skip to Main Content
0744.135.444 Redactia@filedelumina.ro

Scrisoarea lui Jimmy

 

Sări în picioare de cum îl văzu pe chirurg ieşind din sala de operaţii.

Întrebă: „E băieţelul meu? Se simte bine? Cand pot să-l văd?”

Chirurgul îi răspunse: „Îmi pare nespus de rău. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă.”

Sally rosti: „De ce, oare, se îmbolnăvesc copiii de cancer?
Lui Dumnezeu nu-i pasă că sunt copii?
Unde erai, Doamne, cand fiul meu a avut nevoie de Tine?”

Chirurgul o întrebă: „Vreţi să rămaneţi o clipă singură cu fiul dumneavoastră?
O să vină o infirmieră în cateva clipe, înainte să fie dus la Universitate.”

Sally o rugă pe infirmieră să rămană acolo, în vreme ce ea îşi lua rămas-bun de la fiul ei.
Îşi petrecu degetele, cu dragoste, prin părul lui des şi plin de bucle.

„Vreţi o şuviţă?” întrebă infiermiera.

Sally dădu afirmativ din cap. Infirmiera tăie o şuviţă din părul băiatului, o puse într-o punguliţă de plastic şi i-o dădu mamei.

Sally zise: „A fost ideea lui Jimmy să-şi doneze trupul universităţii, pentru studiu.
Spunea că ar putea, în felul acesta, să ajute pe cineva. Întai, m-am opus, dar Jimmy a zis: „Mamă, după ce mor, n-am să-i mai fiu nimănui de folos.
Poate că asta o să ajute alt băieţel să stea alături de mama lui măcar o zi în plus.”

Continuă îngandurată: „Jimmy al meu avea o inimă de aur. Era mereu gata să-i ajute pe ceilalţi, dacă-i stătea în putinţă.”

Sally părăsi “Children’s Mercy Hospital” pentru ultima oară, după ce, vreme de şase luni, îşi petrecuse aproape tot timpul acolo.

În automobil, aşeză rucsacul lui Jimmy pe scaunul de alături.

Îi fu greu să parcurgă drumul pană acasă. Şi mai greu îi fu să intre în căminul acum pustiu. Luă lucruşoarele lui Jimmy împreună cu şuviţa de păr şi se duse în camera fiului ei. Începu să aşeze maşinuţele şi celelalte obiecte personale în încăpere, exact acolo unde obişnuia el să le ţină.

Se întinse de-a lungul patului, strangand perna în braţe şi adormi plangand.

Pe la miezul nopţii, Sally se trezi. Pe pat, langă ea,văzu o scrisoare împăturită.

Iată ce scria:
„Dragă mamă, ştiu c-o să-ţi fie dor de mine, dar să nu crezi că te voi uita vreodată sau că voi înceta să te iubesc, numai pentru că nu sunt alături de tine, ca să ţi-o spun.
Te voi iubi mereu, mamă, tot mai mult, zi după zi. Ne vom revedea, candva. Pană atunci, dacă vrei să adopţi un băieţel… n-ai să te mai simţi aşa singură. Poate să stea în camera mea şi să se joace cu jucăriile mele.

Însă dacă te hotărăşti să iei o fetiţă, nu va agrea, poate, aceleaşi lucruri ca noi, băieţii, aşa că va trebui să-i cumperi păpuşi şi tot felul de fleacuri pentru fete; ştii tu…

Nu te întrista cand te gandeşti la mine. Aici e tare frumos. De cum am ajuns, m-au întampinat bunicul şi bunica şi m-au plimbat prinprejur, însă e nevoie de mult timp să pot vedea totul. Îngerii sunt marfă!

Îmi place să mă uit la ei cum zboară. Şi, ştii ceva? Iisus nu seamănă cu niciuna dintre imaginile Sale!

Totuşi, mi-am dat seama că e El de cum L-am văzut. Însuşi Iisus m-a dus să-l văd pe Dumnezeu. Şi, n-ai să ghiceşti, mamă!

M-am aşezat pe genunchii Lui şi-am stat de vorbă amandoi, de parcă aş fi fost cine ştie ce persoană importantă.

Atunci I-am spus că aş dori să-ţi scriu, ca să-mi iau rămas bun şi să-ţi mai povestesc cate ceva.

Ei, bine, ştii, Dumnezeu mi-a adus nişte hartie şi mi-a dat propriul Lui stilou, ca să-ţi scriu.

