skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Eu, Doi

Eu, doi

 

Soarele răsare și eu stau pe banca tare din lemn. Nu este deloc comodă, doream să mă relaxez și să mă bucur de peisaj, dar lipsa confortului și chiar aerul dulce al dimineții, care mi‑a răcorit sufletul până la nivelul de îngheț, mă împiedică să mă bucur de peisajul mirific.
‑ Bună ziua, aud un glas în spatele meu.
‑ Bună ziua, îi răspund. Mă întorc și îl văd pe prietenul meu cel mai bun. Un individ plin de personalitate și de aplomb.
‑ Ce faci?
‑ Doream să mă relaxez.
‑ Ești agitat? Azi e o zi mare. Ne mutăm pe altă planetă. Aici, cursurile noastre s‑au terminat, spune el privind către linia sângerie a orizontului.
‑ Da, știu, e ultimul răsărit de soare pe care‑l voi vedea de aici.
Sunt absolvent al gradului doi ai Legilor Fizicii, Secția Profunzimi. Prietenul meu este de la Secția Accelerată. Acum terminăm împreună studiul, acest lucru nu se întâmplă prea des. De obicei, perioadele de absolvire sunt decalate, astăzi e o excepție.
‑ He, he, în sfârșit terminați și voi, Leneșii – așa ne spun nouă, celor de la Profunzimi.
La noi, studiul acelorași Legi se face într‑un timp de trei ori mai lung decât la Accelerați. Întodeauna apar discuții pe această temă. Am fost împărțiți în aceste clase conform unor studii de personalitate. Accelerații trec în viteză prin toată materia, dar nouă ne place să o învățăm pe îndelete. Oricum, timpul nu are nicio importanță, este doar o unitate fizică, nimic mai mult, așa că de ce să nu le înțelegem mai bine?
‑ Da, glumele voastre le știu, spun eu ridicându‑mă de pe bancă, dar acum, dragă prietene, trebuie să plecăm, să ne ducem la sala de transfer. E cam înspăimântătoare, nu crezi?
‑ O, ba da, spune el, devenind brusc serios. Când văd toate țevile acelea negre, mă ia cu frig. Știi ce povești se spun despre Transferatorul Cel Mare?
‑ Nu. Ce se spune?
‑ Că, atunci când pleci departe, în alte galaxii, poți să te pierzi în negura neantului și poți rămâne acolo mii de ani.
‑ Eeee… astea sunt prostii, nu cred așa ceva.
‑ Nu sunt prostii, chiar se întâmplă.
‑ De unde știi tu?
‑ Pentru că nu toți ajung în partea cealaltă. Asta știu cu siguranță!
‑ Poate se duc la o altă școală…
‑ Anul trecut, era unul mare și blond…
‑ Da, îl știu.
‑ A plecat cu ceilalți, dar numele lui nu mai apare pe lista celor din gradul trei.
‑ Asta e într‑adevar ciudat, spun eu gânditor. Vom vedea. Există o explicație, doar că nu o știm noi.
Peste puțin timp, pășim pe dalele de piatră ce ne duc la Transferatorul Cel Mare. Clădirea ce zgârie burta cerului ne face să ne simțim mici și neputincioși. Entitatea Tutelară a construit‑o acum mii de ani. A făcut‑o pentru noi, ca să putem trece dincolo de sute de galaxii, de pe o planetă pe alta. Bătrânii nu au nevoie de ea, ei pot călători și singuri, își abandonează corpul fizic când doresc. Prin puterea lor uriașă își pot face altul în doar câteva zile, asta, evident, dacă doresc. Ei călătoresc ca spirite acolo unde vor și, când ajung la destinație, își fac un corp. Pe unele planete, există chiar și corpuri de împrumut, special concepute pentru Bătrâni, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să‑și construiască noi corpuri de fiecare dată când călătoresc. Ei au nevoie de aceste corpuri ca să poată interacționa cu lumea fizică. Doar așa o pot face.
Eeee… de-aș avea și eu asemenea puteri… Se spune că ei pot face orice își pun în minte. Dar au învățat și au muncit mult ca să ajungă aici. Ei sunt pentru noi sursa de inspirație – înțelepții.
Mă uit în jur și văd cum elevii din grupele noastre se strâng într‑o coadă uriașă. Sunt câteva mii. Va trece mult timp până vom ajunge în față.
Oricum, nu ne grăbește nimeni.
