skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro
Experiența Morții Iminente

Experiența morții iminente

 

Astăzi vă prezentăm un documentar deosebit.

Oamenii de ștință au început să-și pună probleme referitoare la experiențele trăite de cei care au fost în comă sau care au trecut prin moarte clinică.

Raymond Moody. prin cartea sa de mare succes „Viața după viață”, a prezentat multe cazuri studiate, și a reușit să trezească interesul asupra acestui subiect.

Evident, există sceptici ce susțin că toate aceste trăiri, aceste senzații și experiențe de decorporalizare, sunt doar niște halucinații datorate stresului sau unor medicamente cu efect haluciogen. Totuși, chiar dacă sunt perfect convinși de poziția lor, ei nu pot explica multe lucruri descrise de proprii lor pacienți.

În 2006 a avut loc prima conferință internațională pe această temă, la care au participat doctori renumiți, alături de specialiști din multe alte domenii. Concluzia a fost simplă: paradigma conform căreia conștiința noastră se află în creier și este determinată de activitățile cerebrale, este pe cale să se schimbe, iar subiectul merită studiat cu mare atenție și responsabilitate.

Interesant este și finalul acestui documentar, în care cei care au trecut prin această experiență ne spun ce concluzie au tras ei. Au mărturisit că trebuie să iubim mai mult. să dăruim mai multă fericire și trebuie să le spunem tuturor celor la care ținem cât de mult îi iubim și cât de dragi ne sunt. Nu trebuie să ținem ascunsă iubirea în noi, trebuie să o împărtășim și să o trăim. Am venit pe Pământ cu un singur scop  – ca să învățăm să iubim.

Vă iubesc pe toți!

Fie ca iubirea să vă lumineze fiecare zi și fiecare clipă!

Vizionare plăcută!

Mulțumiri cititorului care ne-a trimis acest film la redacție,

Comentarii (34)
  1. fragmente din cartea Samadhi tanc de Michael Hutchison

    „Fiinţele umane sunt născute cu un impuls de a experimenta diverse stări de conştiinţă, altele decât cea normală din starea de veghe; de la vârste fragede, copiii se joacă cu astfel de tehnici care modifică conştiinţa. Asemenea experienţe sunt normale” – Dr. Andrew Weil – Mintea naturală. Deşi acest impuls universal de a intra în stări modificate de conştiinţă este o sursă de distracţie şi de mare plăcere pentru copii, acesta nu este deloc un joc copilăresc. Weil îl vede ca fiind o experienţă evolutivă, reprezentând o „capacitate intrinsecă a sistemului nervos” şi concluzionează: „Este important să învăţăm să intrăm în mod deliberat şi conştient în alte stări de conştiinţă, deoarece asemenea experienţe reprezintă porţi deschise către folosirea sistemului nervos la capacitatea sa maximă, către folosirea potenţialului uman latent, precum şi către o funcţionare mai bună a sistemului nervos în stările normale de conştiinţă”.
    “…când fenomene noi ne constrâng să ne schimbăm modul de gândire…, până şi fizicienii cei mai progresişti sunt puşi într-o situaţie dificilă. Cerinţa de a-ţi schimba modul de gândire îţi poate provoca senzaţia că-ţi fuge pământul de sub picioare… Cred că nu trebuie să subapreciem aceste dificultăţi. Dacă omul a trăit odată experienţa disperării cu care unii savanţi, altminteri inteligenţi şi prietenoşi, s-au opus schimbării modului lor de a gândi, nu-i rămâne decât să se minuneze că astfel de revoluţii ştiinţifice au fost totuşi posibile.”
    Werner Heisenberg ….. Nimic nu mi se pare strain ! :) Vremea – astazi in Bucuresti
    SAMBATA cerul va fi innorat, sansele de precipitatii sunt 0.50 %. Temperatura minima va fi de 12 oC si cea maxima de 18 oC. Vantul va adia cu o briza usoara, 10.20 Km/h din directia ENE, iar presiunea atmosferica va fi de 762.66 mm Hg. Acest documentar ,pe care l-am vizionat .la prima ora :) , vi-l recomand , sa va faceti timp ,tinand cont si de conditiile meteo …Poate nu ati trecut printr-o experienta de ,,moarte clinica ,, ,dar ,sunt multe lucruri interesante ..Va doresc vizionare placuta ! si ..Mult Soare sa aveti in sufletele voastre ! :) Multumesc Razvan tie ,FILEI DE LUMINA si cititorului care ne-a trimis acest documentar ! :) si Sa nu uitam ,Iubirea este totul ! :)

     
  2. Acum,cu schimbarea constiintei,astfel de experiente nu-i neaparat nevoie sa se petreaca in preajma mortii;pot fi alese constient.Si va avea un enorm impact in stiinta,tehnologie,medicina,invatamant…..Ne vom da seama in curand ca tot ceea ce s-a crezut ca sunt informatii de cel mai inalt nivel stiintific pana acum,nu inseamna nici 0,00000000001% din ceea ce poate sti omul si aplica pe pamant (aplicatii care nici nu pot fi inchipuite de mintea umana obisnuita,netrezita).Multe domenii de importanta majora inca ,se vor dezumfla ca un balon .Constiinta nu-i produsa nici de creier,nici de altceva,este Dumnezeu,Sursa din care sunt toate create.Avand acces la Ea,complet,ce sa nu poti creea?Acesta-i acel Salt Cuantic de care unii sunt tentati sa rada a batjocora,dar acesta ne scoate din suferinta (trasatura majora a omenirii).Oamenii indeamna pe altii sa iubeasca,dar pana cand nu se produce in om un asemenea salt,el doar mimeaza iubirea.Iubirea nu-i o hotarare pe care sa o iei la un moment dat,e un sentiment care nu poate fi fabricat,tzasneste din constiinta pura cand faci pasi catre ea.SALTUL CUANTIC IN CONSTIINTA SCHIMBA COMPLET VIATA PE PAMAN,facand din omul inconstient,Omul Divin.Experientele relatate in film si altele de acest gen sunt alese de constiinta pentru a da o cat de mica reprezentare omului, de ceea ce inseamna SCHIMBAREA ENORMA CE SE PRODUCE ACUM,fascinanta,uluitoare …din care ajunge ca omul sa guste doar o fractiune de secunda si altceva nu-si mai doreste,nu-l mai intereseaza.Realizeaza ca asta-i solutia de iesire din „inchisoare”.E ELIBERAREA !

     
  3. asta se intampla DOAR persoanelor care intra in moarte clinica, sau, sunt anesteziate, pe masa de operatie, urmand a fi operate, si chiar sunt in operatie, si TREC prin sau peste acest moment…………dar cei care, intra in coma profunda inaintea mortii si se intampla si chiar mor, cu ei ce se intampla? ne aud atunci cand le vorbim? atunci cand sunt in accident vascular, cu hematom pe creier, cand sunt aspirati ca sa poate inspira si expira aerul, ei ne aud? si cand se duc………..definitiv………….ce e dupa? exista viata dupa moarte?

     
    1. Nu se intampla doar oamenilor care intra in moarte clinica. Se intampla tuturor. Daca sufletul nostru este dedublat de trup si nu li foloseste decat ca pe o unealta atunci este logic ca acest lucru sa se aplice la toata lumea. Daca acest lucru ar fi valabil doar pentru unii atunci ar fi ca si cum ai spune ca unii au suflet si altii nu.
      Probabil, ca nu toti cei care trec printr-o asemenea experienta tin minte ce au trait in acele momente si cu siguranta sunt altii care nu vor sa povesteasca asa ceva.
      Cei care chiar mor sunt cei care au plecat in locurile descrise de oamenii din acest documentar si nu se mai intorc.
      Referitor la cazul descris de dumneavoastra este foarte posibil ca acea persoana sa auda si sa vada.
      La ultima intrebare eu va raspund ca exista. Totusi, sunt altii care cred atceva. Dumneavoastra ce credeti?

