skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Vasul cu lapte

 

Sfântul indian Narada a fost un mare devot al Domnului Hari. Iubirea lui faţă de acesta era atât de mare, încât într-o zi el a fost tentat să creadă că în toate cele trei-lumi nu exista nimeni care să-l iubească pe Dumnezeu la fel de mult ca şi el.
Domnul i-a citit în inimă şi i-a spus:
– Narada, du-te în oraşul de pe malul Gangelui şi vei găsi acolo un credincios al meu. Compania lui o să-ţi facă mult bine.
Narada s-a dus şi a găsit un ţăran care obişnuia să se trezească dimineaţa devreme, pronunţa numele lui Hari o singură dată, după care îşi înfigea plugul în ţărână şi lucra toată ziua. Noaptea, înainte să adoarmă, el mai pronunţa o dată numele lui Hari. Narada s-a gândit: „Cum ar putea acest ţăran simplu să fie un devot al lui Dumnezeu? Văd că toată ziua este prins în treburile lui lumeşti”.
Dar Domnul i-a vorbit din nou lui Narada:
– Umple până la refuz un vas cu lapte şi plimbă-te cu el prin oraş fără să verşi un strop.
Narada a făcut ce i s-a spus.
– De câte ori ţi-ai amintit de mine în cursul plimbării tale prin oraş? l-a întrebat Domnul.
– Niciodată, Doamne, a recunoscut Narada. Cum aş fi putut să-mi amintesc de tine când mi-ai poruncit să fiu atent la vasul cu lapte?
Domnul i-a răspuns:
– Vasul acela ţi-a absorbit atât de tare atenţia încât ai uitat cu desăvârşire de mine. Priveşte-l însă pe ţăranul care, deşi este împovărat de numeroasele sale treburi prin care îşi susţine familia, îşi aminteşte totuşi de două ori pe zi de mine…

text: Anthony de Mello

Comentarii (11)
  1. “Maestrul susținea că lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realității, ci o lume pe care și-o creează ei înșiși. Când un erudit a încercat să-l contrazică, Maestrul a luat doua bețe și le-a așezat pe podea sub forma literei T, după care l-a întrebat:
    – Ce vezi aici?
    – Litera T, a răspuns savantul.
    – Exact ceea ce credeam. În Realitate nu există așa ceva, o litera T. Aceasta reprezintă un simbol care exista doar în mintea ta. Aici se află doar două crengi rupte, în forma de bețe.“
    “Datoria voastră este să fiți. Nu să fiți cineva, nici să nu fiți nimic – căci așa se nasc lăcomia și ambițiile; nu să fiți cutare sau cutare – căci așa deveniți condiționați; ci pur și simplu să fiți.”Anthony de Mello
    Un îndemn la simplitatea naturii firii, fără a judeca pe nimeni și nimic… cred că știu și astfel starea de mirare, autenticitatea și spontaneitatea vieții îmi rămâne necunoscută. Îmi place mintea curată a acestui om. O zi simplă! :)

     
  2. cred ca daca fiecare dintre noi doar este ( „pur si simplu sa fiti”), sau doar era, astazi, noi ce citim aceste randuri nu ne-am mai fi bucurat unii de altii si nu am fi putut impartasi toate gandurile noastre asa cum o facem zilnic.Cred ca nu mai existau calculatoarele, nu s-ar fi inventat acest minunat mod de comunicare si nu am mai fi fost atat de aproape unii de altii. Cred ca si oamenii care ” sunt cineva” fac multe lucruri bune; iar fara dorinta lor de autodepasire si de nou, noi, ceilalti, nu am mai fi fost la fel de bogati.

     
    1. …. faci o confuzie, draga Mara, intre starea naturala, animalica/primitiva, a omului cu cea spirituala a lui „a fi” ce corespunde sufletului sau.