Cred că îngerul care îţi va aduce această scrisoare se numeşte Gabriel. Dumnezeu m-a pus să-ţi dau răspunsul la una dintre întrebările tale:
“unde era atunci cand ai avut nevoie de El ?!”

Dumnezeu a zis că era în acelaşi loc, ca şi mine, după ce Fiul Lui, Iisus, a fost răstignit.

Era acolo, dintotdeauna, alături de toţi copiii Săi. O, mamă, de fapt, nimeni afară de tine nu poate citi ce-am scris.

Pentru toţi ceilalţi nu e decat o coală albă de hartie.

Nu-i aşa că-i marfă?

Acum trebuie să-I înapoiez stiloul lui Dumnezeu. Are nevoie de el să mai scrie nişte nume în Cartea Vieţii.

În seara aceasta voi fi primit să iau cina cu Iisus. Sunt sigur că mancarea o să fie bună.

O, era să uit! Nu mai sunt bolnav. Cancerul s-a dus! Mă bucur, pentru că nu mai suportam durerea şi nici Dumnezeu nu mai suporta să vadă atata suferinţă.

Atunci l-a trimis pe Îngerul Milosteniei să mă caute.

Acesta a spus că sunt O LIVRARE SPECIALĂ!

Nu-i rău, nu-i aşa?

Semnez cu iubirea lui Dumnezeu, a lui Iisus şi a mea.

 

Autor text: necunoscut

 

“Trepte spre Cer”

 de Răzvan Șerbu

 

Comentarii (28)
  1. Va multumesc pentru „scrisoare”. Pentru mine a avut un efect deosebit. In prima zi a Noului An, am pierdut o fiinta…necuvantatoare foarte draga; un catel, care pentru mine era…fata mea; o iubeam nespus, ea inlocuind, oarecum, pierderea unei alte fiinte dragi, in urma cu doi ani si jumatate, tatal care m-a crescut. Ca si mama din cazul relatat de dvs. si eu m-am gandit la EL, de ce mi-a luat-o si pe „fata”, dar citind, a trebuit sa ma…resemnez si sa-I multumesc ca…”Doamne fereste, de mai rau!”

     
  2. In contextul FILEI DE LUMINA de azi , revizualizand secventele filmului accidentului precum si SIMTAMINTELE mele de atunci , am constatat cu BUCURIE faptul ca nici macar o clipa nu am avut sentimentul de FRICA , si desi realizam ca masina nu mai putea fi controlata , desi vedeam santul ca se apropie (era chiar pe partea mea) , SIMTEAM ca SUNT PROTEJAT . A FOST MINUNAT !. Am TRAIT EFECTIV STAREA celui ale carei urme de pasi disparea , din „povestea ” pozei ce arata pe nisipul umed al tarmului unei mari , doua urme de pasi ca si cand doi oameni mergeau unul langa celalalt. La un moment dat una din urme disparea ,iar cealalta aparea mai adanca (parca cel ale carui urme de pasi se vedeau ar fi dus o greutate) ….dupa un timp iar apareau doua urme identice …dupa care una se intrerupea ,cealalta aparea mai adancita ….. samd. Care este „povestea ” pozei : Un om cu CREDINTA ajuns in pragul mortii ,si-a revazut secventele importante din propria viata . Apoi a intrebat : DOAMNE de ce atunci cand eram sanatos , bucuros , multumit si fericit ERAI langa mine ,iar atunci cand eram bolnav , batjocorit ,umilit ,fara bani si nefericit m-ai PARASIT . Atunci a auzit O VOCE CE EMANA IUBIRE ,care i- A SPUS : GRESESTI FIULE , atunci cand ti-era BINE ERAM LANGA TINE , iar atunci cand iti era RAU …….TE TINEAM IN BRATE . Ieri, in timpul producerii accidentului, AM SIMTIT CA CINEVA MA TINEA IN BRATE SI IMI SOPTEA : NU-TI FIE FRICA ……..TE TIN IN BRATELE MELE ……..Pace armonie si bucurie

     
    1. Batranule Dan, Ingerii tai pazitori vegheaza asupra ta, pentru ca tu crezi in ei, ca ei exista. Pace si Lumina.

       
      1. Asa este , CRED CU ADEVARAT CA EXISTA …..si nu numai ASTA. Dupa cum am mai spus-o , in perioada in care INIMA mi s-a oprit (in termeni medicali infarct si moarte clinica ) cu ceva ani in urma , A VENIT la mine O FIINTA DE LUMINA …..Asa ca , AM CONVINGEREA ca EXISTA CEVA , cu TOTUL DIFERIT de ce avem in aceasta Lume Pamanteasca. NAMASTE !

