Barca de salvare
Ma numesc Elena si locuiesc in Resita. Locurile din preajma Resitei sunt minunate si in tot timpul anului te cheama sa le admiri frumusetea. Povestea mea este adevarata si s-a intamplat intr-o duminica insorita de vara, prin august 1995, cand m-am hotarat sa plec cat mai departe de forfota orasului. Pregatita cu tot ce trebuie pentru o iesire la iarba verde, aer curat, soare si apa, am plecat impreuna cu sotul, sora si cumnatul meu la barajul Valiug. Ajunsi acolo, ne-am instalat cat mai aproape de apa si admiram peisajul mirific. Totul era minunat, albastrul lacului parea unit cu verdele padurii si padurea se intindea pana la cer. Dupa un timp, ne-am intalnit cu niste cunostinte care aveau cu ei o barca de lemn. Am imprumutat barca si ne-am incumetat sa iesim in largul lacului, doar eu, sora si cumnatul meu. Totul a decurs normal, pana aproape de malul celalalt al lacului, cand una dintre vasle a cazut in apa.
In jurul nostru apa, doar apa si linistea padurii, iar noi riscam sa pierdem vasla barcii imprumutate. Precizez ca nu aveam cu noi decat un colac de salvare destul de mic, desi eu si sora mea nu stiam deloc sa inotam. Si-apoi, exact in aceeasi clipa, eu si cumnatul meu ne-am aplecat sa recuperam vasla si barca s-a rasturnat. Totul s-a intamplat foarte repede. Sora si sotul ei au fost aruncati in afara barcii, iar eu am fost prinsa sub barca. Dadeam disperata din maini si din picioare, eram speriata, tipam si strigam dupa ajutor. Deodata, am simtit o liniste sufleteasca si prin miscari precise cautam iesirea la „liman”. Cineva nevazut imi indruma mainile si picioarele in miscari specifice inotului. Am nimerit perna de burete si scaunul din barca (erau fixe) si astfel am reusit sa ma deplasez si sa prind marginea barcii rasturnate peste mine. Cu mult curaj, dat de prezenta care ma ocrotea, am iesit de sub barca, fara a lua mana de pe marginea ei. Cand am vazut lumina zilei, parca m-am trezit dintr-un vis urat, dar si frumos deopotriva, pentru ca simtisem prezenta Dumnezeului protector mai aproape de mine ca oricand. Datorita Lui am inotat pentru prima data in viata si am scapat de la inec. Imediat ce m-a vazut, cumnatul meu m-a incurajat si el si mi-a spus sa ma tin bine ca suntem intr-o postura foarte grea. Eu prinsesem barca de o parte, sora mea de partea cealalta, barca era tot rasturnata si nu aveam cum sa o intoarcem, pentru ca riscam sa ne ducem la fundul apei. Nu era nimeni in jurul nostru, strigatele noastre de ajutor nu se auzeau pe malul de unde plecaseram si atunci cum sa ajungem la mal? Inca o data am simtit acea prezenta binefacatoare si, incet-incet, am inceput sa ne miscam.
Cumnatul meu impingea barca rasturnata si, ca prin minune, ne deplasam prin apa lacului, foarte adanc de altfel, ca pe o carare foarte clar delimitata. In scurt timp am simtit sub picioare stancile salvatoare. Da! Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reusit sa scapam vii si nevatamati. Dupa ce am tras si barca la mal, am reusit sa o intoarcem in pozitia normala. La scurt timp, sora si cumnatul meu, mai curajosi din fire, s-au intors cu barca, iar eu am ramas singura pe malul pustiu, nedezlipita de pietrele pe care ma asezasem, cu riscul de a ramane acolo mult si bine. La cateva minute de la plecarea lor, dupa un cot al lacului, a aparut o hidrobicicleta, condusa de doua persoane. I-am rugat sa ma duca si pe mine la mal. Eram inca sub influenta celor intamplate si nu cred ca am scos vreo vorba pana cand nu am simtit pamantul sub picioare. Nu stiu daca le-am multumit acelor oameni, daca nu, o fac acum, din tot sufletul. Ce a urmat a fost o lunga perioada de chin, cu revederea scenei, ori de cate ori inchideam ochii.
