Cum sa traiesti cu pasiune – la orice varsta

 

Autoarea Isabel Allende are 71 de ani. Ea are cateva riduri dar si o perspectiva incredibila asupra vietii. Cu un discurs cald destinat publicului de orice varsta ea vorbeste despre frica si despre imbatranire. Totodata ne prezinta secretul unei vieti traite cu pasiune chiar si la varste inaintate.

Bună, copii.
Am 71 de ani.
Soţul meu are 76 de ani. Părinţii mei au peste 90 de ani, iar Olivia, câinele, are 16 ani. Prin urmare, să vorbim despre îmbătrânire.
Să vă spun cum mă simt când îmi văd ridurile în oglindă şi îmi dau seama că unele din părţi mele au căzut şi nu le pot găsi pe jos.
Mary Oliver a spus într-una din poeziile ei „Spune-mi ce vrei să faci cu singura, sălbatica şi preţioasa ta viaţă” Eu intenţionez să trăiesc cu pasiune.
Când începem să îmbătrânim? Societatea decide când suntem noi bătrâni, de obicei în jurul vârstei de 65 de ani, atunci când avem nevoie de Medicare, dar, în realitate, începem să îmbătrânim de la naştere. Îmbătrânim chiar acum, şi fiecare ne confruntăm cu ea diferit. Cu toţii ne simţim mai tineri decât vârsta noastră reală, deoarece spritul nu îmbătrâneşte niciodată. Eu am încă 17 ani. Sophia Loren. Uitaţi-vă la ea. Ea spune că tot ceea ce vedeţi îi datorează spaghetelor. Am încercat şi eu şi am luat 5 kg în greutate pe unde nu trebuie. Dar atitudinea, îmbătrânirea este totodată atitudine şi sănătate. Dar, adevăratul meu mentor în această călătorie a îmbătrânirii este Olga Murray. Această fată californiană, la 60 de ani a început să lucreze în Nepal pentru a salva fetele tinere de la robia domestică. La 88 de ani, salvase 12.000 de fete, şi a schimbat cultura din această ţară. (Aplauze) Acum este ilegal ca taţii să-şi vândă fetele ca sclave. A fondat şi orfelinate şi clinici nutriţionale. Este întotdeauna fericită şi etern tânără.
Ce am pierdut eu în ultimele zeci de ani? Oameni, desigur, locuri şi infinita energie a tinereţii mele, şi încep să îmi pierd independenţa, şi asta mă sperie. Ram Dass spune că dependenţa doare, dar, dacă o accepţi, suferi mai puţin. După un accident vascular cerebral grav, sufletul său veşnic tânăr urmăreşte schimbările din corp cu sensibilitate, şi e recunoscător celor care-l ajută.
Ce am câştigat? Libertatea: nu trebuie să mai demonstrez nimic. Nu sunt blocată în ideea de cine am fost, cine vreau să fiu, sau ce aşteaptă alţii să fiu. Nu trebuie să mai mulţumesc bărbaţii, numai animalele. Tot îi spun superegoului meu să se liniştească şi să mă lase să mă bucur de ce mai am. Corpul poate că mi se destramă, dar creierul meu nu. Încă. Îmi place creierul meu. Mă simt mai uşoară. Nu port pică, ambiţii, vanitate, nici unul din păcatele mortale care nici măcar cu care nu merită să-ţi baţi capul. E grozav să te eliberezi. Ar fi trebuit să încep mai devreme. Şi mă simt şi mai liniştită deoarece nu mă mai tem de vulnerabilitate. Nu mai văd în asta o slăbiciune. Şi am câştigat spiritual. Sunt mai conştientă că, înainte, moartea era în preajmă. Acum e dincolo de uşă sau în casa mea. Încerc să trăiesc cu grijă şi să fiu prezentă în fiecare moment. Apropo, Dalai Lama e o persoană care a îmbătrânit frumos, dar, cine vrea să fie vegetarian şi celibatar? (Râsete)
Meditaţia ajută.
Copil: Ommm, Ommm, Ommm.
Isabel Allende: Ommm, Ommm. Iată. Şi e bine să începi devreme.
Ştiţi, pentru o femeie vanitoasă ca mine, e greu să îmbătrâneşti în această cultură. În interior, mă simt bine, mă simt fermecătoare, seducătoare, sexy. Nimeni altcineva nu vede asta. (Râsete) Sunt invizibilă. Vreau să fiu în centrul atenţiei. Urăsc să fiu invizibilă.
Aceasta e Grace Dammann. Este în scaun cu rotile de şase ani după un teribil accident auto. Ea spune că nu-i nimic mai senzual decât un duş fierbinte, că fiecare strop de apă e o binecuvântare pentru simţuri. Ea nu se vede handicapată. În mintea sa, încă face surf în ocean. Ethel Seiderman este o activistă tenace, adorată, acolo unde locuiesc eu, în California. Poartă pantofi roşii patentaţi, iar mantra ei este că-i şic să ai o eşarfă, dar două sunt mai bune. Este văduvă de nouă ani dar nu mai caută un alt bărbat. Spune că există doar un număr limitat
de moduri în care poţi face amor… ea o spune în alt mod.. şi le-a încercat pe toate. (Râsete) Eu, pe de altă parte, încă am fantezii erotice cu Antonio Banderas (Râsete) şi săracul meu soţ trebuie să tolereze.
Deci, cum pot rămâne pasională? Nu-mi pot dori să fiu pasională la 71 de ani. Mă antrenez de ceva vreme, şi atunci când mă simt fără vlagă şi plictisită, mă prefac. Atitudine, atitudine. Cum mă antrenez? Mă antrenez spunând da la orice îmi iese în cale: dramă, comedie, tragedie, dragoste, moarte, pierderi. Da, vieţii. Şi mă antrenez încercând să rămân îndrăgostită. Nu funcţionează întotdeauna, dar nu mă puteţi învinui că încerc.
Şi, ca o notă finală, la pensionare, în spaniolă se spune jubilación, Jubilare. Celebrare. Ne-am plătit datoriile. Ne-am adus contribuţii în societate. Acum e rândul nostru şi e grozav. Dacă nu eşti bolnav sau foarte sărac, ai opţiuni. Am ales să rămân pasională, angajată cu o inimă deschisă. Lucrez la asta în fiecare zi. Vreţi să vă alăturaţi mie?
Vă mulţumesc.

June Cohen: Deci Isabel… IA: Mulţumesc.
JC: Înainte de toate, nu-mi place să vorbesc în numele întregii comunităţi TED, dar aş vrea să-ţi spun că simt că suntem toți de acord că încă eşti fermecătoare, seducătoare şi sexy. Da?
IA: Mulţumesc.
JC: Mâinile jos. IA: Nu, e machiajul.
Moderatorul: Ar fi ciudat dacă te-aș întreba despre fanteziile tale erotice?
IA: Desigur. Despre ce?
Moderatorul: Despre fanteziile tale erotice. IA: Cu Antonio Banderas.
Moderatorul: Mă întrebam dacă mai ai și altceva de spus.
IA: Una dintre ele este… (Râsete) …este că îl pun pe Antonio Banderas dezbrăcat pe o tortilla mexicană, îl acopăr cu guacamole şi salsa, îl rulez în ele şi îl mănânc.
Vă mulţumesc.