Vindecarea de durere

1. „Te iert ca m-ai iubit ca pe un popas
   de lungi taceri
   si vremuri disparute
   Asemeni lor si eu
   cu vorbe mute
   Te iert ca m-ai iubit de bun ramas
   Ca o absenta in care creste fum
   Mintind frumos
   te mai aud prin semne
   cand timpul cerne vise peste perne..
   Te iert ca esti in ieri si nu acum”
   C. Radulian

   Răspunde

   1. :Pleasure:

      Răspunde

2. CEA DINTAI DURERE
   .
   Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă-l văd, se uita de sus, pleca sabia spre gâtul calului, ca să-mi răspundă, iar eu mă credeam un soldat strașnic.
   .
   Multe am văzut în ulița aceasta, în multe întâmplări am fost și eu amestecat, și multe lucruri de pe acea vreme sunt închise în sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, îs ascunse bine colea, și cine știe dacă vreodată farmecul sau durerea lor vor răsări iarăși în mintea mea, cum răsar, în unele nopți, dârele luminoase ale fărâmiturilor de stele. Cine știe! Dar unele din aceste întâmplări mi-au rămas săpate în amintire cu o atât de mare putere, încât oricând le pot vedea, le pot povesti, cum aș putea spune cea dintâi rugăciune pe care mama m-a învățat s-o înșir: cu mâinile împreunate și-n genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu…
   .
   De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea…
   .
   …Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de foc. Și într-o clipă năvăli, în goana nebună a cailor, șirul întreg de care cu soldați, ale căror căști galbene tăiară repede o dungă luminoasă în înseratul zilei. Apoi a fost un învălmășag de trăsuri, de călăreți, de ofițeri, de soldați alergând mai mulți, sub comanda cuiva, sau singuri, în gâfâiala fugii. Se opreau unii pe alții, se întrebau, sau își strigau vorbe de-abia spuse, apoi se aruncau în aceeași goană grozavă. Un soldat sosi cu un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul îngrijat, trecând pe lângă mine fără să mă vadă. Mă rezemasem de parmaclâc, în colțul grădinuței, și priveam cu plăcere la neobișnuita mișcare a uliței.
   .
   Peste puțin veni în fugă slujnica noastră, mătușa Smaranda. Am văzut-o ieșind până în mijlocul străzii, țipând speriată: Vai de mine, arde târgul! Atunci m-am strecurat printre două jaluzele desprinse, și bătrâna s-a trezit cu mine lângă dânsa. M-am uitat și eu: în fund, cerul se rumenise, unde de fum negru se ridicau în văzduh și, uneori, câte un smoc de scântei scăpăra ca niște mărgele împrăștiate. Ne-am întors lângă poartă. Un călăreț trecu în goană; nu mult după aceea, alte pâlcuri de soldați se perindară, ca niște vedenii. Seara se așezase ușoară; odată cu răcoarea ei, veni un miros acru și înecăcios; rumeneala cuprinse tot cerul, iar vârfurile copacilor din grădina lui vodă se auriră; mișcate de vânt, păreau niște flăcări ce ardeau legănându-se. Peste tot se întinsese o lumină dulce, de vis. Mătușa Smaranda întrebă pe un trecător: Mă rog dumitale, ce arde? Acesta îi răspunse din treacăt: Ulița Mare. Bătrâna își rosti numele, cum obișnuia să facă la orice întâmplare ce-i redeștepta mila sau mâhnirea: Smărăndiță, Smărăndiță! Și iar se făcu tăcere. Numai de departe venea vuietul năbușit al unui zbucium. Mă cuprinsese o frică neînțeleasă. Deodată, gândul mi se opri la mama, care plecase în târg. Dar mama? întrebai îngrijat. Bâtrâna mă trase mai lângă dânsa și-mi răspunse: O să vie, conașule, n-ai mata teamă.
   .
   Nu știu cât vom fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm în lungul uliței. În curând puturăm desluși pe cei ce veneau: erau doi soldați care duceau o năsălie. În dreptul porții dânșii se opriră: de sub pătura ce acoperea năsălia ieșea un horcăit răgușit, care se stingea cu totul o clipă, apoi izbucnea din nou. Am auzit bine și mi-a rămas săpat în adâncul minții fiecare cuvânt din convorbirea celor doi soldați. Cel dintâi se întoarse și spuse, cu glas plin de spaimă: Moare, măi. Da, moare, îi răspunse celalt. Întâiul urmă: Să-l punem ici, în dosul porții, să-și deie sufletul în liniște. Să-l punem. Când zăriră pe mătușa Smaranda, o trimiseră repede: Fă-ți pomană și adu o lumânare.