       
  3. ,,Toti suntem in vizita in acest moment si loc . Suntem doar in trecere . Am venit sa observam , sa invatam , sa crestem , sa iubim si sa ne intoarcem Acasa ,,-zicatoare aborigena australiana . Tarziu ,am inteles ca ,,Suntem o Creatie Perfecta , “livrata ” pe Pamant fara Instructiuni de Utilizare ,, :)
    -Trupul este instrumentul Sufletului
    -Mintea este puterea care face corpul sa functioneze
    -Amandoua ,Trup +Minte ,slujesc Sufletului .
    Traiesc viata cu atata Pasiune incat simt ca ma topesc in Divinitate si devin una cu Ea . ,,Pasiunea este Dumnezeu care vrea sa te salute ! ,, A fost greu ,a fost usor , ca sa ajung la aceasta stare ? Mai conteaza ? Asta inseamna a Trai Viata Constient ,sa-ti slujesti Sufletul cat poti tu mai bine , a trai Clipa , Momentul Prezent . Dumnezeu este pretutindeni numai ca ,trebuie sa ne facem ochi sa-L vedem ,urechi sa-L auzim …
    ” Dragostea de Dumnezeu este cea care-L aduce pe Dumnezeu la voi. Dragostea de sine este cea care aduce constienta acelei parti din voi insiva care este Dumnezeu – si, prin urmare, stie ca Dumnezeu nu vine la voi, ci prin voi. Pentru ca Dumnezeu nu este separat de cel creat. Iubitul nu este separat de cel iubit. Aceasta e natura dragostei si aceasta e natura lui Dumnezeu. Si aceasta e si natura voastra. Voi nu sunteti separati de nimic si de nimeni – si cu atat mai putin de Dumnezeu.
    Cand te afli in starea de comuniune cu Dumnezeu, te vor invalui o stare indescriptibila de binecuvantare si un extaz formidabil. Te vei simti contopit cu Dragostea , Una cu Totul. Si niciodata nu vei mai fi multumit cu ceva mai putin decat atat.”-Comuniune cu Dumnezeu Neale Donald Walsch Multumesc ,Razvan Va doresc O zi cu Pace , Iubire si Armonie in Suflet ! :)

     
  4. Viata aici,pe pamant este o imensa oportunitate si sansa.Suntem invitati sa contribuim si noi la aceasta,ramane sa ne alegem rolul si decorurile.Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate de a fi si regizorul si actorul principal in aceasta piesa numita VIATA.Putem experimenta si durerea si bucuria,frica si entuziasmul nemarginit,putem fi oameni de stiinta sau ciobani ,putem fi ORICE ideea este sa ne amintim de ce suntem aici si sa nu ratam aceasta sansa uriasa pentru care am astepat atat de mult ,aceea de a ajuta planeta sa se inalte intr-o noua dimensiune si noi impreuna cu ea.Sa facem totul asadar,cu bucurie,cu usurinta si gratie divina.Namaste

     
  5. Revin cu un sfat al bunicii mele care spunea ca in viata daca practici echilibru esti un om sanatos si fericit. Dimineata sa oferi o multumire soarelui, luminii, divinitatii in care crezi, tuturor evenimentelor placute ce vor urma cunoscute si necunoscute, tie ca esti sanatos si viu, celor dragi care se trezesc pe rand si toate se fac in gand zambindu-le cu drag, apoi sa iti oferi o parte din timp tie pentru a te pregati pentru ziua ce incepe aratandu-ti atentie si inviorandu-ti chipul pe care il vei oferii zilei si celor cunoscuti, apoi dedici un scurt timp familiei, gradinii, animalutelor dragi, apoi profesiei si activitatilor care iti aduc venituri in societate, apoi iar familiei si /sau prietenilor si apoi tie si inainte de a adormi un timp de recunostinta pentru toate evenimentele de peste zi. Daca inveti sa oferi timp pentru a te bucura de viata si a face lucruri usor diferite in fiecare zi pastrandu-ti activa creativitatea si simtul umorului esti si ramai sanatos si util. Bunica spunea ca nu ai cum sa te plictisesti zilnic pentru ca nu ai timp. Doar cei ce nu fac nimic au timp sa se plictiseasca – deci mintea nelucrata cum spunea ea naste monstrii – proprii monstrii si monstrii in viata. Daca zilnic iti dramuiesti (nu imi place termenul planifici) timpul si iti faci treburile cu constiinta, bucurandu-te de ceea ce faci si/sau de roadele muncii tale, totul devine frumos si ai satisfactia timpului de viata trait din plin impreuna cu cei dragi. Asa ramai un om frumos, traind frumos , depasind toate evenimentele, invatand si manifestandu-te plenar. Toata viata invatam si la randul nostru daruim ceva ce lumea nu avea inainte de a fi noi. Nu ne nastem cu carte de instructiuni dar cu siguranta suntem un DAR pentru acesta planeta atat atimp cat existam. Dupa noi raman cu adevarat amintirile legate mai mult de faptele noastre fie ca ne plac fie ca nu. Nu suntem cei ce ne imaginam ca suntem ci ceea ce am lasat in sufletele celor care ne-au cunoscut. Cu calitati si defecte , tineri sau mai putin tineri, intelepti sau mai putin intelepti, generosi sau egoisti, bogati in bani si/sau in suflet – traim toata gama de sentimente si evenimente care de fapt ne marcheaza si se numesc viata. Fara noi, fiecare dintre noi, viata ar fi fost mai pustie si poate pentru unii nici nu ar fi fost – suntem – asta este cu adevarat important in fiecare moment atat cat suntem. De multe evenimente nici nu stim constient dar suntem la momentul potrivit . Bunica spunea ca uneori se intampla sa salvam o viata pentru ca am fost langa un om spunand exact acele cuvinte care ii salvau viata sau am facut acele gesturi de care doar atunci era nevoie si asta este valabil si pentru plante, animale. Suntem ….. si cat suntem… avem de daruit si de invatat si suntem foarte utili exact in forma in care am venit in corpul pe care l-am primit la nastere si cu care traversam viata – e singura avere reala pe care o avem si tot ce adunam in minte si suflete. Suntem un univers in univers. Cu drag.