       
    2. E greu tare de inceput cu un raspuns!
      Nu ca ma simt eu dator sa-l pornesc, dar daca doresti cu adevarat sa-L afli, chiar daca o sa-l capeti dupa punerea cap la cap a nenumaratelor parti asemanatoare, sansele sint reale ca odata sa-L cuprinzi!
      Totul se aseamana cu pilda aceea ZEN in care un detinator de putere al vremii s-a dus la un invatat si i-a cerut sa-l invete ceea ce credea el ca inseamna intelepciune! Cam asta facem si noi acceptand doar ceea ce credem noi ca trebuie sa „aflam” desi mai bine am formula: sa ni se confirme ca ceea ce stim noi e corect!
      Sa revenim la maestrul ZEN! I-a dat „elevului” sau o ceasca plina „ochi” cu ceai si i-a cerut acestuia sa mai toarne in ceasca din cana! Acesta a raspuns indignat ca asa ceva anu e posibil fiindca ceasca e plina!
      Maestrul i-a spuc ca aceasta se aseamana cu el, ca sa poata sa-si „umple” „ceasca” trebuie mai intai sa o goleasca de tot!
      Revenim asadar la Alice, cu adevarat din „tara minunilor” fiindca ceasca ei e relativ goala, si o invidiem fiindca a multora dintre noi e plina cu orice altceva decat „ceai” adevarat!
      Daca ne apucam sa „turnam” incet in ea, ar trebui sa incepem prin a defini sufletul, care nu e altceva decit un fel de cip care inmagazineaza informatia energetica a creeri lui din vremuri immemoriale! Nu exista un mijloc pamantesc de a putea descrie vechimea adevarata a sufletului nostru! Acest suflet e cel care evolueaza si este vesnic! Trupul fizic e doar o schela, un vehicul in care Sufletul preia controlul functiilor (sau cat mai ramane necontrolat de parazitii energetici- dar asta e o alta tema si mai complexa!) si il foloseste pe durata limitata a vietii lui ca sa evolueze! Acest corp fizic e primul corp pe care il avem ca fiinta, el este de frecventa energetica cea mai joasa, si el reprezinta miezul.
      Restul de sase corpuri energetice superioare (fara a trece la cele si mai superioare care sint si mai greu de inteles aici, fiind irelevant acum),completeaza intregul ca foile de ceapa asezate concentric.
      Detalii se pot afla cu carul, s-au scris multe lucrari de valoare despre asta!
      Nu e atat de important cum functioneaza masina pe cit e de impüortant de invatat cum se merge cu ea! Mai tarziu mai invatam si cum functioneaza!
      Corpul fizic e „trecator”, exceptiile nu le tratam aici, fiintele omenesti au folosit in medie cam 200 de astfel de corpuri in planul pamantesc, fara a aminti de celelalte folosite in alte sisteme.
      200 de incarnari e mult, desi unii sint mai „nouasi” si nu prea inteleg ce se spune aici! Nu e greu asadar de intuit ce nivele au ajuns altii care au ridicat media generala!
      Cu cat „petrecem” mai multe vieti (incarnari) aici cu atat e mai usor de accesat constienta universala a ceea ce sintem si ce facem aici.
      Asadar sufletul, care este esenta, nu moare, el va continia ciclul de reincarnari pina la dobandirea perfectiunii, a „vietii vesnice” de care vorbesc mai toate religiile fara a prea sti ce inseamna!
      Sufletele care au trecut prin integul ciclu de incarnari, experimentand cam tot ce se putea experimenta, nu mai au nevoie de incarnari in dimensiuni asemanatoare si preiau misiuni in imensitatea ierarhiilor ceresti!
      Peste tot in univers au loc experimente asemanatoare si e nevoie de ajutor!
      Suflete desavarsite nu se mai incarneaza pe pamant decat cu misiuni speciale, si acestea arata omenirii calea ce trebuie urmata! Faptele lor sint de referinta si nu prea sint de cautat prin temple sau palate!
      Desi celula ce sta la baza cladirii trupului omenesc e facuta sa dainuie 950 de ani, prin manipulari repetate si cu intentii si mai diferite, s-a ajuns la a „se trece” cat mai des prin moarte pentru a aduna cat mai multe experiente in scurt timp pe de o parte, si a invata de pretuit cit mai bine perioada „de viata” pe de alta parte!
      A fost doar o programare energetica la nivel de „spirale”! Ai spunem ADN, dar e impropriu fiindca doar ce se „vede” mecanic nu e totul!
      Paralel cu spiralele ce se vad, mai sint si altele invizibile unde e depozitata informatia! Asanumitele spirale de „lumina”!
      Varstele „matusalemice” descrise in biblie nu au fost un mit, ele au existat cu adevarat. Nu a fost nici de mare folos fiindca s-au facut abuzuri mari, mai ales pe vremea atlantilor, cind elita traia sute de ani si se „jucau” cu arme antimaterie si in acelasi timp exista si sclavagism! Acestia din urma se „multumeau” cu durate de viata ca ale noastre!
      Sa revenim la suflete. Acestea sint legate de trup printr-un „fir” energetic, sau cordon, argintiu, care ramane legat de corp pe toata durata de viata! Cand se desprinde intervine moartea. Trupul mai poate fi tinut in functie, dar fara „cip”, suflet adica, el nu va functiona multa vreme!
      Asa s-a intamplat si cu fostul papa polonez, el a murit mult mai inainte decit au recunoscut oficial. dar aici e ceva mai complicat.
      Durata de viata e fixata inainte de nastere, putem suferi asadar intreaga viata sau parti din ea, sau sa traim „frumos”!
      Daca in urma unui accident sufletul se desprinde de trup, si nu sta in „programa” lui sa plece, el va fi readus mai bland sau „zmacit” de ingerii pazitiri si „convins” sa-si termine treaba! Ca asta nu e o canstrangere ci e misiunea aleasa de sufletul insusi desi venim aici cu amintirea ascunsa a ceea ce sintem, nu stearsa!
      Accesarea informatiilor „despre noi si scopul nostru aici” se face doar prin ridicarea nivelului de connstienta! Cu „ranga” nu merge!
      Si nici nu o prea pot face altii pentru noi! Chiar daca mai afla cite una alta si ne spun, daca nu e ceva de savurat nu-i credem oricum! Si alegem sa na „taram pe jos” ca fluturele din povestea noastra! Nu fiindca n-am putut intelege ajutorul incercat de omul bineintentionat, ci fiindca am ales sa invatam ceva din acest tarat!
      Dar putem alege sa invatam lectia prin accesarea ajutorului dinafara si automat trecem la tema urmatoare din „programa noastra scolara”!
      putem lucra zece minute la o tema sau zece vieti!
      Dumnezeu ne-a pus la dispozitie timp nelimitat! Aceasta perceptie a timpului liniar se poate face doar pe pamant!
      Toti care descriu stari extracorporale o fac fara a descrie suferinta! E o stare naturala de bine chiar daca am fost programati pina „in rarunchi” sa traim intr-o stare permanenta de frica!
      Permanenta amenintare cu „iadul” ne-a adus in starea cunoscuta!
      A scapa de el inseamna a scapa de programari, care se numeste atat de frumos: VINDECARE!
      Si asta nu se face doar prin discutii ci trebuie de trudit nitel! Nu gemand ci cantand! daca ne mai ia cite un junghi nu ne speriem, ca la fel or fi facut si cei pe care i-am vatamat in nenumaratele noastre vieti dinainte! Sa-i rugam si pe ei si pe Dumnezeu de iertare!