   .
   Bătrâna se zăpăci, alergă numaidecât, și pe mine mă lăsă singurel lângă stâlpul porții. Soldații nici nu mă văzură poate. Așezară năsălia în ogradă, chiar lângă parmaclâcul grădinuței, și unul dintre ei ridică pătura. Lumina felinarului din față se întindea până acolo. Horcăitul se auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase putere; cel ce sta întins, un pompier, înghițea în gâlgâiri adânci, parcă ar fi băut, însetat, apă. O grijă de ceva ce nu înțelegeam mă făcuse și mai mititel și mă țintuise locului. Pieptul pompierului se ridica des, ca niște foi. Scoate-i casca, spuse unul dintre soldați. Celalt îi luă binișor casca.
   .
   Atunci se petrecu ceva groaznic. Pompierul scoase un strigăt de durere, un strigăt așa de adânc, că mi s-a părut că ieșise din fundul unei hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se rostogoli până lângă mine. Rănitul rămase pe pământ, zbătându-se, iar fața i se acoperi ca de un văl negru, ce se întindea cu încetul și pe jos: îi izvora sângele din cap.
   .
   Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama se apropie și înțelese ce se petrecea, și când, întorcându-se, mă zări pe mine, se azvârli, cu un țipăt, să mă ieie în brațe: Pentru numele lui Dumnezeu, ce cauți tu aici? Mă ridică, apoi îmi întoarse capul cu mâna și mi-l sprijini de umărul ei.
   .
   În această vreme veni și mătușa Smaranda. Am auzit scrâșnetul chibritului ce aprindea lumânarea, am auzit cele câteva cuvinte, întretăiate, ale soldatului ce povestea tatei: Un zid dărâmat… da, peste dânsul… scos de sub dărâmăturile unei bolți… Apoi o clipă de liniște, și pe urmă un suspin, un suspin lung, de ușurare, ca al unui om care se așază să se odihnească după un drum lung. Simții tremurul mamei. Tata o luă de braț: Hai, ce stai și tu; hai, dragă. În urmă, glasul bătrânei tânguia: Smărăndiță, Smărăndiță!
   .
   În noaptea aceea n-am putut dormi. Într-un răstimp mi se păru că lumina candelei se înalță, se subțiază și se toarce mereu din caierul luminat al paharului, apoi se întinde de se strânge ghem împrejurul unei căști mari ce spânzura deasupra patului meu. Am țipat, a alergat mama lângă mine, și toată noaptea mi-am simțit mâna într-a ei.
   .
   A doua zi m-am jucat, ca de obicei. Tot ce privisem cu o seară mai înainte se ștersese ca un vis. La întâmplarea din seara trecută nu mai gândeam, cum nu mai gândeam la zgâriiturile care mă usturaseră numai în clipa când mi le făcusem.
   .
   Dar a treia zi, rânduri-rânduri, soldați treceau în pas domol, cu toți ofițerii lor, cu drapelul și cu goarnele ce sunau, duios, o rugăciune. E o paradă, îmi spuse mama, care mă ținea în brațe, o paradă, știi, ca atunci când a venit generalul. Eu n-am crezut; căci de la fereastră am văzut sicriul purtat pe un tun, iar deasupra sicriului, casca. Și atunci, din nou mi-a răsărit în minte seara aceea.
   .
   Din nou am văzut pompierul întins jos, vărsându-și chinul în suspinul adânc ce mi se păruse că ieșise de sub pământ. Mi-am dat seama că acum îl duceau undeva, departe, că-l luau de lângă toți ai lui, săracul! Și-am avut acea presimțire nedeslușită a despărțirii ce cândva nu se poate înlătura, presimțire care se naște odată cu noi. Nu pricepusem tot, dar înțelesesem destul. Și, ca și când cineva ar fi vrut să mă despartă și pe mine de mama, am cuprins-o de gât cu amândouă mâinile și-am plâns…
   …Am plâns, zguduitor, CEA DINTAI DURERE a mea.
   :Tears:
   …Emil Garleanu

