skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
De Ce Dumnezeu A Creat Un Tsunami?

De ce Dumnezeu a creat un tsunami?

 

Tom Honey, un preot anglican isi pune intrebari referitoare la interactiunea dintre om și Dumnezeu. Pașii pe care îi face în credință sunt zguduiți de întrebări și de presupuneri care ies din canoanele stricte ale Bibliei. Impresionat de tragediile acestui secol, cu o inimă caldă și o voce liniștitoare, acest preot ne prezintă modul în care el se raportează la religie și cum ar trebui să-l vedem pe Dumnezeu.

Sunt paroh în Biserica Anglicană. Sunt preot în Biserică de 20 de ani. Aproape toată acestă perioadă m-am străduit și m-am luptat cu întrebări legate de Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Și sunt foarte conștient de faptul că atunci când rostești cuvântul Dumnezeu, mulți oameni îți vor întoarce spatele imediat. Și majoritatea oamenilor, fie din interiorul sau exteriorul bisericii organizate, încă mai păstreză imaginea unui conducător celest, unui legiuitor, a unui polițist din ceruri care comandă totul și este cauza tuturor lucrurilor. Își va proteja oamenii și va răspunde rugăciunilor credincioșilor.

Iar în rugăciunile bisericii mele, cel mai folosit adjectiv pentru Dumnezeu este „atotputernic”. Dar am o problemă cu asta. De-a lungul anilor am devenit din ce în ce mai nemulțumit de percepția asupra lui Dumnezeu. Chiar credem că Dumnezeu este genul de bărbat șef pe care îl tot prezentăm în rugăciunile și liturghiile noastre?

Bineînțeles că au existat gânditori care au propus o altă perspectivă asupra lui Dumnezeu. Ce explora partea feminină și hrănitoare a divinității. Și sugera că Dumnezeu se exprimă pe el sau ea prin lipsa puterii mai degrabă decât prin putere. Acceptând că Dumnezeu este prin definiție necunoscut și de necunoscut. Găsind rezonanțe adânci cu alte religii și filosofii și metode de a privi viața ca pe o parte din ceea ce înseamnă căutarea unui înțeles universal și global. Aceste idei sunt bine-cunoscute în cercurile academice libere, dar clericii ca mine au fost refractari în a le accepta, de teama tensiunii și a diviziunii pe care le-ar putea crea în comunitățile noastre religioase; de teama de a nu supăra credința simplă a credincioșilor tradiționali. Am ales să nu fac din țânțar armăsar.

Apoi, pe 26 decembrie anul trecut, cu doar două luni în urmă, acel cutremur subacvatic a declanșat tsunami-ul. Și două săptămâni mai târziu, dumincă dimineața pe 9 ianuarie, mă aflam în fața enoriașilor mei — înteligenți, binevoitori, majoritatea creștini convinși — și trebuia să exprim, din partea lor, sentimentele și întrebările noastre. Aveam răspunsurile proprii, dar am și un rol public și ceva trebuia spus. Și iată ce am zis.

Curând după tsunami am citit un articol dintr-un ziar scris de arhiepiscopul de Canterbury — frumos titlu — despre tragedia din Asia de Sud. Esența a ceea ce a spus este: oamenii cei mai afectați de distrugeri și pierderi de viață nu vor să audă teorii intelectuale despre cum Dumnezeu a permis să se întâmple asta. El a scris, „Dacă vreun geniu religios ar fi venit cu o explicație despre sensul atâtor morți, s-ar simți mai fericiți, mai protejați sau mai încrezători în Dumnezeu?”

Dacă omul care apărea în fotografia din ziar ținând mâna copilului său mort ar fi stat în fața noastră acum, nu există cuvinte pe care i le-am putea spune. Un răspuns verbal ar fi nepotrivit. Singurul răspuns potrivit ar fi o liniște plină de compasiune și orice ajutor practic. Nu este timpul potrivit pentru explicații, predici sau teologie; este un timp al lacrimilor.

Este adevărat. Și totuși iată-ne aici, în biserica mea din Oxford, aproape detașați de evenimentele petrecute la mare distanță, dar cu credința zdruncinată. Și vrem o explicație de la Dumnezeu. Cerem o explicație de la Dumnezeu. Unii au conchis că putem crede doar într-un Dumnezeu care ne împărtășește durerea. Într-un fel, Dumnezeu trebuie să simtă suferința și întristarea și durerea fizică pe care noi o simțim. Dumnezeu nemuritorul trebuie să intre cumva în sufletele oamenilor și să simtă furtuna din noi. Iar dacă asta este adevărat, înseamnă că Dumnezeu cunoaște și bucuria și exaltarea spiritului uman. Vrem un Dumnezeu care se plângă cu cei care plâng și care să se bucure cu cei care se bucură.