       
    3. Am inceput sa scriu inainte sa apara comentariul lui Razvan, cu gandul la cei ca Alice, aflati in cautare de raspunsuri.
      Sigur ca cei care cauta demult si au si gasit multe raspunsuri, nu vor afla poate ceva nou, si nici nu e asta intentia mea!
      Tema e vasta dar pentru cei ce nu stiu de unde sa inceapa trebuie de pus ceva jaloane ca altfel e greu de ales o directie de cautat.
      Sufletul nostru paraseste corpul si in timpul somnului, visele nu sint altceva decat trairi ale sufletului in lumi paralele in timp ce ingerii minunati mai reinsurubeaza trupul nostru obosit ca altfel s-ar prapadi de tot!
      Sau se mai face si la calatorii astrale, prin puterea exercitiului, constient de aceasta data! Nenumarate tehnici sint decsrise in tot atatea publicatii!

       
    4. Exista numai VIATA pretutindeni.Viata e vesnic vie;formele pe care le ia …nu pot fi intelese intotdeauna de mintea omeneasca ,aceasta fiind creeata doar pentru dimensiunea Pamant.Daca ne aud cei care sunt in transformarile trecerii de la o dimensiune la alta (de unde cateodata se intorc)?Depinde de alegerea sufletului lor.Cateodata sufletul alege sa taie legatura cu lumea materiala pentru a-si urma traseul inceput,urmand sa „auda” de dupa acest eveniment intr-un mod diferit de cel obisnuit omenesc .Simte gandurile si cuvintele celor ramasi.dar neavand gura -e a corpului de pe pamant- ,nu poate vorbi,dar poate „vorbi” celor ce si-au dezvoltat comunicarea nonverbala,prin care ,dintr-un impuls simtit diferit de ceea ce simte omul in mod obisnuit, poate dezvolta propozitii si fraze.Atunci cand auzul omenesc nu e intrerupt,legatura cu viata materiala e mai puternica si sufletul permite inca omului in care e ,sa mai taraganeze plecarea din el,sau ia hotararea sa revina cu totul ,continuand viata pe pamant.Dar nu numai auzul e simt omenesc,nu?E valabil pentru toate celelalte.
      „Cand se duc definitiv” nu fac decat se dezbraca de corpul fizic ,”costumul de…cosmonaut necesar traiului pe Pamant”,dar sunt in continuare langa noi.Depinde de ceea ce au facut ei pe pamant in directia cunoasterii de sine, felul in care se simt fara corp si depinde de noi (pentru noi) cat intelegem aceste procese,tot in functie de deschiderea constiintei proprii.Oricum,pretutindeni E NUMAI VIATA ! (si asta reiese si din relatarile celor din film).

       
    5. Alice, când subiectul te interesează primești răspunsuri. Prin sintonie am cunoscut un om extrem de curat mental (nu citise nimic, nici măcar ziarele), de la țară, care de 3 ori a spus: ,,eu sunt X-scu care am murit”… când a spus că a revenit la viață după 8 zile, l-am poftit să ia loc și să încerce să nu piardă niciun amănunt… ce mi-a relatat îmi ridica părul pe tot corpul, o senzație foarte plăcută, iar ochii îmi străluceau… omul era foarte supărat că a fost readus în planul terestru și adormea cu acest gând: ,,de ce m-ai trimis aici, că bine mai era lângă Tine, în lumea Ta!” Menționa că Cel pe care îl întâlnise era Domnul Iisus Hristos. A primit răspuns, tot în vis, și acesta este: țe-am trimis înapoi ca să transmiți și altora ceea ce ai trăit tu și ca să înțelegi ca Viața este un Dar Prețios. Vreau să am un comentariu care nu obosește, de aceea voi menționa doar că avea o broșură editată prin grija medicilor care l-au avut pacient și au declarat ,,rigor mortis”. Diagnosticul fusese ciroză hepatică. După ,,revenire” l-au reexaminat: ficatul și toate organele interne ,,arătau” ca și cele ale unui tânăr, el având peste 55 de ani.
      Trăim timpuri extraordinare. Știința va declara cu certitudine că trăim în oceanul de Conștiință Divină și numai de noi depinde ce captăm și manifestăm prin creierul nostru. Singura frecvență de viață veșnică este IUBIREA, iubire din care suntem făcuți. Te vei întrista și tu, Alice, atunci când vei asista la chinul oamenilor care nu cunosc Iubirea pentru ei înșiși și pentru tot ce-i înconjoară. Atunci vei putea să le dai și lor ceea ce ești, iar iubirea asta îi va molipsi mai devreme sau mai târziu. Acesta ar putea fi rostul vieții… să îmi aduc aminte cine sunt și să particip cu veselie la desfășurarea Vieții, care sunt chiar eu. Viata esti Tu, Eu și Noi împreună în pace și bucurie! Așa să fie și așa și este!

       
  4. Si noi te iubim, Razvan, multumim mult pentru tot ceea ce faci pentru noi si, de asemenea, iti uram ca iubirea sa-ti lumineze fiecare secunda a vietii!

     
  5. Mulțumim Răzvan că te gândești la noi și pentru simplul fapt că dimineața când deschid mail-ul știu că CINEVA are pentru noi ceva de DĂRUIT!
    Mulțumesc DARURILOR tale! MULȚUMESC!