   Răspunde

   1. Mi-ai reamintit aceasta minunata povestire. Iti multumesc.
      Este superba si am recitit-o cu mare placere.
      :THANK-YOU:

      Răspunde

      1. Bucuros deee … bucuria ta, prietene!
         Orice satisfactzie sufletesca, orishicit de firava ar fi, ne incarca inca un pic pentru momentele ce urmeaza in existentza noastra…
         Taica-miu – spirit ales, lucid si profund – imi spunea pe la virsta inconshtientzei tineretzii mele, ca atunci cind o sa am un moment de reala si deplina bucurie in viatza, atunci – EXACT atunci si numai atunci! -, sa m-apuc si sa pornesc ‘marile’ mele proiecte sau macar sa le dau un sens superior celor deja incepute. Caci doar in acele momente de gratzie divina, sufletul, mintea si inima mea…
         …VOR FI UNA!
         :Angel:
         Din nefericire, nu i-am ascultat intotdeauna povetzele intzelepte…
         …Da’ citzi dintre noi o facem?!?

         Răspunde

   2. … da, durerea amintirilor ce ne-au provocat o emotie profunda, si atunci cand circumstante asemanatoare reapar chiar si peste multi ani putem s-o retraim ca odinioara. Emil Garleanu avea o sensibilitate extraordinara si o capacitate de povestitor si traitor al emotiilor pe care foarte rar am mai intalnit-o chiar si la mari scriitori universali consacrati. Dpdv spiritual insa eu vad o asemenea emotie majora ca fiind in fond o trauma, adica o parte din noi, din energia sufletului nostru, a ramas captiva in acel loc si acel trecut si trebuie eliberata cu dragoste si acceptare, altfel nu ne vom reintregi sufletul nicicand …

      Răspunde

      1. Da, Claudiule, si eu sint de aceeashi parere:
         Emil Garleanu a fost – vorba profei mele de romana din liceu, fosta colega de grupa la Universitate cu Nicolae Labis – un fabulos si pe nedrept ‘secundarizat’ … emotzionist!
         .
         Cit priveste asertziunea ta de final, eu sint de parere ca trauma cit si ‘captivitatea’ ei nu exista la acea virsta, durerea sufleteasca fiind inca un fel de durere fizica, exact asa cum spune si scriitorul: trece aproape nebagata in seama dupa somnul izbavitor de peste nopate…
         Orice trauma sufleteasca exterioara familiei sau mediului foarte apropiat este perceputa ca atare doar odata cu maturizarea conshtiintzei de sine la o virsta ceva mare, pe la 10-12 ani…
         Adica cam tot pe-atunci cind dragostea si intrebarile existentzialiste incep sa ne ‘macine’ de-adevaratelea. Sau, asa cum spun specialishtii, profilul … hormonal incepe sa se stabilizeze pentru adultul in devenire.
         :Wink:
         Acceptarea insa, la nu putzini dintre noi, e posibil sa nu vina niciodata!…

         Răspunde

3. Sfaturile sunt foarte bune dar ca ..toate ,,invataturile ‘’ ele nu pot fi urmate ad’literam…Treceti prin ,,filtrul’’ mintii vostre aceste invataturi si aplicati doar ce se potriveste …trairilor voastre , caracterului vostru.
   Vindecarea de durere …aici vorbim de durerile sufletesti si nu trupesti se face iertand …Iarta dar nu uita. Nu uita ce te-a ranit ….poate fi o stare provocata chiar de tine , care a dat doar sansa unei alte persoane sa fie rautacioasa si astfel sa te raneasca. In timp vei uita ….asta daca nu continuii sa repeti greselile…
   Un limbaj sau un comportament violent va genera intodeauna violenta …verbala sau fizica din partea tuturor…( asta e Oglinda aia spirituala de care sa vorbit mai ieri si de care a-ti comentat ,,dupa ureche’’ )
   ,,Spune adevărul, chiar dacă asta ar însemna să te părăsească toți ceilalți.’’ Oare chiar e asa de necesar Adevarul spus in ciuda oricaror manifestari din partea celorlalti…. ? Eu zic ca nu…Uneori ,,Tacerea e ca…mierea’’…Oare noua ne place cu adevarat ca ceilalti sa ne spuna Adevarul direct in fata …poate ce gandesc ei despre noi si despre purtarile noastre… ? Eu cred ca nu….si o mica si nevinovata minciunica ne face sa ne simtim uneori pe culmi…,,Minte-ma frumos’’
   Vindecarea durerii noastre personale – sa o facem publica…Oare cum vine asta… ?Din punct de vedere spiritual si ..iluminator mi-se pare cam ,,cusuta cu ata alba’’…adica hai la o adunare si dai cu discursuri despe vina si …durerea cui… ?
   Nu doar noi am fost raniti…si noi am ranit la randul nostru , constient sau nu…Timpul e un mare judecator…
   Vindecarea de durere…durerea tacuta a sufletului o gasim in noi insine iertand …zambind …iubind.

   Răspunde

   1. Stimate domnule Vali, ati ridicat cateva probleme interesante pe care imi permit sa le discut cu dvs.
      Cand analizam mai profund ajungem la concluzia ca durerea trupeasca poate fi controlata de suflet si de minte. Intre acestea exista o legatura puternica.
      Iarta dar nu uita – este un nonsens din punctul meu de vedere, mai ales ca eu nu cred ca iertare adevarata exista. Asa cum am mai spus de cateva ori, nu trebuie sa te lupti cu tine, cu amintirile tale, referitor la o intamplare anume pentru a ierta pentru ca nu vei reusi niciodata. Trebuie doar sa accepti si o data cu cu acceptarea nu vei mai avea ce sa ierti. Tot ceea ce te macina, te intrista si te chinuia dispare, ramane doar intamplarea, evenimentul in sine ca o experienta trecuta ce nu te afecteaza.
      Violenta naste violenta aproape intotdeauna, dar exista cateva exceptii care intaresc aceasta regula in special atunci cand volenta trece un prag al abominabilului cand provoaca dispret, scarba si trece de nivelul simplu al ororii. Imi aduc aminte de celebrele Brigazi Rosii italiene care au avut „succes” atata vreme cat au avut sustinatori. Dupa episodul Aldo Moro, intrucat se depasise orice limita a rationalului si-au pierdut sustinatorii (chiar si din randul fanaticilor) si practic s-au desfiintat. A fost unul dintre putinele cazuri in care violenta a adus liniste.
      Despre spunerea adevarului in orice conditii ce-as putea spune? In teorie e simplu, in practica e mult mai dificil. Daca esti un sfant cu siguranta vei spune adevarul tot timpul fara sa te intereseze daca e „comod” pentru ceilalti. In viata zilnica am intalnit cativa oameni care nu minteau niciodata. Am avut cateva experiente personale in acest sens. Experiente amuzante le-as numi acum, dupa trecerea anilor. O sa le povestesc int-una dintre cartile mele viitoare.
      Acum ma voi referi la ultimul punct al comentariului dvs. cea in care facem suferinta publica. Eu gasesc ca e mai bine sa-ti impartasesti durerea decat sa o tii in tine. Daca copilul ii spune mamei ce-l doare atunci, prin acest simplu gest el se elibereaza de o mare parte din povara. Daca cineva sufera din dragoste sau din alt motiv si are un prieten, o prietena, spunandu-i ce are pe suflet se linisteste si procesul de vindecare poate incepe. Altfel este mult mai dificil.
      Sa aveti o zi minunata!