Paradoxal, in acea zi, mama mea dadea de pomana mancare gatita unei tiganci ghicitoare. Era foarte necajita atunci, presimtea ceva rau si se gandea la noi, ca de obicei, fiindca eram departe de ea (mama locuia in comuna Milesti-Dolj si noi la Resita). Dupa ce a mancat, tiganca s-a oferit sa-i ghiceasca mamei, drept multumire pentru „ospat”. Printre altele, i-a zis ca cineva apropiat ei sufleteste si care locuieste departe va avea necaz la o apa mare, dar sa stea linistita, ca nu se va intampla nimic rau. Acest lucru l-am aflat peste vreo doua luni, cand am mers la tara, la mama. Mama ne-a povestit intamplarea cu ghicitoarea si ne-a intrebat daca n-am avut necazuri in acea perioada. De-abia dupa aceea i-am povestit si noi ce s-a intamplat in august 1995, exact in acea duminica. O coincidenta? Necazul nostru la barajul Valiug si spusele ghicitoarei la sute de kilometri distanta… Cum sa explic acest fapt? Foarte simplu! Dumnezeu este mereu alaturi de noi. El a vazut fapta buna a mamei si, pentru a o rasplati, ne-a scapat de la inec. Mama a hranit un trecator si El ne-a ajutat pe noi, fetele ei plecate departe de casa. Acum, mama este cu noi la Resita, si impreuna, inca Ii multumim lui Dumnezeu pentru salvarea noastra de la inec. Atunci si mereu, Dumnezeu este barca noastra de salvare.
Text: Elena Nacu – Resita
Nota redactiei:
Acest text a sosit pe adresa redactiei. Sub rezerva faptului ca nu am putut verifica autenticitatea celor relatate mai sus, suntem de parere ca asemenea intamplari extraordinare au trait multe persoane de langa noi. Daca cunoasteti asemenea persoane sau ati trait asemenea intamplari ni le puteti trimite la redactia@filedelumina.ro in vederea publicarii.
Comentarii (10)
Dă-i un răspuns lui Claudiu Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Dumnezeu exista indiferent daca noi credem ori nu indiferent ce nume ii dam el exista este in fiecare din noi numai cri sintem surzi orbi si muti cere si ti se va da bate si ti se va deschide!Dumnezeu ne lasa liberul arbitru ei ne vrea pe toti linga el cu el numai ca trebuie si noi sa vrem!
Aveti perfecta dreptate, daca noi nu vrem, nu ajungem nicaieri.
O seara minunata sa aveti!
Buna ziua.
Ceva asemanator mi s-a intamplat si mie acum cativa ani cand locuiam cu fiica mea in Pitsburgh , USA.
Nu a fost asa periculos,desi pentru o femeie la 60 si ceva de ani o simpla cadere poate aduce ceva destul de rau.
Ieseam cu fiica mea in fiecare zi la o plimbare pe jos.Ma imbracam intotdeauna adecvat,adica imi puneam pe mine pantaloni si in picioare adidasi.Adaug aici ca eu am o mica deficienta la piciorul stang care nu-mi provoaca mult rau dar uneori cam schiopat si astfel pot sa ma impiedic usor daca nu sunt atenta.Exact ce s-a intamplat in acea zi.M-am impiedicat si veneam cu o viteza foarte mare in fata cu consecinta sa ma intind cat eram de lunga pe burta,pe asfalt.Fiica mea ,inainte sa apuce sa ma ajute,a ramas complet uimita observand cum se desfasura caderea mea.Nu exista sa cad in fund asa cum s-a intamplat,sub nici o forma.Pur si simplu,am simtit ,si fiica mea a observat totul cu uimire, cum parca doua maini ma apucau de fese si foarte usor – derularea miscarilor erau ca executate cu incetinitorul,astfel vedea fiica mea ce se intampla – m-au asezat pe trotuar.Simplu,incredibil…m-am impiedicat,urma sa cad pe burta,dar ceva cineva m-a asezat lin,usor in fund pe trotuar.A fost o experienta extrem de uimitoare si…nu a fost singura.Inca odata mi s-a mai intamplat asa ceva,dar nu a fost chiar asa de spectaculos,misterios si uimitor.Dar tot dupa o impiedicare am fost usor ajutata sa ma asez pe trotuar fara a pati ceva grav.Este stiut cat de grave sunt caderile la o anumita varsata.Eu am 70 de ani si pot spune ca nici odata nu mi-am rupt vreun os prin cadere.In acea zi in Pitsburgh,nu mi-am julit nici un pic picioarele si nu mi-au ramas nici macar vanatai , asa cum se intampla de cele mai multe ori cand cazi.