Pentru mine asta înseamnă o reafirmare profundă și convingătoare a credinței creștine despre Dumnezeu. Timp de sute de ani, ortodoxismul predominant, adevărul acceptat, a fost că Dumnezeu Tatăl, Creatorul, este neschimbător și de aceea prin definiție nu poate simți durere sau tristețe. Acest Dumnezeu neschimbător mie mi se pare un pic rece și indiferent. Iar evenimentele devastatoare din secolul 20 i-au obligat pe oameni să se îndoiască de acest Dumnezeu rece și nesimțitor. Uciderea a milioane în tranșee și în câmpurile morții i-a obligat pe oameni să se întrebe, unde e Dumnezeu în toate astea? Cine este Dumnezeu în toate astea?

Iar răspunsul a fost, „Dumnezeu este împreună cu noi în aceste evenimente, sau Dumnezeu nu mai merită credința noastră.” Dacă Dumnezeu este un martor, care observă dar nu se implică, atunci putem spune și că Dumnezeu există, dar nu vrem să știm despre el. Știu că mulți evrei și creștini simt asta. Iar eu sunt alături de ei.

Așa că avem un Dumnezeu suferind. Un Dumnezeu care este intim legat de această lume și de fiecare ființă vie. Mă simt legat de aceast tip de Dumnezeu. Dar nu este suficient. Trebuie să mai pun niște întrebări, și sper că sunt întrebări pe care și voi vreți să le adresați, unii dintre voi.

În ultimele săptămâni am fost uimit de frecvența sentimentului că ceea ce spunem în rugăciuni este un pic nepotrivit, un pic necinstit. În fiecare marți dimineață avem un program dedicat mamelor și copiilor lor preșcolari. Și săptămâna trecută am cântat cu copiii unul dintre cântecele lor preferate, „Omul chibzuit și-a zidit casa pe stâncă.” (Matei 7:24-27) Poate unii dintre voi îl știu. Câteva versuri sunt așa: „Omul nechibzuit și-a zidit casa pe nisip/ Au venit șuvoaiele/ Și casa pe nisip s-a prăbușit.” Apoi în aceeași săptămână, la o înmormântare, am cântat un imn foarte cunoscut „Arăm câmpurile și semănăm,” un imn foarte britanic. În cel de-al doilea vers urmează linia, „Vântul și valurile i se supun.” Chiar așa? Nu cred că vom mai putea cânta acest cântec în biserică, după ceea ce s-a întâmplat.

Așa că prima mare întrebare este despre control. Are Dumnezeu un plan pentru fiecare? Deține Dumnezeu controlul? Oare Dumnezeu comandă fiecare clipă? Oare vântul și valurile i se supun? Din când în când, se mai aud creștini care povestesc cum Dumnezeu a organizat totul pentru ei, pentru ca totul să iasă bine. Depășirea greutăților, vindecarea bolilor, probleme îndepărtate, un loc de parcare găsit la momentul perfect. Îmi amintesc că cineva mi-a spus asta, cu ochii plini de entuziasm pentru această confirmare minunată a credinței ei și a bunătății lui Dumnezeu.

Dar dacă Dumnezeu poate sau vrea să facă aceste lucruri — să intervină pentru a schimba cursul evenimentelor — atunci cu siguranță ar fi oprit acel tsunami. Avem un Dumnezeu local care poate să facă lucruri micuțe precum locurile de parcare, dar nu și lucruri mari precum valuri de 800 km pe oră? Este absolut inacceptabil pentru creștinii inteligenți, și trebuie să recunoaștem asta. Fie Dumnezeu este responsabil pentru tsunami, fie Dumnezeu nu deține controlul.

După tragedie, au apărut povești despre supraviețuitori. Probabil că ați auzit unele dintre ele. Omul care a făcut surf pe valuri. Adolescenta care și-a dat seama de pericol pentru că tocmai învățase despre tsunami-uri la școală. A fost apoi congregația care nu a ținut slujba în biserica obișnuită de pe mal pentru a o face pe dealuri. Preotul a ținut o predică foarte lungă, așa că ei erau încă în afara pericolului atunci când a lovit valul. Cineva a spus după, că Dumnezeu a avut cu siguranță grijă de ei.