     
  6. Buna Razvan eu nu am primit acest mail dar l-am accesat prin altul din istoric. Am nascut de trei ori prin cezariana si de fiecare data am intrat in moarte clinica pe masa de operatie. Mi s-a comunicat oficial ulterior, dar eu stiam. Cea mai lunga plecare a fost la prima nastere cand m-am vazut de sus si ca ma indepartez cu viteza ridicandu-ma deasupra salii de operatie in care nu mai puteam ramane. Am zburat atat de repede ca am ajuns in alt loc pe care il priveam de asemenea de sus si semana foarte mult cu casa copilariei si gradina, dar acolo erau mult mai mari. In gradina era o fiinta care imi facea semn sa ma intorc ca nu e locul meu dar eu vroiam sa ating florile. Simteam parfumul lor si apoi dintr-o data mi s-a facut frig si am auzit tipetele fiicei mele. Mi-am dorit sa ma intorc si ma simteam blocata nerecunoscandu-ma in fiinta in care trebuia sa ma intorc. Am simtit ca sunt foarte iubita si imbracata in alb auriu stralucitor si o voce mi-a spus – esti mama – ai foarte multa treaba sa fii mama. Mi-am vazut fiica care mi-a zambit si am simtit ca am foarte multa iubire de daruit. M-am trezit in sala de reanimare la patru ore dupa operatie, foarte anemica – hemoglobina 4,5 si am aflat ca pot misca numai ochii si foarte slab sa vobesc. Familia a fost informata ca s-ar putea sa nu rezist dar am primit sange de la cineva care a donat pentru mine si avea exact grupa si RH-ul meu – foarte rara. An nascut la Maternitatea Coltea intr-o zi de decebrie 1988 intr-o sala de operatii neincalzita. Atunci am inteles ca sunt dincolo de oameni ocrotita pentru a trai aici. Am aflat ca am fost plecata cateva minute si ca datorita tenacitatii si increderii doctoritei Maura Popescu de a nu ma lasa si a spera peste timpul cuvenit de a fi declarata decedata , singura s-a zbatut si m-a salvat vorbindu-mi dar cosandu-ma corect.si oprind hemoragia masiva pe care am avut-o. Cu a doua fiica mi s-a intamplat sa plec dar o perioda mai scurta ca timp si nu am apucat decat sa ma ridic si sa ma intorc intr-o explozie de lumina alba aurie. Am nascut in februarie 1990 in conditiile in care era haos total in spital , cu ajutoare, cu raniti , cu deja incertitudini. A treia nastere a fost ca urmare a faptului ca am pleznit . Am avut noroc ca s-a intamplat la doua minute de sala de operatie si ca acesta era libera si medicii prezenti. Am fost taiata aproape pe viu si am simtit tot. Apoi m-am ridicat foarte suparata de parca eram smulsa de niste gheare de vultur si dusa cat mai departe. Eram foarte sus undeva pe un munte si totul era cuprins de ceata si lumini calde, dar ma tot ridicam peste suprafata pamantului cu viteza din ce in ce mai mare. Apoi m-am oprit si am inceput sa cobor, durerea fiind din ce in ce mai mare ca si cum pastram cu mine si ghearele imensului vultur. M-am trezit in sala de reanimare cu cateva perechi de palme peste fata sa ma trezesc. Era o asistenta in exces de zel ca nu imi simtea pulsul. A tipat la mine ca sa nu mor pe tura ei si asa era sa fiu trimisa la morga mai devreme. De data asta am facut greseala sa nasc la Spitalul Polizu in ultima zi de lucru inainte de intrarea medicului meu in concediu, nastere prematura. Am facut multe complicatii post operatorii si am fost cusuta ca pe saci si mi-au pus doua drene. Din neglijente medicale succesive fetita mea a devenit ingeras dupa 18 zile iar eu …..una dupa alta complicatii.Se intampla in vara anului 2007. Stiam ca ceva rau se va intampla asa cum am stiut si ca lucrurile vor merge bine cu primele fete. Cu cea de-a treia desi foarte dorita de mine …..nu a fost suficient…..Am avut multe vise ciudate si simteam ca ceva rau se va intampla. Am stiut ca fiica mea s-a stins aproape in aceeasi secunda chiar daca am fost anuntata 10 minute mai tarziu. Dupa plecarea ei am vrut sa plec si eu in somn dar …. mi-a aparut bunica si mi-a spus ca am ceva foarte important de facut aici si nu am terminat ca sa am acest drept – sa nu mai incerc. Cand am primit un diagnostic dur cateva luni mai tarziu am crezut ca voi pleca repede – dar am avut tot timpul de facut ceva si de reparat dupa ceea ce distrugea zilnic fostul meu sot guru in devenire, polenizator intre picioarele multor amice in cautarea spiritualitatii si al saltului cuantic. Dar ceva tot s-a intamplat am inceput sa imi aduc aminte din ce in ce mai clar invataturile bunicii si asa m-am vindecat si eu si viata mea desi de multe ori ma intrebam cum de am iesit teafara din atatea necazuri. Am sentimentul ca atat ea cat si fiica mea sunt in preajma mea si apar in momentele in care imi este foarte greu ocrotindu-ma si oferindu-mi posibilitati de a face si altceva – ca de exemplu sa scriu pe acest site sau o carte despre bunici. De cate ori vreau sa nu scriu intr-o zi, ceva se intampla ca si cum ma obliga sa scriu. Bunica mi-a spus inainte de a pleca ca intre vizibil si invizibil este o clipire iar iubirea nu are dimensiuni si nici limite. Am lasat lucrurile sa se intample si le iau asa cum vin – inseamna ca au un rost si un sens pe care eu inca nu il vad dar asa trebuie sa fie. Ca si aceasta tema despre care nu a fi vrut sa scriu. Eu nu pot deschide filmul am o problema de ceva lipsa. Sper sa pot rezolva acest aspect la un moment dat – m-am invatat ca toate se rezolva sau se intampla cand le vine timpul.

     
    1. Newsletter-ul nostru a plecat catre toti abonatii File de Lumina la ora 01:30.
      Daca nu puteti vedea filmul incercati cu alt browser de Internet cum ar fi Mozilla, Chrome, sau Internet Explorer.
      O zi frumoasa!

       
    2. Am stat in cumpana daca sa scriu ceva sau nu , observad pe parcursul vremii atitudinea ta fata de parerile altora ,culminand cu chestia cu „baia si tronul
      din ea”. Am s-o fac totusi pentru un Suflet care s-a „Desprins ” ca si mine si pentru alte Suflete care Simt Ceva cand citesc aceste File de Lumina si comentariile lor. Te-am intrebat ce te-a invatat bunica ta despre Atasament . Se pare ca nu „ti-a predat ” aceasta importanta Lectie a Vietii.Fara sa vrei azi in cuvintele: „cu cea de-a treia(fiica ) desi Foarte Dorita De mine (sublinierea mea) demonstrezi cat de Atasata ai fost de „Aparitia” in aceasta Lume a acestei fetite . Poate …..(nu e obligatoriu) intr-o zi o sa intelegi Semnificatia si Consecintele Atasamentului. Ti-o spun din Exprienta Traita nu citita.Poate …(nu este obligatoriu) , peste timp nu o sa mai readuci in discutii si in comentarii Resentimentele fata de medicii din maternitate , Resentimentele fata de fostul tau sot si Dispretul fata de tot ce nu este „Conform Gandirii tale ” . Sincer pe mine nu ma deranjeaza vreun pic „veninul ” pe care il picuri intentionat in unele comentarii , deoarece pe parcursul timpului (ca si Rasputin cu otrava) am devenit imun. De aceea sincer iti multumesc pentru faptul ca citindu-ti comentariile inveninate , ma testez ,ceea ce nu-mi dauneaza sanatatii . Oare insa sanatatii tale …. nu-i dauneaza ? Este Fix Problema ta asta. Ai primit pe parcursul Vietii mai multe „Semne ” ale Divinitatii . Oare le-ai primit intamplator ? Oare nu trebuie sa faci o Schimbare de Perceptie a Oamenilor si a Lumii inconjuratoare ? Crezi ca intamplator te-ai nascut in Romania ? Raspunsurile Adevarate consider ca le poti afla Doar din Inima Ta ….daca vrei Asta si nicidecum din vorbele bunicii (care prind tare bine pentru Indrumare ). Am facut acest Comentariu din Iubire pentru Tot si Toate.

       
  7. Prima carte din care am citit despre decorporalizare a fost „Secretul aurei” de Lobsang Rampa, unde descrie si tehnica de decorporalizare, bineinteles ca am exersat si eu mult timp, dar a venit o alta informatie despre cautarea Supraeului in care iesirea din corpul fizic, ar fi un blocaj. Mi s-a parut intr-adevar mai important aflarea a cine sunt eu. Am mai citit despre decorporalizare in cartile lui Ilie Cioara.Lui i s-a intamplat, fara sa stie despre toate astea, cand a stat ascuns in podul casei pt.ca era urmarit de securitate.Apoi din inchisoare a putut iesi cand vroia si sa intre in alta dimensiune, dincolo de val, unde se intalnea cu cei plecati dintre noi si sa aduca informatii despre ei.. Ilie Cioara a trait intre noi, fiica mea a vorbit direct cu el, spunea ca nu a invatat tehnica scrisului pt.ca din timpul studentiei a fost inchis, totusi a scris multe carti, parca „dictate”,chiar si in versuri .Apoi am citit ca nu mai e nevoie sa iesi cu corpul astral si Eu din corpul fizic, pt.ca vom stii sa facem asta cu toata fiinta noastra..
    Nici eu nu am putut deschide filmul.Sunt tot felul de modificari in programul laptopului meu. Nici de la ForYou nu mai primesc direct informatii…