In acea perioda eu practicam foarte des meditatii si incercam sa iau contact cu Sinele meu Superior sau cu diferite …. hi hi hi …”Spiritele iubitoare ocrotitoare ” cum le numeam eu glumind. Ori ingerasi,cum ii numesc altii.Am fost intotdeauna protejata…si cand nu realizam acest aspect.
O zi buna tuturor.
Farte interesant si frumos deopotriva.
Ingerii sunt langa dvs.
O zi minunata!
Buna Sefora,
conectandu-ma la momentul caderii tale „miraculoase” pe trotuar am dat de Sinele tau Superior (sau suflet-parinte sau suprasuflet numit cateodata) de dimensiunea a 7-a (7D), care mi-a spus ca acesta te-a ferit de la o cadere dezastruoasa. Deoarece faceai deja meditatii de ceva timp acumulasesi deja o anumita cantitate de energie universala/prana/chi in campurile tale in relatie cu sufletul tau mai mic de 4D ce foloseste corpul tau actual, si iti imbunatatisesi mult legatura minte-suflet. Aveai insa in adancul tau, datorita influentei religioase, dorinta de a „vedea” si minuni “pipaibile” ca sa ai confirmari (deh, mai toti avem ceva din apostolul Toma in noi ). Sinele nostru superior este de fapt Dzeu si nu vreo entitate exterioara cu barba alba asa cum isi inchipuie multi . Desigur, o entitate realmente evoluata gen Buddha sau Christos cu suflete de 7D au Sinele superior de 8D sau 9D (din 12 posibile in acest univers).
Ca atare, deoarece cum spuneam acumulasesi deja ceva Lumina si dadusesi dovada de un anumit grad de dedicatie spirituala reala, Sinele tau superior imi spune ca a aranjat impreuna cu cei doi ghizi ai tai aceasta “sceneta-miracol” ca sa-ti dea incredere suplimentara in continuare pe Cale. Poti considera ca pur si simplu ai primit un bonus spiritual asa cum au primit si altii …
Acelasi lucru i s-a intamplat si Elenei din povestirea de mai sus, dar nu asa cum crede ea ca a fost din cauza ca mama ei a dat de pomana, ci ca sa-i dea sansa sa inteleaga ceva si sa-si deschida orizontul spiritual datorita unor anumite evenimnete din trecutul ei. Elena poate alege conform liberului arbitru sa inteleaga sau nu ce i s-a intamplat; din ce scrie a prins cateceva din semnificatie … Tiganca de care vorbea mama ei simt ca realmente avea un anumit nivel de sensibilitate (sau capacitate de conectare la energiile unor evenimente trecute sau viitoare) si astfel a simtit evenimentul prin care trecea fiica ei, dar nu l-a influentat caci nici nu putea la nivelul ei.
Sunt destule persoane ce au aceasta capacitate de a simti evenimente la distanta dar nu este cultivata, asa cum este la destule tiganci.
Buna seara Claudiu.
Ma bucur mult pentru ce mi-ai scris si-ti multumesc.
Ai dreptate cand spui ca fiecare din noi are ceva din Toma Necredinciosul,pentru ca eu , da , in ciuda acelei dovezi palpabile,vizibile,inca mai imi doresc minuni.Dar uitandu-ma la viata mea de acum , in circumstantele actuale, pot afirma ca minuni se petrec mai tot timpul,desi unii din noi,eu,spre exemplu, tanjim dupa ceva extraordinar.Am ajuns totusi sa ma bucur de ce am si sa-mi infranez dorinte fara sens , cunoscandu-le valoarea efemera.Este mult de munca cu noi insine….fac si eu ce pot.
Iti multumesc mult pentru ce mi-ai scris.Mi-a facut o deosebita bucurie.
Sa auzim numai de bine.