Văd hainele colorate ale celor din apropiere și aud glasurile ciripitoare ale celorlalți, nu mă impresionează deloc.
Constat cu surprindere că înaintăm extrem de repede. Cum e posibil? Nu știu, dar e foarte plăcut să știu că nu voi îmbătrâni la această coadă. Nu am mai folosit niciodată Transferatorul Cel Mare. Toate călătoriile noastre au fost prin Cel Mic. Acela este pentru distanțe scurte, până la un sfert din galaxie, cam atât are el raza de acțiune, așa am învățat la școală.
În fața noastră, o ușă se deschide și vedem coridorul cu țevi negre. Pășim înăuntru. Mergem câteva sute de metri și ne oprim. Am trecut deja de ușa către Transferatorul Mic. Acum, direcția este una singură, către Cel Mare. Nici nu apucăm să studiem prea bine ce se înâmplă în jur că, iată, coada se pune iar în mișcare. La Cel Mic stăteam mult. Intra unul, așteptai câteva minute, apoi intra următorul și iar trebuia să aștepți. Acum, totul merge repede, dar suntem și mai mulți, două grupe întregi. Aproape zece mii.
Din mers văd cum suntem dirijați către o platformă mare. Coridorul s‑a terminat, am intrat deja în sala mare. În spatele meu, mai apucă să intre vreo zece, apoi ușa se închide. Ne grăbim să ajungem pe platforma indicată. Probabil, suntem ceva mai mult de 300 de elevi la un loc.
Îmi privesc prietenul, e speriat, ca toți ceilalți, totuși găsește puterea să‑mi facă cu ochiul.
Îi zâmbesc. Reușesc și eu să‑mi liniștesc inima.
Oare ce se va întâmpla cu noi? Lângă noi, la o oarecare distanță, sunt trei Bătrâni care se ocupă de transfer. Emană atât de multă pace și bucurie, încât nu‑mi mai fac nicio grijă.
‑ Închideți ochii și ascultați numărătoarea, se aude un glas ce umple întreaga sală. Vă rog să stați fiecare la locul vostru.
Mă uit în jos și observ liniile luminoase ce împart întreaga platformă în pătrate de diferite culori. Mă așez cu grijă într‑unul dintre ele. Are și un număr, 183. Acum îmi dau seama ca vom fi trimiși toți odată, nu vom pleca pe rând, ca la Transferatorul Mic. Aud numărătoarea și închid repede ochii.
10,9,8,….2,1,0.
Simt cum mă înalț dintr‑odată, apoi o durere sfâșietoare, parcă mă rup. Durerea devine chinuitoare, aprigă și nebună, o durere turbată, apoi se termină la fel de brusc cum a început. Rămâne în schimb amintirea ca un zbor pe sub suprafața apei, ca o vibrație continuă, ca o coardă ce vibrează în lumină și niciodată n‑o poți rupe. Știi că e acolo, în adâncurile tale, în oceanul care ești.
Ochii, chiar dacă îi țin închiși cu toată forța, îmi lăcrimează abundent. Aud glasul unui bătrân:
‑ Avem un cod A3 la numărul 183.
Deschid ochii și văd cu surprindere că nu am plecat nicăieri. Sunt în aceeași sală mare, lângă aceiași bătrâni, doar că sunt singur. Colegii mei s‑au evaporat.
‑ Aduceți‑l la mine, se aude aceeași voce care începuse numărătoarea.
‑ A3? îl întreb pe bătrânul care se apropie de mine.
‑ Da, îmi spune el cu un glas uniform ca o tăblie de masă. Anomalia numărul trei. Vei afla în curând. Îmi pare rău, puștiule, se mai întâmplă, apoi îmi face semn să‑l urmez.
Cobor de pe platformă și exact când pășim amândoi afară din sala cea mare, pe o ușă micuță, aud cum se deschide poarta pentru alți elevi. Ei urmează să plece. În mintea mea totul se învârte, nimic nu are sens. Bănuiesc că voi afla în curând.
Oare eu de ce nu am plecat? Sau poate am plecat și așa arată noul loc, identic cu cel vechi, dar Bătrânii poate au venit și ei. Dar de ce am sosit singur?
Ce e oare această Anomalie? De ce am simțit durerea aceea îngrozitoare? Și oare de ce sunt în continuare trist? Sunt atât de amețit, încât nici nu mai știu prin ce coridoare merg. Urmez doar un Bătrân, fără să mai remarc nimic altceva. Îl văd cum se oprește în fața unei uși.