     
  8. multumesc pentru comentarii, raspunsuri ………..da, eu cred cu tarie ca viata nu se opreste in moarte si ca moartea face parte clara din viata sufletului. si, simteam in adanc de suflet ca, sotul meu, aflat in coma profunda, ma vede si ma aude, chiar daca toti medicii si asistentii din jurul lui imi spuneau ca e imposibil. de fapt, „m-a chemat”, sufletul lui nu a plecat pana ce eu n-am venit langa el, lipsisem vreo doua -trei ore din motive lesne de inteles, trebuiau rezolvate multe intre timp, iar in intervalul cat am lipsit, ma ocupam de procurarea unui medicament. asa ca, el m-a chemat, si dupa ce l-am mangaiat si i-am vorbit, si i-am spus ca nu-l parasesc si ca sunt langa el, a murit. in fata mea. iar eu nici macar nu mi-am dat seama ce se intampla. se intampla acum trei luni si de atunci, imi pun vesnic intrebari……………….singura consolare e ca acolo unde a plecat, nu-l mai doare nimic, aici, pe pamant, a avut o viata de dureri, fiind hemofilic, avand sechele de poliomelita, si a fost un mare luptator, a trait fiecare zi ca fiind ultima, si doar asa a reusit sa ajunga unul din cei mai in varsta hemofilici din tara. stiu ca acolo unde a plecat, suferinta a disparut, si ca, si de acolo, ma vede, ma aude, si poate sa ma sustina. pentru el, trecerea pe „aici” s-a incheiat, si ma bucur, ca-n calatoria lui, am avut sansa, norocul, placerea si onoarea sa-l intalnesc. multumesc pentru toate cuvintele exprimate aici.

     
  9. In primavara anului 1995 , in urma unui infarct , cauzat de Durerea pricinuita de decesul unui var tare drag mie (mai mare doar cu 7 ani decat mine) , deces produs la 4 ore de la plecarea din casa mea unde fusese invitat cu familia sa ,(in a doua zi de Pasti) , am Trait cateva din Senzatiile Plecarii de pe Pamant .Acestea au fost urmatoarele :
    1. O stare de Bine , de Beatitudine, de Liniste , de Impacare , de Neutralitate , de Fericire ce nu poate fi descrisa in cuvinte.
    2. Aflat intins pe canapea , auzeam telefonul aflat pe o masuta la capatul canapelei , dar orice incercare de a ridica una din maini era fara rezultat .In acel moment , a aparut in dreptul picioarelor mele o Fiinta cam de 2m inaltime pe care am perceput-o ca fiind invesmantata in alb .Telepatic mi-a spus : „Ridica-te si raspunde la telefon ! ” .Am incercat sa ridic mana dreapta dar nu ma asculta.I-am raspuns : „nu pot sunt paralizat ” . Atunci Fiinta s-a aropiat de mijlocul canapelei si mi-a spus pe un ton mai imperativ (nu dur ) :Ridica-te si raspunde la telefon !! „.Am vrut assa ridic mana stanga dar n-am reusit , -am raspuns : „Nu pot ,sunt paralizat „.Atunci s-a apropiat si mai mult de mine si s-a oprit in dreptul umerilor .Atunci am obsevat ca mantia si gluga nu erau dintr-un material ci erau din lumina de o culoare si o stralucire pe care nu am mai intalnit-o niciodata ,iar fata era ca un soare sau ca un bol cu aur topit. Aceasta fiinta de Lumina mi-a spus pe un ton atat de Imperativ ,ca nu l-am putut uita :” Ridica-te si raspunde la telefon !!!” .Eu i-am raspuns :” Mihail ,nu pot ,sunt paralizat „. Brusc in acel moment m-am vazut intins pe canapea ,ca si cum eram sus , intr-un colt al camerei.In dreptul capului am observat ceva ca un colacde salvare care parca era format dintr-un norisor alb argintiu ,care incet ,incat se deplasa spre picioare incongurand trupul (ca la computerul tomograf). In acele momente am simtit o mica sperietura cand mi-am vazut trupul si mai ales deoarece fata imi era un pic vanata. Nu am mai observat Fiinta de lumina , iar cand „Colacelul ” ( se pare ca era aura -care ” plecase „) „m-a scanat complet , m-am trezit brusc ….telefonul suna. La celalat capat al firului fiind fina varului meu decedat , care sunase sa intrebe de starea mea de sanatate.
    Considerente personle :
    1. Se poate face infarct de la prea multa durere sau suferinta . De altfel dupa decesul varului meu ,am aflat ca a dus pe picioare un infarct (neluind in seama anghinele pectorale si starea proasta), produs de o Marsavie a tatalui sau ,
    2.Nu imi este frica de moarte .Acea stare de Beatitudine nu poate fi comparata cu nimic din Viata Terestra.
    3.Semnalul pe care l-am primit ,l-am luat foarte putin in seama , fiind prins de „Valul Supravietuirii ” intr-o societate cu „minunate ” schimbari economice …si nu numai ecomomice.
    4.Consider orice boala -ca un bun prieten care imi arata ce trebuie sa schimb in atitudinea mea.
    5.Abia dupa cele 6 luni de tratatament cu citostatice pentru Hepatita C in 2008 , am constientizat cu adevarat si mesajul de la infarct : „Opreste-te , si incepe sa Te Iubesti si pe Tine Insuti !!!”. Chestia cu Iubirea pentru Tine Insuti e foarte delicata ,fiind abordata gresit de multi dintre noi . In cateva cuvinte consider ca inseamna : Stimeaza-te si Respecta-te pe tine insuti , Redescopera-ti Divinitatea din Inima ,Acceptare si Iertare ,Lipsa Resentimentelor , Diminuarea si Stapanirea Ego-ului , Simtirea cu Inima ,Libertatea Spiritului si Mintii , Constientizarea ca Divinitatea Pulseaza in noi , Constientizarea ca Suntem Creatorii propriei Vieti. . Consider ca numai asa Reusim sa Iubim Tot si Toate, Constientizand cat de Minunate Fiinte suntem , Constientizand ca ne putem crea Raiul (sau iadul -dupa preferinta ) pe acest Pamant.
    Va invit sa ascultam si sa vizionam imreuna o melodie tare draga mie ,intitulata „Liber ” interpretata de Keo (consider ca Transmite ceva celor care asculta …nu doar aud.

     
    1. Si inca ceva : Am inteles de ce Stramosii nostri Daci , boceau la nasterea unui copil (pentru ce-l asteapta pe parcursul vietii) si se bucurau cand Cineva ” Pleca ” stiind ca „a scapat ” de „Durerile Lumii ” acesteia ……” Dincolo” fiind cu Totul Altceva .

