
Ceilalți l-au privit surprinși și s-au simțit oarecum obligați să-și spună fiecare visele referitoare la odraslele lor. Bijutierul a captat atenția tuturor:
– Băiatul meu vreau să ajungă cel mai important bijutier din țară și cele mai mari diamante să fie doar ale lui.
– Nepotul meu cu siguranță va deveni un mare cărturar și dacă va avea chemare mi-aș dori să-l văd cardinal sau chiar papă, spuse preotul hotărât.
Rămaseră doar doi, nobilul și cu săracul zilier care se fâstâcise de tot. Nu știa dacă se cade să-l lase pe nobil să vorbească sau nu. În final, văzând că acesta nu are de gând să spună nimic consideră că e rândul lui.
– Văd că fiecare dintre voi vă doriți ca fii sau nepoții voștri să vă calce pe urme și chiar să vă depășească. Eu nu pot avea un asemenea vis. Eu îmi doresc să fie bogat, foarte bogat și niciodată să nu treacă prin problemele sărăciei cu care mă confrunt eu în fiecare zi.
Cu toții au fost mișcați de recunoașterea unei situații care nu-l onora pe zilier și au apreciat sinceritatea acestuia. Apoi toate capetele s-au îndreptat spre bogatul nobil așteptându-i vorbele. Acesta , cu ochii mari și pielea fină avea un surâs enigmatic ascuns pe jumătate sub mustața îngrijită. Într-un târziu, când așteptarea devenise aproape insuportabilă i se auzi vocea blândă:
– Eu îmi doresc ca fiul meu, când va crește mare să fie om. Nimic mai mult, dar nici mai puțin.
Din acea zi, cei care întâmplător s-au întâlnit la marginea râului au devenit prieteni și prietenia lor a durat toată viața, s-au ajutat între ei și Dumnezeu cel Milostiv le-a împlinit la toți dorințele spuse cu voce tare în acea zi magică de vară.
Autor: Răzvan Șerbu
Mor de ras. Ma asteptam ca bogatul sa spunca ca-si doreste ca fiul lui sa-i asupreasca si mai tare pe ceilalti.
Soro, eu cred ca de la … prafurile alea de zahar vanilat de le pui pe placinte ti se trage, zau asa!
Altfel nu-mi pot imagina ca n-ai inteles totusi ca intimplarea asta n-a avut loc … in Romania!
Asa o fi ca prea o zici cu foc, dar dacă stau sa ma gândesc bine, eu la plăcinte folosesc doar praf romanesc din frunze – original făcut de mine. Mi-a venit ideea de când cu Elena Udrea de ne-a pus frunza aceea pe sigla României.
Ce vremuri, ce om, ce caracter, zău asa. O invidia lumea ca e frumoasă, dar mie mi-a plăcut indemnul adresat de ea străinilor ca sa ne viziteze plaiurile „Romania, Go high !”.
Mărturisesc ca nu am găsit exact frunza din logo pentru praful de pus la plăcinta, dar are vecinul, nea Gheorghe, niște cânepă în fundul curții și am luat de acolo. Cert e ca acușica tot satul vine la mine când fac plăcinte. Și astăzi aveam vreo 5 pe la poartă care plângeau ca n-am mai făcut plăcinte de trei zile. Unul, Mihuț, a lui Gelu avea ochii ficși și făcea spume la gură printre tremurături – și nu e epileptic, dar dacă-i plac plăcintele, eu ce sa fac?
Mi-am dat eu seama că întâmplarea nu a avut loc la mine in sat, nu de alta, dar băieții lui tanti Frusinica au furat râul și l-au înfipt în balta lor de pește de nu mai curge picatură prin sat chiar daca olandezul care s-a mutat aici avea microhidrocentrala care acum ruginește în albia secata.
Hai ca te pupa baba.
Maine fac placinte!
P.S. – Olandezul spune ca placintele mele ii aduc aminte de gustul de acasa.
Vrei si tu?
Care olandez, soro?
Ca sint de cel putin vreo … 10 ‘dimensiuni’, zau asa!
http://www.dedeman.ro/ro/catalogsearch/result/?q=olandez&per_page=36&page=1&order=score&store=51&category=357
Si baga de seama ca astia ‘e’ periculosi tare!
Ce, crezi ca scopul lui era chiar hidrocentrala aia?
Eu te-avertizez sa fii cu mare bagare de seama cu alde astia!
Iar daca te supara sau incearca ‘ceva’, iaca aici citeva ustensile cu care sa-i vii de hac:
http://www.misiuneacasa.ro/forum/attachment.php?attachmentid=94864&d=1469514725
http://www.foerch.ro/scule-de-mană/scule-speciale-auto/scule-pentru-motor-frane-șasiu/cheie-pentru-piuliţe-olandeze?s=CrossSellingProductGroup
http://www.caleffi.com/romania/ro/catalogue/cheie-multifunctionala-pentru-prelungitoare-cu-racord-olandez-cu-diametre-38-si-1-387127
Nu d’aștia bre, ci aia de traiesc in Hollandia.
Periculos, periculos spui matale, dar e tare priceput la prafuri. A luat-o pe Axenia, a lui Axinte, vecinul de peste drum, la două case mai în vale. Și aștia ce minte or avut sa se numeasca asa. Ma prapadesc de ras când vine bolovanul acela de Mihuț, bâlbâitul satului și striga de la poarta: ax, ax, ax, si ies amandoi ca nu stiu cu care vrea sa vorbeasca.
Te pupa baba!
Ai grija, dragoste, nu exagera cu prafurile ca olandezu`e antrenat, nu ca Tine!
Pana sa te dumiresti cum ai schimbat reteta, o tii intr-o transaaaaaa!
Pana la urma nu-ti mai „apreciaza” nimeni placintele dupa gust ci dupa „efect”!
Si daca le mai si stropesti cu ceva „agiazma” de aia cum o faci singura, se „potenteaza” efectul!
Nu in sensul dorit, natural!
Apropos de „efect”; am cunoscut in vremurile „odioase” un „tehnocrat” care era atat de scufundat in munca sa incat pierdea notiunea timpului plecand acasa doar noaptea. Ii sufoca pe toti prin competenta si profesionalitate care daca era „aplicata” in tari cu „stabilitate” ajungea cel putin sef de productie la Daimler!
Pana sa se dumireasca ca s-a schimbat „regimul” l-au dat afara „revolutionarii” pe care alta data ii punea la munca! S-a trezit dintr-o data fara ocupatie si iesind zilnic din casa „la cumparaturi” (desi inainte nu stia nici cand era „zi de salar”, casierul ii ducea plicul cu salariul in birou!) a descoperit barul din apropiere! Mare descoperire!
Dupa o vreme a zis: „nu beau ca-mi place, efectul este interesant!”
N-a trecut mult si „dus” a fost urmare a unui accident vascular! Nu la cap, ca sa nu poata realiza ce se intampla cu el si cat de diletant s-au comportat toti cei desemnati sa actioneze in astfel de situatii; neputandu-l „salva”!
Asa ca trebuie de avut grija cu „efectele”!
Nu ma indoiesc ca esti „vanjoasa” si poti sa-l duci in spate pe olandez dupa o tura de placinte „prafuite” consistent dupa reteta lui, dar in timp, cine stie!?