Următoarea întrebare este despre parțialitate. Putem câștiga favorul lui Dumnezeu dacă ne închinăm lui sau dacă credem în el? Oare Dumnezeu cere loialitate, la fel ca orice tiran din Evul Mediu? Un Dumnezeu care are grijă doar de ai lui, astfel încât creștinii sunt ok, iar toți ceilalți dispar? Un gigantic „noi” și „ceilalti” și un Dumnezeu care este vinovat de cel mai înalt grad de favoritism? Ar fi terifiant, și acela ar fi momentul în care aș renunța la religia mea. Un asemenea Dumnezeu ar fi moral inferior celor mai înalte idealuri umane.

Așa că cine este Dumnezeu, dacă nu marele păpușar sau protectorul tribal? Poate Dumnezeu permite lucrurilor groaznice să se întâmple, pentru ca eroismul și compasiunea să iasă la iveală. Poate Dumnezeu ne testează: ne testează mila sau credința. Poate că există un plan măreț, cosmic, care să permită suferințe oribile pentru ca totul să se termine cu bine. Poate, dar toate acestea sunt variațiuni ale ideii că Dumnezeu controlează totul. Un comandant suprem care se joacă cu piese auxiliare într-o campanie uriașă. Tot rămânem cu un Dumnezeu care produce tsunami și permite Auschwitz-ul.

În marele său roman, „Frații Karamazov,” Dostoievsky îi alocă lui Ivan aceste cuvinte, adresate devotatului său frate, mai naiv și mai tânăr, Alyosha: „Dacă suferințele copiilor sunt sortite să se adauge noianului de suferințe necesare pentru răscumpărarea adevărului, declar de la bun început că tot adevărul lumii nu merită a fi plătit cu asemenea preț. Nu ne permitem să plătim atât de mult pentru intrare. Nu înseamnă că nu accept existența lui Dumnezeu. Mă mulțumesc doar să-i dau înapoi cu tot respectul biletul meu de intrare.”

Sau poate că Dumnezeu a setat universul de la început și apoi a renunțat pentru totdeauna la control, pentru ca procesele naturale și evoluția să-și urmeze cursul. Ceea ce este mai acceptabil, dar tot îi lasă lui Dumnezeu cea mai mare responsabilitate morală. Este cumva Dumnezeu un spectator rece și nepăsător? Sau un iubit nevolnic, care privește cu nesfârșită compasiune ceea ce Dumnezeu nu poate să controleze sau să schimbe? Este Dumnezeu adânc implicat în suferința noastră, încât să o simtă în adâncul fiintei Lui?

Dacă asta credem, trebuie să renunțăm definitiv la idee de păpușar, să ne despărțim de atotputernicul conducător și să renunțăm la modelele tradiționale. Trebuie să îl regândim pe Dumnezeu. Poate Dumnezeu chiar nu face nimic. Poate Dumnezeu nu este un agent așa cum suntem noi. Primii credincioși îl vedeau pe Dumnezeu ca pe un supraom, prezent oriunde. Lovindu-i pe egipteni, înecându-i în Marea Roșie, distrugând orașe, înfuriindu-se. Oamenii îl știau pe Dumnezeu prin acțiunile Lui mărețe.

Dar dacă Dumnezeu nu acționează? Dacă Dumnezeu există în lucruri? Sufletul iubitor al universului. O prezență interioară plină de compasiune, care sprijină și susține toate lucrurile. Dacă Dumnezeu există în lucruri? În rețeaua infinit de complexă a relațiilor și conexiunilor care compun viața. În ciclul natural de viață și moarte, creația și distrugerea trebuie să existe continuu. În procesul evoluției. În incredibila complexitate și splendoare a naturii. În inconștiența colectivă, sufletul umanității. În tine, în mine, minte și trup și suflet. În tsunami, în victime. În profunzimea lucrurilor. În prezență și în absență. În simplitate și complexitate. În schimbare și dezvoltare și creștere.