‑ Te așteaptă Înțeleptul, îmi spune el zâmbind. Nu uita, e alegerea ta, îmi mai șoptește când trec de ușă.
Mă uit în jur și nu văd nimic special în camera Înțeleptului. Doar o lumină a cărei sursă n‑o pot identifica. E o lumină ca o sferă ce ne înconjoară, ciudat efect! Nu are darul să mă liniștească. În fața mea este el, Înțeleptul. Arată ca orice Bătrân, cu barba sură, privirea și vorbele‑i sunt blânde. Obositor de liniștite. Mie îmi fierbe sufletul, iar el parcă doarme.
‑ Ia loc, îmi spune.
Picioarele mă lasă atât de brusc, încât mă prăbușesc pe canapeaua cea mică. Nici n‑am apucat să mă gândesc dacă să mă așez sau nu. Oare el m‑a așezat cu forța gândurilor sale?
‑ Știu că ai întrebări, de aceea ai venit la mine. Îți voi răspunde la unele dintre ele.
‑ Câți ani ai? mi‑a sărit practic din gură…
‑ He, he, ești aici ca să vorbim despre tine și despre ce urmează să faci, nu despre mine.
‑ Aaa…. scuze. Atunci voi întreba simplu: ce s‑a întâmplat acolo pe platformă? De ce nu am plecat?
‑ De fapt, ai plecat.
‑ Dar sunt aici.
‑ Da, pentru ca te‑ai rupt în două. Acum, există unul la fel ca tine dincolo, la destinație.
‑ Ceee???
‑ Da, uneori se întâmplă. Nici Legile Fizicii nu sunt atât de imuabile pe cât ne‑ar plăcea să credem.
‑ De ce nu mă trimiteți cu următorul transport?
‑ Nu putem, nu funcționează în felul acesta. Trebuie să te reîntregești, deoarece spiritul tău controlează în acest moment două trupuri, iar spiritul s‑a rupt.
‑ De asta m‑a durut așa de tare.
‑ Da, și asta nu‑i nimic, durerea va continua, se va accentua până va ajunge la niște cote pe care nici nu le poți bănui sau înțelege.
‑ E atât de rău?
‑ Din păcate, da, va trebui să iei o decizie destul de dificilă.
‑ Ce decizie?
‑ Ori să mori aici, să mori la destinație, ori să mergeți împreună într‑o altă lume o perioadă și apoi totul se rezolvă.
‑ Înțeleg. Aleg să mor la destinație, ca să mă puteți trimite din nou și să‑mi continui viața.
‑ He, he, asta nu se poate. Tu decizi pentru corpul tău de aici, iar cealaltă jumătate a spiritului tău decide pentru corpul tău de dincolo. Nu decizi tu pentru el și nici el pentru tine. Acum sunți două entități diferite, dar legate împreună.
‑ Eu nu vreau să mor, spun eu dintr‑o suflare.
‑ Ești sigur?
‑ Bineînțeles că sunt.
‑ Voi lua legătura și cu cei de dincolo, așteaptă puțin.
Îl văd cum închide ochii și simt că poartă o conversație cu un alt Înțelept de departe, o conversație telepatică.
‑ Nici celălalt “tu” nu acceptă să moară, îmi spune el zâmbind.
‑ Ce se va întâmpla acum? întreb eu îngrijorat.
‑ Vei fi trimis pe o planetă specială, o planetă unde voi doi puteți trăi în același spațiu și timp. Va trebui doar să vă găsiți, restul va veni de la sine. Trebuie să înțelegi că altă cale nu există pentru tine/voi. Doar dacă nu te răzgândești. Ce spui?
‑ Accept, spun eu hotărât.
Peste puțin timp, sunt închis într‑un tub de sticlă, sunt înconjurat de o lumină intensă și simt în mine o ultimă întrebare… E pusă de Înțelept. Trebuie să‑i dau un răspuns, chiar dacă nu o înțeleg prea bine. „Ce îți alegi să fii? Bărbat sau femeie?” „Femeie” spun eu fără să știu ce înseamnă.
Dintr‑o dată, totul ia foc în jurul meu și dau din mâini violent, vreau să scap, vreau să ies. E întuneric și mă doare. Țâșnesc brusc afară. Constat că am brațele mici, minuscule. Nu pot vorbi, pot doar să țip. Lumina este orbitoare. Aud un glas de lângă mine. Este al persoanei care mă ia în brațe.
‑ Aveți o fetiță, doamnă, felicitări!
‑ Mulțumesc! se aude vocea mamei mele când mă ia în brațe.
‑ Să fie fericită, și să‑și găsească sufletul‑pereche, spune doctorița zâmbind. Așa va fi din nou un suflet unic, unul desăvârșit.
‑ Așa va fi, zice mama zâmbind…

