În căutarea fericirii – Osho
Dacă ești în căutarea fericirii, un lucru e cert: n-ai s-o găsești, fericirea e întotdeauna un produs secundar. Ea nu e rezultatul căutării directe. Întrebarea cea mai importantă dintre toate întrebările este: ce este fericirea adevărată? Și există vreo posibilitate de a o obține? Este fericirea adevărată posibilă sau e momentană? Este viața doar un vis sau are și ceva substanțial în ea? Viața începe odată cu nașterea și se sfârșește odată cu moartea sau există ceva care transcede nașterea și moartea? Pentru că fără eternitate, adevărată fericire nu e posibilă. Efemeritatea face ca fericirea să fie pasageră: o clipă este aici, în clipă următoare a dispărut și rămâi disperat în întuneric.
Așa este în viața obișnuită, în viața celor netreziți. Există momente de fericire și există momente de suferință; sunt toate amestecate, un talmeș balmeș. Nu poți păstra acele momente de fericire care vin la tine. Ele vin pe cont propriu și pleacă pe cont propriu; nu tu ești stăpânul. Și nu poți să eviți momentele de suferință; și ele au voința lor. Vin pe cont propriu și pleacă pe cont propriu; tu ești doar o victimă. Și ești sfâșiat între acestea două – între fericire și nefericire. Dualitatea fericirii și nefericirii este fundamentală și cea mai simptomatică, însă există o mie și una de dualități: dualitatea iubirii și a urii, dualitatea vieții și a morții, a zilei și a nopții, a verii și a iernii, a tinereții și a bătrâneții și așa mai departe. Fundamentală rămâne dualitatea care le repreznta pe toate celelalte , cea a fericirii și nefericirii. Ești sfâșiat, tras în direcții diferite, opuse. Nu poți fii liniștit, ești neliniștit și bolnav.
Faptul că fericirea se transformă în nefericire arată pur și simplu că aceste două nu sunt separate – poate două fețe ale aceleiași monede. Iar dacă ai o față a monedei, celalta e totdeauna acolo. Fericirea ta nu e de fapt fericire, ci numai nefericire ascunsă. Iubirea ta nu e iubire, ci doar masca a urii. Compasiune ta nu e decât mânia ta – cultivată, sofisticată, educată, civilizată, dar nimic altceva decât mânie. Sensibilitatea ta nu e sensibilitate adevărată, ci numai un exercițiu mintal, o anumită atitudine exersată.
Ține minte: toți oamenii sunt crescuți cu ideea că virtutea poate fi exersată, că bunătatea poate fi exersată, că poți învață să fii fericit, că poți reuși să fii fericit, că stă inputerea ta să îți formezi un anumit caracter care să-ți aducă fericire. E greșit, e cât se poate de greșit.
Primul lucru care trebuie înțeles cu privire la fericire este că nu poate fi exersată. Trebuie doar să fie îngăduită, pentru că nu e ceva pe care îl creezi tu. Tot ce creezi tu rămâne mai mic decât tine. Pictura nu poate fi mai mare decât pictorul însuși, poezia nu poate fi mai mare decât poetul. Dacă exersezi fericirea vei fi totdeauna acolo, în spate, cu toate prostiile tale, cu toate fițele tale, cu toată ignoranța ta, cu tot haosul din mintea ta. Cu această minte haotică nu poți să creezi un cosmos, nu poți să creezi un har. Harul coboară întotdeauna din lumea de dincolo; el trebuie primit ca un dar, cu o încredere nețărmurită, cu abandonare totală. Adevărata fericire se petrece atunci când ești într-o stare de relaxare, de abandonare.
Însă nouă ni s-a spus să fim ambițioși. Mintea noastră a fost instruită să fie ambițioasă. Întreaga educație, cultură, religie se bazează pe ideea că omul trebuie să fie ambițios, că numai omul ambițios se va fi împlinit. Continuăm să credem în această mare prostie. Nici un om ambițios nu a fost vreodată fericit; de fapt, omul ambițios este cel mai nefericit din lume. Însă noi îi educăm pe copii să fie ambițioși. Să aibă succes. Să fie primii.
Fericirea nu are nimic de a face cu succesul. Fericirea nu are nimic de a face cu ambiția, cu banii, cu puterea, cu prestigiul. Ea e cu totul altă dimensiune. Fericirea are legătură cu conștiența ta, nu cu caracterul tău.
Trebuie înțeles un lucru de bază. Omul vrea fericire, de asta este nefericit. Cu cât vrei mai multă fericire cu atât mai nefericit vei fi. Când vei înțelege cum funcționează mintea umană îți vei da seama de asta. În clipa când dorești fericire, te îndepărtezi de prezent. Te îndepărtezi de existențial, intri deja în viitor, care nu e nicăieri, care nu a venit încă. Intri într-un vis. Ei bine, visele nu se mijlocesc niciodată. Dorința ta de fericire e un vis iar visul e ireal. Ai luat trenul care nu trebuia.