       
    2. Ti-am asteptat cu interes comentariul… dar… nu stiam daca o sa comentezi la acest film sau nu.
      Iti multumesc!

       
  10. Acum ca o „sama” de coordonate despre mecanismele vietii au fost increionate, e mai usor de trecut la detalii.
    Ar trebui de subliniat urmatorul lucru: „Calitatea unui adevar nu are de a face cu numarul celor ce cred in el”!
    Sint adevaruri pe care le stiu maforitatea fiintelor umane, altele sant stiute de putini iar altele sant stiute doar de Dumnezeu, dar asta nu schimba cu nimic valabilitatea si puterea lor de manifestare.
    Nu e vorba aici asadar cine si cata dreptate are, ce e sau nu adevarat, sau care stie mai multe.
    Ar mai trebui de aratat ca ceea ce se intampla pe Pamant acum e atat de intens observat de intregul univers incat pana la 100 000 de suflete din toate colturile lui participa intr-o forma sau alta la aceste evenimente!
    „Stocul” de suflete „pamantesti” e in jur de 1,2 miliarde din care cam jumatate sint incarnate, restul indeplinesc alte misiuni de insotire si ajutor al celor incarnati, in paralel fiind incarnati si pe alte Planete sau „sisteme”!
    Ar mai trebui de reamintit ca un suflet e de o vastitate atat de impresionanta incat el se incarneaza doar cu o „particica” in astfel de planuri ca cel pamantesc, desi unele suflete evoluate se incarneaza si in doua- trei trupuri pentru a spori eficienta lucrului la desavarsire, acestea „nestiind” unul de altul nefiind nici nevoie dealtfel, fiecare lucrand la tema lui.
    O alta parte din acest suflet se incarneaza pe alte planete, peste tot in univers sint de experimentat minunatii!
    Si nu in ultimul rand, o parte din sufletul nostru e „inger pazitor” pentru alte suflete incarnate fara ca partea de suflet incarnata aici sa stie despre aceasta. O poate afla dar nu e important decat de stiut.
    „Restul” sufletului e parte din INTREG si acolo unde sintem toti UNA, luam permanent parte la intalniri si aranjamente intre suflete, coordonati de maretii Ingeri ai lui Dumnezeu, intalniri in care permanent actualizam „contractele de suflet” dintre noi!
    Daca un plan stabilit anterior nu a fost de folos, se „forjeaza” automat un plan „B”! E in interesul tuturor sufletelor sa ne ajutam si sa evoluam, invidia sau concurenta sunt doar o manifestare pamanteasca indusa.
    Mai trebuie de stiut ca sufletele alcatuiesc familii spirituale mari, intre 300 si 900 de mambri, care sunt si mai interesate sa se desavarseasca in plan terestru, ca sa ramanem la tema noastra.
    Cand toate aceste suflete au trecut prin „lantul de mii de incarnari” (Yoghinii incearca sa faca asta intr-o viata prin eforturi si disciplina deosebita!) se topesc intr-un „Nucleu” energetic luand astfel nastere un SFANT. Acestia incarneaza cu Vointa Libera si se recunosc dupa faptele lor. A nu se confunda cu cei „promovati” de diferite biserici in scopuri proprii, desi unele se „impodobesc” cu ei din motive de popularitate sau credibilitate.
    Deci, nu e de mirare asadar ca intreaga Familie de Suflete e direct interesata de reusita trecerii prin fiecare viata a sufletelor membre, acestea sint protejate, sustinute, si dupa ce si-au indeplinit programul ales in viata asta il iau cu cea mai mare onoare si il duc ACASA!
    Moartea unei persoane dragi sau cunoscute nu ar trebui asadar sa ne intristeze, unele popoare native stiind ce se petrece, sarbatoresc chiar!
    „Jalea” noastra e indusa prin manipulare crasa, si s-a accentuat intr-un mod odios chiar!
    A patruns in noi de mii de ani prin toti porii si aproape ca nu este unul care sa se poata sustrage acestei „programari” malefice ce actioneaza asupra noastra stimuland producerea energiilor joase ale suferintei si durerii, energii ce-i hranesc permanent pe cei ce se cred stapanii nostri!
    Invataturile despre reincarnare au fost sistematic inlaturate din cartile „sfinte” pentru a abate omenirea de la cunoasterea si practicile folositoare inaltarii. La fel si deosebit de importanta practica a ajutarii sufletelor sa se intoarca acasa dupa moarte! era spre exemplu in Evanghelia lui Matei un pasaj in care se spunea :”Fericiti si cucernici sint cei ce se roaga pentru sufletele mortilor…”! Pasaj ce a fost de asemenea scos din aceste „scrieri”, a se citi unelte ale manipularii, cu un scop precis! In acest caz a condus la permanenta franare si impiedicare aproape totala a intoarcerii sufletelor acasa dupa moarte, majoritatea ramanand in plan terestru cu consecinte dezastuoase.
    Se stie ca un suflet are la dispozitie trei zile dupa moarte sa SE DECIDA sa se intoarca acasa si din diferite motive cum ar fi: sentimente de regret, frica ca va fi tras la raspundere pentru faptele sale, teama de ai lasa singuri pe cei ce crede el ca ar fi neajutorati, etc, refuza sa se hotarasca sa se inalte. Aceasta inaltare e benevola si nu poate fi fortata. Manipulatorii stiu aceste mecanisme ceresti si au facut tot ce au putut ca haosul creat sa fie maxim!
    Sufletele neinaltate se „lipesc” de fiintele omenesti, care dupa ce frecvente are si la ce teme lucreaza, si apoi incepe marele chin!
    Cu cat sufletul intrus e mai evoluat cu atat preia mai mult controlul asupra trupului gazdei, asanumita „dubla personalitate” pe care se screme „stiinta” sa ne-o explice…
    S-a ajuns si la o duzina de suflete intr-un trup, cu manifestari de nedescris!
    Un suflet neinaltat in aceste trei zile nu se mai poate inalta decat cu ajutor omenesc si manipulatorii au avut grija sa scoata din toate institutiile create tot de ei, orice practica folositoare de ajutor a acestor suflete! Si ca sa ramanem la „spatiul” nostru „cultural” e bine de stiut ca nici macar preoti pina si episcopi nu erau inaltati de zeci de ani! Nu e greu sa ne imaginam ce poveri grele or fi avut. Dar asta e o alta treaba, a lor.
    Voiam sa arat ca daca nici cei (auto- sau intre ei) numiti pastori ai sufletelor nu au putut sa se ajute intre ei, cum sa fi ajutat pe altii!
    S-a ajuns la apogeu, acum 10-20 de ani ca aproape nici o fiinta pamanteasca incarnata sa nu fie „posedata” de vreun suflet neinaltat, posedare ce se poate numi si simbioza fiindca desi cu efecte negative asupra gazdei, ambele sufletele au sperat ca se vor vindeca lucrand mai bine la tema comuna (de ex vicii, violenta, lacomie, abuzuri, omor si cate si mai cate). Nu trebuie sa se inteleaga prin asta ca acesta a fost tiüarul actual al fiintei mentionate cu ca era zestrea ei energetica numita dragut carma, si care e ca o valijoara cu „suveniruri” adunate de noi in nenumaratele viet, valijoara ce o tot impingem in colt folosind tot feluri de alibiuri ca sa nu o decshidem si sa ne „apucam” de „continutul” ei!
    Numarul sufletelor neinaltate a ajuns la o suma ce ar fi putut fi folosita la popularea unei intregi planete!
    Cu ajutarea acestor suflete sa se intoarca acasa s-a inceput inaltarea omenirii,omenirea era sufocata, abia na taram, ce sa mai vorbim de a ne manifesta spiritual…
    Acum situatia e alta, facand abstractie de uneltirile fara ragaz ale ocultistilor care nu au renuntat la crezul ca ne vor baga in sac, omenirea nu a afost atat de libera ca acum de mii de ani! Acum e pericolul ca din prea mult „bine” sa ne lasam pe tanjeala, risipind timp pretios si sanse ce nu se vor mai arata curand!
    Ocultistii puternici din culise stapanesc tehnici de teleportare pe alte sisteme cand se va ingrosa gluma, mai rau va fi pentru uneltele lor ieftine care vor fi lasate aici spre marea lor dezamagire, si vor da socoteala faradelegilor savarsite!
    In rest sa nu uitam ca Inaltarea e ceva ce o face fiecare pentru el, indiferent daca ajuta si pe altii sau nu, si e grea si pentru cei ce se straduiesc. Acum santem atat de aproape! La treaba!