Poveste de Razvan Serbu din cartea „Vise de Inger”

Comentarii (9)
  1. Asa da!
    Imi place mult noul site. Nu mi-a placut ca a trebuit sa astept toata ziua pana sa ajung aici. Mereu vedeam vechea forma. Credeam ca ne amagesti Razvane.
    Sa vedem ce zic acum si ceilalti.

     
    1. Imi pare rau pentru neplacerea creata, insa nu depinde de noi acest transfer.
      Speram ca sa puteti avea si aici o prezenta la fel de bogata ca si pana acum.
      Ii astept si pe ceilalti, pas cu pas, noua forma a site-ului va ajunge la toata lumea.
      O zi minunata sa aveti!

       
  2. Senzatia pe care o am acum deschizand aceste file , este ca si cum as deschide un manuscris .Cu file ingalbenite de vreme si de cunoastere.Ceva misterios si in acelasi timp valoros, dupa imprimeul paginilor.Ca fotografiile vechi , ingalbenite de trecerea timpului si de cel care le-a privit de atatea ori, aducandu-si aminte.
    Un caiet vechi, drag, familiar.Unde stii de acum ce gasesti.
    Ne ajuta sa nu uitam , intr-o lume a uitarii, de lumina din noi.
    Multumesc pentru aceasta bucatica din realitatea mea , in care pot sa ma simt -acasa.

     
    1. Va multumesc pentru aceste cuvinte frumoase. Ne-am straduit sa combinam modernismul cu lumina unor invațaturi perene. Ne bucuram ca va place.
      O zi minunata sa aveti!

       
  3. Happy-Grin
    Razvane, esti absolut sigur ca vrei sa-ti spun totalmente sincer, secant si cit se poate de … ne-edulcorate chiar aici primele mele impresii despre FUNCTIONALITATEA de pina acum a site-ului si nu despre estetica, grafica sau duioasele dulci amintiri de pe vremea … oracolelor din gimnaziu, taman acum, in anul de gratie 2017?!?
    Wink
    Si esti si chiar 100% convins ca vrei sa-mi auzi opinia – ne-autocenzurata, cvasi-obiectica chiar daca de ‘amator’, desigur – in mod asumat, fara suparare, pastrindu-ti integritatea simtului critic si auto-critic, barbateste (sic!) si acceptind pe deplin faptul ca poti sa mai aduci imbunatatiri chiar tu?
    Whistling
    Destul de multe, in opinia mea.
    Approve
    Si admitind, fireste, ca sinem toti fiinte imperfecte intr-un Univers in permenta disolutie … entropica, cum altfel?!?
    Who-s-the-man

     
    1. He, he.
      Ce mai pot spune?
      Citindu-ti comentariul, m-am gandit ca urmeaza o lista de lucruri grave pe care urma sa o mestec scrâșnind din dinți și acceptând că omul o mai face uneori de oaie. Cry-Out
      Apoi, am rasuflat usurat cu o adanca eliberare.
      Multumesc!
      Heart