Cum funcționează această interiorizare a lui Dumnezeu? Este greu de conceput și ridică multe întrebări. Este Dumnezeu doar un alt nume pentru univers, fără nici un fel de existență independentă? Nu știu. În ce măsură putem noi să-i atribuim o personalitate lui Dumnezeu? Nu știu. Până la urmă, trebuie să spunem, „Nu știu”. Dacă am ști, Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu.
Credința în acest Dumnezeu ar fi mai degrabă ca încrederea într-o binevoință esențială în univers și mai puțin ca o credință într-un sistem de doctrine. Nu este ironic faptul că acei creștini care susțin că ei cred într-o ființă infinită și indefinită îl închid apoi pe Dumnezeu într-un sistem de doctrine rigide?
Cum ar putea crede cineva așa? Prin căutarea Dumnezului interior. Prin cultivarea propriei introspecții. În liniște, meditație, în spațiul meu intim, în minele care rămâne atunci când las deoparte emoțiile trecătoare și ideile și preocupările. În conștientizarea dialogului interior.
Și cum să trăiești o așa credință? Cum să trăiesc o asemenea credință? Prin căutarea conexiunii intime cu propriul sine. Genul de relație în care profundul vorbește cu profundul. Dacă Dumnezeu este în toți oamenii, atunci există un loc de întâlnire unde relația mea cu tine devine o întâlnire cu 3 căi. Este un salut indian, pe care sunt sigur că unii dintre voi îl știu: „Namaste”, însoțit de o plecăciune respectuoasă. care în traducere liberă înseamnă, „Ceea ce am în mine din Dumnezeu salută ce ai în tine din Dumnezeu.” Namaste.
Cum se poate aprofunda o așa credință? Căutând în interiorul aflat în toate lucrurile. În muzică, în poezie, în lumea naturală a frumuseții și în lucrurile mici din viață, există o prezență interiorizată și profundă care le face minunate. Necesită multă atenție și o mare răbdare, o atitudine contemplativă și generozitate și deschidere către cei cu experiențe diferite față de a mea.
Când le-am vorbit enoriașilor mei despre Dumnezeu și tsunami, nu le puteam oferi niciun răspuns. Niciun pachet simplu de credință, cu referiri biblice pentru demonstrații. Doar îndoieli și întrebări și incertitudini. Trebuia să propun câte ceva — noi moduri de a gândi despre Dumnezeu. Moduri care ne-ar permite să trecem peste, un drum nou și necunoscut. Dar la final, tot ce puteam spune sigur era, „Nu știu,” iar asta ar putea fi cea mai profund religioasă afirmație.

Comentarii (15)
  1. „Biserica … MEA din Oxford” ?!?!?
    :Amazed:
    Dumnezeule Mare!…
    :Tears:
    Intr-un studiu referitor la relevanta religiei in societatea indiana facut la Universitatea din Delhi acum vreo 20 de ani, una din intrebari se referea chiar la ‘interesantul’ … namaste.
    Intrebati daca stiu ce inseamna ‘namaste’ si sa explice ce inteleg ei prin acest cuvint (atentie!, termen hindus de sorginte budista), cam 42% dintre cei chestionati (peste … 500.000 de subiecti la nivel national, practic cam fiecare indian din 2.000) nu au stiut sa spuna exact ce semnificatie concreta are desi traducerea mot-à-mot este cit se poate de evidenta, iar din cei care au oferit un raspuns concret doar … 28% au stiut cu exactitate semnificatia CORECTA a lui ‘namaste’!
    Mentionez inca o data ca studiul respectiv s-a efectual de catre indieni, in India, adica exact acolo unde e de presupus ca sanscritele cuvinte ‘nama’ si ‘te’ ar trebui sa fie binecunoscute pina si de copii mici de vreme ce cuvintul namaste are o vechime locala de … peste 3.000 de ani!
    :Sick:
    Bref, nama + ‘s + te insemna plecaciune + spre/catre + tine si nu mai are de multa vreme conotatii/semnificatii religioase chiar si insotit de celebrul gest Añjali Mudrā sau Pranamasana care are semnificatia originara deee … RESPECT, si in nici un caz cea de venerare din cultele religioase curente din Asia Orientala!
    :Who-s-the-man:
    Astazi namaste este similar lui ‘buna’ ziua’ si ‘la revedere’ in civilizatia indiana, mai ales ca de cele mai multe ori nici nu mai e insotit de gestul impreunarii palmelor cu degetele in sus si presarea acetora pe piept in semn de respect pt. cel aflat in fata ta.
    :Wink:
    Asa ca „ceea ce am în mine din Dumnezeu salută ce ai în tine din Dumnezeu” e dpdv lingvistic, istoric si antropologic nu numai total inexact, incorect si fals ci chiar si lipsit de minima educatie si cultura macar etimologica si – in raport cu perpetuarea ilogica si ingrijorator de stupida si nepotrivita chiar in contextul civilizatiei occidentale sau al religiilor crestine monoteiste -, se dovedeste a fi chiar si stupid manipulativa pt. cei pt. care ignoranta e prea putin relevanta in conditiile in care … mimetismul polimorfic pseudo-religios a inceput sa faca ravagii importante in talmes-balmesul existentialist contemporan!…
    :I-see-stars:
    Practic propozitia „biserica MEA din Oxford” alaturi de explicitarea falsa si aiuritoare a lui ‘namaste’, m-au convins ca Tom Honey in ciuda bunavointei ‘sfatoase’ n-are absolut nici o legatura cu preotia autentica!
    Si ca a te duce sa te impartasesti si sa te spovedesti in fata unui astfel de specimen self-suficient si sferto-doct este nu numai aiurea, stupid, gresit si prostesc, ci si potential … periculos.
    Fie chiar si din motiv … simplu uman!
    :Whistling:
    P.S. Asadar eu ramin ferm sustinator al lui … „Ideatie, creatie si aspiratie numai cu … multa logica in relatie!”
    Si cu cit mai multa educatie, daca se poate…
    :Woodstock:

     
    1. E drept ca Namaste vine din sanscrita si are o vechime de peste 3000 de ani. E format din Namah, care inseamna plecaciune, obedienta sau adoratie si Te, care are sensul de – Ție. In traducere cuvant cu cuvant ar insemna „mă plec în fața ta” sau „mă închin în fața ta”. Totuși, sensul la care se referă Tom Honey se legă cu Hindusismul. Întrucât în această religie, sufletul, cel de natură divina, numit atman este universal și el este prezent atât în cel care saluta cat si in cel salutat, atunci interpretarea ar fi ceva de genul „mă închin în fața divinului din tine”, sau prin extensie „divinul din mine se închină în fața divinului din tine”.
      Namaste poate fi intalnit si sub forma de Namovah cand sunt de față sau respectiv sunt salutate mai multe persoane. Aici vah reprezinta termenul de plural.
      In cultura occidentala a intrat acest termen fiind adus de multitudinea de guru indieni care au sosit secolul trecut. Acestia au oferit ca sens al lui namaste exact ceea ce Tom Honey spune.
      In india, asest termen de salut este atat de larg raspandit incat majoritatea il folosesc in loc de „buna ziua”, si acolo exista foarte multi oameni fara carte care n-au nici cea mai vaga idee de unde provine termenul si la ce se refera. Deci, sondajul este oarecum previzibil in rezultatele sale.
      Referitor la faptul ca spune ca biserica lui este in Oxford, n-am nici cea mai vaga idee de ce spune asta intrucat el este parohul bisericii St David’s Church din Exeter.
      O zi minunata!

       
      1. Deci practic raspunsul tau confirma acelasi lucru spus mai sus de mine si pe care il stiu … de cind ma stiu!
        :Happy-Grin:
        Desi m-am apucat de yoga (studiind manuale orientale traduse la prima mina in engleza sau franceza) – cind inca nu se ‘inaltase’ guru Bivolaru in spatiul mioritc … carpato-danubiano-pontic! – pe vremea cind in Romania se si facea puscarie pt. asa ceva, niciodata nu am simtit ‘nevoia’ de a saluta cu namaste.
        :Who-s-the-man:
        Nici macar cind ma intilneam cu indieni sau cu guru autentici!
        Mi s-a parut un gest lipsit de sens si chiar de bun simt atita timp m-am nascut, am fost educat si locuiesc in cu totul alt spatiu spiritual.
        :Angel:
        Razvane, ‘mica’ deosebire este ca nu guru indieni plecati prin lume au si ‘introdus’ namaste sub forma lui de … adoratie a divinului din ‘salutatori’ (sic!), ci l-au ‘supraexpus’ chiar cei care l-au preluat, sorry, fara discernamint.
        :Conceited:
        Iar yoga doar a preluat namaste-ul din ‘filozofia’ hindusa budista, originar el avind chiar sensul detaliat de mine.
        Asa ca … incultura lui Tom Honey nu-i poate justifica in nici un fel esafodajul demersului personal de pe TED, oricit de incitant ar fi acesta in aparenta.
        Sa mai precizez cit de socanta mi se pare ‘ideea’ unui Dumnezeu creator de … tsunami cu un anumit scop precis?!?
        :Woodstock:

         
        1. :Thinking:
          A propos, Razvane, poate reusesti sa ma ‘scapi’ totusi de chestia asta cu … „Comentariul tău așteaptă moderare”, ca-mi creeaza impresia ca daca macar nu sint ‘urmarit’ (sic!), atunci parca as sta la coada cu sufletul la gura, inainte de ’89, tot asteptind sa vina … masina cu lapte, carne sau alte ‘bunatati’!
          :Tired:
          Azi insa nu mai am inima la fel de ‘trainica’ ca atunci.
          :Cry:
          Zau asa!…
          :Heartbeat:

           
          1. Sincer, nu stiu care dintre programele de protectie te blocheaza. In momentul de fata esti singurul comentator blocat (cu exceptia noilor veniti, care pentru a posta direct au nevoie de un comentariu aprobat anterior). Blocarea se datoreaza adresei de email care contine un site unde se face extrem de multa reclama si multe spamuri sunt directionate acolo.
            Vad doar doua posibilitati de rezolvare.
            1. Foloseste alta adresa de email.
            2. Iti fac un cont cu care sa te autentifici la noi pe site.

             
            1. Okay, am inteles, ma rog, n-am inteles, da’ daca nu se poate nu mai are nici o importanta…
              Mai exista insa si alte doua variante de ‘rezolvare’:
              1. Astept oricit pina ma ‘moderezi’ tu si-mi dai … ‘bun de monitor’ (sic!);
              2. Nu mai ‘denigrez’ deloc, ca si-asa e saracie mare de acetilcolina si tesut glial printre muritorii cu zero spirit critic…
              :Bye: :THANK-YOU: :Woodstock:

               
              1. Ti-am facut un cont pe site, si parola cu toate datele de acces au fost trimise automat pe email.
                Te autentifici si comentezi.
                Ar trebui sa nu te mai opreasca nimeni.
                O seara minunata!

                 
    2. Mi-am adus aminte ce spunea in urma cu vreo … 40 de ani unul dintre cei mai respectati profesori de filozofie pe care i-a avut vreodata scoala romaneasca universitara.
      Om plecat imediar dupa ‘lovilutia’ din ’89 intr-un lung periplu filozofico-initiatic prin toata lumea, inclusiv Tibet, Japonia, Africa, India, America de sud si Kashmir, dupa care s-a stabilit in USA unde a si fost ‘disputat’ de catedrele mai multor universitati americane de marca.
      Oferte pe care, cu mare eleganta, le-a refuzat pe toate afirmind ca fusese destula vreme … sclavul birocratiei!
      A acceptat doar cursurile de cite o luna, primavara si toamna, in calitate de visiting professor si doar dupa curricula impusa de el.
      Si cred ca pt. multi americani atitudinea asta o fost absolut socanta avind in vedere ca ei isi imaginau ca unu’ crescut si educat in Romania comunista o sa le zica si saru’ mina pt. … mizericordia si ‘generozitatea’ lor!

      Omul insa era absolut genial si, ori de cite ori cineva il intreba inainte de ’89 de ce nu se apuca sa scrie carti de filozofie caci cu siguranta ar zgudui lumea cu ele, profesorul, care era si un hitru de un ludic uluitor, spunea cu candoare si fara pic de ironie, ingimfare sau malitie:

      „…Mai copii, ce Dumnezeu, au fost atitea genii care au dat omenirii carti de pus la capatii ca sa ai la ce medita chiar si cind intri in sicriu, incit la ce bun sa mai bulverseze inca unu’ toata sandramaua?
      Eu ramin, cu modestie, sa va bag voua in cap exact tot ceea ce-au vrut aia sa spuna in cartile lor, caci stiu f. bine ca de greu le e capsoarelor voastre ocupate cu prea multe chestii deodata, sa mai si priceapa … radacinile subtilitatilor filozoficesti ale marilor ginditori ai lumii !”…
      Tare, nu?…

      Ei bine, eu vroiam doar sa va spun ca exceptionalul profesor avea o vorba care chiar si in comunism scandaliza f. tare mintile inteligente daca nu si luminate:

      „Dumnezeu cind a facut Lumea a conceput-o pur si simplu … din plictiseala:
      Ce poti gasi atit de interesant uitindu-te la nesfirsit doar la tine si ascultindu-ti la infinit propriile asertiuni geniale?
      Asa ca a facut Lumea sau, dupa stupidele nostre ‘cunostinte’ religioase cit si dupa slabele noastre descoperiri stiintifice, a facut cel putin omul si pamintul pe care acesta avea sa-l si caprareasca…
      Acu’, fiti si voi macar o singura secunda onesti cu voi insiva – in scurta, inutila si fara logica voastra si a noastra, a tuturor deopotriva, viata -, si intrebati-va cum – Ooops! – mama dracului a putut chiar El sa faca o asa treaba de totala mintuiala?!?
      Uitati-va in jur si constatati singuri daca exista cu adevarat ceva divin – altceva decit lucrurile naturale pe care i le atribuim Lui – care sa merite cu adevarat respectul datorat unei … lucraturi profesioniste?!?
      E-adevarat, toata existenta nu numai a Omenirii ca atare ci si formarea si dezvolatarea Pamintului sint fix cit o … clipire a Lui din ochi, asa ca poate inca n-a avut timpul necesar sa si vada ce-a iesit si, logic consecuent, nici timpul necesar sa faca … ‘ajustarile’ de rigoare.
      Nu stiu de ce, da’ oricum, dupa a doua clipire din pleoape – cind o sa aiba si … feedback-ul a ceea ce e acum in lume dupa ce a facut si omul -, cred ca o sa auzim, ma rog aia care or mai fi atunci, un zgomot apocaliptic care o sa zdruncine din incheieturi tot Universul!
      Iar zgomotul ala teribil banuiesc eu c-o sa fie chiar de laaa…

      …perechea de palme pe care o sa si-o traga El singur cind o sa-si dea seama ce-a iesit!”…

      Carevasazica, dragilor, Dumnezeu a facut Lumea asa cum e, ne-a facut pe noi – ma rog, doar pe dobitocul ala de Adam! -, ne-a inzestrat cu constiinta si liber arbitru ‘la pachet’ cu statiunea bipeda (personal cred ca asta a fost o eroare tehnica teribila!, o sa va explic eu alta data de ce) si cu darul sau mai degraba cu cosmarul vorbirii articulate (initil dupa cum o sa va spun tot cu alta ocazie), asa ca fiti baieti si fete destepte si intelegeti odata pt. totdeauna ca nu mai este ABSOLUT NIMENI sa va tina tot timpul de mina, sa va dea feedback-uri sau … sa va mintuiasca.
      Adica incepeti sa schimbati paradigma asta, care vedeti bine ca nu functioneaza si ne baga mereu intr-o fundatura, si acceptati ca sintem toti, ireversibil si pe vesnicie…

      …PE CONT PROPRIU !

      Cu absolut tot ce se intimpla catastrofal natural pe micutul graunte numit Terra plus toata cohorta de dezastre pe care le provocam chiar noi…
      Asa ca luati-va gindul si incetati sa fiti ipocriti sperind ca utindu-va spre ceruri si implorind – doar cind va e greu! – veti putea conta pe un Dumnezeu benevolent si ca veti gasi rezolvarea sau ‘izbavirea’ altundeva decit … in voi insiva!

      Poate va intrebati si voi uneori cum de ex. ‘modelul’ american de educatie – atit de dur si aparent traumatizant pt. noi europenii – prin care copii nu stau ‘la infinit’ impreuna cu proprii lor copii, pare a fi mai de ‘succes’ chiar pt. insasi viata acelor copii.
      Ei bine, se pare ca modeleul american a fost de fapt ‘inventat’ chiar de – Ooops! – Dumnezeu, modelul in sine fiind doar preluat de americani de la El.
      Model e creat de Dumnezeu pt. ca, la fel cum fac americanii cu proprii lor copii, si Dumnezeu ne-a facut, ne-a crescut, ne-a educat si ne-a dat toate deprinderile necesare de viata si pe la virsta adolescentei Omenirii ne-a dat … un shut in fund si ne-a trimis in lume ca sa ne vedem, cum e si firesc, singuri de viata noastra!…

      Asa ca americanii, popor f. tinar si nerabdator prin excelenta, neavind prea multa istorie personala si nici timp pt. filozofeli inutile si nici pt. … introspectii filozoficesti in trecut, purced in tot ceea ce fac cu hotarire si determinare la actiune directa si la experimente nu indelung ‘fermentate’ uneori, parind insa ca nu se lasa prea mult impresionati de … umanitate si Umanitate in general!…

      O fi bine?…
      O fi rau?…
      Numai …Dumnezeu stie!