Unii o numesc Dumnezeu eu o numesc iubirea infinita a Mamei Pamant care isi iubeste plenar toti copii. O doare cand copii ei isi fac rau reciproc si simte si transmite mai departe iubirea si bunatatea ce se transmite pe orice distanta. Iubirea de mama nu are distanta si timp de manifestare, ea este pur si simplu in orice spatiu si in momente de restriste, primul gand e la mama si apoi la divinitatea fiecare dupa cum ii spune si simte atunci, in sine, o intelepciune si o putere de a se ridica si de a depasi acele momente. Increderea ca undeva te sprijini si te ajuta iubirea mamei si a divinitatii te face sa depasesti orice si chiar pe tine propriile-ti forte fizice si mentale. Rugaciunea straveche mostenita catre Mama Pamant in formele ei infinite si ale Tatalui Cer, care din inaltul sau si preplinul sau intelept le vede pe toate, mi-au dat sentimentul ca oriunde sunt sunt ocrotita si iubita si la randul meu trebuie sa respect aceasta iubire prin modul cum imi respect semenii si celelalte forme de viata. Viata este un dar de iubire si din iubire ne nastem si din iubire ramanem nemuritori (Nu are nici o legatura cu sexul decat ca procedura limitata in timp dar nu permanenta sportiv si universal). Viata este in toti si toate au un rol si un rost pentru ca celelalte forme de viata sa existe. Eu sunt aici in acesta forma si pentru a ma bucura dar si pentru a imi aduce darul meu de viata sadit in mine spre a fi de folos mie si tuturor celor ce sunt in prejma mea – traind si fiind eu insami. Viata fiecaruia si sanatatea si implinirea este o dorinta firesca atat pentru sine cat si pentru toti cei dragi. Dar aici e bine sa avem intelepciunea masurii. Ce avem de facut pentru a nu strica echilibrul si armonia planetei/pamntului si a aerului care ne intretine viata. Gasim in unele manifestari de spiritualitate un mod de a intelege binele dar ce folos daca asta ne face dusmani intre noi ca specie sau in relatia cu celelate forme de viata distrugandu-le pentru credintele noastre sau pentru nevoile noastre excesive. Iubirea construieste, creaza, daruieste, intretine, se diversifica, transforma, renaste, comunica si este infinita in formele de ei de manifestare. Categoric dorinta de a trai ne face sa gasim solutii acolo unde nu pareau si ne sporeste fortele pe care nu ni le cunosteam si nevoia este cel mai bun profesor. In acel moment daca avem capacitatea de a ne oferii cateva secunde de calm vom gasi cele mai bune solutii. Intelepciunea o primim din infiniul de iubire care ne inconjoara – al vietii insasi creatia de iubire intre Mama Pamant si Tatal Cer care cat cat vor exista vom exista si noi. De aceea intelepciunea vietii o avem toti in noi de la nastere dar manifestarile ei prin noi sunt diferite. Nimeni nu ne face mai mult rau decat noi insine prin ceea ce facem, gandim, actionam sau bine. In permaneta noi singuri fata in fata cu noi (chiar daca credem ca nu stie nimeni) de fapt actionam in ne creea prezentul . Consecintele se vad in trecut si orice facem in prezent ne va determina viitorul. Suntem diferiti fiind creati din insasi natura noastra ca fiind unicate ( o parte de la mama si neamul ei, o parte de la tata si neamului lui si o parte din infinitul viitor). Dar avem elemente comune care ne definesc si ne atrag sau ne despart. Speciile au intelepciunea de a convietui marea majoritate – oamenii inca invata dar … in acesta evolutie a lor, uita legile baza ale vietii incalcandu-le si distrugand, neintelegand efemeritatea vietii lor, lasand consecinte dezastruase pentru manifestarile de viata ale planetei si ale ocrotirii prin stratul atmosferic care genereaza si sustine conditiile de viata. Pe acesta planeta viata se sustine singura dar poate fi alterata de specia umana. In ciclurile acestei planete s-au intamplat multe si specia umana poate sa dispara din propriile abuzuri si greseli. Intelepciunea generatiei noastre este sa atentionam asupra acestor fenomene si sa gasim elemente comune