       
    2. M-am imbracat de seara, cu hainele bune si cu fustita mai scurta, o palma deasupra genunchiului. Mi-am pus palaria si mi-am aprins o tigareta. Sunt o doamna, ce dracu!
      Am deschis laptopul sa savurez lista ultimilor sositi in cartierul nou in care ne mutaram cu totii.
      Iaca asa te-am dibuit. In seara asta n-am placinte, dar o palinca de prune pot pune la bataie.
      E buna si e facuta de mana mea.
      Adica eu am tinut cu mana mea joarda cu care altoiam vecinul, sa nu greseasca cand tragea palinca.
      Acum, dragul meu con-site-an ti-am pus un paharel. Daca nu-ti permite mațul sa servesti, nu-i bai, il beau eu si pe al tau. Se aude ca in curand apare si Nicu. Are si el paharul lui.
      Te pupa baba!

       
      1. Nicu nu a mai pus alcool in gura de vreo 15 ani, de fumat s-a lasat de peste 30!
        Nu ca nu asi putea bea cat o gramada de amatori laolalta, dar nu mai e compatibil cu ce facem noi.
        Un singur pahar cu bere sau vin, ca sa ramanem la bauturile mai „usoare”, incanta cerul gurii cateva minute dar ii simti efectele si peste trei zile! In plan energetic, se intelege. Dereglarile ce le produce acest produs si pe care le simtim intr-o forma sau alta sunt tot energetice.
        Fiecare alege asadar de cine sau de ce se lasa isotit pe drumul sau!
        Apropos, pentru cei care nu stiu: consumul de alcool produce printre altele deschiderea necontrolata a acelei chacre „secundare” care se afla in prelungirea celui de-al treilea ochi, in spatele capului prin care intra energiile nedorite in toate formele si marimile posibile, preluand controlul de la „partial” pana la „total” asupra manifestarilor noastre. E ca la „calul troian”! Asta e explicatia comportarii omului beat; face lucruri inimaginabile in stare normala pe care apoi le regreta si le pune in seama alcoolului.
        Energiile si fiintele odata patrunse in „Cetatea Troiei” nu vor iesi cu una cu doua iar data viitoare vor deschide si mai larg portile pentru confratii lor de calibru si mai mare! Rezultatul e pierderea controlului asupra manifestarilor noastre transformandu-ne in unlealta lor cu care pot face aproape orice.
        Sigur ca asta e extrema si o gramada vor sari in sus idignati, dar si acestia la care am facut referire au inceput candva cu „una mica”!
        Daca va pune pe ganduri macar pe cativa tot e ceva.
        Asa ca, draga mea, ramai mai bine la placinte, nici de alea nu prea multe, dar bune!
        Daca iti face bine sa fii volubila, mai poti taia un lat de mana din fustita si cine are ochi sa vada si urechi sa auda va sti sa aprecieze! Desi, daca nu-i sufli fumul in ochi va muta privirea si mai sus la caput si ce se ascunde in el!
        Si apoi te asigur ca nu mai ai nevoie nici de aceste produse de „larg consum”!
        Te si Va imbratisez in Casa Noua!

         
        1. Nicule, nenicule, pai nu stiai ca ceea ce e bun in viata e fie ilegal, fie imoral, fie ingrasa?
          Acu, daca si Tata Mare m-o refuza, eu ce sa fac, sa beau singura tot?
          Cu aia negri de zici tu ca intra prin chacre, numa sa pofteasca ca are baba ac de cojocul lor. Daca nu se descalta la usa mi-i incing eu de or zice ca n-au avut noroc in viata. Daca varsa ceva, ii pun sa curete cu periuta de dinti in genunchi pe covor – cu periuta lor, se intelege, nu-i asa? Cobor rapid militaria din pod.
          Pot sa intre dar sa stea aliniati si sa raspunda rapid si bine la comenzi.
          Asa ca, tine-i tu la poarta si nu-i lasa sa intre si lasa-ma pe mine sa-i altoiesc inauntru.
          Hai noroc!
          Te pupa baba!

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[+] Zaazu Emoticons Zaazu.com

Back To Top