     
  6. Mi-a disparut comentariul de dinainte, sau poate se afla pe undeva si va apare mai tarziu. Insa cu tot riscul am sa incerc sa repet ce am scris adineaori.
    Iarasi ai perfecta dreptate prin textul de mai sus. De multe ori, nici nu are prea mare importanta rugaciunea pe care multi oameni o spun, deoarece o spun ca pe o poezie invatata pe de rost, fara a constientiza, semnificatia acelor cuvinte cuprinse in ea, fara a simti vreo emotie, vreun sentiment. Dupa Parerea mea, Consider ca cel mai important este sa ne amintim cat mai des, in cursul zilei de Dumnezeu, de Divin, de Cel Care este in Noi si in Toate ! Gandurile noastre, Trairile, Sentimentele sunt Auzite in Univers, fara a fi nevoie de cuvinte !
    Pace si Bucurie in Inimile Tuturor !

     
  7. draga Lola,

    Ai dreptate,parintele Teofil Piriianu povesteste ceva f. frumos.A venit o credincioasa la manastire si i-a povestit ca e f. credinciosa si ca citeste multe acatiste zilnic. .Domnia sa a raspuns ca parintii sai nu aveau timp sa stea toata ziua in rugaciuni,pt. ca aveau multe de facut,asa e la tara,altfel nu poti supravitui.DAR dimineata ziceau Doamne ajuta!,cind se asezau la masa faceau o scurta rugaciune,cind terminau multumeau Domnului,dar totul era din inima! In concluzie sa spui putine cuvinte,dar sa simti comuniunea cu cel de sus.
    Bucura-ne Doamne pe toti!

     
  8. Hi
    draga Luiza sint perfect de acord cu tine si cu intelepciunea bunici tale,cred ca a fost un suflet maret care te-a invatat lucruri minunate care se pot aplica si astazi ca si atunci.Iubirea si intelegerea oamenilor prin iubire este cea mai mare bogatie a noastra.Foarte frumos scris.Trebuie sa actionam cu iubire tot timpul atit pentru noi cit si pentru cei din jurul nostru.
    Va doresc tuturor o noapte buna,plina de iubire si lumina.