      Răspunde

4. PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII
   .
   Mintea are multiple resurse şi poate face faţă oricăror încercări
   Sunt multe situaţiile în care ne confruntăm cu apariţia unor dureri. De la cele mai simple migrene sau dureri de stomac până la cele mai cumplite chinuri ale unei crize de rinichi, fenomenul durerii generează un şoc cu repercursiuni mai mult sau mai puţin grave la nivel fizic, energetic, psihic şi mental, lată de ce este bine să ştim ce trebuie să facem în asemenea situaţii. De multe ori, nu boala însăşi ne sperie, ci simptomul predilect care aduce suferinţă: durerea. De altfel, mulţi oameni trec cu uşurinţă peste anumite simptome de debut ale unor boli, ratând chiar şansa unui tratament mai uşor, numai pentru că ele nu sunt asociate cu durerea fizică. Din această cauză, unii nici nu cred că sunt bolnavi pentru că pe ei „nu îi doare nimic”. Şi totuşi …
   .
   Atunci când vorbim despre durere, foarte uşor ne reamintim de situaţiile în care am suferit datorită acesteia. Încărcătura psiho-emoţională rămâne de multe ori vie şi dorim să fim sănătoşi mai mult ca urmare a fricii de suferinţă şi de durere decât ca experimentare mai plenară şi fericită a vieţii. Există situaţii în care durerea persistentă îngreunează foarte mult tratamentul şi lungeşte procesul de vindecare datorită unor complicaţii care au apărut datorită consumului exagerat de sedative sau insomiilor, depresiilor şi chiar anumitor tendinţe suicidare generate de frica produsă de chinul durerii, etc.
   .
   Psihologia modernă a conceput un număr considerabil de tehnici psihice menite să diminueze considerabil durerile. Ideea principală în multe dintre aceste metode este aceea a distragerii atenţiei de la punctul sau zona dureroasă; aceasta este o strategie simplă, dar extrem de eficace atunci când este corect executată. Cel mai elocvent exemplu din viaţa de zi cu zi este cel al părinţilor, care – plini de dragoste şi compasiune – mângâie copilul care plânge datorită durerii provocate de o rană. După câteva momente în care îi adresează cuvinte pline de calm şi înţelegere, dar mai ales dacă îi fac şi promisiuni tentante – o prăjitură sau o îngheţată se pot dovedi salutare în astfel de împrejurări – plânsul şi lacrimile sunt oprite, iar copilul este împăcat.
   .
   Durerea poate fi controlată şi eliminată dacă ştii cum să acţionezi!
   .
   De fapt, ce se produce atunci este o schimbare inconştientă pentru copil a direcţiei de focalizare a atenţiei sale: de la disconfortul provocat de rană, la bucuria plăcută de a savura o prăjitură. Metoda distragerii atenţiei reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de control şi stopare a durerii şi, atunci când este utilizată în combinaţie cu alte tehnici specifice, poate îndepărta chiar dureri mai mari ale corpului fizic, cum ar fi cele provocate de gastritele acute sau de ulcerul stomacal. În astfel de cazuri, se poate face apel şi la tehnici de relaxare, yoga, tehnici de vizualizare pozitivă precum şi alte modalităţi menite să distragă şi să re-focalizeze atenţia. De fapt, cheia întregii probleme este capacitatea de a crea chiar noi înşine un tip de autosugestie puternică, opusă senzaţiei mentale de durere.
   .
   Doctorul Theodore Barber, psiholog principal la spitalul Medfield din Massachussets şi cercetător renumit în domeniul complex al acţiunii şi efectelor durerii asupra fiinţei umane, a ajuns – în urma experimentelor efectuate – la concluzia că durerea fizică, oricât de puternică ar fi ea, poate fi controlată complet dacă persoana în cauză este antrenată corespunzător, astfel încât să îşi poată impune propriile idei forţă, printr-o autosugestie puternică.
   De fapt, pentru o bună reuşită în cazul aplicării unei sugestii contrare durerii resimţite, trebuie să ne raportăm constant la trei puncte de vedere esenţiale în acest proces:
   .
   1. trebuie să ne educăm voinţa, astfel încât să dobândim abilitatea de a ne îndrepta atenţia într-o altă direcţie decât cea în care este atrasă spontan, involuntar, datorită durerii pe care o resimţim într-un anumit loc;
   .
   2. este necesar să ne concentrăm asupra senzaţiilor dureroase într-un mod cât mai detaşat şi neafectat de vreun gând de iritare, nervozitate sau mânie, ca şi cum ne-am plasa în poziţia unei alte persoane care, deşi simte durerea, nu este totuşi influenţată de aceasta;
   .
   3. trebuie, de asemenea, să obţinem abilitatea de a ne disocia (psihic, emoţional) de durerea care ne afectează respectiva parte a corpului, ca şi cum aceasta nu ar face parte din corpul nostru.
   .
   *Atitudinea corectă în confruntarea cu durerea*:
   .
   Deşi este greu de presupus că ar putea exista o atitudine corectă în faţa durerii, totuşi ea există şi fiecare dintre noi intuim de la caz la caz, în fiecare situaţie neplăcută şi dureroasă că se impune un anumit gen de autocontrol mărit asupra stărilor noastre în acele momente. Iată două atitudini concrete:
   .
   1. Prima dintre ele se referă la posibilitatea îndepărtării durerii prin acţiunea voluntară de distragere a minţii de la locul afectat, utilizând imaginaţia, concentrarea şi vizualizarea creatoare, dar opusă senzaţiei dureroase. S-a constatat că unele persoane pot tolera o durere intensă pur şi simplu prin adoptarea unei atitudini de detaşare, în care ele înţeleg şi se referă la senzaţia dureroasă ca la ceva ce provine din afara lor şi nu din ele însele. Această atitudine non-identificatoare cu durerea permite un control superior al stării interioare. Este chiar recomandabil să nu dramatizăm situaţia şi să nu exagerăm prin acele văicăreli şi lamentări zadarnice care epuizează şi secătuiesc organismul de energiile vitale atât de necesare în acele momente.
   .
   2. Una dintre modalităţile specifice în care oamenii reacţionează la durere este aceea de a se simţi agasaţi, iritaţi de aceasta, înverşunându-se împotriva ei. De obicei, natura umană exagerează şi amplifică mult aspectul negativ al durerii şi în general vorbind, toate lucrurile şi fenomenele care îi displac. Felul în care vă exprimaţi şi vă manifestaţi în toate aceste situaţii exprimă de fapt propria dumneavoastră viziune asupra vieţii şi felul în care vă integraţi în ea. Oamenii reacţionează în faţa durerii exact aşa cum fac în faţa conjuncturilor mai neplăcute ale vieţii, adică amplificând şi exagerând aspectele negative şi implicându-se într-un mod „dureros” în ele. Trebuie, mai ales în aceste conjuncturi, să ne păstrăm controlul, să reuşim să gândim pozitiv, să abordăm cu încredere şi totodată cu detaşare aspectele mai puţin plăcute, căci o viziune preponderent optimistă şi stenică ne ajută întotdeauna să ieşim cu mult mai repede din impas.
   :Approve:

   Răspunde

   1. ………………..??? Credeti ca exista vreo legatura in toate aceste ,,copy- paste” ale dvs. ..din diferite carti sau tratate de psiho-medicina…pe care nu am inteles de ce le expuneti….? …Daca credeti ca raspunsul e Da ….e foarte trist.
      Paul Ferrini si a sa ,,Liniste a inimi” nu treateaza durerea fizica…pricinuita de vreo rana…El vorbeste de cu totul alceva …..
      No offence….

      Răspunde

      1. Buna dimineatza si tzie, Vali…
         Si toate cele bune pentru tot restul zilei…
         Multzumesc oricum pt. atentzia constanta – idiferent de originea, natura si motivatzia ei – da’ eu nu-mi permit asa de dimineatza sa fiu la fel de ‘suparat’ ca tine si sa te intreb si eu, la rindul meu, referitor la acest … off-topic al tau laaa … off-topicul meu:
         …On-topic, nimic-nimic ?!?
         .
         Dupa ce tzi-am citit comentariul, sincer sa fiu, m-a incercat o irepresiva ‘dorintza’ de aaa … nu-tzi raspunde! Si asta datorita a trei ratziuni:
         1. Esti unul dintre cei carora le apreciez comentariile in mod frecvent; atunci cind le faci, desigur. Avind in vedere insa ca acum, pus fiind la … ‘coltz’, ar fi trebuit sa am o cu totul alta atitudine si as fi devenit in mod nefiresc mie mult prea … defensiv, am considerat – logic – ca raspunzindu-tzi as fi intr-un ushor … conflict de interese! Sint sigur ca intzelegi…
         2. Nu decelez ‘natura’ pseudo-supararii tale, da’ sint sigur ca ‘incapacitatea’ asta a mea de a pricepe resorturile ce te ‘anima’ in dimineatza asta au tzinut tot de aceeashi … tristetze invocata de tine. Nuuu?!?…
         In opinia mea esti destul de ‘vechi’ pe site-ul asta ca sa nu fi observat ca mai toate articolele postate sint INTOTDEAUNA prilej de divagatzii reushite sau ratate, comentarii despre cite-n luna si stele, auto-exhalari comportamentale, sau chiar deraieri structurale de la realitate! Asa ca nu vad cum – Ooops! – … abominabilul, incalificabilul, incongruentul si intolerabilul meu copy/paste de azi (facut cu un scop precis caruia itzi las bucuria de a-i descoperi singur semnificatzia) a fost chiar un … atentat terorist la deontologia forumistica?!?
         3. Nu intentzionez niciodata sa sugerez celor ce citesc ceea ce scriu eu original sau doar … copy-pastez(sic!), ce sa priceapa si ce nu. In materie de intzelegere fiecare e peee … cont propriu! La fel e si cu iluminarea…
         A propos: ‘Copy-paste’-urile din „Nevoia permanenta de El” erau … originale sau nu? Ca Napoleon si Papa Pis al VI-lea nu cred ca mai au cum sa mai aiba vreun motiv sa se plinga. Si banui eu ca nici … Paul Ferrini!
         .
         Bref,
         Pentru ca stiu ca esti un om inteligent, o sa te rog in mod deosebit chiar pe tine (pt. ca tot ai deschis subiectul) sa incerci sa faci urmatorul exercitziu mental aidoma unei … schimbari de paradigma pe care – sorry! – n-am facut-o eu in mod explicit cind am dat cu … copy/paste (ne-‘devoalind’ in mod … nemernic secretul meu scop) pentru ca am considerat ca fiecare poate intzelege strict litera scrisa sau, cu putzin efort de imaginatzie sau ‘doar’ intelectual, poate accesa si experia TOATE valentzele vindecarii asa-zisei dureri sufleteshti prin chiar ‘simpla’ transmutatzie a durerii fizice din textul … copy/pastat, in durerea la care crezi tu ca face referire autorul. Inclusiv la durerea de tip … ‘altceva’!