si sustenabile pentru a ne ocroti viata noastra si generatiilor ce vor veni pe o planeta albastra plina de viata care are inca multe sa ne invete. Generatiile trecutului stiau sa respecte locurile in care au trait si au convietuit constienti fiind ca viata si sanatatea lor depindeau de acesta folosinta comuna si respect reciproc – apoi ……. Oamenii care traiesc la tara simt pamantul, animalele, vantul si traiesc in armonie ci sine, familia, comunitatea si cu anotimpurile. Ei stiu glasul pamanului, al locurilor , al plantelor si al albinelor pentru a mentine sanatatea lor si a pamantului darnic. Fiecare om care se naste apartine locurilor si poarta in el, in sange, ceva din matricea locului. Am invatat ca sufletele sunt manifestari ale Mamei Pamant ce ne inconjoara in vizibil si invizibil. In fond prin asta si comunicam cu toate celelate forme si manifestari de viata. Pe cele din invizibil unii ii numesc ingeri ca o forma suprema diafana, altii spirite. Oricum s-ar numi, ele exista si sunt acei intelepti care ne ocrotesc si care ne trimit ca un saselea simt, mesaje. Cu siguranta cat timp experimentam viata vom experimenta tot ceea ce are ea de invatat prin noi si nimic nu ne va fi necunoscut. Daca nu am experimenta si greselile si plata acestora nu am invata sa facem binele adevarat si maretia micimii noastre. Pentru o mama ca si pentru acesta planeta totii copii ei sunt importanti si ii iubeste in mod egal dar ii rasplateste sau pedepseste diferit. Iar invataturile ei nu sunt pe bani ci pe experiente si trairi. Si asta o facem fiecare, in direct, nu prin intermediari sau interpusi in vre-o forma, contra vreunei plati. Constiinta noastra o putem calibra prin simturile noastre la intelepcinea planetei si atunci avem toate raspunsurile si solutiile la viata nostra zilnica in realitate. Pentru asta gandurile , dorintele , faptele noastre trebuie sa fie in armonie cu noi insine si ce ceea ce suntem cu adevarat. Mintea cu stiinta ei si sufletul cu intelepciunea lui trebuie sa fie in acord si armonie. Si avem reala nevoie de cei da langa noi pentru a fi desavarsiti tocmai prin acest caleidoscop care ne dau frumusetea si diversitea prezentului. Singuri stim ceva , impreuna putem imbratisa si pamantul si universul. Fiecare dintre noi este o poveste fara sfarsit cat timp existam si putem impartasi din experientele noastre de traire a vizibilului si invizibilului. Realitatea si magia vietii. Cu drag si cu respect.
……Imi vine in minte o intamplare din anii copilariei ..
Eram ,, mascota ,, grupului de copii…
In timpul vacantelor de vara copiii mai mari , trebuiau sa munceasca , cel puti doua saptamani .
La inceputul anului scolar care urma , trebuia sa dovedeasca acest lucru ,cu o adeverinta …
Sora mea fiind mai mare cu trei ani decat mine s-a angajat la o pepeniera .
Eram multi copii…eu fiind cea mai mica …Aveam in jur de 10 -11ani …..
Trebuia sa plivim iarba dintre randurile de pomisori care erau pe siruri …
Cand terminam acolo ,mergeam intr-o gradina de zarzavaturi si legume …
Eu ajutam pe fiecare
Le aduceam si apa de la un izvor care se gasea la cateva sute de metri de locul unde ne desfasuram noi munca .
Izvorul era intr-o padurice de salcami…
Intr-o zi …Aleea era plina de serpi negri ,de dimensiuni mici ….Era locul prin care trebuia sa treaca pentru a ajunge din nou in padurice …
Nu am simtit nici un fel de teama ….Eram f . atenta sa nu calc pe ei ….
…………………………………………………………………………..
In fiecare pauza de masa , mergeam cu totii la scaldat la o apa curgatoare din apropiere …
Nu stiam sa inot si totusi am intrat in apa , alaturi de ceilalti copii …
La un moment dat am fost dusa de inertia apei mult mai departe de ei….
M-am scufundat ..Am ajuns pe fundul apei in pozitia ghemuita ….Imi strangeam cat de mult puteam pleoapele …Simteam teama … si frig …. Mi-am acoperit urechile cu mainile …
Era atata liniste si intuneric …
La un moment dat , m-am desprins din locul in care eram ghemuita si ma priveam ..