Dorința de fericire arată pur și simplu că în momentul de față nu ești fericit. Iar o ființă nefericită proiectează în viitor speranța că într-o zi, cândva, cumva va fi fericită. Și atunci începe căutarea pentru a-și duce speranța la îndeplinire. Dar căutarea fericirii este un lucru imposibil. Când încetezi să o cauți, o găsești – deoarece căutarea înseamnă un efort al minții, iar necăutarea înseamnă o stare de relaxare. Iar fericirea este posibilă numai când ești relaxat. Fericirea se petrece când nici nu te gândești. Fericirea e întotdeauna cu tine. Nu are nici o legătură cu vremea, nu are nici o legătură cu tăiatul lemnelor, nu are legătură cu nimic. Este neașteptată și apare când ești relaxat, când ființa ta e împăcată cu existența. Nu vine și pleacă. E mereu acolo, la fel ca respirația, precum bătăile inimii, precum circulația sângelui în corp. Așa că primul lucru e să nu visezi, să nu proiectezi. Primul lucru este să fii aici și acum. Fii aici și acum și te așteaptă o revelație nemaipomenită.
Fericirea este acolo unde ești tu –oriunde ai fi, fericirea e acolo. Te înconjoară, e un fenomen natural. Este exact precum aerul, exact precum cerul. Fericirea nu trebuie căutată, ea e însăși substanță din care e făcut universul. Bucuria e însăși materia din care e făcut universul. Dar trebuie să te uiți direct, chiar în fața ta. Dacă te uiți lateral, o ratezi. O ratezi din cauza ta. O ratezi din cauză că ai o abordare greșită. Dorința de fericire te face să te uiți în altă parte, și de aceea tot ratezi. Fericirea nu trebuie creată – fericirea trebuie doar să fie văzută. E deja prezentă. Chiar în această clipă poți să fii fericit, fantastic de fericit.
În căutarea fericirii, majoritatea oamenilor se opresc undeva pe drum, ei nu sunt căutători adevărați. Căutătorul adevărat este cel care merge până la capăt și ajunge să își dea seama că toată căutarea este o prostie. Căutarea însăși e un fel de dorință, fericirea, există mereu în interiorul omului dar el caută în altă parte. Este acolo – înăuntru, în „afara” din ea e făcut Universul.
“Dorința de fericire arată pur și simplu că în momentul de față nu ești fericit. “
Inca de la nastere , intram intr-o lume care isi cauta fericirea.Nici unul dintre noi nu stim ce este, dar crecand , auzim tot mai mult vorbindu-se despre ea. Si astfel devine un lucru extrem de important pentru noi oamenii.
La inceput , nu suntem in cautarea ei, dar, auzindu-i pe cei din jur vorbind atat de des despre ea, ne trezim fara sa vrem ca o cautam si noi.
Ce este fericirea – trebuie s-o spunem cu sinceritate – nu prea stim foarte bine.
Dorinta de fericire se naste asemenea unui firicel de iarba si creste.Creste neincetat, hranit de ardoarea cu care ceilalti oameni isi cauta propria fericire.
Intram in acest joc fara sa ne dam seama .
Si dorinta creste si creste .
Este ca un copac cu o mie de ramuri.
Urcam in acest copac tot mai sus si descoperim ca fiecare ramura are o gramada de frunze si o alta multime de ramurele .Si urcam tot mai sus si mai gasim alte frunze si alte ramuri si alte ramurele.Parca nu se termina niciodata .
Si suntem din ce in ce mai obositi, din ce in ce mai tristi , din ce in ce mai deziluzionati.
Suntem atat de sus si totusi n-am gasit fericirea…
Adevarul este ca doar atunci cand ai ajuns foarte sus , ai sansa sa vezi.Sa intelegi.
Abia atunci realizezi ca aceasta cautare nu are sfarsit.
Atunci intelegi ca ai cautat fericirea gresita.
Atunci intelegi ca fericirea trebuia sa aiba un alt nume.
Numele fericirii ar trebui sa fie LINISTE.
Toti ar trebui sa plecam inca de la inceputul calatoriei in cautarea linistii nu a fericirii.
Pentru ca atunci cand in sfarsit ne cufundam in liniste ne putem odihni, ne putem bucura.
Si atunci incepe adevarata calatorie.
Cand descoperim cat de importanta si adevarata este LINISTEA in viata noastra, putem pleca spre implinirea ei.
Ceea ce descoperim in aceasta calatorie nu poate fi spus in cuvinte, pentru ca cuvintele, sunt prea sarace pentru a defini apropierea de noi insine.
Atunci traiesti in aceasta clipa .In acest prezent , trecut si viitor .
Si este deajuns.
Da, minununatul maestru OSHO….Din cat am studiat eu, poate cel mai accesibil pentru oamenii zilelor noaste, pentru timpu actual…
De obicei citesc si uneori recitesc seara din OSHO.Am renuntat la servici si mi-am creat un spatiu in care sa ma simt liber undeva la tara.Imi reamintesc Linistea din mine si asa cum spunea si Carmen,ma apropii tot mai mult de mine.Multumesc celor care scriu aceste comentarii prin care impartasesc din invataturi.Le citesc cu drag. Va salut pe toti cu recunostinta.