         .
         Fa-tzi un ceai sau o cafea (banuiesc ca ar fi a doua pe ziua de azi), lasa deoparte timp de juma’ de ora toate preocuparile fizice sau mentale ale momentului, pune si asculta o melodie instrumentala pentru meditatzie, relaxeaza-te confortabil in fotoliu sau unde stai tu de obicei si fa un mic, concertat si concentrat efort al mintzii(in principal) si citeshte rogu-te din nou textul de mai sus in lumina a ceea ce tocmai am spus:
         …Focuseaza-te si inlocuieshte mental referirea la durerea fizica, organica, cu cea catre durerea de tip sufletesc…
         Daca reushehsti pe de-antregul aceasta ‘substituire’, atunci e posibil sa ai ooo…
         …REVELATZIE!
         Iar bucuria data de aceasta minunata … epifanie itzi va fi enorma. Comparativ cu invocatele ‘invatzamintele’ … ferriniene.
         .
         Succes…
         :Pleasure:
         P.S. Daca reusheshti, bine, daca nu, … asta e! Ramine valabil comentariul tau…
         Sanatate si no offence!

         Răspunde

5. Vindecarea ranilor sufletesti este un proces lent si natural. Ea incepe prin constientizarea beneficiilor aduse de acea durere si de acceptarea ei.
   Procesul vindecarii devine, insa, imposibil in situatia in care intervine frica, cand incerci sa iti suprimi emotiile si sa iti impietresti trairile, cand cauti vinovati si iti construiesti ziduri in jurul tau cu gandul de a nu fi lovit inca o data.
   Daca te consideri o victima, daca ti-e frica sa nu mai gresesti si daca nu incerci sa vezi beneficiile acestei suferinte, ea va continua si te va goli de tot..
   Trebuie sa suferi ca sa inveti sa te vindeci, numai asa vei dobandi maturitate emotionala.
   Cu cat suferinta este mai adanca , cu atat vei invata sa traiesti, sa iubesti si sa ierti.
   Viata merita traita !

   Răspunde

   1. Adevarat ,,eu trec acum prin acest proces de vindecare a unei suferinte ,,,conjugale ,, de acum 20 de ani ,,,
      Am crezut ca timpul a rezolvat suferinta ,,,,,mi-am vazut de treaba mea ,mi-am crescut celoe 2 fiice cu iubire si credinta asa cum am crezut eu mai bine
      acum cand ,,,cel care m-a parasit intr-un mod brutal ,,, a revenit ,,in viata noastra ( a mea si a feteleor ) ,,,parasit de toti ,,bolnav ,grav , pe drumuri ,,fara nimic ,,, suferinta si-a facut aparitia ,,,, de la revolta interioara ,,la de ce-uri nenumarate ,,,la faptul ca nu am vrut sa-l vad ,,acum merg zilnic la el la spital ,,,la Fundeni ,,,si incet, incet ,, s-a instaurat acceptarea ,,,ca este o fiinta a lui Dumnezeu ,,, ca nu e dreptul meu sa-l judec ,,,
      Acum ,,ii oferim ,,, ingrijire medicala si adapost intr-un spatiul privat ,,,(la stat nu am reusit ) , pana cand Dumnezeu considera ca trebuie sa treaca ,,,dincolo ,,, cu iubire ,,,atat cat putem sa-i oferim ,,,,
      Pentru tot ce ni se intampla ,,,
      MULTUMIM LUI DUMNEZEU SI TUTUROR SFINTILOR ,,,CARE NE-AU AJUTAT CAND NE-A FOST EXTREM DE GREU ,,,,
      Sarbatoarea pogorarii SF,DUH …. sa ne binecuvinteze pe toti ,,,, fiii lui Dumnezeu ,,,,