Asteptam sa vad ce se intampla in continuare cu mine…
Imi asteptam tacuta si calma , finalul..
Nici o zbatere..nici o reactie de a incerca sa ma salvez …
Eram constienta ca nu stiam sa inot … …In linistea aceea apasatoare , am simtit atingerea calda a doua brate …
Am inceput sa ma misc impinsa de inertia lor …. Nu faceam nimic altceva…M-am lasat cu totul in voia destinului ….
O Lumina puternica , m-a invaluit cu totul…din ce in ce mai mult …mai mult …pana cand totul capatase o stralucire divina…
M-am trezit parca dintr-un vis ……Am ajuns la mal…Langa mine nu era nimeni ….
Glasul copiilor se auzea departe , fata de locul unde eram eu …
Am ridicat privirile din instinct , spre cer …mi-am imreunat mainile ca la rugaciune ..
Multumesc Doamne ! ……
M-am ridicat si m-am indreptat fericita spre copiii care se jucau …
Nici unul din ei nu realizase ca ..disparusem pentru ceva timp ..
Nici eu nu am reusit pana acum sa realizez , Cat a durat totul ?…
Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat , am continuat jocul…
…………………………………………………………………………
Dumnezeu se gaseste in fiecare din noi .
De multe ori intervine sa ne scape dintr-o situatie neplacuta !
De multe ori ne reamintim ..
De multe ori nici nu realizam acest lucru …
……………………………………………………………..
Am crezut si cred in Dumnezeu …
.ACUM sunt o persoana complet schimbata ….
Simt cum lutul din mine capata forma materiei , sunt ca o coca care dospeste in propria tava……
Imi simt transformarea ca o mangaiere a tuturor suferintelor avute ……Cata splendoare !
………………………………………………………
Ideea de a trimite redactiei intamplari asemanatoare cu cea publicata astazi pentru a fi publicate este f buna …
Multumesc ca existati !
Va doresc , o seara frumoasa !
Ca sa nu se creada ca doar celor „alesi” li se poate intampla asa ceva!
Imi amintesc, mai demult le povesteam ca de obicei colegilor despre spiritualitate, intotdeauna in forme si cu exemplificari la indemana celui neinitiat.
Oricum tema era ingerul pazitor sau ceva asemanator.
Unul dintre ei, care asculta a spus la un moment dat:
„…era sa intru cu TIR-ul de 40 de tone intr-o casa si nu stiu cum am oprit la un metru de perete! In fata masinii statea un inger urias cu mainile desfacute!” Era un om simplu, echilibrat si cu picioarele pe pamant cum se spune de obicei.
Si acesta e un exemplu clasic ca si altele de aici cum ca ingerii pazitori (care sunt cel putin unul, deseori doi, ajungand si la 20 in functie de ce activitati desfasoara cel in cauza) nu intervin decat in situatii in care e pe cale sa se produca ceva ce nu face parte din programul cu care am venit la incarnare.
Cei care se „ineaca” asadar nu au facut-o pentru ca ingerii lor erai plecati, neatenti sau neputinciosi, ci pentru ca „nenorocirea” trebuia sa se intample! Facea parte din experientele ce am ales sa le experimentam!
Dimpotriva, cel care a ales in viata asta sa experimenteze asa ceva, va fi manevrat sistematic in locul „destinat” ca sa poata „pati” exact ce are de experimentat!
Ca sa simplificam, unul va fi permanent acolo unde i se fura portmoneul, altul intotdeauna acolo unde va primi de batut, etc.
Energiile specifice il atrag „magnetic” acolo unde e necesar sa poata lucra la temele lui!
Si ingerii il ajuta cu mare iubire!
Chiar daca pare absurd si de neinteles!
Am citit o data o „vorba ” care spunea cam asa : „Atunci cand ne recunoastem NEPUTINTA intr-o situatie , DIVINITATEA se obliga sa ne ajute si sa ne preia povava „……prin manifestarea GRATIEI DIVINE , as adauga eu , acum . Sau cu alte cuvinte , consider ca MANIFESTAREA GRATIEI DIVINE se produce in urma CONSTIENTIZARII cuvintelor ” „FACA-SE VOIA TA !” , ceea ce inseamna RECUNOASTEREA FAPTULUI ca in afara Lumii Materiale mai este CEVA …….Va imbratisez