     
    1. Salut, Nicu. Trebuie sa recunosc ca tot ce ai scris este fff interesant (cel putin pentru mine) si as vrea sa aprofundez subiectul. Am fost si eu, ca si altii care au scris pe aici, parte a unor experiente pe care la data respectiva nu mi le-am putut explica. Insa de ceva timp incep sa fiu din ce in ce mai constient de multe aspecte „extra-” din viata mea. Asa ca (virgula) comentariile tale adauga nista gaz pe foc! :)
      Imi poti recomanda niste carti in sensul asta (romana sau engleza)? Sau alte surse?
      Multumesc mult anticipat pentru raspuns si pentru comentariile tale care mi-au starnit curiozitatea. O zi minunata.

       
  11. In ultimul material m-am referit la Alicia si framantarile ei, ca o intregire la ceea ce am aratat ieri, materialele celelalte nu erau postate cind m-am apucat de scris.
    Si „numarul de suflete din intreg universul ce iau parte la evenimentele de pe pamant din aceste timpuri” sint 100 de miliarde, nu o suta de mii cum din gresala am scris. Asta pentru a sublinia inportanta a ceea ce se intampla pe pamant acum, prima inaltare la care nu se renunta la corpul fizic, cele cunoscute de pana acum aveau elementul „Potop” incorporat, dupa care se amestecau din nou cartile si se stabileau regulile.

     
  12. Ce se întâmplă cu SUFLETUL după moarte? Cercetătorii cred că au găsit răspunsul
    Ce se întâmplă când un om moare? Unde ajunge sufletul? Care este destinaţia finală? Câţiva oameni de ştiinţă americani şi-au pus aceste întrebări, au studiat fenomenul morţii clinice şi cred că au ajuns aproape de a rezolva acest puzzle misterios. Problema este că experţii se contrazic unii pe alţii în ceea ce priveşte răspunsul final.

    Ce se întâmplă după moarte?
    Christof Koch, şeful laboratorului ştiinţific de la Institutul Allen şi Victor Troendle, profesor de biologie comportamentală la Institutul de Tehnologie din California, susţine că sufletul moare şi totul se pierde în momentul în care îşi pierde conştienţa, afirmă Huffington Post. „Pierzi absolut tot. Lumea nu mai există pentru tine. Prietenii nu mai există. Tu nu mai exişti. Totul este pierdut“, declară Koch.

    Bruce Greyson, profesor de psihiatrie la Univeristatea Virginia, îl contrazice pe Koch. „Dacă priveşti cu încredere experienţele celor care au avut moarte clinică, ele sugerează faptul că mintea sau conştienţa funcţionează şi fără corpul fizic“, a explicat Greyson .
    Stuart Hameroff, care a înaintat o teorie controversată în 1996, legată de conştienţă, a declarat: „Cred că abordarea cuantică a conştienţei poate, în principiu, să explice existenţa noastră şi chiar posibilitatea unei vieţi de după moarte sau reîncarnarea”.

    În final, Eben Alexander, care a scris un articol controversat în „Newsweek” – „Dovada că Raiul există“ – crede cu tărie într-o existenţă frumoasă a sufletelor noastre în afara corpului şi că aflăm despre asta atunci când părăsim această lume.- Realitatea.net

     
    1. Așa stau lucrurile când nu ne cunoaștem structura energetico-informațională. Corpurile noastre subtile (între care și sufletul) au lungimi de undă și frecvențe (altfel atribuirea, cel puțin, de culori specifice fiecărei structuri subtile ce ne alcătuiește nu ar mai avea nicio bază). Abordarea cuantică e cea mai aproape de realitate :) Sufletul este cel care stochează toate informațiile și energia, sau mai simplu câștigul vieții trăite. Sufletul este hăinuța duhului, de altă densitate luminică și nu rezistă prea mult după trecerea dincolo pentru că este absorbit de către duh spre îmbogățire sau stagnare, sau mai știi… întunecare față de ,,culoarea” cu care ai venit. Duhul are în echipament :) ceva, pe nivelul lui de ființare, care înregistrează tot ce ai gândit, zis și făcut… de aceea îți vezi viața ca la cinema și încep regretele. Nu știu ce-o să spui despre ce am scris :) Important mi se pare să-mi fac sufletul luminos prin ceea ce fac zi de zi, ca să ajung la duh, să-i șterg lampa… particula veșnică din noi este ceea ce e în interiorul duhului, ca semințele în fruct. Din câte… numai Iisus Hristos, Dumnezeu și Om prin viața, sacrificiul și respectarea întocmai a Voii Tatălui, și-a format Trupul de Slavă care înseamnă contopirea tuturor structurilor subtile: aură, trup, suflet, duh, etc. De aceea El e veșnic cu noi, într-un prezent continuu. Vezi ce simți, numai inima poate da răspunsuri în funcție de deschiderea către… te pup și te îmbrățisez.

       
  13. Daca sufletul este energie intr-o continua transformare cum ii putem atribui comportamente finite ? Poti prinde sufletul unui copac sau sufletul unui vultur sau sufletul unui greiere ? De ce cautam noi cu mintea umana sa determinam stiinta, viata si cursul universului ? Intr-o singura zi se intampla o multime de evenimente pe care nu ti le imaginzi cu o zi inainte. Asta este frumusetea vietii ca nu ne nastem cu carte de instructiuni nici pentru noi nici pentru altii – invatam si din bine si din mai putin bine din intelepciune si din prosti. Asta este suntem zilnic invatacei indiferent de varsta pe care o avem. Cu drag