      Răspunde

   2. Perfect adevarate spusele tale, @Col’oneil…
      Tragismul deocamdata … insolvabil al existentzei noastre e dat de faptul ca intotdeauna constatam ca am dobindit maturitatea emotzionala necesara si am invatzat … beneficiile propriei suferintze aflind si care-i sint ‘vindecarile’, taman tocmai cind…
      …VIATZA S-A SFIRSHIT!
      .
      Gresheala deee … ‘program’?
      Sau doar teribila … inadecvare la ne-nemurirea noastra?!?
      .
      De cel putzin doua mii de ani nu invatzam nimic fundamental pentru sufletele noastre, pentru viatza noastra ca oameni cuuu … termen scazut de valabilitate: societatea, deci noi, merge parca mai abitir in contra omului, nereushind deloc sa-l intzeleptzeasca de la o virsta frageda pentru incercarile adultului de mai tirziu…
      Cei care-au reushit acest lucru dintotdeauna au facut-o pentru c-au avut la scinteia aia divina din ei si ooo…
      :Who-s-the-man: …’BUJIE’ PE MASURA!

      Răspunde

      1. Consider ca fiecare dintre noi avem cate o ” BUJIE ” si o ” CHEIE ” introdusa in ” CONTACT ” .ALEGEREA este a fiecaruia daca are CURAJUL sau nu , sa actioneze ” CHEIA” pentru ca „BUJIA” sa ” SCANTEIASCA ” . Ce se intampla DUPA …..poate constata fiecare ( si cei ce au avut si cei ce n-au avut CURAJ ). Te imbratisez si sper ca te-am facut macar sa zambesti in prag de seara.

         Răspunde

6. Si cata durere am simtit toti de-a lungul vietii.In toate felurile si sub toate aspectele posibile.Toti stim durerile noastre. Dar mai stim ceva acum, dupa atatea lectii invatate. Stim ca vine o vreme in care putem trai fara ea, fara durere. Pentru ca vine vremea in care REALIZAM ca ea nu exista decat in mintea noastra. Vine o vreme in care aflam ca NU EXISTA NICI O LUPTA .Ca esti liber sa traiesti frumos si sa faci orice iti doresti atata timp cat NU RANESTI PE NIMENI . Ca poti gasi Divinul in tine. Ca ai acces la miracol in fiecare secunda a vietii tale daca accepti asta. Ca singurul lucru pe care trebuie sa-l facem este SA ACCEPTAM DARUL SI ATAT.Fara teama,fara indoieli,fara judecati,doar cu inima deschisa.

   Răspunde

7. Consider ca atunci cand ai STIMA fata de SINELE tau ,sau cu alte cuvinte atunci cand CONSTIENTIZEZI cine ESTI cu ADEVARAT , reusesti sa pui in practica povetele lui Paul Ferrini . Dar pentru asta consider ca un PAS important este sa ai CURAJUL sa-ti FACI TIMP pentru tine si SINELE TAU si sa te STRADUIESTI sa „evadezi ” din INCHISOAREA MINTII al carui „gardian ” (EGO-ul ) e tare vigilent . Insa imprietenindu-ne cu el , ACCEPTAND-UL si TEMPERAND-UL constatam schimbari radicale in viata , una dintre ele fiind aceea ca nu ne mai simtim RANITI (E) de nimeni (in afara de ranirile fizice). Va imbratisez

   Răspunde

   1. Batrane prieten…comentariul tau mi-se pare cel mai pertinent la subiectul postarii. In cateva cuvinte ai pus toata esenta intelepciunii…
      Te salut cu mult respect

      Răspunde

8. Oricum ,din punctul meu de vedere,durerea face parte din viata insasi,pentru ca viata omului este facuta din doua polaritati:masculin/feminin;intuneric/lumina;cum ne manifestam in exterior si cum ascundem de fapt ce simtim in interior,etc.
   Eu cred ca gestionarea vietii este marea problema.Nici sa ne bucuram mult nici sa ne lasam dusi de tristete in extrema.
   La un moment dat am cazut atat de mult ca am picat in depresie si stiti ce m-a scos?Sfaturile unei matusi care mi-a spus:Sofia orice durere ai in viata ,plange,urla exprima-ti durerea dar nu mai mult de 3 zile,pentru ca apoi pici in depresie si greu iesi.
   Am venit acasa m-am analizat si am zis:are dreptate gata am suferit destul,mi-am facut destul rau.
   De atunci,incerc sa-mi fac viata frumoasa, citesc,lucrez cu mine insami de a constientiza ce fac in activitatile de zi de zi ,de a nu mai fii pe „pilot automat“,
   ***
   Imi place sa spun la culcare aceasta mica rugaciune:
   Tatal meu din Ceruri ,multumesc,pentru tot ce mi-ai dat azi pentru ce mi-ai luat si pentru tot ce mi-ai lasat.