     
  9. Draga Valeria si eu am avut bucuria de a-l cunoaste pe parintele Teofil Paraianu. Era un om care „vedea lumea si viata” desi era fizic orb. L-am apreciat pentru cultura sa, pentru atentia, intelepciunea, simtul umorului si bunatatea sa. De asemenea avea un simt ascutit al ironiei in special cu cei habotnici. As putea sa povestesc multe scurte „traznai” ale parintelui in special cand lua peste picior finut dar direct si la obiect un „prea intelept autointitulat” sau un „maestru cu diploma luata in Weekend”. Sunt multi oameni in prezent care nu vad si nu se bucura de viata nici pe departe cat stia sa fie util si fericit in fiecare zi Parintele. Dar asta insemna sa traiesti in intelepciune. Parintele spunea ca singurul loc pe lume unde putea sa fie de folos pentru cat mai multi oameni si pentru sine era lacasul bisericesc. Acolo a avut si sansa si accesul la a auzi si dori sa invete sa citeasca cat mai mult despre orice. Parintele dorea sa vada lumea si a inteles ca prin lectura si studiu o va descoperii prin povestile si simtirea altora. Universul sau s-a umplut de culori, lumina, iubire, viata si asa l-a descoperit pe adevaratul Dumnezeu si Dumnezeirea din tot ceea ce insemna viata si manifestarile ei. A vorbi cu oamenii apoi, a devenit simplu pentru ca el ii „vedea ” asa cum se prezentau singuri…. si a invatat ca oamenii mari sunt mici si oamenii mici uneori sunt mari… si ca oamenii cauta ce nu au si nu traiesc ce au, cauta divinitatea si lumea de apoi dar nu traiesc lumea din prezent….. si atunci ce vor de fapt ? Isi iau diplome si titluri dar nu sunt in stare sa aprinda un foc sau sa spuna multumesc…. si atunci … cine sunt si ce cauta ?Parintele era vesel chiar si cand durerile il incolteau si „credinciosii” nu il slabeau deloc din „nevoiele lor importante” dar nu il vedeau real pe el – omul cu infinita rabdare si iubire de oameni. Majoritatea veneau sa ii ceara binecuvantarea si veneau cu fel de fel de cereri care mai de care mai …..parintele ii asculta un timp apoi ii intreba : „Daca ce vrei tu s-ar indeplini crezi ca ai fi fericit si recunoscator, este intradevar ceea ce iti doresti si iti asumi consecintele toate care vin in timp ?” Multi nu intelegeau pentru ca de fapt nu ascultau cu atentie ce intreba parintele – asteptau doar binecuvantarea ca si cum dorintele lor se indeplineau automat daca vorbeau cu el. L-am intrebat pe parinte cu cati in realitate converseaza si oamenii inteleg si schimba ceva in viata lor cu adevarat.
    Parintele a zambit si a spus ca el are rabdare si iubeste oamenii dar sunt putini, mult prea putini cei ce asculta cu adevarat iar credinta a devenit o moda sau o habotnicie nu un mod de a trai …. asa ca…. . Si credinta care se cumpara este ca si o palarie la moda – recuzita. Conteaza cum traiesti in fiecare zi spunea parintele si sa iti gasesti utilitatea si bucuria zilnica si dincolo de orgolii sa te gandesti cu adevarat cine esti si ce doresti cu adevarat sa devi pentru tine si familia ta. Si nu uita sa fi recunoscator si sa nu te duci la culcare pana nu te-ai impacat cu toti cei cu care te-ai suparat peste zi. La penultima noastra intalnire eram daramata din toate punctele de vedere si l-am intrebat ce rost mai am daca cu toata stiinta si intelepciunea pe care credeam ca o am, am gresit atat de mult fata de familia mea si sotul meu pleca lasandu-ma cu toate greutatile. Parintele mi-a spus atunci ca „graul se alege de neghina si ca niciodata nu se amesteca apa cu uleiul, omenia se dovedeste la greu nu la bine, si dragostea adevarata invinge orice greutate daca exista – de ce doresc eu sa am o familie cu cineva care nu era capabil si responsabil – era un suflator in moristi ? Si parintele a continuat – un barbat nu inseamna doar izmene si un mat intre picioare care il baga in orice gura din drum ca sa se simta important, chiar daca poarta 10 cruci pe piept , e doar un suflator in moristi si la fel de util. Ce regret in afara de propria-mi orbire ? Si mi-a spus – deschide ochii si priveste-te in oglinda cine esti si ce stii sa faci. Orice om cu adevarat om si viu are cel putin un rost iar tu ca femeie ai multe, mai ales ca esti mama. Traieste frumos si invata si pe altii , asa iti vei gasi utilitatea iar pe el lasa-l – nu ai cum sa pierzi ce nu ai avut si nu are utilitate. De morti chiar daca sunt vii numai de bine. Ridica-te si razi si bucura-te de viata – e tot ce ai. Roaga-te la Dumnezeu si la Maica sa iti lumineze mintea cu intelepciune si mergi pe drumul vietii tale. Ai incredere in tot ce ai invatat si fii tu insati – asa vei descoperii calea.” Despre parinte , intamplari si povesti as mai putea sa scriu ….. dar …. sincer m-as bucura daca mai multi care l-au cunoscut ar povesti despre el – intamplari reale, asa cum le-au trait in preajma sa. Parintele stia sa fie unic in fiecare sfat si mai presus de orice avea o memorie fenomenala a vocilor, a oamenilor si stia sa vorbeasca pe intelesul fiecaruia. A fost unul dintre putinele fete bisericesti pe care le-am respectat si apreciat ca fiind un om cu adevarat sfant si daruit cu harul intelepciunii universale adevarate. Intr-un fel desi fizic nu il vad cred ca si el ca si Parinte Arsenie Boca atunci cand ma gandesc la el, simt cu adevarat prezenta lui langa mine , in mintea mea, vie, asa cum se intampla cu multi dintre cei care i-au cunoscut si am inteles ca simt la fel. Cu drag si cu respect.

     
  10. Simbolistic vorbind consider „vasul cu lapte ” – Lumea din jurul nostru , dorintele noastre , atasamentele noastre , fricile noastre , competitia noastra cu altii , orgoliile noastre , mandriile noastre i , barfele noastre , neimplinirile noastre samd …care ne „consuma ” Singura Avere a noastra -Timpul Nostru . Mai ramane ceva timp peste Zi ,si pentru Sinele Nostru in care Pulseaza Divinitatea ? .Fiecare isi poate da raspunsul propriu.

     

Dă-i un răspuns lui cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top