       
      1. Auto-corectura la editarea neatenta:

        „…cit de greu le e capsoarelor voastre…”
        „…(inutil dupa cum o sa va spun…”

         
  2. Nu am auzit pana acum din partea unui preot o predica atat de curajioasa,umana si atotcuprinzatoare privind perceptia lui Dumnezeu de catre omul zilelor noastre. Sinceritatea acestui preot in exprimarea trairilor sale,in multitudinea de probleme si felul in care se percepe inplicarea lui Dumnezeu , definit de biserica – Atotstiutorul,Atottiitorul,Atotputernicul – in evenimentele sec.XXI,nu poate fi considerata o fatarnicie,chiar si de catre cel mai convis ateu (cum cu unel inflexiuni sunt eu). Predica lui,in mare parte expusa liber si cu inflecsiunile vocale ale unui om care denota ca spune ce gandeste,cred ca a ajuns si la puterea de intelegere a unui simplu credincios cat si a credinciosului educat.Numai un rauvoitor sau un „atotstiutor”poate denigra,legandu-se de nimicuri,valoarea si penetrarea vorbelor sale.
    Cat mai multe pozitii similare din partea clerului va permite ,in mod sigur,in timp,sa reduca prapastia dintre abordare realitatii,de catre stiinta si religie,mai ales ca in prezent ,stiinta incepe sa acorde mai multa atentie problemelor spirituale.
    Astfel de pozitii individuale trebuie cat mai mult popularizate si explicate.
    Oseara pacuta.

     
  3. Este un paroh mai elevat se pare caci isi pune intrebari, ceea ce atunci cand esti angajat intr-o corporatie puternica nationala cum este biserica anglicana este un act de curaj sincer. Daca ar fi fost angajat la o corporatie mult mai mare si multinationala pe deasupra cum este biserica catolica, atunci ar fi fost la nivelul de curaj suicidal al lui Savonarola!
    Oricum, dezamagirile sale precum si ale comunitatii pe care o conduce in fata unor evenimente catastrofice provin evident din faptul ca l-au pus pe Dzeu undeva inafara lor, un nene atotputernic si fioros care te plezneste de nu te vezi cand tie lumea mai draga. Altfel spus ei nu-si asuma nicio responsabilitate atunci cand lucrurile merg prost si au mega-asteptari ca Dzeu sa le rezolve lor problemele, ei doar rugandu-se ca niste copii mici catre un tata sa-i ierte. Cand lucrurile nu se intampla si isi vad inselate „asteptarile” se frustreaza si pe unii ii apuca si revolta … Acest paroh fiind ceva mai deschis la minte a inceput sa caute in alta parte raspunsuri, de exemplu in interiorul sau, si pare sa aiba suficienta smerenie sa recunoasca ca nu are raspunsuri pentru multe din lucrurile ce se intampla.
    Eu zic ca o data ce a inceput sa-si puna intreabri a inceput sa vada „luminita de la capatul tunelului” si daca continua are sanse sa se eleveze spiritual si sa iasa, macar partial, din dogma corporatiei unde este angajat …

     
    1. Catolicii sunt ceva mai deschisi decat ortodocsii.
      Parca se simte un suflu nou din partea aceea si se incearca sa se intre in secolul 21.
      Biserica ortodoxa pare mult mai blocata in traditie.
      O zi minunata!

       
  4. EH! La noi cel mai simplu este să explici astfel de catastrofe cu expresia : Prea multe păcate, prea mulți păcătoși … și Dumnezeu îi pedepsește…..Așa cum bine spunea Răzvan, ortodoxia este mult prea blocată în canoanele seculare , în mai toate avtivitățile sale, în modul de desfășurare a mai tuturor slujbelor , atât cele de înmormântare, cât și cele de cununie, și mai ales de botez. Foarte lungi, obositoare pentru participanți ( am văzut în dese rânduri cum au leșinat femei, bătrâni de atâtea ore de stat în picioare , în soare, frig, ploaie etc) și din păcate numai sunt ascultate cu aceeași atenție de cei prezenți. Iată numai un exemplu al botezului bebelușilor, care este destul de greu de suportat de cei botezați, fiind violent, cu șoc termic etc. ( vezi cazul bebelușului decedat zilele trecute undeva prin Moldova). De aici și greutatea de a răspunde , dacă se vrea, la întrebări de genul celor amintite de preotul anglican! De fapt acest preot nu a răspuns la nicio întrebare, doar și-a pus și el aceleași întrebări. E totuși de remarcat că a avut curajul și demnitatea să o facă. Se pare că tot celebra zicere religioasă va fi mereu valabilă :”CREDE ȘI NU CERCETA”!
    NAMASTE ! He! He!

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Back To Top