   ***
   Multumesc,Razvan .Din postarile tale ori invat ceva nou,ori muzica imi alina sufletul ori citesc o lectura placuta.
   Iubesc File de Lumina,pentru ca pentru este un sait numai si numai pentru suflet,de regasire,de contemplare….
   ***
   Lumina si Iubire !

   Răspunde

9. Bun textul, dar este scos dintr-un context esențial în care se încadrează gândirea lui Ferrini, de aceea îl voi prezenta ca fundament al oricărei vindecări. Vindecarea nu poate avea loc fără schimbarea sistemului de gândire, care presupune percepție adevărată vindecată fiind și aceasta de interpretările distorsionate ale tuturor datelor care ne sunt furnizate prin organele de simț. Ceea ce spune Ferrini, și nu numai el, este că nimeni nu poate scăpa de durere sau să se vindece singur. Ferrini este unul dintre Profesorii lui Cristos, care prin gândirea lui proprie predă lecția Iubirii, fără a deforma programa Duhului Sfânt. Durerea și ,,boala,, despre care Ferrini știe că sunt fabricațiile minții ne-unificate fără valoare de realitate, nu pot fi vindecate la același nivel pe care au fost create, ci pe un nivel superior. Ego-ul are un sistem de gândire în care durerea și ,,boala,, sunt martori foarte puternici pentru ,,realitatea,, existenței lipsei iubirii. Din frică nu iese nimeni fără ajutorul care a fost dat o dată cu apariția Ego-ului. După ce accepți acest Ajutor dat de către Creatorul tuturor, va urma să te reîntregești ca ființă și să fii Profesorul Iubirii pentru cei care încă mai strigă după iubire prin Atac… iar unde e atac, fie îndreptat asupra propriei persoane, fie asupra altuia poarte numele: durere, suferință, boală, moarte, timp, sfârșit, etc. toate din marele registru al Percepției= cum interpretez ceea ce este îmi va aduce suferință sau nu.
   Și da, până nu afli ce ești durerea va fi un însoțitor care va da semnale tocmai pentru a ne trezi la dimensiunea a ceea ce este Omul.

   Răspunde

10. V-am cunoscut anul trecut cand cautam articole despre spiritualitate deoarece ajunsesem in niste momente critice ale vietii , in care simteam ca se prabuseste cerul peste mine. Vroiam sa ma linistesc sufleteste si mi-a fost dat sa-mi iesiti in cale si sa-mi schimbati perspectiva din care vedeam viata.Am fost crescuta dupa principii morale sanatoase dar care puneau barbatul deasupra iar femeia trebuia sa accepte ,,sa pasca ca puii pe sant ,,si sa isi pastreze familia aproape indiferent de consecinte.
    Se spune ca D-zeu trimite incercari multe si grele doar celor ce pot duce.Ei, dar am invatat de la voi ca , daca nu lupti cu viata, daca nu iubesti pe cel ce te uraste , daca nu te ierti pe tine sau pe cel de langa tine, daca nu incerci sa schimbi pe cei ce nu vor sa se schimbe , atunci sa te schimbi pe tine.Si m-am schimbat.Dar am fost considerata indiferenta , nepasatoare, nesimtita, buna de calcat in picioare.Asa ca, avand si ajutoare , cel de langa mine se razbuna si mai tare.
    Ce pot face atunci ?Durerea din suflet nu mi-o ia nimeni , oricat incerc sa accept sa iert sau sa iubesc , simt ca trebuie sa abandonez lupta.Nu mai pot lupta si oricum, niciodata nu am fost pe post de invingator decat de invins.
    Dar nu voi fi considerata lasa ? Mi se vor vindeca ranile si durerile in urma atator lupte ?Nu mai stiu ce trebuie sa mai invat, ce trebuie sa mai accept de la viata ca sa nu isi reia aceleasi si aceleasi lectii.Uneori simt ca nu mai pot.
    Sunt om !De unde atata putere ?

    Răspunde

11. Draga Mihaela,

    Se spune :cunoaste adevarul si acesta te va elibera !Adevarul este ca tu esti Dumnezeu si iti creezi singura realitatea in aceasta iluzie
    doar ca sa evoluezi ! Doar cand vei accepta ca pt tot ce ti se intampla tu esti raspunzatoare ( stiu ca e foarte greu de acceptat)
    vor apare schimbari majore in viata ta.Imi pare rau ca nu ai pe cineva langa dine sa te ajute sa treci peste aceste hopuri.
    Ai grija de tine fiindca perseverarea in aceeiasi atitudine aduce boala !

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui frei_herr Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume *

Email *

Notify me via e-mail if anyone answers my comment.

Comentariu

 

 

 

 

 

 

 

more...

 

 

Prin utilizarea acestui formular de contact sunteti de acord ca datele dumneavoastra sa fie utilizate de site-ul FiledeLumina.ro *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.