Cei trei prieteni
Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte. În vârful acestuia trăia un bătrân înțelept pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat ajung ei la o răscruce, iar fiecare și-a ales o altă cărare.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai rapid.
A doua cale nu era la fel de abruptă, însă străbătea un canion îngust şi accidentat. Iar cel de-al treilea a ales o cărare mai lungă, ce ocolea muntele şerpuind în pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Nerăbdător s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.
După o altă săptămână, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.
Trecură alte două săptămâni și sosi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.
Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al treilea părea să fi fost o adevărată plăcere. Aşa că, odată ajunși la bătrân, l-au întrebat care drum era cel mai bine ales.
– Ce ai învăţat tu? îl întrebă el pe primul.
– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine… Iar tu, tu ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea.
– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.
– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare. Că, dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine…
Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce pot alege … iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute.
sursa: florinrosoga.ro
Comentarii (4)
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Razvane, prietene, au cam inceput sa ma plictiseasca … batrinii astia ‘teribil’ de inteligenti care se cocoata numai si numai in locuri greu accesibile ca sa poata to(n)ti fraierii de nu-si gasesc singuri raspunsurile in viata sa purceada in dificile intreprinderi dupa … intelepciunea universala, taman in virful muntilor!
Cu siguranta ca inteleptii astia astia sint tipul de indivizi care au invatat taman de la … Jasmuheen (sic!) cum sa te hranesti doar cu … aer si lumina, sus, sus de tot, in inaltul cerului!
Si tare pilduitoare trebuie sa mai fie ‘invataturile’ asta de genul … toata lumea are dreptate!
Razvane, macar sa fi pus si tu un anunt de avertizare la sfirsit.
Ceva de genul … „Nu incercati asa ceva in viata reala daca nu sinteti alpinist profesionist sau un biped … total inconstient!”
Daca chiar asa este si adevarul e chiar in ‘ograda’ fiecaruia dintre noi, atunci care mai e rostul punerii in pericol al propriei vieti cind poti afla exact acelasi raspuns…
…cercetind cu mare atentie chiar in interiorul tau?!?
Pina si Edmund Hillary a avut uriasul curaj da’ si enorma inconstienta sa se urce in virful Chomulungmei nu pt. a gasi vreun intelept si nici macar pt. a-l cauta sau macar pt. a fi mai aproape de Dumnezeu.
Nu, pur si simplu el a vrut – intr-un mod in care nu ar fi reusit niciodata pe un teren obisnuit -, saaa…
…SE REGASEASCA PE EL INSUSI !!!
Tata meu mare avea o vorba extrem de inteleapta:
„Daca chiar vrei sa afli adevarul lumii nu ai decit sa cauti in tine insuti, da’ daca vrei sa afli adevarul tau/din tine, atunci trebuie neaparat sa cauti in toti ceilalti!”
In fond, crestele alea uriase si periculoase din povestioara asta nu sint decit … zidurile invizibile pe care le ridicam stupid intre noi si cei din jurul nostru tocmai datorita ignorantei si lipsei de educatie consensula…
Draga Tata Mare, dupa cum bine stii intelepciunea era atribuita sihastrilor si celor care s-au separat de cele pamantesti, ramanand singuri cu divinitatea. Acu’ daca vrei sa dai de ei ii cauti prin munti si nu la bodega.
Desi, in zilele nostre poti folosi chiar si elicopterul.
O seara minunata sa ai!
Am citit cu mult timp in urma aceasta povestioara si pot spune ca a fost printre cele care m-au ajutat sa constientizez un lucru essential in viata – nu atat importanta alegerii pe care o facem , cat intelegerea ca prin alegere eu imi creez drumul in functie de ceea ce sunt.Si ca acest drum ma infatiseaza intotdeauna pe mine ,niciodata pe ceilalti. De aceea alegerea este intotdeauna corecta pentru cel care o face.
Constientizarea la un moment dat , ca putem schimba directia , ca o putem face prin simpla noastra vointa ,ca nimeni n-are nimic de-a face cu asta inafara de noi, este un pas hotarator in evolutia noastra spre inalt.
Asa cum se spune: prima conditie in a schimba ceva la tine este sa constientizezi ca ai acel ceva, ca este al tau.
Abia atunci cand stim ca viata suntem noi, ne putem juca cu ea, acordandu-i libertatea de a ne arata cine suntem.
Povestioara a ramas in inima mea ca una dintre primele scantei de lumina pe care le-am vazut.
Multumesc pentru aducere aminte.