         
      1. Este extraordinar acest articol pe care l-ai scris anul trecut in august. Acuma l-am citit si eu, pentru ca atunci inca nu eram cu voi aici.M-a emotionat pana la lacrimi. Este o mangaiere sa te gandesti ca Dumnezeul este mereu langa noi, iar atunci cand esti in necaz si durere, chiar te tine in brate. Superb. Fii binecuvantat.

         
          1. Da. In curand voi comanda si cartea Trepte spre Cer. De cand m-am inscris aici ma gandesc ca trebuie sa o am. Multumesc.

             
      2. In „OAZA DE SPIRITUALITATE -FILE DE LUMINA ” am „pasit ” pe 16.08.2012 in ACORDURILE ARMONIOASE , ale melodiei Stand by Me (pe care am ascultat-o , si vizionat-o de N ori pana acum ) din cadrul FILEI DE LUMINA -Menestrelii moderni. Conside ca azi ,mintea mea a deschis „sertarasul mai imbatranit de vreme” (15-20 de ani ) , in care am „depozitat ” METAFORA imaginii ce se afa pe „spatele ” diplomei de Cursant Reiki emisa de o profesoara canadiana parca Barbara. Eu nu am absolvit aceste cursuri , nu am vazut diplomele cu aceasta imagine , doar am povestit de multe ori ce mi s-a povestit si mie o data. Si povestea VIATA MEA ASA CUM A FOST este emotionanta , fiind depozitata si ea intr-un „sertaras mai tinerel”. TOTUL E SUBLIM consider. NAMASTE !

         
  3. Oh, dureros! Dar in acelasi timp mangaietor…. Dumnezeul este mereu cu noi. Trebuie doar sa-L simtim si sa credem in El. Multumesc Razvan. O zi buna Tuturor.

     
  4. DE MULTE ORI AM FOST IN SITUATII DIFICILE SI TOT DE ATITEA ORI AM SIMTIT CA CINEVA E LINGA MINE CARE NU MA LASA PRADA DISPERARII AVEM NEVOIE DE UN SPRIJIN IN MOMENTELE GRELE PRIN CAR TRECEM SI ATUNCI CAND NU ESTE NIMENI LINGA NOI SINGURA SPERANTA ESTE AJUTORUL TAU IISUSE DOAMNE AJUTA

     
  5. Iti multumesc Razvan pt aceasta minunata „scrisoare”,este foarte adevarat ca ingerii sunt langa noi,doar ca nu-i putem vedea;ne ocrotesc si ne ajuta in cele mai grele clipe si totul in numele Domnului. Fii binecuvantat!

     
  6. Batranule Dan ,esti unul dintre putinii fericiti care a constientizat ca exista protectia divina.Ma bucur sincer ca ai iesit cu bine din aceasta” peripetie”.Cu multi ani in urma si eu am beneficiat de ajutor DIVIN intr-un accident de masina .Am fost salvati toti cei implicati.PACE BUCURIE SI ARMONIE
    Iar tie Razvane iti multumesc pentru tot ce faci.

     
      1. Draga MARIANA , tinand cont ca TOTI SUNTEM CREATORI ,consider ca nu ne impiedica nimeni …in afara de mintea noastra SA DEVENIM CE VREM CU ADEVARAT SA DEVENIM. SIMT ca si tu esti FERICITA pentru faptul ca ai CONSTIENTIZAT ca mai EXISTA CEVA …DINCOLO DE NOI, sau….. LANGA NOI. Cu Recunostinta si Apreciere, NAMASTE !

         
  7. Pai,Batrane,doar nu-ti inchipuiai ca ,gata,dadeai bir cu fugitii;mai ai treaba pe-aici ! Te plac mai mult ramas printre noi,decat plecat.Ai putea crede ca parte din imbratisare era de la noi,cei care te cunoastem intr-o anumita masura si mai ales …de la cei pe care i-ai atins cu cuvintul tau in diversele tale relatii?!Cand membrii dintr-un grup se completeaza comunicand,se creaza o sustinere…iar „actiunea” ei se manifesta in diferite conjuncturi,conform cu incarcatura energetica a celui in cauza.Oricum principalul creator al deznodamantului actiunii (cat si a actiunii in sine) TU esti.Felicitari !