     
  14. Batrane Dan am sa iti povestesc o intamplare. Unul din avantajele profesiei mele este acela de a calatorii foarte mult si de a cunoaste oameni si locuri. Personal ma distrez foarte mult pentru ca fac ce imi place, pentru altcineva este ….altfel, dar eu am rabdarea sa ascult pareri. Intr-o zi asta primavara intre doua drumuri m-am intalnit cu o cunostinta care de vre-o cinci ani este intr-o mare febra a cunoasterii spirituale in orice a aparut in Romania, in cautarea spiritualitatii, fericirii, sensului vietii sau cel putin eu asa am crezut. Daca tot dai atatia bani si pierzi atata timp macar sa te alegi cu ceva pentru viata. Teoretic ma gandeam ca asta o sa o intinereasca. Dar intre presupunerile mele si realitatea ei, in realitatea am constat multe diferente. Asa ca de atunci nu mai fac presupuneri pentru nimeni dar sa revenim. Ne-am intalnit in Parcul Carol pur si simplu inatamplator undeva la ora pranzului. Statea pe o banca si vorbea – eu am crezut ca la telefon. M-am apropiat bucuroasa sa o revad desi nu as fi putut spune ca ne lega in mod special ceva in afara unor participari comune la mai multe cursuri. S-a ridicat si a inceput sa imi vorbesca repede despre energii si ceea ce simtea ea legat de vibratii si transformari certandu-ma ca eu nu ma informez si nu particip la cat mai multe cursuri. Si neaparat sa particip si la cursurile tinute de ea , care intre timp a capatat „Lumina si Har Divin”. Am intrebat-o cum se simte si daca ceva a suparat-o in acea zi pana sa ajung eu. S-a uitat mirata la mine incepand sa turuie despre …… Am intrebat-o ce a mai facut cu prietenul care vorbea si spunea ca se vor casatorii si sa aduca pe lume un copil – ea avand deja peste 40 de ani. M-a privit de parca as fi ars-o si a inceput iar sa imi explice depre energii, vibratii, comuniunea cu Universul , detasare, iubire cosmica, acceptare si iertare, lipsa resentimentelor, indepartarea de energiile negative ale existentei cotidiene si nu se mai oprea din a adauga cat ceva. Am intrebat-o daca mi-a auzit intrebarea referitoare la implinirea propriilor vise, dorinte umane de a isi intemeia o familie cu omul iubit si de a aduce pe lume un copil asa cum singura a spus acum cativa ani ca acesta este scopul pentru care cauta spiritualitatea – de a stii cine e si cum sa aiba relatii durabile si fericite implinindu-si viata. Mi-a raspuns promt ca sunt ironica, ca sunt veninoasa, ca am energii negative, ca sufar de atasamente, ca nu il iert pe fostul sot, ca de aceea a plecat fiica mea ca sa ma invete detasarea si ca uite unde am ajuns sa ma plimb prin parc. Am oprit-o zambind spunand ca ma bucur ca ne-am intalnit si ca fiecare avem universul nostru foarte diferit dar in care amandoua avem loc. Eu aveam treaba dintr-o parte in alta a parcului si am preferat sa merg prin parc , ea a ramas pe banca vorbind in continuare cu spiritele intr-un dialog la fel de convinsa de adevarurile ei spirituale. Parcul ne-a primit pe amandoua. M-am oprit putin la locul de joaca al copiilor si i-am privit. Sunt magici cum se joaca, se cearta si se impaca jucandu-se mai departe zambind. Erau prinsi in joaca nu in spiritualitate si convingeri exclusiviste si indubitabile despre adevar si presupuneri despre altii. Ii preocupau propriul joc si bucuria impreuna. Amica mea undeva pe o banca spre capatul aleii isi continua infocata dezbaterea singura. Vantul adia placut mirosind a primavara. Telefonul meu m-a anuntat ca am primit un mesaj cu „Te iubesc si mie dor de tine, poate ajungi mai devreme acasa”. Da, viata este frumoasa asa cum ne-o facem in micul nostru univers ce apartine marelui univers.

     
    1. Iti multumesc pentru aceasta „povestioara adevarata” pe care mi-ai trimis-o cu „dedicatie” . Iti multumesc cu intarziere deoarece ultimele 5 zile le-am petrecut intr-un spital pentru boli ORL unde am fost trimis de urgenta de medicul de familie , datorita unei complicatii a unei amigdalite . Un spital „de stat ” , renovat , curat unde am avut de-a face cu multa Amabilitate , Competenta si Bunavointa din partea cadrelor medicale precum si a personalului auxiliar (ce se ocupa de curatenie ,de masa sa). Deci draga Luiza , chiar si in Romania se poate intampla ce am aratat mai sus si nu numai „nenorociri ” pe care ni le prezinti de multe ori in comentariile tale . In legatura cu doamna pe care ai intalnit-o si pe care inteleg ca o categorisesti „un piculet plecata ” , imi aduc aminte ca multe din „aprecierile ” ce ti le-a adresat , ti le-au spus din Inima si din propria lor experienta mai multi comentatori (printre care ma numar si eu ) . Dar…… „Hai sa ne avem ca frati ,Toti suntem putin luati ” cum ne spune Florian Pitis (din Ceruri ) .

       
  15. Dragii mei, v-asi recomanda sa nu incercati de fiecare data sa raportati trairile Voastre la „ceea ce ar zice cercetatorii”!
    Ce spun ei de citeva sute de ani am rumegat la nesfarsit! In cercurile in care se invart cei ca noi se poate face linistit abstractie de ce spun ei!
    Si ei sant la urma urmei suflete ca noi in cautarea implinirii lor in aceata viata cat si in inaltarea permanenta a sufletului.
    Faptul ca Puterea (scriu cu P fiindca e substantiv nu fiindca merita respectul!) i-a format, promovat si investit cu putere de decizie si control, nu schimba cu nimic situatia. De fapt sant mai defavorizati ca noi fiind prinzonierii a ceea ce reprezinta!
    Sant destui cei care s-au convins ca nu progreseaza in cautarile lor, ca sarcina profesionala sau pornire interioara, si au extins sfera cautarilor.
    Unii, cum e cazul lui Antonio Villaldo, fost profesor universitar care a parasit catedra si a plecat la samanii din toata lumea si de 30 de ani sa studieze tainele Creatiei!
    Altii au schimbat radical cursul si au ajuns la intelepciune demna de dat mai departe si au facut-o prin carti sau internet, cam singurele ce se pot sustrage cenzurii puterii oculte care controleaza mai toata mass media!
    Nu exista un centru de cercetari, afiliat sau nu la vreo universitate care sa nu fie finantat si din alte surse ca de la buget (ca si cum acest „buget” nu tot ei l-ar administra!), fiind asadar clar ca oricare incearca sa afirme sau sa promoveze ceva ce ar dauna intereselor „stapanirii” e „taiat” de la „ratie”!
    Putem observa doar dependenta „cercetatorilor” de concernele farmaceutice superputernice, sau de isteria cu incalzirea globala ca sa vedem cum curg „studiile stiintifice” „la comanda”! Am vazut in urma ce vreun an o lista cu reprezentativele universitati de talie mondiala si cu milioanele ce le primesc ca „subventii” sau ” sponzorizari”! E clar ca la orice tentativa de a „produce” ceva ce nu corespunde intereselor stapanirii, li se taie fondurile „de cercetare”!
    Putini au ajuns la un statut ce le permite o anumita independenta si manati de o constinta mai inalta indraznesc sa mai spuna una alta!
    Mai e si o alta forma foarte raspandita, aceea a dezinformarii! Atata se bate apa in piua pe marginea temelor de mare interes in popor pana iese un amalgam, impachetat in formule si formulari sifisticate de mai tare te-au „incuiat” dupa ce ai citit decat sa te „ilumineze”!
    Dau senzatia ca se afla intr-un efort colosal de a afla secretele omenirii, in interesul nostru, se intelege!
    Daca puterea ar scapa din mana numai 10% din marile secrete ce le tine ascunse cu mare tenacitate am cadea paralizati de furie!
    Lucica parca vorbea de acea miliardime ce ne e cunoscuta din posibilitatile primordiale daruite noua de Dumnezeu pe care le-am putea folosi daca am sti ca exista si apoi daca am sti cum sa le folosim!
    Asa e si cu informatia si prin ea cunoasterea! ma indoiesc ca 1o% din ce stim noi despre viata si creatie in general nu e falsificat si manipulat!
    Ce am mai reamintit despre suflete e doar un exemplu, desi de o importanta majora, si m-asi bucura daca a-ti avut rabdarea sa cititi in intregime! Ca asa e viata noastra, e dominata de viteza si superficialitate. Nu avem timp!
    Putem invidia ciobanul de pe munte rezemat in bata si privind in departari! Turistul: „Ce faci baciule, stai si te gandesti!?” „Numa stau!”

     
  16. Batrane Dan iti doresc insanatosire grabnica sa te bucuri de casa si gradina ta si spitalul sa ramana doar o amintire placuta ca si in Romania se poate sa fii tratat omeneste. Eu te simpatizez oricum chiar daca avem pareri diferite sau ne intepam amiabil. Cu drag si cu respect – si mie imi place Florian Pitis. De altfel l-am si cunoscut si avem ceva amintiri traznite impreuna. Unii oameni pleca doar fizic in realitate raman prezenti in inimile noastre- cu siguranta amintirile traznite.

     

Dă-i un răspuns lui nicu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top