Bucuria si fericirea
Doua notiuni,care la prima vedere, par a numi aceeasi simtire,dar ele sunt diferite ca profunzime si ca „origine”.Fericire este o desfatare produsa de circumstantele exterioare,are,deci,o cauza,pe cand bucuria este in interiorul fiintei,este o stare de a fi neprovocata.Ea este.Singura posibilitate de a fi traita este s-o descoperi.Te asteapta dintotdeauna inauntrul propriu,blanda,linistita si ,spre deosebire de fericire,ea nu face zgomot.Nu are nevoie de aprobare,de validare si nu ia in seama dezaprobarile,sau invalidarile.Odata ce ai gustat-o,lasi in urma orice preocupare care altadata te facea fericit,pana reusesti sa ti-o faci „stilul tau de viata”.Nefacand zgomot,bucuria ta nu este sesizata neaparat de cei din jur,ba chiar pot s-o catalogheze ca neplacuta lor pentru ca omul care este in cursul regasirii bucuriei proprii,este mai retras,mai interiorizat.Preocuparile lui il prezinta ca fiind altcineva,fata de ceea ce era inainte de a gusta din bucuria divina.Acceptand totul si pe toti asa cum sunt,pare,mai degraba dezinteresat,dar interesul propriu numai el si-l stie,mai ales cand inca nu are cui ii marturisi.Nimeni nu spune ca un alt semen de-al lui nu poate sa „se prinda ” mai usor de felul in care poate accesa aceasta dimensiune a bucuriei divine,inegalabila,dar nu-l poate ajuta,pentru ca pentru aceasta nu exista o reteta.Procesul este individual,unic pentru fiecare si extrem,extrem de incitant,incat nu te abati de la aceasta cale pentru nimic in lume,indiferent de parerea altora,indiferent de neancrederea altora,indiferent de judecatile si catalogarile altora.Pentru un astfel de om,nimic nu este gresit referitor la actiunile si faptele celor din jur,nimic nu-l atinge,ca in vechiul mod (de a se simti jignit,neapreciat….),si nimic din ce a facut el insusi,nu mai este autoapreciat ca fiind neadecvat.Toate aceste vechi lupte si disconforturi sunt privite ca simple si stupide jocuri carora nu are de ce sa le mai acorde vreo cantitate de energie.
Extrem de via bucurie ,fara cauza,traita in putinele (la inceput) clipe de dumnezeire,ca asta este ceea ce intalnesti profund in interiorul tau care se manifesta ca bucurie,face sa paleasca orice pretentie a cuiva asupra programarii experientei tale de viata,imbufnariele,intristarile ,sau supararile,dintre cele mai drastice ale altora,le vezi usor ca neantelegeri din partea lor a caii tale si le abandonezi fara nici o judecata.Stii ca si ei au drumul lor si mai stii ca in momentul potrivit ,vor gasi acea bucurie,singura care aduce adevarata acceptare.Preferi raspunsuri directe si sincere la intrebarile altora,chiar daca ,dezgolite de micul teatru al menajamentelor,pot rani.Justetea ,claritatea a ceea ce ai de spus er fi invaluita in ambalaje „rozalii” si nu te mai simti implinit trucand de dragul de a te prezenta asa cum nu esti.Esti direct,clar,drept …ca asa simti ca esti in acord cu ceea ce te implineste,asa te simti curat,natural,simplu.
Bucuria reala despre care vorbesc si despre care nu pot fi rostite cuvinte care s-o cuprinda este chiar Divinul care esti imbratisandu-te din interior,intr-un mod indescriptibil,simtit ca o zumzaiala-gadilatura molcoma si blanda ,tandra ,iubitoare si grijulie care mangaie orice celula a corpului tau pe dinauntru.Nu suporta nici un gen de comparatie cu fericirea omeneasca cauzata de diferiti factori externi,efemera (cand cauza dispare,dispare si starea de fericire).Bucuria interioara este eterna,ea este in permanenta, o avem doar de constientizat si apoi de trait si este cu totul si cu totul altceva decat si-ar putea inchipui omul.De aceea,dupa ce ai gustat-o,nimic nu te mai poate intoarce din calea spre a o locui.Acum inteleg de ce entitati din alte dimensiuni transmiteu ca oricat de multa fericire ar experimenta omul pe Pamant,de la ei se vede tot ca chin si jale,ei cunoscand si traind bucuria reala si indeamna in permanenta la trezirea omului la adevarata lui natura,aceea de Dumnezeu in corp uman traindu-si bucuria divina.ESTE TRAIREA IN ACUM,IN NONTIMP, CHIAR AICI PRINTRE CEI CE TRAIESC IN TIMP,ESTE PASIUNEA VIETII DISPONIBILA ORICUI SI DE CARE ,NUMAI CURATANDU-TE DE ORICE FEL DE RESPONSABILITATE PENTRU ALTII,POTI BENEFICIA, CACI NUMAI ASA POTI DEVENI COMPLET RESPONSABIL PENTRU VIATA CARE ESTI.