     
    1. M-AU EMOTIONAT PROFUND SIMTAMINTELE TALE ,TRANSPUSE IN CUVINTE . ITI MULTUMESC si VA MULTUMESC TUTUROR PENTRU IMBRATISARE. Cand am pasit prima data in OAZA -FILE DE LUMINA am simtit „O BOARE ” TARE PLACUTA DE RECUNOSTINTA si APRECIERE . NAMASTE !

       
  8. Lacrimi de bucurie pentru consensualitate. Caci oare cine nu a simtit ,in momentele grele , aripa de inger ,mana salvatoare, atingerea Divinitatii ?
    Cine nu a pierdut pe cineva drag si apropiat si nu a avut momente de indoiala pentru ca mai apoi sa inteleaga si sa accepte hotararile Sortii ?
    Comentariile sincere si marturiile emotionante ma patrund si ma impresioneaza ca si pildele si istorioarele cu sens care le provoaca.
    Vibram pe aceeasi lungime de unda sau in aceeasi dimensiune si cred ca e bine cand lectura isi atinge scopul : intarirea in credinta .

     
  9. Buna seara tututor. Acest text a aparut pe mail-uri prima data acum cinci ani trimis de D-na Monica Visan. Era cam la cateva luni de la plecarea fiicei mele inapoi ACASA. Imi amintesc ca pana atunci , singurele cuvinte pe care le rosteam erau DE CE, DE CE,DE CE……… Toata lumea mea era in deriva si ma intrebam si eu ca orice mama de inger de ce atatea greseli medicale succesive, de ce fiica mea, de ce a permis Dumnezeu atata durere luind-o pe fiica mea, ce sa fac, cine sunt, si iar de ce, de ce…….. Cand am citit acest text prima data ….. am intepenit, apoi am respirat, am aprins o lumanare cu gandul la fiica mea si ….lumanarea a inceput sa palpaie ca si cum ar fi dansat sau ca si cum un copil ar fi plimbat manutele deasupra flacarii. Bunica mea mi-a spus candva ca distanta intre noi si cei ce pleca este de o respiratie – ei pleca ca trup in nefiinta iar ca suflete in eternitate – deci, desi nu ii vedem ei sunt foarte aproape de noi inconjurandu-ne cu toata dragostea. Bunica spunea ca dupa ce va pleca sa nu imi fie dor, sa imi fie bucurie si drag in gand ca ea imi va trimite de oriunde va fi iubire. A avut dreptate. In cele mai grele momente, m-am gandit la ea si am simtit mangaierea si intelepciunea ei venindu-mi in minte ca si cum mi-ar fi raspuns instant. Atunci am inteles ce spunea ea. Intre vazut si nevazut este o clipire – dar exista amandoua in acelasi timp prezent. Textul cu Jimmy a fost ca un raspuns si pentru mine. Si s-a mai intamplat ceva. Pentru cei ce nu stiu in fiecare joi noaptea la Manastire Pasarea se tine o slujba a Maicii Domnului la care credeti-ma vine foarta multa lume din toate categoriile sociale. Oamenii vin si pleaca in liniste. Mergeam impreuna cu o prietena. Inainte de sarbatorile de Craciun vremea se zvarcolea a iarna si era ultima slujba din acel an. In timpul slujbei la un moment dat s-a apropiat de mine o fetita cam de doi ani, mi-a cuprins fata plansa cu manutele ei si mi-a spus – MAMI TE IUBESC MULT, SUNT AICI CU TINE SI TE IUBESC MULT, MULT , NU MAI PLANGE. Mi-a sters lacrimile si m-a imbratisat, apoi s-a dus la o doamna care statea cam la doi metrii de mine si a luat-o de mana, apoi s-a asezat cuminte langa ea. M-am intors catre prietena mea si am intrebat-o daca ea a vazut ce s-a intamplat. Mi-a confirmat ca da si ca vom vorbi dupa slujba. Cand am intors capul catre doamna cu fetita … nu mai erau. A fost cel mai frumos DAR pe care l-am primit atunci….. stiam ca fiica mea exista chiar daca eu nu o vad si asta mi-a dat putere si dorinta de a trai si de a imi revenii pentru a face ceva pentru toti copiii. Am scris mai multe materiale si sper sa le pot publica cat de curand. Cu drag si cu respect va sarut pe un obrajor al inimii pe toti creatorii si prietenii FILE DE LUMINA.

     

Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/angel.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1zambet-mare.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1hohot de ras.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/dracusor.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/ganduri.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Astept.gif 
http://filedelumina.ro/wp-content/plugins/wp-monalisa/icons/1Bataile inimii.gif 
more...
 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back To Top